un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Doua stiri

12 Nov 2010  ·

GÂNDURI  ·

Spune-ți părerea

Prima, care m-a uns la inima: învăţătoarea din Caracal care a stat 70 de zile în greva foamei nu mai este dorită de părinţii elevilor ei. Părerea mea generală despre greva foamei mi-am zis-o aici, dar iată acum şi un alt aspect. Nu eşti marele erou al societăţii pentru că ai refuzat să mănânci, ci ai dat peste cap clasa întâi pentru vreo 30 de copii. Prima zi de şcoală nu e magică atunci când învăţătoarea alocată ţie este ocupată cu protestele, iar părinţii trebuie să alerge după transferuri în alte clase.

Eu, dacă aş fi părinte, n-aş vrea ca un astfel de om să-mi înveţe copilul în ale şcolii. Dacă gândirea îţi spune că metoda cea mai bună de protest e să te pui în fund şi să zici “eu nu mai mănânc până nu mi se dă salariul la loc”, atunci eu nu vreau să te învârți în jurul copiilor mei, darămite să le predai. (via Realitatea)

A doua ştire e legată de scandalul sexual cu politicieni. Un reportaj ProTV ne spune despre respectivele domnişoare că “puţine au însă curajul să vorbească despre clipele prin care au trecut“, de parcă Negoiță şi alţii implicaţi le-ar fi legat în beci, bătut şi violat, apoi vândut in Germania la bordeluri. Exact înainte de această frază tragică ProTV tocmai dădea exemplul altei domnişoare căreia i s-a propus să facă sex pentru bani şi carieră, dar ea a zis “nu, mulţumesc”. I s-a întins mâna şi i s-a zis “atunci nu vom colabora, la revedere”. Fără tragedie.

Hai să nu greşim tonul reportajului. Clipele prin care au trecut sunt unele în care au primit sute de euro pentru a face sex cu diverşi politicieni şi/sau artişti (că cică şi Adrian Enache era pe acolo), ulterior având şi avantaje precum prezența la nişte concursuri de Miss, partid politic, școala de vară, **** de iarnă, petreceri private, sute de euro din nou. Tipa din articolul precedent s-a pozat prin diverse locuri în Camera Deputaţilor. Încercaţi şi voi să ajungeţi pe acolo, ca să vedeţi dacă măcar va lăsa cineva să intraţi aşa departe, şi apoi să le plângem clipele grele. (via StirileProTV, minutul 2:20)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus