un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ilogice

20 Nov 2010  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

Gunoaie în Deltă. “Localităţile Sfântu Gheorghe şi Sulina, cele mai des tranzitate de turişti, sunt şi cele mai afectate de poluarea cu PET-uri. Agenţii ecologi spun că vina aparţine românilor. – Bravo agenților ecologici pentru o descoperire de excepție! Dar cui să aparţină? Bea Dumnezeu bere Noroc şi aruncă PET-ul din cer exact în Deltă? Le aduc pelicanii şi egretele în cioc, atunci când se întorc din ţările calde? Care ar fi fost singura posibilitate verosimilă, că le aruncă cei 3 turişti străini ca să ne polueze Delta, de ciudă că românii au aşa o zonă frumoasă la dispoziţie? Adevărul.

“Construirea parcării subterane de la Universitate ar putea fi întărzâiată sau chiar anulată. Motivul, arheologii au descoperit vestigii arheologice pe amplasamentul pe care urmează să fie amenajat parcajul.” – Au dat de zidurile unei foste magherniţe şi gata, sunt vestigii arheologice. Opriţi construcţia, aduceţi statuile înapoi! Dacă mai stăm încă 100 de ani cu aceleaşi legi cretine şi acelaşi plimbat al rapoartelor intre Primărie, Ministerul Culturii şi alte instituţii, cu câte 2 luni timp de analiză la fiecare, tot Bucureştiul va fi mult prea vechi pentru a se mai schimbă orice, fiind declarat vestigiu arheologic. Turnam sare peste el şi-l lăsăm de muzeu, urmând să ne mutăm în alt oraş. EVZ.

“Maximele continuă să fie mult mai mari decât ar fi normal” – de asta se cheamă maxime, nu normal. În curând vom afla că maximele continuă să fie mai mari decât minimele. Desigur, în contextul temperaturilor are un sens, dar tot sună idiot. Realitatea.

Ce faci de Revelion? Păi o orgie! Iar la 150 de euro, se anunţă mai ieftin şi muuult mai interesant decât alte revelioane. Cancan.

“În ce hal arată nemachiate vedetele noastre!!!” – De fapt articolul ar fi trebuit să se cheme “ce bun e Photoshop-ul!!!”, pentru că aşa se face comparaţia. Nemachiate sunt naşpa. Machiate sunt acceptabile. După nişte airbrush, subţiere şi corectarea imperfecţiunilor sunt cu adevărat marfă, iar în unele cazuri nici măcar software-ul nu poate face magie. Libertatea.

    1 comentariu

  1. Presa din ro ………..ce sa le ceri
    Toti is jurnalisti …

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus