un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Partea plina a paharului

1 Apr 2009  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

Hai să privim şi partea bună a faptului că nu ne calificăm la mondialul din 2010. Nu vom sta cu emoţii în faţa televizorului de câte ori ar fi un meci al naţionalei. Nu vom fi asasinaţi de emisiuni şi ştiri sportive de câte 3-4 ore în care să ni se spună ce a mâncat Mutu la micul dejun şi câte seminţe a spart Chivu în strungăreaţă. Nu vom vedea zeci de reclame, nu vor fi pagini întregi de ziare cu mărci ce susţin echipa naţională.

Vom vedea în schimb meciuri frumoase. Ne uităm la ele pentru spectacol, pentru faze bine lucrate, pentru profesionişti adevăraţi, pentru driblingurile unor jucători de multe milioane de euro, dar nu ne va bate inima la fiecare şut sau la fiecare corner.

Ca o idee legată de subiect, tocmai s-a terminat pe ProTV interviul de după meci cu Piţurcă, în care antrenorul a declarat că nu se pune problema să-şi dea demisia de la “cârma naţionalei” (căci se pare că naţionala de fotbal e un vapor, având în vedere această expresie deja consacrată). FRF-ul ar trebui să-i dea o grămadă de bani dacă îl concediază ei. Mă întreb dacă la un moment dat devine mai rentabil să duci echipa în groapă dar să refuzi să demisionezi tocmai pentru a încasa bonusul de concediere anticipată, decât să te chinui să îţi faci meseria bine. Sunt rău şi nu cred că este adevărat ce am spus acum în cazul lui Piţurcă, dar demisia ar trebui să şi-o dea oricum. N-a calificat România, a pierdut şi cu Austria, jocul echipei a fost praf. Să-şi dea demisia iar cei în măsură să îi judece activitatea să decidă dacă vina a fost a lui sau au fost alţi factori, în acest ultim caz angajându-l la loc.

    3 comentarii

  1. piturca este la carma noului titanic in fotbal renascut dupa 3 campanii succesive de calificare neureusite, care se continua cu a 4-a tocmai sub ochii nostri.

      (Citează)

  2. Nu e numai vina lui. Si jucatorii sunt niste lesinati… Nu e vina antrenorului cand pasezi la portar sau cand dai autogol.

      (Citează)

  3. @laur: suna ca dintr-un comentariu literar :P

    Nici eu nu dau vina pe Piturca. Demisia ar trebui sa si-o dea pt ca asa se face, “de onoare”. S-a adus singur in aceasta postura, prin declaratii arogante si lipsa de comunicare. Dar jucatorii sunt praf, fara pic de antrenament cand e vorba de joc in echipa si fara imaginatie pentru a duce un atac la final. Nu stiu ce sa faca atunci cand au mingea la picior.

    Culmea e ca nici nu are cine sa vina in locul sau. Boloni a mai fost, Hagi nu mi se pare bun de antrenor. Cred ca solutia este sa aducem un antrenor strain, platit pe masura, dar care sa aiba experienta si rezultate concrete in spate.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus