un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Palatul Suter

20 Apr 2010  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

palatul suter

Prezentarea televizorului 3D Sony a avut loc la Palatul Suter (update: mai multe fotografii), unde acum este Carol Parc Hotel. Palatul arată foarte mişto de afară şi când l-am văzut am rămas uimit în primul rând de faptul că aşa o construcţie frumoasă există chiar aproape de unde locuiesc eu şi cu toate acestea nu auzisem niciodată de ea până atunci.

De pe GhidulOraselor.com şi TimeOutBucuresti.ro am aflat mai multe detalii inedite:

  • palatul a fost construit în 1906 pe cel mai înalt punct natural al Bucureştiului, utilizând cele mai scumpe şi luxoase materiale pentru interior.
  • după ce arhitectul Suter a plecat în Elveţia, palatul a aparţinut unui bancher grec care l-a făcut cadou amantei sale franţuzoaice (care era căsătorită, dar presimt că soţul ei n-a fost prea trist că ea era şi amanta bancherului, nu după aşa cadou).
  • a fost sediul KGB-ului în România.
  • în ultimii ani a fost renovat (adevărul e că înăuntru arată superb) şi a fost instalat în el cel mai mare candelabru cu cristale Swarovski, lung de 14 metri şi greu de 2 tone. Îmi aduc aminte că am văzut această ştire, dar n-am înţeles pe atunci clar locaţia.

Fotografii mai multe sunt pe site-ul hotelului, dat mai sus. Cea tremurată din post e făcută de mine vineri seara, cu telefonul, aşa că iertaţi-i calitatea slabă. Momentan sunt doar foarte ofticat că abia acum mi-am dat seama unde am fost, iar dacă aş fi ştiut de vineri (atunci mă gândeam doar la cum o fi ajuns o casă aşa mişto în zona aia nasoală de lângă Filaret) atunci cu siguranţă m-aş fi uitat pe geam ca să văd şi eu priveliştea din cel mai înalt punct al oraşului şi m-aş fi dus până la scările interioare ca să văd acel candelabru. Poate cu alte ocazii…

    1 comentariu

  1. sunt multe case haioase pe acolo, trebuie doar sa te plimbi putin :) zona e f buna cu parcul Carol la cateva minute si f aproape de centrul orasului.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus