un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Astfel grait-a Pacepa

26 Jun 2009  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

Ion Mihai Pacepa se adresează într-o scrisoare deschisă Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran, îndemnându-i să îi urmeze exemplul şi să apere poporul, nu “tiranul”, făcând o comparaţie cu regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu. “Fac apel la voi, generali ai Gardienilor Revoluţiei Islamice, Pasdaran: Faceţi ce am făcut eu! Apăraţi poporul, nu tiranul. Sunt un general de două stele şi am fost odată în fruntea Securităţii şi am învăţat că nici un tiran nu poate ţine pentru totdeauna un popor înlănţuit’, se arată în scrisoarea deschisă, publicată de The American Spectator.

Cred că Pacepa n-are ce face pe acasă. Carmelita nu se transmite în SUA, OTV nu prinde, toate posturile locale zic doar de Michael Jackson. Aşa că se gândeşte la soarta poporului iranian şi le da sfaturi pe care aia oricum nu le pot citi. Întreaga lume le zice iranienilor că sunt conduşi nedemocratic şi că le sunt îngrădite multe libertăţi, dar acum că le-a deschis şi Pacepa ochii, îl vor împuşca şi ei pe Ahmadinejad.

Pacepa se dă eroul României, dar uită că de fapt e doar un trădător. Era mare general în armată, dar spiona pentru americani. Desigur, privind acum desfăşurarea ulterioară a evenimentelor (adică Revoluţia din 89) şi faptul că stilul american de viaţă a câştigat şi ţara noastră, are o scuză. Dar atunci o făcea probabil doar pentru bani şi tot trădare se numeşte. A apărat poporul spionând pentru americani şi apoi fugind acolo când l-a descoperit KGB-ul.

Ştirea e pe Hotnews.

    1 comentariu

  1. Pacepa, James Bond de Dambovitza =))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus