un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cica s-a lansat Dell Adamo

14 May 2009  ·

GÂNDURI, TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

Prima oară am auzit de Adamo acum câteva luni, când era anunţat ca un competitor pentru Apple MacBook Air. Trebuia să fie mic, subţire şi elegant. Şi aşa şi este, doar că preţul mi se pare exagerat de mare: îl are eMag-ul şi costă 8700 de lei.

Păi dacă tot e vorba de un laptop doar de fiţe, să fie subţirel şi drăguţ şi bun de ţinut pe masă în cafenele, mai bine iei chiar Air-ul. E mai ieftin, la 7750 lei tot de la eMag, o diferenţă de cam 10 milioane totuşi (şi mai ieftin la iStyle sau la Oktal, chiar bizar de ieftin la aceştia din urmă). Şi în plus obţii nu doar produsul original care a generat toată modă aceasta, ci şi un procesor mai rapid cu 25%, o placă video nVidia 9400M în loc de una Intel, cam aceeaşi memorie şi baterie dar într-un sistem mai uşor cu 0,5 kg.

Când s-a lansat Air-ul, nu-mi plăcea deloc. Nu avea unitate optică internă, nu avea decât un singur port USB, nu avea port Ethernet pe RJ-45, etc. Cam în această perioadă se împlineşte un an de când mi-am luat eu un laptop Acer şi pot să spun că până acum am utilizat DVD writerul doar de două ori, USB-ul doar ca să conectez telefonul ca să descarc câteva fotografii iar portul de reţea niciodată, mergând mereu pe WiFi. Aşa că aş fi cel mai fericit să am acum un Air, dacă tot folosesc calculatorul doar pentru Internet, iar un notebook cu ecran de 13,3 inci mi se pare compromisul ideal între mărime şi greutate.

    5 comentarii

  1. da, e super Air-ul si sincer sa fiu fitele ar fi ultimul lucru la care m-as gandi daca as avea banii necesari ca sa-mi iau unul. la dimensiuni nu prea a fost batut pana acum, Asus-ul de care zici tu mi se pare hidos, cel putin din fotografii, poate ca daca l-as avea in mana mi-as schimba parerea despre el (bine, adevarul e ca nu am fost niciodata fan Asus atunci cand vine vorba de design). am mai vazut si un MSI care se vrea a fi un concurent pt MB Air (desi a cam pierdut startul, daca e sa ma intrebi pe mine, tinand cont ca Air-ul s-a lansat acum mai bine de un an daca nu ma insel), care din imagine pare a avea atat conectori VGA, cat si HDMI si ethernet, si probabil mai multe porturi USB.

    concluzia e ca daca tot as da o caruta de bani pe un ultraportabil, atunci cu siguranta m-as orienta spre Apple, cu atat mai mult cu cat concurenta vinde mai scump produse care nu se ridica la nivelul celui de la Apple…

      (Citează)

  2. http://www.laptopmag.com/review/laptops/samsung-nc10.aspx

    Il tine bateria vreo 7 ore, e atat de mic incat intra in geanta fara probleme, tastatura este ergonomica, fata de alte laptopuri asemanatoare si nici nu e f scump. L-am folosit la drumuri lungi, lucrand la diverse in masina si sincer cred ca un laptop ultrasubtire nu ar fi fost tocmai ideal pentru asa ceva. A luat mai multe cazaturi decat e legal, doar e carat intr-o geanta de umar, si tot nu are nimic, e la fel ca in prima zi.

    Concluzia: de ce sa dau o caruta de bani cand pot sa am cam aceeasi chestie mai ieftin?

      (Citează)

  3. O gramada de laptopuri sunt mai ieftine si mai bune decat Adamo sau Air. Cele doua modele se adreseaza altei piete, cea a notebookurilor mai de lux. NC10 o fi cel mai bun model din clasa netbook (asa pare din review), dar nu tb comparat cu Adamo sau Air. Oricum cred ca cele doua, cu carcasa din aluminiu, sunt mai rezistente decat micutul Samsung, si la fel de portabile, chiar daca au un ecran mai mare. Nu poti spune ca un Smart e mai bun decat un Mercedes clasa E doar pentru ca se parcheaza mai usor si consuma mai putin. Eu ziceam doar ca si intre cele de lux, poti alege unul mai ieftin sau unul mai scump.

      (Citează)

  4. Nu prea vad rostul sa iti cumperi ceva doar pentru ca este mai scump, dar altfel face acelasi lucru

      (Citează)

  5. Daca e sa folosesc iarasi o analogie din domeniul auto, toate masinile au 4 roti si un volan si te duc de la A la B, dar pretul lor e foarte diferit. Rost are sa iei ceva mai scump, daca iti permiti.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus