Madrid, incercarea doi

Acum trei ani nu mi-a plăcut Madridul. Mi s-a părut murdar, haotic, aglomerat, urât. E drept că n-am stat prea mult în el, dar n-am regretat plecarea de acolo, mai ales că plecam spre Portugalia (ţară care rămâne, în opinia mea, peste Spania). Acum mi-am mai schimbat părerea. Madridul este un oraş decent şi cu siguranţă una din capitalele mari ale Europei, şi spun “mare” și în sens figurativ.

Ce mi-a plăcut în mod special? Bulevardele aranjate, curate, cu toate faţadele frumos decorate şi renovate, cu clădiri înalte care adăposteau diverse teatre şi magazine şi hoteluri celebre. Gran Via cred că se numeşte cel mai important şi mai frumos în acest stil.

Iar din Plaza de Colon, căci spaniolii îi spun Cristobal Colon celui pe care noi îl ştim drept Cristofor Columb, începe un alt bulevard, probabil cel mai lung şi mai lat, unul mai modern, mărginit de spaţii verzi dincolo de care mai este încă o bandă special pentru autobuze: Paseo de la Castellana. Trece prin câteva pieţe/ronduri frumoase, pe lângă clădiri guvernamentale, pe lângă Santiago Bernabeu, stadionul care pare mai degrabă o cetate decât o arenă sportivă, pe lângă blocuri înalte şi cu locuinţe foarte scumpe şi ajunge în Plaza de Castilla, un rond imens, grandios, aşa cum sunt mereu pieţele ce poartă numele regiunii din Spania în care este oraşul în care te afli. Aici sunt cele două turnuri înalte şi înclinate până la punctul de zici că stau să cadă, iar între ele a apărut (în ultimii 3 ani, pentru că nu-l ţineam minte) o ţeapă gigantică şi aurie, de zici că e monumentul paiului de băut suc.

Pe aceste bulevarde m-am plimbat cât am putut, deşi la un moment dat distanţele imense m-au făcut să iau metroul de undeva de pe lângă Plaza Colon şi până în Plaza Castellana, de unde am revenit pe jos până în dreptul stadionului Bernabeu, luând apoi autobuzul 27 până la muzeul Prado. Minunată zonă. Metroul madrilen mi s-a părut curat, uşor de folosit şi bine marcat, ca şi în Londra, iar autobuzele au traseul bine marcat în fiecare staţie şi poţi cumpăra bilete chiar de la şofer. O călătorie pe oricare din cele două mijloace costă 1 euro, dar probabil sunt şi soluţii mai avantajoase pentru şederi de durată.

Am mai văzut împrejurimile muzeului Prado şi apoi gara Atocha, unde au fost atentatele din 11 martie 2003. Înăuntru e ca o seră exotică, plină de plante înalte, iar în apa de la baza lor sunt zeci de broscuţe ţestoase şi peşti. Merită văzute şi Plaza Colon şi rondul Cibelles, apoi de mers la Palatul Regal, care trebuie vizitat, mai ales că e gratuit pentru cetăţenii Uniunii Europene. Arăţi la intrare paşaportul şi intri direct (direct la controlul bagajelor cu raze X, adică). Mi-a plăcut o aripă în care fiecare cameră este decorată în alt stil şi în altă culoare, iar curtea interioară este foarte frumoasă pentru fotografii. Apoi în spate este catedrala, viu colorată în nava centrală.

Pe seară am fost pe jos de la Prado spre Puerta del Sol, unde e o piaţă mare şi o aglomeraţie cruntă. Primăria e aici şi în faţa ei era multă lume strânsă să-l vadă, s-a dovedit când l-am zărit şi eu pentru o fracţiune de secundă, pe Will Smith, aflat în vizită probabil pentru un film. Câteva străzi pietonale mai târziu, pline de magazine, eram în Plaza Mayor, o piaţă mărginită de clădiri cu coloana (gen San Marco) şi plină de terase. Am băut o sangria rece şi am privit o dansatoare de flamenco şi alţi “artişti” de-ai zone. Şi cam asta a fost.

Click pe imaginile de mai jos pentru variante mari!