un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Fondue

19 Jul 2009  ·

GÂNDURI  ·

9 comentarii

Am mâncat Fondue, sau mai bine zis am încercat, eu nefiind fan al brânzeturilor. Foundue e o specialitate elveţiană care se face din brânză sau amestec de brânzeturi. Caşcavalul se topeşte într-o tigaie şi se mestecă în el până devine o pastă fierbinte. Aşa se şi serveşte, adus la masă deasupra unei spirtiere aprinse ce îl ţine în continuare în stare lichidă. Înfigi o bucată de pâine într-o furculiţă lungă, apoi bagi pâinea prin caşcaval şi o mănânci. În paralel mai mănânci şi dintr-o salată sau altă garnitură.

Mie nu mi-a plăcut, căci nu mă omor după gustul de caşcaval. Sunt doar anumite feluri care îmi plac şi de obicei sunt doar ingrediente pentru un alt fel de mâncare. Se pare însă că în Elveţia ăsta e un preparat principal şi toată lumea mănâncă fondue. Părinţii mei au fost recent în Elveţia şi mi-au adus o porţie. Am gătit-o într-un vas de yena, iar pentru a o ţine caldă şi la masă am pus vasul pe nişte suporţi şi cu câteva lumânărele aprinse sub el. Bănuiesc că e mai simplu să pui tigaia cu caşcaval peste o cratiţă goală în care pui nişte lumânări, sau poate pe un reşou. După câteva bucăţi de pâine dată prin caşcaval m-am decis că nu îmi place asa ceva.

Fondue

    9 comentarii

  1. Sunt innebunit dupa cascaval si branzeturi in general. Unde se poate incerca un fondue? Poti sa-ti alegi ce tip de cascaval iti aduc? Painea aia este prajita sau ti-o aduc asa, normala? Dar ma gandesc cum ar fi fost daca bagai o bucatica de parmezan sau wensleydale sau chiar fourme d’ambert? Poate alta parere ai fii avut acum. Mmm…

      (Citează)

  2. Nu stiu unde s-ar putea incerca in Romania. Mie mi-au adus un pachet din Elvetia, e o cutie de carton cu cascaval inauntru. Teoretic ti-ai putea face tu, luand diverse tipuri de cascaval. Vezi si pe Wikipedia, ca sunt trecute acolo cateva retete. Painea e normala, dar nu are de ce sa nu fie un pic prajita, daca iti place mai mult asa. Ma voi uita daca mai am ambalajul ca sa vad ce scrie mai exact pe el.

    Tot fondue se cheama si daca topesti ciocolata in acelasi fel, si apoi bagi prin ea fructe sau poate biscuiti. Asa ceva as incerca.

      (Citează)

  3. Am mancat fondue in Elvetia, facut de elvetienii la care am stat, si e genial.
    Ce ai tu acolo nu arata prea bine, parca e un fel de supa…
    Probabil nici nu e cine stie ce asta cumparat la cutie, e ca si cand ai compara pizza dintr-o pizzerie cu pizza congelata din supermarket.

      (Citează)

  4. Poza e facuta in Chamonix. Asta de l-am avut acasa e cam la fel, din cate am inteles. La ce relatie am eu cu branzeturile, cred ca nu mi-ar placea oriunde ar fi preparat.

      (Citează)

  5. Sincer..cum arata branza in poza nu arata prea bine…trebuie tinut cont de anumite lucruri…de ex tigaia…are nevoie de preparare..nu stiu exact cum..dar stiu sigur ca nu se pune asa pur si simplu pe foc apoi pui fondue. Ca sa iti dai seama daca iti place sau nu fondue trebuie mancata in Elvetia..sau si in Romania, in Poiana Brasov la restaurantul st Bernard…:)

      (Citează)

  6. Si app…cea mai buna combinatia care se numeste: moitie-moitie:D

      (Citează)

  7. Fotografia e facuta in Elvetia, la mama ei, intr-un restaurant din zona centrala a orasului.

      (Citează)

  8. In poza pare un pic cam lichida, probabil focul era prea puternic. Nu doar elvetienii sunt fani, ci si francezii si belgienii (italienii mai putin). Am constatat asta intr-un restaurant in Praga, frecventat de respectivii expatriati tocmai pentru ca faceau fondue si raclette si inca f bune. Respectiva pe care am mancat-o a fost Savoyarde, adica comte si emental (inca un fel pe care nu mi-l mai amintesc si nu stiu ce fel de vin a fost facuta).

    Painea trebuie sa fie bine prajita, uscata, ca in poza, a noastra era doar un pic prajita dar buna.
    Fondue cu ciocolata, la alt restaurant e drept, nu la fel de buna.

      (Citează)

  9. Sigur a fost preparata la un foc prea mare, se pot incerca si alte feluri de branzeturi cond. de baza sa fie maturate si pt. cei care doresc se poate adauga si putin usturoi la preparare.Am mancat si eu in Elvetia si sincer mi-e dor sa mai mananc macar o data.Pofta buna

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus