un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Noi tehnologii in televizoare HD

25 Jan 2008  ·

TEHNOLOGIE  ·

2 comentarii

Preţurile la televizoarele Full HD încă mi se par destul de mari, mai ales când te gândeşti că trebuie să iei şi un Blu-Ray pe lângă el, dar deja apar zvonuri despre tehnologiile viitorului.

În primul rând, se pare că Toshiba şi Panasonic au anunţat o nouă tehnologie pt televizoarele OLED care le ridică durata de viaţă la nivelul celor LCD actuale. Avantajele OLED-ului sunt contrastul mult mai mare (1.000.000:1 faţă de un 10.000:1 cât are un LCD nou şi bun), consumul mult mai mic şi culorile foarte bune. Momentan OLED-uri face Sony dar la dimensiuni foarte mici şi preţuri de mii de dolari, aşa că peste vreo 5 ani abia vor fi o opţiune viabilă. De pe Engadget.

O altă tehnologie despre care se discută este Super Hi-Vision, şi abia azi am auzit pentru prima oară de ea. Pe scurt, este vorba de o rezoluţie de 7680 x 4320, de 4 ori mai mare pe orizontală şi pe verticală decât actualul 1920 x 1080. Evident, vor fi necesare monitoare gigantice pentru a afişa 1:1 atâţia pixeli, şi nu vreau să ştiu ce mărime va avea un film în acest format, dar deh… aflăm peste vreo 25 de ani aşa că nu contează acum. De pe Gizmodo.

Tot despre HD, se pare că Blu-Ray a câştigat războiul cu HD DVD, deşi e mai scump şi mai prost implementat, după ce şi Warner şi Paramount au anunţat că vor scoate filmele doar pt formatul BD. Experţii au fost de acord că HD DVD e deci mort.

    2 comentarii

  1. alt avantaj al oledului e ca e cat o coala de hartie. practic poti sa-l pui pe perete si din profil nici sa nu vezi ca e acolo.

      (Citează)

  2. Si LCD-ul si Plasmele au ajuns asa, anul acest la CES au fost prezentate unele de 2-3 centimetri in grosime.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus