blog demisec cu note fine de tehnologie

Out of office pentru o vreme. Mă găsiți în Instagram Stories și o să pun diverse și pe Facebook. Robotesc și la canalul de YouTube.

Am pus noua tema

15 May 2011  ·

GÂNDURI  ·

19 comentarii

Am schimbat aspectul site-ului cu o nouă temă la a cărei adaptare am lucrat în ultimele zile. Negru, alb şi portocaliu sunt noile culori ale blogului şi sper că vă plac şi vouă.

Cei care au ecranul la 1024 pixeli vor observa că blogul este acum mai lat decât rezoluţia respectivă. Îmi pare rău pentru voi, dar 90% dintre cititorii blogului au rezoluţii mai mari de atât şi site-ul este acum gândit pentru marea masă a vizitatorilor. În plus, am vrut o zonă principală utilă de 640 pixeli şi un sidebar de 300 pixeli.

Mai e nevoie de nişte fine-tuning, cum s-ar zice. Îl voi face în următoarele zile, studiind ce probleme apar şi cum poate fi îmbunătăţită tema.

O îmbunătăţire viitoare va consta în introducerea unui nou tip de posturi, mai “discrete”. Pentru două-trei vorbe, ştiri neimportante sau pur şi simplu un comunicat de presă primit şi pe care vreau să-l împărtăşesc şi cu voi, pentru că poate îl veţi considera interesant şi va genera o discuţie frumoasă, voi face nişte posturi la care titlul va fi mult mai mic, fonturile mai discrete şi care pe total va avea o “amprentă” mult redusă în pagină, aşa cum am văzut pe Boing Boing uneori, de exemplu.

    19 comentarii

  1. E mai frumoasa tema asta. :)

      (Citează)

  2. Mi se pare un pic cam obositor pentru ochi fontul care vine cu tema asta…

      (Citează)

  3. Fontul mi se pare un picuţ prea mare, distanţa între rânduri prea mică şi între paragrafe prea mare. Data a rămas pe format anglo-saxon şi lunile sunt în engleză. Butonul de “Am zis” prea… buton, nu e din temă. Mişto că poţi mări boxul de comentariu. Apropo, poate schimbi fontul default din box şi-i dai o mărime ceva mai mare.

      (Citează)

  4. Fontul asta e criminal. Mare si urat. Negrul de pe marggini e ca sec. De altfel si la ‘ultimele comentarii’ nu se mai intelege nimic deoarece apar doar 2-3 cuvinte…

      (Citează)

    • Fontul e Calibri, mie mi se pare cel mai citet din astea noi. Voi trece inapoi la Verdana, daca va place mai mult.

      @Cristian: lunile erau si inainte pe formatul englez. Le voi traduce in romana.

      @Bogdan: widget-ul e la fel ca inainte, acelasi numar de caractere din comentarii ajunge acolo. E textul mai mare, dar ok, voi lucra la corectarea lui.

        (Citează)

  5. E textul imens la comentarii… abea incap 2 comentarii pe un ecran (la o rezolutie de 1280×1024)..
    In rest arata ok.. bine, momentan inca mi se pare nasol pana mai intru o saptamana – doua pe site… nu stiu de ce dar ma obisnuiesc foarte greu cu schimbarile astea de look

      (Citează)

    • Boxul de comentarii e principalul loc unde mai am de lucru. Nu-mi place cum arata, dar din pacate WordPress face destul de greoaie modificarea aspectului comentariilor.

        (Citează)

  6. fontul e prea mare. mergi pe verdana mai bine. pe sidebar ar trebui sa faci niste delimitari mai clare, iar “la ultimele comentarii” ai prea mult text. absolut necesar sa faci distanta intre randuri un pic mai mare. imi lipseste totusi o imagine in header, ca sa mai indulceasca negrul din fundal.

      (Citează)

  7. Zic ca ti-ar fi indicati niste ochelari. Pana mea, cu fontul asta, isi dau seama toti din birou ce fac eu pe net…

      (Citează)

  8. Pluginul de afisat ultimile comentarii din dreapta e prea rasfirat. Mai scoate din br-uri, ca nu trebuie sa fie numarul ala ala in paranteza pe un singur rand. Nici nu stiu la ce ajuta acolo sa stii cate comentarii sunt…

      (Citează)

    • Problema lui era ca titlul postului este formata ca display block si il pune automat pe o linie separat. Am eliminat si asta si arata ca inainte.

        (Citează)

  9. faina tema, mult succes cu ea!

      (Citează)

  10. Imi place cum arata, e citet, poate ar fi buna o poza in header sa fie mai putin sobra tema.

      (Citează)

  11. Frumoasa tema, felicitari!

    Ce zici sa faci putina ordine si in blogroll ?

      (Citează)

  12. Pune spatiu inainte de numele comentatorului, nu dupa numele postului, in widgetul care arata ultimile comentarii.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus