un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Vodafone supravegheaza ce faci pe site-ul lor

29 Apr 2009  ·

GÂNDURI  ·

Spune-ți părerea

În timp ce navigaţi fericiţi pe site-ul Vodafone România, logaţi cu userul pe care îl aveţi făcut la ei, puteţi avea surpriza de a fi sunaţi de către cei de la Vodafone şi întrebaţi “am văzut că v-aţi uitat la pagina de abonamente de Internet Mobil, nu v-ar interesa o ofertă de trafic de date cu modem inclus şi…?“. I s-a întâmplat unui Nea Caisă prieten de-al meu acum recent. Nimic rău până aici. Poate chiar e o tehnică de vânzare inedită. Îngrijorător însă este că Vodafone îşi supraveghează clienţii şi obiceiurile de browsing, în mod activ şi poate chiar în timp real, pentru a-i mai întreba dacă nu doresc câte un serviciu suplimentar. Pe site-ul Vodafone, în pagina de Termeni legali, acest lucru este menţionat, dar câţi stau să citească acea pagină înainte de a intra pe site ca să caute câte ceva?

6.1 Prin accesarea acestui site sunteţi de acord cu faptul că Vodafone România S.A. are dreptul de a insera numele şi alte informaţii cu privire la client, rezultate în urma utilizării serviciului de către client, într-o bază de date computerizată în următoarele scopuri:

    a) pentru utilizarea acestor date de către Vodafone România S.A. în scopuri de vânzări şi marketing;
    b) în scopul prevenirii sau detectării infracţiunilor sau fraudelor;
    c) Vodafone România S.A. poate oferi informaţia colectata de la client şi altor furnizori de servicii sau produse care, în opinia Vodafone România S.A., ar putea prezenta interes pentru client

Oricum, e scris pe site, au voie să o facă. Problema mea este cu punctul c) al paragrafului de mai sus. Decid eu ce alţi furnizori ar putea prezenta interes pentru mine, nu trebuie să facă Vodafone asta pentru mine. Nici măcar pagina de Confidenţialitate, care dă mai multe detalii despre prelucrarea informaţiilor personale, nu oferă o listă cu aceşti terţi furnizori cărora Vodafone le oferă datele noastre.
Mai bine Vodafone s-ar mai uita un pic prin propria ogradă şi ar mai umbla la preţurile şi condiţiile în care îşi oferă serviciile. Am cumpărat telefonul Touch HD de la PCfun.ro la un preţ mai mic decât mi-l oferea Vodafone la prelungire de abonament, în loc să mi-l dea ei fără un adaos comercial şi la un preţ sub cel al pieţei doar pentru a mă ţine de client încă o perioadă, în condiţiile în care le-aş fi plătit şi abonament de date, nu doar voce. Am făcut o analiză a ofertelor pentru Touch HD în acest post şi vorbeam şi despre de ce aş prefera Orange în locul Vodafone la abonamente de date aici.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus