O lecție de politică

Una dintre cele mai bune şi simple explicaţii ale protestelor din ţară am auzit-o chiar la televizor, spună de un protestatar. A fost un simplu “s-a umplut paharul şi nu mai suportăm”.

Omul avea mare dreptate. Băsescu a făcut multă tâmpenii, foarte multe, dar mereu a scăpat basma curată şi probabil a căpătat impresia că poate să întindă oricât sfoară fără ca aceasta să se rupă.

Lumea a închis ochii când Mircea Băsescu făcea trafic cu arme (sau ce era). La Elena Udrea şi Dalli, la vile, la terenuri, la EBA şi Range Rover, la numirea lui Boc, din nou, în fruntea guvernului, la ţiganca împuţită, la condusul beat, la lovit unui copil, la micile împunsături către Rusia şi cearta cu preşedinţii UE la un summit trecut, la toate manevrele şi mişculaţiile politice din PDL, parlament şi guvern.

I-a atacat mereu în termeni duri pe Felix şi pe contracandidaţii din opoziţie, făcând mereu mişto de Geoană, Antonescu sau Ponta, a vorbit urât, s-a băgat pe unde nu trebuie să se bage un preşedinte. Dar în ochii marelui public toate acestea n-au contat, deoarece nici cei atacaţi nu erau uşi de biserică, ci fiecare la fel de pătat. De asta opoziţia nu are succes nici acum când încearcă să se alăture protestelor şi sunt huiduiţi în egală măsură cu puterea.

Probabil că Băsescu, nefiind huiduit niciodată pentru aceste lucruri trecute, a considerat că are de fapt acordul tacit al mulţimii. În practică, mulţimii nu prea îi pasă şi doar atât.

Greşeala care nu a mai putut fi iertată a fost scandalul cu Arafat, care iată, deşi nu conştientiza nimeni asta, era privit unanim ca un supra-om, cel care a făcut tot ce se putea “şi chiar mai multe” pentru a îmbunătăţi ceva în România. Ceva major, a salvat vieţi într-o ţară ce are nevoie mare de salvatori.

Atunci s-a întors totul. Ce n-a reuşit opoziţia sa facă prin suspendarea preşedintelui, prin dărâmarea guvernului Boc (doar pentru a-l vedea pus la loc, şi mai solid, câteva săptămâni după), prin filmul cu copilul lovit, s-a întâmplat acum. S-a umplut paharul. În furia momentului, lumea nu a folosit doar atitudinea pro-Arafat împotriva preşedintelui, ci şi-a adus aminte totul din urmă şi i-a aruncat totul înapoi. Este ca la americani, la drepturile Miranda, când tot ce spui poate fi folosit cândva împotriva ta.

Acest episod ar trebui predat de acum încolo la toate cursurile de Politică din universităţi. Are potenţialul de a rămâne un exemplu clasic despre cum puterea te poate îmbăta, dar poţi primi oricând un duş rece.

Din păcate, PDL-ul nu are un posibil candidat bun pentru alegerile din 2013, aşa că “pagubele” cauzate de proteste sunt mai greu de cuantizat. Dar tare aş fi curios să văd acum nişte sondaje actualizate şi mai ales unele despre încrederea în guvern şi preşedinţie.