un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ahmetov

8 Jan 2012  ·

GÂNDURI  ·

4 comentarii

Nu pot să nu-l admir pe Ahmetov pentru cum s-a comportat în scurtă vizită în România, la spital la Lucescu. Omul are o avere de 16 miliarde de dolari, e unul dintre cei mai bogăţi din lume, dar n-a epatat prin nimic.

Dacă aţi urmărit ştirile, l-ai văzut aterizat pe aeroport şi discutând cu zămbetul pe buze cu ziariștii adunaţi acolo. N-a venit cu paznici, spre surprinderea reporterilor. N-a venit cu translator (a tradus Răzvan Raț totul), n-a venit cu 3 secretare şi 5 asistenţi, n-a ieşit pe uşa din dos şi nici n-a ignorat pe nimeni. A vorbit liniştit, a zâmbit, a răspuns la toate întrebările bune sau prosteşti (“cum vi s-a părut România în această scurtă vizită?” – facepalm).

Spre spital s-a deplasat cu un Mercedes clasa S şi îl mai urma încă unul despre care am avut impresia că este gol, doar o rezervă în caz de probleme. La plecare a mai dialogat o dată cu ziariştii. Văzându-l cum se comportă şi cum vorbeşte, n-aş fi crezut că am în faţă un om obişnuit să comande şi să discute de la înălţimea pe care ţi-o dă averea respectivă.

Totul este în antiteză cu Becali, care are de 100 de ori mai puţini bani, dar gura mare rău. Îmi aduc aminte de Revelion când făcea singur un grătar în fața hotelului, îndopându-se cu brânză şi friptură şi băgând în gură cu mâna ceea ce părea a fi șorici de porc tăiat la dimensiuni de foi A4, strigând spre reporteri “hai filmaţi-mă”. În timp ce mânca râdea de Copos, spunând că el este împăratul şi Copos slujitorul, deşi în acelaşi timp Copos era la costum şi papion gazda unei petreceri aşa cum şade bine unui milionar. Ce diferenţă!

    4 comentarii

  1. imi permiti un mic spam, on-topic? http://cti97.ro/romanii-sunt-maniaci/

      (Citează)

  2. Da, ai dreptate, e diferență între lumile pe care le reprezintă: unul pare om cu adevărat periculos, ceilalți…

      (Citează)

  3. Eu nu inteleg totusi de ce atat de multa mediatizare pe venirea lui aici. In afara faptului de a fi foarte bogat, nu ne intereseaza cu nimic. Nu a ajutat Romania cu nimic, nu ne intereseaza cu altceva decat Sahtior. In schimb, din cate imi aduc eu aminte, cand a venit Bill Gates de exemplu, mediatizarea a fost mult mai mica. Singura explicatie pe care o gasesc e ca nu sunt alte stiri care sa fie prezentate, desi daca ma uit pe cnn…

    Cat despre diferenta dintre cei doi, e data mai ales de modul cum si-au castigat acesti bani.

      (Citează)

  4. Totul se rezuma la educatie, Becali e doar un cioban imbogatit peste noapte.

    Ai putea sa faci eventual o comparatie cu Tiriac.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus