un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Predictiile mele despre tehnologie si IT&C in 2010

1 Jan 2010  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Cam aşa văd eu evoluţia Internetului şi a tehnologiilor hardware şi software din jurul său în anul 2010.

International

  1. Tot mai multe platforme sociale vor fi lovite de criză şi se vor închide. Nu mă refer la monştri gen Facebook sau Twitter, ci la site-uri micuţe, mai ales din cele care oferă exact aceleaşi lucruri ca şi concurenţa.
  2. Yahoo va fi tot pe muchie şi fără o soluţie eficientă de a scoate profit.
  3. Google va pune accent şi mai mare pe hărţi prin serviciile Maps, navigaţie turn-by-turn şi Latitude.
  4. Facebook va creşte în continuare. Până acum s-a adresat tinerilor, dar cred că are o nouă pâine de mâncat pe segmentul celorlalte vârste.
  5. Microsoft va avea succes mediu cu Windows 7. Din cauza crizei, pirateria va rămâne la acelaşi nivel, oricât ar încerca ei să convingă despre avantajele unei licenţe reale. E mai simplu să dai 2 clickuri decât să plăteşti 300 de dolari.
  6. Windows Mobile 7, conform unor zvonuri, este aşteptat prin Q4 2010. Prin martie aflăm sigur o dată, dar nu mă aştept să fie mai devreme trimestrul patru. Această întârziere mare mă face să cred că lupta va fi pierdută în faţa iPhone-ului şi a Androidului. Mă aştept ca WM7 să arate bine la interfaţă, dar în spatele ei să fie ascuns tot un sistem de operare cu buguri, crashuri inexplicabile şi management prost de memorie şi taskuri, adică exact lucrurile pe care experţii s-au săturat să le suporte zilnic şi care îi alungă pe începători spre iPhone sau Android.
  7. Android va prinde teren şi mai mult, iar numărul de aplicaţii disponibile va creşte mult mai rapid decât până acum. Mă aştept la 50.000 de programe disponibile peste un an.
  8. Maemo, sistemul de operare al celor de la Nokia, nu va face mare brânză în lumea telefoanelor.
  9. Google Chrome OS nu se va remarca pe piaţă.
  10. Smartphone-urile viitoare vor avea camere foto de 8, 10 sau 12 megapixeli, vor filma HD şi vor avea ecrane AMOLED. Consumul va scădea prin utilizarea procesoarelor de ultimă generaţie şi a acestor afişaje noi, iar bateriile vor avea capacitate mai mare. Rămâne de văzut câţi producători vor implementa simultan aceste două soluţii, deoarece va creşte costul aparatului.
  11. Apple, pe lângă îmbunătăţirile anuale făcute la MacBook-uri şi iPhone, va scoate de pe piaţa iPod-urile Shuffle şi Classic. Dacă nu acum, poate în 2011, dar viitorul aparţine lui Nano cu memorie internă cât mai mare (32 şi 64 GB) şi lui iPod Touch cu toate funcţiile sale. Degeaba are Classic-ul hard disk intern mare, e prea încet şi cu ecran prea mic pentru ce se doreşte acum. Există şi posibilitatea ca Shuffle şi Classic să fie produse în continuare, dar fără îmbunătăţiri, însă Apple are obiceiul de a-ţi trage preşul de sub picioare pentru a te forţa să cumperi produsele mai noi.
  12. Majoritatea aparatelor foto vor include  GPS pentru a memora automat şi locul în care erai când ai făcut o fotografie. Filmarea HD va deveni ceva normal pentru aparate foto (şi telefoane), dar YouTube şi providerii de net încă nu vor ţine pasul cu această evoluţie.
  13. SSD-urile se ieftinesc şi devin accesibile tuturor celor interesaţi de viteză.

România

  1. Va prinde amploare video-bloggingul. Să pui o faţă umană peste ce scrii pe blog şi să prezinţi persoana reală din spatele ecranului mi se pare cea mai rapidă cale de a-ţi apropia cititori şi a-i face să se conecteze cu tine şi cu ce scrii. Cred că Arhi, Zoso sau Piticu pot fi recunoscuţi pe stradă de toţi cei care îi citesc, tocmai din acest motiv. Web Story-ul iniţiat de Cristi Manafu este iarăşi o idee foarte bun la acest capitol, înfăţişând lumii diverşi oameni care altfel nu erau decât un text pe un site.
  2. Cu legătură de punctul 1, blogurile nu se vor mai împărţi doar în “X scrie bine, Y nu”, ci şi în “X vorbeşte bine, Y nu”, înfăţişarea, gesturile, vorbirea şi tot restul aducându-i lui X un plus de credibilitate. Copilaşii care sunt tari doar în spatele monitorului nu vor putea ţine pasul.
  3. Mă aştept să apară tot mai multe servicii bazate pe Twitter. Chestii în genul Microjobs.ro sau TeAnunt.com.ro, dar utile pentru mai mulţi oameni. Magazinele online vor supraveghea tweet-urile utilizatorilor romani pentru vânzări suplimentare (sau ar trebui să o facă). În mod normal, dacă X zice pe Twitter că îl dor ochii de la monitorul vechi pe care îl are, ar trebui ca mai multe magazine să-i facă instant oferte pentru un monitor nou, ba chiar cu un discount faţă de preţul de listă.
  4. Facebook va creşte în România şi e normal să o facă, mai ales că au şi interfaţă în limba noastră. Eu zilnic văd tot mai mulţi oameni cunoscuţi pe Facebook şi asta mă bucură.
  5. Hi5 va fi în continuare utilizat. Facebook e mai bun, dar setările de privacy sunt complicate pentru piţipoanca şi cocălarul mediu din România, aşa că aceştia preferă să nu se complice şi să-şi pună fotografiile şi descrierile analfabete tot pe Hi5.
  6. Smartphone-urile se vor vinde bine în România, nu vor mai fi ceva de nişă. Nu contează tipul lor, dar important e că lumea înţelege că internetul mobil nu mai este scump şi că merită câţiva euro pe lună pentru acces instantaneu la email, browsing, Twitter, Yahoo sau Google Maps. Bloggerii vor fi primii care vor face trecerea.
  7. RDS va termina anul cu un număr semnificativ de clienţi pentru Internetul lor mobil Digi Net Mobil, prin 3G în reţea proprie.
  8. Multe magazine online IT româneşti se vor închide. Costurile mare de management al site-ului nu vor putea fi acoperite de vânzările mici, iar neavând volum mare nu pot veni cu preţuri bune. Magazinele mici nu vor fi cumpărate de cele mari, deoarece nu merită costul achiziţiei doar pentru redirectarea brandului. Nici magazinele medii nu stau prea bine, au concurenţă serioasă, sunt multe preţuri de supravegheat, nu au stocuri şi trăim în lumea în care clienţii (mai ales cei ce comandă online) vor ca totul să se întâmple acum, nu peste 5 zile.
  9. Magazinele online de orice altceva cred că vor avea o creştere serioasă. Haine, parfumuri, vase de bucătărie, tricouri şi altele ar trebui să aibă preţuri mai bune online decât cele încărcate de regii din centrele comerciale. Dacă nu se profită de asta înseamnă că nu avem investitori inteligenţi în România.
  10. Vor fi tot mai multe hotspoturi prin oraş. În lipsa unei autorităţi de control, nu ştiu cum te poţi asigura că cineva nu supraveghează tot traficul pe care îl faci prin hotspot-ul respectiv şi nu că îţi află toate datele personale, aşa că mă aştept să văd şi astfel de probleme pe lângă cele cu cardurile bancare.

Rămâne să aşteptăm să vină 2011 şi să vedem dacă le-am nimerit.

    16 comentarii

  1. what? no iSlate/ apple tablet? cica 2010 o sa fie anul tabletelor … si din pricina asta cred ca te inseli cu punctul I-9

    “Costurile mare de management al site-ului nu vor putea fi acoperite de vânzările mici, iar neavând volum mare nu pot veni cu preţuri bune” — fraza asta nu suna bine, trebuie regandita :)

    pentru romania – la punctul 9, nu stiu daca 2010 va fi anul in care vom vedea asa de multe magazine online noi. romanu nu este inca obisnuit cu cumparaturile online si afacerile pe la noi inca nu au inteles ce business logic trebuie sa aplice la un magazin online.

      (Citează)

    • @cti97: Nu ma intereseaza tablet-urile. Sunt utile doar unor anumite tipuri de munci, eu sunt cu laptopurile clasice. Nici MacBook-urile nu prea ma intereseaza din cauza pretului mare. Poate chiar sunt mai bune decat un PC, mai stabile, mai rapide, dar costa de te indoaie, asa ca raman la PC, mai ales ca nu sunt genul neajutorat care nu stie sa repare vreo problema sau sa imbunatateasca viteza sistemului.

      Din partea mea sa scoata toti 50 de tablete aurite, ma lasa rece.

        (Citează)

  2. Legat de puntul 3, acele site-uri se vor lovi exact de problema twitter-ului: si anume monetizarea ;). Degeaba ajungi la un numar impresionant de vizitatori daca nu poti sa scoti bani de pe urma asta.

    Cat despre oferte, nu cred ca-ti doresti asa ceva. Sa zicem ca vreo 30 – 40 de magazine citest topicul asta. Si zic: asta vrea: iphone, vreo 3 modele de telefoane, camere foto, etc si incep sa te spameze cu zeci , sute, mii de oferte ( unele bune, dar oricum, prea multe ). Ce te faci atunci?

      (Citează)

    • Da, mie mi se pare ca Twitter a facut o greseala. Au facut ditamai platforma, dar apoi au pemis oricui sa scrie soft pentru ea. E mai simplu sa citesti Twitterul din Seesmic sau TweetDeck sau altceva, decat la ei pe site. Lor le-au ramas doar bobarnacele primite pentru momentele cand pica totul.

      Prin urmare un serviciu satelit ar trebui sa nu faca greseala asta. Sa fie bazat pe Twitter, dar sa trebuiasca sa le accesezi site-ul pentru a-l utiliza. Acolo pot baga niste reclame, pot cere o taxa, nu stiu…

      Iar despre oferte… nu m-ar deranja daca ar fi de castigat bani. Oricum te-ar contacta doar pe Twitter, asa ca nu e mare branza, iar daca te agaseaza poti sa ii blochezi si gata.

        (Citează)

  3. Referitor la servicii bazate pe twitter, inca unul proaspat lansat este si Ambuteiaj.com, care isi propune sa culeaga tweeturi despre traficul bucurestean. Noutatea: pe langa faptul ca accepta tweeturi cu hashtag sau adresate userului respectiv incearca si o scanare exahaustiva dupa tweeturi despre subiectul respectiv.

      (Citează)

  4. agazinele mici nu vor fi cumpărate de cele mari, deoarece nu merită costul achiziţiei doar pentru redirectarea brandului. Nici magazinele medii nu stau prea bine, au concurenţă serioasă, sunt multe preţuri de supravegheat, nu au stocuri şi trăim în lumea în care clienţii (mai ales cei ce comandă online) vor ca totul să se întâmple acum, nu peste 5 zile.
    == sunt curios care sunt pt tine magazinele medii si mari

      (Citează)

  5. huh ? pct. 12 (GPS) mi se pare SF. Eu mi-am cumpărat aparat foto la mijlocul lui 2009 şi nici nu am auzit de opţiunea asta. Chiar să ajungă universală în 2010 ?

      (Citează)

  6. alias – exista optiunea pe un aparat nikon de mult timp .. nu a prea fost scoasa in fata, pentru ca exista anumite inconveniente – de ex. dureaza foarte mult pana se conecteaza la sateliti si “pierzi” momentul kodak :)

      (Citează)

  7. @cti97: sînt convins că găseşti aparate foto şi cu opţiunea de făcut cartofi prăjiţi dacă cauţi suficient. Mi-am exprimat doar îndoiala faţă de previziunea că “majoritatea” vor avea această opţiune în 2010. “Majoritatea” înseamnă că te duci la Carrefour sau Metro la standul de aparate foto şi peste 50% din cele expuse au această opţiune.

      (Citează)

    • Sunt mai multe care au GPS. Anul acesta apar noi chip-uri GPS cu consum foarte redus si timp “hot-start” la fel de redus, prin urmare nu vad de ce nu le-ar integra fabricantii. Flickr, Picasa si altii suporta geo-tagging, dar acum se face manual. Desigur ca la imagini facute in casa nu te ajuta prea mult, dar daca mergi in vizita intr-un oras e timp destul ca aparatul sa-si stabileasca pozitia si sa marcheze fotografiile cu coordonatele locului respectiv. Asta ar ajuta foarte mult fotografii.

      Aproape orice telefon cu GPS are optiunea pornita default, deci e doar o chestiune de timp pana cand va fi adoptata si de camerele foto.

        (Citează)

  8. Google NexusOne are ecran AMOLED si va costa 530USD (mai ieftin decat HTC HD2) in conditiile in care au cam aceleasi specificatii. Deci probabil nu va creste pretul aparatelor cu ecran AMOLED si procesoare “de ultimă generaţie”.

      (Citează)

    • Nexus One are alta chestie smechera in plus, anume wireless 802.11n. Dar despre pret nu ma pronunt in cazul Google, e posibil sa vanda telefonul fara mare profit sau chiar in pierdere, doar pentru a “propovadui” Androidul, Gmail, Gmaps si celelalte. Eu asa as face in locul lor, pentru ca isi permit. Oricum, vreau si eu unul.

      Ideea e ca pretul ar trebui sa scada. Telefoanele astea sunt mult prea scumpe, chiar daca folosesc cam aceleasi chip-uri de un an de zile. Chiar daca pretul nu va creste, se va mentine la un nivel ridicat.

        (Citează)

  9. alias – uite ce incepe sa apara la CES 2010 – http://www.engadget.com/2010/01/06/sony-cyber-shots-go-bananas-with-gps-compass-sd-card-hd-vid/

    radu – de ce se vede asa prost formatat articolul? umbla pe la css, ca nu e in regula

      (Citează)

    • Pai umblasem, de asta se vedea asa urat :P. Modificam spatiul dintre linii, dar m-am uitat la o alta lista pentru a vedea rezultatele si n-am sesizat ca se strica asa rau.

        (Citează)

    • Alta:

      Paul Thurrott, one of the world’s most respected critics on Microsoft products, has just published a great article detailing how Microsoft plans to save Windows Mobile

      Thurrott hypothesizes that the version of 6.5 that we saw in fall of 2009 wasn’t the fully baked version, and that by Q2 of 2010, we’ll begin to see Windows Mobile 6.5.3

      Thurrott thinks that although we may see a release of Windows Mobile 7 in 2010, it may not be until 2011 that devices begin to appear with the new operating system, meaning that we’ll see Windows Phones with 6.5.3 in the fall of 2010 with capacitive screens instead of 7.

      Tot 6.5 in 2010? Iar fiecare update de genul 6.5.x inseamna noi firmware-uri, resetarea completa a telefonului si reinstalarea tuturor programelor, contactelor si setarilor.

      via http://pocketnow.com/thought/microsofts-plan-to-save-windows-mobile

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus