un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Orange trece pe primul loc la viteza

7 Oct 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

Orange a anunţat ieri o extindere masivă a reţelei 3G, care în curând va acoperi toată ţara. Începe cu Transilvania şi continuă cu restul ţării, ca până la mijlocul lui 2012 să acopere întreg teritoriul cu HSPA+ la viteză maximă de 7,2 Mbps.

Mai mult, 7 oraşe mari vor avea acoperire la 21,6 Mbps downlink si 5,76 Mbps uplink, iar Bucureştiul este deja primul oraş din România cu o reţea 3G la viteza de 43,6 Mbps, ceea ce este gigantic, chiar şi comparat cu 3G-ul clasic pe care majoritatea îl ştiu la 3,6 Mbps.

Şmecheria asta cu 43,6 Mbps se face utilizând un modem special, care comunică simultan pe două canale, obţinând de fapt un 2 x 21,6 Mbps. E cam ca în vremurile dial-up, când cu două modemuri de 56.6 kbps şi un software special puteai obţine viteze de transfer de 113,2 kbps. Diferenţa este că atunci vorbeam de o sută de kilobiţi care veneau pe cablu, iar acum de 43 de mega prin aer ;)

În imaginea alăturată puteţi vedea şi modem-ul 3G respectiv, e un model Huawei pe care Orange îl vinde. Telefoanele şi tabletele nu pot beneficia de aceşti 43,6 Mbps deoarece nu au în interiorul lor modemuri duale. De exemplu Galaxy S II suportă un maxim de 21,6 Mbps (deci veşti bune pentru posesori, şi reţeaua Orange e acum la acelaşi nivel), noul iPhone 4S aţi văzut că se laudă că a crescut la 14,4 Mbps, iar majoritatea smartphone-urilor mai vechi au totuşi măcar un 7,2 Mbps la bord.

Prin anunţul de astăzi şi viitoarea implementare, Orange a ajuns din urmă Vodafone la viteză, deşi cu o întârziere de 2-3 ani. Vodafone are, în acest moment, reţea 3G în toată ţara, iar în 16 oraşe are o reţea de 21,6 Mbps. Prin urmare, având în vedere că Vodafone are mai multe oraşe acoperite de mult cu această viteză superioară, se poate spune că Orange ajunge la egalitate cu ei în ţară şi îi întrece în Bucureşti, prin şmecheria cu banda dublă.

Alte informaţii de la lansare: iPhone 4S va fi adus cât se poate de repede; Orange va trece la 4G prin LTE în viitor, dar licitaţia pentru atribuirea licenţelor este abia la anul, iar după aceea va începe investiţia în modernizarea reţelei; RIP Steve Jobs, că le-a dat de muncă şi a vândut multe telefoane şi tablete care le aduc şi lor venituri (ok, n-au zis-o chiar aşa…)

Detalii pe www.orange.ro

    10 comentarii

  1. Depinde pe unde te plimbi. Partea foarte prosta la Vodafone este ca daca n-ai 3G merge doar gprs. Si la 9600 bps iti bati copii. Pe cand Orange are Edge si 200kbps iti permite un mail, un ssh, browsing cat de cat.

      (Citează)

  2. Pai de ce viteza aia de 43,2 Mbps e valabila numai pentru Bucuresti, daca se lauda cu 7 orase care au 21,6 Mbps?

    Si apoi, Vodafone are demult acoperire 3G pe banda de 900 MHz (HSPA+, testat de mine undeva la sat), nu iti trebuie decat un telefon care sa “stie” sa foloseasca banda de 900 MHz pentru ceva mai mult decat voce+GPRS (iPhone 3Gs/4/4s, Samsung Galaxy SII, etc.) si deja nu mai e valabila superioritatea Orange pe partea de EDGE…

    https://www.vodafone.ro/personal/servicii/reteaua-vodafone-acoperire/calitatea-retelei/index.htm#id0

      (Citează)

  3. Cred ca e un pic de confuzie in toate cele. VDF are acoperire 3G Broadband in Ro pe 900Mzh (discutam doar de rural). Nu scrie nicaieri, sau .. eu nu am gasit… daca este HSPA sau altceva.

    Comparam cumva mere cu pere?

      (Citează)

  4. @George: da, telefonul raporteaza ca ar fi HSPA, uneori chiar HSPA+…si vitezele sunt pe masura:
    http://img213.imageshack.us/img213/7294/28796127334147601378510.jpg
    Va trebui sa ma crezi ca screenshot-ul e facut intr-o zona unde cu iPhone 3G nu aveam decat acces GPRS si viteze de 3-5 kB/s (PS: in screenshot vitezele sunt in kB/s, nu kbps ;) )

      (Citează)

  5. Deci, sa admitem ca ar fi HSPA, desi nu am gasit pe tot site-ul lor nici o referinta la asa ceva. Oare de ce sa nu puna, daca chiar au?

    Intr-adevar VDF a facut dezvoltarea pe 3G national inaintea (cu mult, zic eu) celor de la ORO. Dar, vad ca si cei de la ORO se descurca.

    In alta ordine de idei, daca uplink-ul unei “celule” e ramas tot la nivelul unui E1, la ce imi foloseste ca am aprox 14Mbps de la telefon la antena?

    Oare ce mai fac COS si cu RTC? Parca se apucasera de ceva CDMA impreuna?

      (Citează)

  6. Cosmote cum sta in aceasta privinta?

      (Citează)

  7. Bre, prin muntii Buzaului pe unde ma intereseaza pe mine VDF n-are 3G si Orange are EDGE. Si EDGE inca n-am gasit sa n-am, pe cand in 40% din tara la VDF n-ai decat GPRS. Oricum, la momentul asta in afara de cateva situatii punctuale, nu vad ce ai face cu viteza asta. Adica faptul ca mi se incarca site-ul cu .4 ms mai repede ma cam lasa rece. Voi la ce folositi netul mobil sa aiba nevoie de vitezele astea ?

      (Citează)

    • @Mark: habar n-am de Cosmote, nu stiu nimic.

      @George: uite detalii in linkul de mai jos, ca am fost anul trecut si la anuntul Vodafone.
      https://www.nwradu.ro/2010/04/internetul-mobil-de-la-vodafone-acopera-90-din-tara/

      Vodafone are 7.2 Mbps in 12.000 de localitati, deci putem zice toata tara. Cele 16 orase cu 21,6 Mbps sunt pe site-ul vodafone
      https://www.vodafone.ro/acoperire/detalii/index.htm#id0

      Pe CDMA doar Zapp dezvolta reteaua, dar acum i-a cumparat Cosmote si nu stiu ce se mai intampla.
      Uplink-ul unei celule e la nivel suficient incat sa-ti acopere valoarea declarata de ei. Acum, daca mai sunt cativa useri in celula si se imparte banda la toti, e alta poveste.

      @seba18: in 7 orase au 21,6 Mbps. In Bucuresti au si mai mult. Nu stiu daca statia din celula trebuie sa fie si ea mai smechera ca sa suporte cei 43,2 Mbps sau doar modemul pe doua frecvente face toata magia, dar banuiesc ca e si BSS-ul trebuie sa stie asta.

        (Citează)

  8. o putem numi deja HSPA+ ? :)

      (Citează)

  9. La mine, la ţară, orange descarca în general cu 1-1,5 MB reali! La testele de viteză am 11-12 Mbps. Alţii sunt varză! Nu credeţi, intraţi pe softpedia aici:
    http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=743666&st=1170

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus