un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Autostrada s-a finalizat chiar mai repede decat era prevazut

30 Jul 2011  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

O premieră pentru România, nu? Nu!

Iată ce-a declarat Emil Boc la tăierea panglicii celor 21 de kilometri de autostradă între Constanța şi Medgidia:

El a spus că apreciază eforturile Ministerului Transporturilor care a reuşit să termine lucrarea cu două zile mai devreme faţă de termenul stabilit.

Singura problemă ar fi că… se circulă pe o singură bandă! N-au inaugurat o autostradă, ci au deschis un drum din care jumătate încă este în lucru, mergându-se pe câte o bandă pe sens, cealaltă bandă fiind delimitată cu folie şi în plin proces de asfaltare şi trasare.

De fapt autostrada n-a fost finalizată cu două zile mai devreme. Va fi finalizata peste cine ştie câte luni, după ce se termină asfaltările şi pe a doua bandă. E ca şi cum ar fi inaugurat-o când încă era la stadiul de pământ bătătorit şi pietriş turnat şi s-ar fi lăudat că o face cu 3 luni mai repede decât era prevăzut. “Bine, încă nu e perfectă, dar cine vrea poate să circule chiar şi aşa, ba chiar înainte de termen!”

La rândul său, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a spus că finalizarea acestui tronson de autostradă este dovada că, deşi eşti nevoit să iei măsuri dure, poţi face ordine în sistem.

Dap, măsuri dure. Iar traficul este foarte ordonat, deoarece nu poţi face depăşiri când ai o singură bandă pe sens.

Nici Boc nici Boagiu n-au comentat despre “ordinea din sistem” şi “măsurile dure” referitoare la ultimul tronson al autostrăzii (Medgidia-Cernavoda sau care este el), care are ca termen de finalizare 2013. Probabil îl vor inaugura pe 29 decembrie 2013 şi vor spune că l-au deschis chiar cu două zile înaintea termenului stabilit, semn că s-a lucrat foarte bine.

    3 comentarii

  1. o harta pune cineva sa ne dam seama cum arata pe hartie?

      (Citează)

  2. @cartus: asta este harta: http://goo.gl/D5yeO
    Cum vii dinspre Eforie, primii kilometrii sunt autostrada pe 4 benzi, pana la acea bifurcatie (linia punctata spre Tulcea). De acolo treci pe 2 benzi, cu limitare la 80km/h.
    Eforie Nord – Murfatlar: aprox. 30 minute, in conditii de aglomeratie medie.

      (Citează)

  3. vai de noi..vai de romania asta..ce-a ajuns!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus