un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Gibraltar, un loc unic

14 Aug 2010  ·

TURISM  ·

8 comentarii

După Sevilla am plecat spre Gibraltar, în sudul Spaniei. Locul te impresionează încă de când apare în zare: o stâncă imensă, cât toate zilele, apăruta că din nimic, înconjurată de Mediterană şi de câmpie. Nu înţeleg cum s-a format. Orice proces de formare a munţilor ştiu că face masive înalte, apoi în jurul lor dealuri, podişuri şi tot aşa, nu direct o stâncă ce iese din pământ de parcă ar fi un stâlp pus de cineva acolo. Îmi este mai uşor să accept că a căzut din cer.

Stanca Gibraltarului

Stanca Gibraltarului

Stâncă, aşa cum o vedeţi, nu se află în cel mai îngust loc al strâmtorii Gibraltar, dar aspectul natural de fortăreaţă permite ca de aici să fie păzită şi controlată cel mai bine intrarea şi ieşirea din Mediterană. Pui aici câteva tunuri puternice şi nu mai trece nici un vapor. Africa e chiar “peste drum”, la vreo 20 de kilometri, iar în imaginea de mai jos puteţi vedea Munţii Atlas din Maroc. Este cel mai sudic punct al continentului european în care am ajuns eu vreodată (aşa cum, cu trei ani în urmă, ajungeam în cel mai vestic punct, la Cabo da Roca în Portugalia) şi prima oară când văd un alt continent. Acolo e Africa şi o lume complet diferită de a noastră.

Africa, muntii Atlas

Africa, muntii Atlas

Având atâtea avantaje, Gibraltarul a fost ocupat de englezi în 1704, într-un moment de slăbiciune al Spaniei, şi nu l-au mai dat înapoi de atunci. În 1969 Spania, supărată pe eşecul tratativelor cu Anglia privind retrocedarea teritoriului, a închis complet graniţa dintre peninsula engleză şi restul Spaniei, dar englezii au construit urgent un aeroport, au aprovizionat pe mare stânca şi au trăit mai departe fără probleme. Graniţa s-a redeschis parţial abia în 1982, deci conflictul diplomatic a durat multă vreme, deşi toată lumea crede că ţările din vestul Europei sunt prietene la cataramă.

Orasul vazut de sus

Orasul vazut de sus

Prin urmare, Gibraltarul e teritoriu englez chiar şi acum. Am trecut prin vamă, unde am fost salutaţi cu “Good day”, am arătat paşaportul şi am intrat. Preţurile sunt în lire, toate indicatoarele sunt în engleză, că doar asta e limba oficială şi locuitorii sunt mândri de ea, nedorind să fie consideraţi spanioli. Toată zona are aproape 7 kilometri pătraţi, dar mare parte din ea este ocupată de stânca pe care aţi văzut-o, cei 30.000 de “gibraltarieni” trăind la baza ei, spre port, şi în spatele ei, spre graniţa cu Spania. Aici, aproape de graniţă, este construit şi aeroportul din Gibraltar, un alt loc unic în lume. Din cauza lăţimii foarte mici a peninsulei pista aeroportului intersectează şi bulevardul principal al teritoriului, unde traficul este oprit cu bariere de câte ori aterizează un avion. N-am prins nici unul, bănuiesc că sunt destul de rare zborurile, dar mă întreb ce zgomot şi ce vibraţii suportă cei ce locuiesc chiar lângă pistă.

Nu exista alt drum decat traversand pista aeroportului

Nu exista alt drum decat traversand pista aeroportului

Dincolo de aeroport m-am îmbarcat într-un autobuz micuţ care să ne urce pe un circuit turistic al stâncii. Ne-a dus întâi în cel mai sudic punct, acolo unde este farul şi de unde am făcut acea fotografie a continentului african. Apoi ne-a urcat spre peştera Gorham, o peşteră imensă şi spectaculoasă în interior, atât de mare încât are chiar şi o sală de concert acolo. Aici se pare că s-au găsit cele mai recente schelete de oameni de Neanderthal, semn că aici s-au stins ultimele “exemplare” din această specie de oameni. De pe drumul îngust făcut sus pe stâncă se vede frumos portul, golful Algeciras şi restul Spaniei şi din nou Africa, dar din păcate tot înceţoşat a fost până la plecare.

In pestera

In pestera

Sala de concerte in pestera

Sala de concerte in pestera

Muntii Atlas cu zoom

Muntii Atlas cu zoom

Aici în Gibraltar trăiesc şi maimuţe (giboni? macaci?), venite probabil din Africa pe corăbii şi rămase aici. Sunt câteva sute, trăiesc în grupuri mici şi ghidul local ne-a interzis să le atingem. Sunt familiarizate cu oamenii, vin la maşină, trag de ştergătoare, încearcă să-ţi fure şapca de pe cap, dar dacă vrei să le atingi fac urât şi e posibil să te muşte. Nu vrei să se întâmple asta. Aşa că doar le-am făcut fotografii.

Maimuta mica

Maimuta mica

Maimuta mare

Maimuta mare

Odată terminat turul, am fost jos în piaţa centrală, ca să caut mâncare. Aici am văzut şi cea mai mare problemă ca turist în Gibraltar. Preţurile sunt în lire, aşa că o masă care costă 20 de lire sterline ar trebuie să însemne 24 de euro la cursul internațional. Ei însă îţi fac conversia la un curs de 1,5 euro pe liră şi deci dai 30 de euro pe acel produs. Dacă ştiţi că veţi vizita Gibraltarul, fie nu cheltuiţi nimic acolo fie luaţi-vă de acasă nişte lire sterline, că altfel aruncaţi cu banii de pomană.

Terase in piata centrala

Terase in piata centrala

În Gibraltar ghidul local se plângea că impozitele din salariu sunt foarte mari. În schimb, preţurile nu au taxe adăugate, iar benzina era foarte ieftină, atât de ieftină încât spaniolii din jur veneau în Gibraltar să îşi facă plinul. Am prins un astfel de moment, pentru că era vineri şi lumea se pregătea de excursii de weekend, încât oraşul era blocat de prea multe maşini pe străduţe prea înguste. Ambuteiajul se forma la graniţă, unde vameşul îi oprea pe toţi să le vadă actele şi să-i întrebe dacă nu au cumpărat mai multă băutură şi ţigări decât e legal să cari peste frontieră, pentru că şi acestea erau mai ieftine în Gibraltar, din lipsa taxelor. Cât de ieftine, nu vă pot spune: am intrat în două supermarketuri şi nu aveau afişat nici un preţ la raft, ceea ce m-a enervat şi am plecat. Oricum, spaniolii vin aici pentru benzină şi băutură, iar cei din Gibraltar trec în Spania pentru legume şi fructe şi alte asemenea, că n-au loc să le crească pe stânca lor.

Citiți și ce am mâncat acolo.

Statuie in piata centrala

Statuie in piata centrala

Blocuri noi

Blocuri noi

Fortareata veche

Fortareata veche

Cascada, cred ca artificiala

Cascada, cred ca artificiala

Autobuzul de tur local

Autobuzul de tur local

Portul vazut de sus

Portul vazut de sus

Telecabina pana sus pe stanca

Telecabina pana sus pe stanca

Locuinte de lux

Locuinte de lux

    8 comentarii

  1. Macaci. Sau cel putin asa cred. Astea parca sunt in Gibraltar, iar gibonii in SE Asiei (si parca aveau si fata “inramata” cu blana alba).

    PS – e “locuitorii sunt mândri” – mandri cu 1 ‘i’

      (Citează)

  2. Frumos locul, e bine de luat in seama pentru urmatoarele planificari de concedii :)

      (Citează)

  3. E plictiseala de moarte un concediu acolo si scump rau. Unul in sudul Spaniei, cu vizita in Gibraltar, e o solutie mult mai buna.

      (Citează)

  4. spuneai ca acolo sunt zborurile rare. zilele trecute am citit pe net ca masinile sunt oprite de 14 ori intr-o zi timp de 10 minute. sa inteleg ca ai avut noroc…dar ce spui de un alt aeroport unde orele zborurilor depind doar de flux si reflux si daca vrei sa ajungi acolo, undeva prin Scotia trebuie sa iti iei bilet numai la BA? acolo zboruri f putine…

      (Citează)

  5. sper sa fie aa ca altfel iau nota proasta la geogra:))…oricum sunt sigura ca e f frumoasa zona….

      (Citează)

  6. Buna
    Acolo, in Gibraltar e risc de malarie sau alte boli din africa?

      (Citează)

  7. O mica rectificare: e un teritoriu care apartine de Marea Britanie, deci nu poate in sudul Spaniei. Si Bulgaria e la sud de Romania, nu in sudul Romaniei. In ce priveste preturile, eu zic ca experienta de a manca peste drum de casa guvernatorului merita 1,5 euro/lira, daca tot esti in vacanta :).

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus