blog demisec cu note fine de tehnologie

aflați totul despre vitrajele SGG PLANISTAR SUN

Am vizitat Therme București, iată cum arată complexul de ape termale

Clock icon

13 Jan 2016

Tag icon

TEHNOLOGIE

Comments icon

112 comentarii

therme_bucuresti_48

Therme București, cel mai mare complex construit de la zero din Europa pentru relaxare și distracție în piscine speciale și tobogane cu apă termală extrasă de la mare adâncime, înconjurat de orhidee și palmieri și baruri în apă, se deschide mâine, pe 14 ianuarie, lângă București. Eu l-am vizitat înainte de deschidere și acum este rândul vostru să faceți un tur virtual prin interiorul Therme.

Am fost invitat să văd mai degrabă toată tehnologia utilizată pentru confortul și siguranța clienților, dar credeți-mă, întreg complexul este uimitor în toate aspectele sale. Este o bijuterie. Mă așteptam să fie grandios din modul în care a fost prezentat, dar vizitându-l pas cu pas, văzând calitatea excelentă a fiecărui material utilizat și atenția excesivă pentru cele mai mici detalii de finisaj și ambianță, am rămas impresionat.

N-am văzut niciodată atâtea orhidee la un loc precum au la Therme. Niciodată datâția palmieri la un loc, apoi ni s-a spus cu nonșalanță “pe unii i-am adus din Malaezia, pe alții din Florida…”. Niciodată atâtea tobogane acvatice pe care să te distrezi sau atâta marmură sau un acoperiș de sticlă atât de mare; culmea, retractabil. Nu doar apa are 33 de grade, ci întreg interiorul are o temperatură ca a unei seri de vară, fiind perfectă pentru a sta dezbrăcat pe acolo. Te simți bine, te simți relaxat, confortabil ca la mare.

Vezi și: Prețurile la mâncare și băutură și alte servicii și update-ul din iunie despre plaje, ștrand, piscine exterioare și noi restaurante.

Și, ca să înțelegeți ce înseamnă atenția la detalii, un sistem independent de ventilație împiedică ferestrele să se aburească, iar un altul ventilează fiecare din cele 4000 de vestiare personale astfel încât să nu ți se umezească hainele pe care le lași acolo. Doar unul dintre multele exemple de atenție la detalii pe care le veți descoperi mai jos.

Therme este neașteptat de bun. Este genul de complex pe care-l poți lăuda tuturor străinilor spunându-le “nu știu ce aveți voi prin țara voastră, dar cu siguranță nu-i mai bun decât al nostru”.

Fotografiile de mai jos sunt făcute înainte de lansarea oficială și unele sisteme nu erau funcționale, iar oamenii lucrau de zor la ultimele finisaje. În ziua deschiderii, pe 14 ianuarie, totul va fi funcțional, iar de fapt peste câteva ore mă duc din nou la Therme ca să-l văd finalizat.

Să începem turul și să vă arăt cele trei zone principale din interiorul Therme. Suprafața totală este de 250.000 de metri pătrați, iar 30.000 de mp sunt acoperiți. Piscinele ocupă 3000 mp.

CUM SE INTRĂ LA THERME

Intrarea este din DN1, practic vizavi de Hornbach, fostul Prisma. Se vede construcția de sticlă din șosea, că nu-i departe. Dacă vii dinspre București, există un drum de acces direct din DN1, cu bandă suplimentară pe care să te încadrezi pentru a ieși spre Therme. Dacă vii din spre Ploiești, cel mai simplu este să intri la Hornbach și apoi, prin pasajul rutier subteran, să ieși spre Therme pe un alt drum de acces. Am pus harta la finalul articolului.

Parcarea are 1800 de locuri, e cea mai mare parcare din România. Plantau sute de copaci printre locurile de parcare, întreg complexul urmând să devină și cea mai mare grădină botanică din România, ca suprafață și număr de plante.

therme_bucuresti_01

Aceasta este intrarea principală, cu pereți înalți din sticlă și înconjurată de niște ghivece imense cu plante tropicale (streliția?). Acele insule de vânzare sunt casele de bilete. Pereții video de deasupra lor sunt unii foarte puternici (2700 cd/mp, pe când un monitor de PC are 350) și vor afișa imagini din cele trei zone (Galaxy, The Palm și Elysium), astfel încât să-ți faci o idee cam ce se întâmplă în fiecare dintre ele înainte de a plăti intrarea. Sau puteți citi în continuare și vă spun eu ce se întâmplă în fiecare zonă, iar nu-i bai dacă după ce intrați vreți să treceți în altă zonă – puteți face asta plătind diferența. Prețurile sunt mai la finalul articolului.
therme_bucuresti_80
therme_bucuresti_06

La intrare primești o brățară cu cip, ca în multe alte parcuri acvatice. Pe brățară este scris numărul vestiarului alocat ție, iar acesta se încuie și descuie doar cu brățara ta, apropiind-ul de sistemul contactless de pe ușă. Nu-i nevoie de cheie sau altceva ce-ai putea pierde.
therme_bucuresti_11

Iată cum funcționează încuiatul și descuiatul:

Vestiarele, 4000 la număr (capacitatea maximă de persoane a complexului), sunt foarte mari, încap acolo mai multe haine și ceva bagaje. Nu doar că se deschid doar cu brățara de la mâna ta, dar, dacă cineva încearcă să forțeze unul, se dă alerta la casele de bilete și intervine paza. 50 de kilometri de cabluri au fost trase pentru a asigura aceste funcții.
therme_bucuresti_14

therme_bucuresti_76

Vestiarele au iluminare interioară și ventilație. Cum temperatura în interior este ridicată și umiditatea e mare, au vrut ca hainele și orice altceva din vestiar să stea uscat și aerisit, așa că un sistem centralizat le ventilează și purifică aerul. Nice, nu?

Vreți încă un exemplu de atenție la detalii? Priviți desenele “Galaxy” de pe ușile de sticlă ale vestiarelor, toate sunt diferite. Au sute de modele diferite.
therme_bucuresti_20

Te poți schimba în niște cabine ingenios făcute. În interiorul lor tragi din perete o poliță cu care astfel blochezi și ușa, ca să nu intre cineva peste tine, iar faptul că trebuie să rabatezi polița pentru a ieși înseamnă că nu vei uita nimic în cabină, că altfel n-ai putea deschide ușa. Din loc în loc sunt uscătoare de păr și oglinzi mari.

Există și câteva casete încuiate în care vă puteți lăsa telefoanele mobile la încărcat. Găsiți în fiecare o priză, pentru cei cu încărcător clasic, dar vedeți simbolul de pe suprafață? Este logo-ul Qi, un standard wireless de încărcare. Fiecare casetă de telefon poate încărca wireless telefonul vostru mobil, așa că nici nu-i nevoie să veniți cu încărcătorul dacă suportă această tehnologie. Din nou, o idee foarte bună.
therme_bucuresti_17

Veniți la voi cu costum de baie, papuci și prosop. Prosop se va putea închiria și acolo, iar în viitor va fi și un magazin pentru cumpărat costume de baie, probabil pentru turiști sau cei ce vin acolo neplanificat. Lăsați orice altceva la vestiar – fotografiatul este interzis în interior, din motive de intimitate (mulți copii, nu vor ca oamenii să se simtă fotografiați pe acolo doar pentru că ți-ai văzut colega aia mișto de la muncă în costum de baie), iar de bani nu aveți nevoie. Un duș înainte de intrare este obligatoriu, iar dușurile sunt făcute din marmură și ardezie adusă din Brazilia, una translucentă în lumină puternică.

Vrei accesorii de înot și plajă pentru copii? Găsești aici de toate!

Cauți un costum de baie nou?

Brățara de la mână vă asigură nu doar accesul în zone, dar o puteți folosi și pentru a cumpăra orice de la barurile și restaurantele din interior. Achiziția se trece pe brățară, iar când plecați acasă o predați și vi se spune cât aveți de plătit.

Prima zonă în care am intrat este cea numită Galaxy.

ZONA GALAXY

Aici trebuie să vă aduceți copiii (și soțul/prietenul!), Galaxy este zona cu 1,3 kilometri de tobogane acvatice și cu piscina cu valuri artificiale. Ca și în restul parcului, toată apa are peste 30 de grade, o plăcere să te bălăcești în ea, iar pentru distracție am văzut și tobogane care intră și ies prin perete spre exterior, o pâlnie, unele pe care te dai cu colacul șamd.
therme_bucuresti_21
therme_bucuresti_25
therme_bucuresti_26

Vedeți cum toboganul de mai jos are un ecran în partea dreaptă, la intrare? Acesta este cel mai de sus, iar din acel ecran fiecare poate alege unul dintre multiplele programe ce schimbă luminile și muzica din interiorul său. Da, te dai pe tobogan pe muzica și cu luminile alese de tine!
therme_bucuresti_39

Piscina cu valuri ocupă 560 de mp și are 6 programe diferite, astfel încât poate simula mai multe tipuri de “mări”. Sunt suficiente tobogane pentru toți, niciunul foarte amenințător, ci tocmai bune pentru distracție lejeră, iar salvamari vor fi în permanentă acolo să supravegheze totul (pentru a genera valurile, piscina are peste 2 metri în cel mai adânc punct, dar adâncime scade treptat).

Sub această piscină cu valuri se află de fapt puțul ce alimentează complexul cu apă termală. Este cel mai adânc foraj civil făcut după 1989 în România, a durat 8 luni săparea sa și apa este adusă de la o adâncime de 3.100 de metri (cât Calea Victoriei, dar în jos), unde are o temperatură de 85 de grade. Este răcită până la 33 de grade, tratată cu ozon pentru purifiare (nu conține clor, nu are miros neplăcut) și schimbată la fiecare 4 ore, apa folosită mergând spre niște lacuri decorative și o stație de epurare. De ce o schimbă așa des? Pentru că vine din sol, iar cu diferența de temperatură de la 85 la 33 de grade își asigură încălzirea pentru majoritatea timpului (320 de zile pe an), micșorând substanțial consumul de energie de la rețea.

Tot în zona Galaxy se află și un sistem complex de sunet, unul dintre cele mai performante din țară. S-ar putea oricând organiza un concert, “ajutat” și de multele lumini de toate culorile plasate pe acolo, inclusiv în apă, pentru a crea ambianța.

Există și un restaurant-bar. Ca în restul complexului, iei ce vrei de mâncat si de băut și consumația se înregistrează pe brățara ta, iar la ieșire se va calcula totalul și vei plăti. Chiar și restaurantul are o gestiune informatizată, produsele luate se scad automat din sistem și la un moment dat se dă o alertă că trebuie aduse altele. Nu știu încă ce va cuprinde meniul, dar mi s-a spus că va fi genul fast-food cu chestii sănătoase, inclusiv salate și sucuri de fructe.

De ce se numește Galaxy? Pentru că tema decorațiunilor este a galaxiei noastre. Pereții sunt acoperiți cu 600 de metri de sticlă sticlă printată la înaltă rezoluție (le-au refăcut pentru că nu era suficient de înaltă rezoluția) și cu imagini capturate de Hubble de-a lungul timpului. Am recunoscut celebra nebuloasă Pillars of Creation pe acolo. Dacă ajungeți acolo, uitați-vă la tavanul de lemn și observați grinzile uriașe, curbate cu precizie.
therme_bucuresti_34

therme_bucuresti_36

ZONA THE PALM

The Palm este zona cu flori și palmieri și piscine mari, principala zonă de relaxare pentru adulți. Aici am găsit o adevărată pădure de palmieri de toate felurile și sute, probabil mii de orhidee mov ce vor fi schimbate periodic, astfel încât să fie în permanență flori acolo.
therme_bucuresti_60

therme_bucuresti_51

Palmierii sunt “conectați”, senzori din sol măsoară umiditatea și-i udă în mod automat când este cazul. Orhideele formează o bandă continuă de flori ce înconjoară piscina.

Piscina de mari dimensiuni este cel mai fotografiat punct din Therme în toate prezentările pe care le-am văzut. Este nu doar imensă, dar se continuă și în afara complexului (observați o ușă rotativă în perete, doar că scufundată în apă), unde apa este, desigur, tot încălzită. Abia aștept să stau în aer liber, în ger și poate ninsoare, dar scufundat în apă de 33 de grade, cu aburi ridicându-se încet din ea. Nu-i ceva ce poți face în multe locuri din România și, de altfel chiar și Europa.
therme_bucuresti_55

Piscina are sute de spoturi de lumini, seara asigurându-se o atmosferă colorată și veselă. 4 kilometri de cabluri au fost trase pentru a le conecta. În marginea este este și un bar făcut în piscine, pe margine, până în flori, sunt șezlonguri scufundate, iar printre palmierii de pe margine vor fi sute de șezlonguri normale, la dispoziția oricui. Din loc în loc sunt uscătoare de prosoape, niște aparate care suflă aer cald.

În margine se găsesc 3 piscine aromatherapy, iar afară una specială, numită crazy river. Tot aici se găsește și un exemplar din Copacul Înțelepciunii, o specie sub care se spune că Siddharta a meditat și a găsit iluminarea, devenind Buddha. Acest copac în particular are 120 de ani și a fost adus din China.

Acum uitați-vă în sus. Avem nu doar un perete de sticlă foarte înalt, ci și un acoperiș de sticlă ultra-securizată, cu suprafață de 900 de mp cântărind 230 de tone, rezistent la orice cutremur și… retractabil pe timp de vară, ca să stai în aer liber atunci când temperatura o permite. Pentru ca toate aceste  geamuri să nu se aburească niciodată, un sistem uriaș de ventilație suflă în permanentă aer pe suprafața lor, menținându-le curate. S-au gândit la toate, v-am zis; închipuiți-vă ce consum și câte sisteme au fost instalate doar pentru a ține geamurile curate.
therme_bucuresti_53

În zona The Palm au voie doar clienții de peste 16 ani și cei însoțiți de copii de maxim 3 ani, care nu-i pot lăsa în alte părți. Ideea este să fie o zonă de relaxare pentru adulți, nu una în care aleargă și țipă sute de copii. Pentru asta au Galaxy. Există și în The Palm un restaurant cu autoservire, ceva mai mare și mai complex.

ZONA ELYSIUM

Elysium este zona de lux, ca să zic așa, unde accesul este cel mai scump. Se află pe nivelul 1, cu vedere spre marea piscină din The Palm și poți sta pe alte șezlonguri de relaxare. Tot aici se află piscina cu seleniu, cu diverse beneficii pentru pielea ta, și un bar în centrul ei.
therme_bucuresti_62therme_bucuresti_63

Dacă vrei să intri în piscina mare (eu îi spun piscina cu orhidee), o poți face, desigur. Dacă ai plătit accesul pentru o zonă, primești acces gratuit și în zonele mai ieftine, așa că cei de la Elysium pot merge când vor și la Palm și Galaxy, că poate vor o bălăceală pe toboganele cu apă.

Zona Elysium cuprinde saunele. Sunt mai multe la număr și toate cu câte un element special. De exemplu sauna Amazon include o vedere panoramică spre The Palm, sauna Hollywood are un ecran pe care poți urmări filme scurte, de 7 minute, cam cât e recomandat să stai la saună într-o repriză. Sauna Alhambra este decorată în stilul cetății Alhambra făcută de mauri în Spania, iar sauna Bavaria este făcută cu mult lemn, ca-n zona cu același nume. Sauna Himalaya este astfel numită după blocurile uriașe de sare roz dinăuntru. Atenția la detalii și calitatea materialelor din fiecare saună este la cel mai înalt nivel.

Camera cu cale? Este un duș imens, numit chiar Dușul Calle.
therme_bucuresti_67

Dincolo de saune se află cabinele de masaj. Am văzut o cabină individuală de masaj în care patul era făcut din bucăți de quartz ce se încălzesc, iar pe lateral erau un sistem de iluminare a cărei culoare putea fi schimbată. Poți sta pe pietre sau pe pernele moi ce se pun deasupra, iar un maseur îți relaxează mușchii. Există și o cabină dublă de masaj, ca să-ți țină cineva companie. Am remarcat ușile și parchetul, lemn masiv de nuc.
therme_bucuresti_73

Tot în zona Elysium se găsește și restaurantul a la carte. Încerc să aflu astăzi și ce-i în meniu acolo. Locul este frumos decorat, deși probabil va fi plin mereu de oameni în costume de baie, stând pe scaune luxoase și pe lemn scump. Așa e viața. Sunt flori peste tot, iar pentru lunile calde se pregătește și o terasă în aer liber.

therme_bucuresti_71

TARIFE THERME ȘI ALTE COSTURI

Tarifele sunt asemănătoare cu ale oricărui alt parc acvativ din România, ceea ce având în vedere investiția de peste 50 de milioane de euro în Therme și ceea ce v-am prezentat mai sus le face chiar acceptabile. Prețurile cresc în funcție de zona pe care o alegi la intrare, dar cei care plătesc o zonă mai scumpă pot intra gratuit în cele mai ieftine (The Palm în Galaxy, Elysium în The Palm și Galaxy), iar dacă vrei să treci în sus poți face și asta și plătești la ieșire diferența.

Zona Galaxy

Durata Copii între 3-16 ani Adulți Studenți și seniori
3,5 h 25 lei 39 lei 35 lei
4,5 h 30 lei 44 lei 40 lei
1 zi 40 lei 54 lei 50 lei

Zona The Palm

Durata Adulți Studenți și seniori
3,5 h 49 lei 45 lei
4,5 h 54 lei 50 lei
1 zi 64 lei 60 lei

Zona Elysium

Durata Adulți
3,5 h 68 lei
4,5 h 73 lei
1 zi 87 lei

Acestea sunt tarifele pentru luni-joi. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, costă în plus cu 5 lei de persoană pentru Galaxy și The Palm și 10 lei pentru Elysium. Închirierea unui prosop costă 14 lei, un halat 24 de lei. Verificați toate tarifele și alte preturi pentru studenți și pensionari pe site-ul oficial. În viitor este posibil să introducă și diverse abonamente sau vouchere cadou.

Mi se par ok tarifele pentru ce oferă parcul chiar aici lângă București, mai ales în lunile de iarnă. De exemplu un părinte și un copil plătesc 39+25 lei pentru distracție de 3,5 ore în zona Galaxy, iar doi adulți și doi copii plătesc 168 de lei pentru toată ziua la Galaxy, că sunt pachete speciale de familie. Vino la The Palm de luni până joi până în ora 11 și plătești doar 35 de lei, o altă ofertă disponibilă pe site-ul oficial. Cu wireless disponibil gratuit în întreg complexul, cred că mulți dintre cei ce lucrează sau locuiesc în nordul capitalei își vor muta din când în când biroul la Therme.

Despre cât costă băuturile și mâncarea încă nu știu nimic, dar încerc să aflu astăzi. Știți ce-i lipsește locului? Un hotel, ca să petreci acolo un întreg weekend. Sunt sigur că mulți din țară ar prefera să facă asta. Pânâ construiesc cei de la Therme vreun hotel, că spațiu mai au acolo, poate găsiți ceva pe DN1 sau în Otopeni-Balotești, că sigur e mai ieftin decât în București, și veniți până la Therme cu un taxi local. Pentru cei din București se pregătește o soluție de transport în comun proprie, dar până atunci există o linie pre-orășenească ce pleacă de la Piața Presei Libere până în Balotești.

Iată o hartă a complexului:
harta_therme_bucuresti

Therme se află oficial în Balotești, cu intrare din DN1 vizavi de fostul complex Prisma. Căutați Therme Bucuresti pe Google Maps și apare. Programul de funcționare este L-J 9:30-23:00, V-D 8-01. Site-ul oficial este Therme.ro, au și pagină oficială de Facebook. Capacitatea maximă a parcului este de 4000 de persoane și mă aștept să fie plin ochi în primele weekenduri.

Ți-a plăcut articolul? Folosește butoanele de mai jos pentru a da un share și-ți mulțumesc anticipat. De asemenea, poți da un like paginii de Facebook a blogului pentru a fi la curent cu alte articole bune.

    112 comentarii

  1. Am si eu o intrebare.. Masajul intra in pret sau este contra-cost?

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 8 Thumb down 0

  2. Prea mult laudat acest complex, pare mai mult un articol de reclama :), poate asta si este. Nu am fost dar voi merge ca sa compar, astfel de complexe termale sunt peste tot in Europa, noi din pacate le privim ca un Rai pentru ca nu le avem. Eu locuiesc in Timisoara si la 100km este Aqua Parkul de la Szeged, poate la fel de mare si culmea…mai ieftin ca pret de intrare. http://www.napfenyfurdoaquapolis.com/en/prices/

    Dar recunosc, in zona aceea de tara nu sunt prea multe posibilitati…unde sa mergi, la Bulgari, in Moldova? Asa ca este binevenit acest complex, sa vedem si cat rezista in stadiul actual.

    In rest, poate ar trebui sa nu ne mai minunam atat si sa privim astfel de lucruri ca o normalitate. E bine ca s-a construit, si ca incet incet ajungem si noi la un nivel normal.

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 31

    • Da vestiarele lasa de dorit. Era bine daca erau cel putin duble ca si volum.Multi manelisti cu ceafa lata.Pretutile sunt ok, vinul este destul de prost dar si ieftin in acelasi timp.ca si experienta asa merge sa te duci o data pe an daca vrei sa mai schimbi peisajul.
      Zona palm intr-adevar arata foarte bine.
      Daca te duci iarna apa este destul de rece iar piscina din zona palm nu cred ca are mai mult de 1.2 m adancime.
      Experienta a fost ok merita sa iesi din rutina dar in orici caz nu este ceva extraordinar.

        (Citează)

      Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 3

  3. Poate ne mai civilizam si noi.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 13 Thumb down 4

  4. Ar fi o idee bună să existe și niște săli de sport interioare și exterioare lângă complexul termal, ceva gen perete de cățărare, tenis, fotbal de sală, squash, dansuri sau mai știu eu ce.
    Ai avea cu ce să îți ocupi o zi întreagă din weekend!

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 11

  5. terme@termatronics.ro

    15/01/2016 la 11:28 AM

    titi:
    Apropos de parcarea ce mai mare din Romania, 1800 de locuri, Polus Center Cluj zice ca are 2500…

    parcarea de la ikea si de primprejur are jde mii de locuri

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 4 Thumb down 13

  6. E frumoase alea akolo da e tare scumpe fata de Austria unde e cel putin de 2-3 ori mai ieftine toate.

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 11 Thumb down 38

  7. Pe pamantul cui s-a facut aceasta contructie? De aceea au fost atatea procese si nu s-a dat pamantul acesta celor care le apartinea? Ca sa vina hotii si sa faca aceasta constructie nu? Rusine pt. furturile care se comit in aceasta tara!!!

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 13 Thumb down 45

  8. Dan Giuraniuc

    15/01/2016 la 5:51 PM

    Hai ca rankezi bine pe cautarea Therme Bucuresti. Esti peste stirileprotv, asa ca poti fi mandru cu un articol bine facut.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 6 Thumb down 5

  9. Asi vrea sa stiu cine sint investitorii,vreau sa stiu in buzunarul carui milionar intra banii mei munciti greu .Este investitia unor ,,baieti destepti “,parlamentari,smecheri,mafioti.,excroci..cine ??? Daca e lucru curat -spuneti cine sint in spatele companiei….

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 33

  10. Nu am gasit pe nicaieri informatii despre adancimea piscinelor. Ma intereseaza in mod special daca exista piscine pentru copii.

    Un alt aspect destul de sensibil este daca exista un vestiar pentru copii. Eu am fete si daca ma duc numai cu ele ar fi ciudat sa le schimb la vestiarul de barbati.

    De asemenea nu mi-e clar daca e obligatorie casca de piscina.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 10 Thumb down 6

    • vestiarele sunt personale.

      vezi ca nu ai voie cu copii peste 3 ani in zona Palm

        (Citează)

      Dă-i o notă: Thumb up 4 Thumb down 7

    • Pentru copii am auzit ca se lasa cu enterocolite si febrs mare de la apa murdara, ca romanii nu trec pe la dusuri inainte de a intra in piscina. Intreaba doctorii de la Grigore Alexandrescu.:(

        (Citează)

      Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 1

  11. Ai voie sa aduci table? :))

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 16 Thumb down 12

  12. SANDA OBERNEDER

    17/01/2016 la 1:42 PM

    MI SE PARE INTERESANT AS VREA INSA MAI MULTE INFORMATII DESPRE RESTAURANT( BUFET SUEDEZ ?!) MENIURI SI EVENTUAL PRETURI .

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 6 Thumb down 7

  13. Ne lasa sa intram cu un bagaj mic de mana?

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 5 Thumb down 9

  14. Apa trebuie injectata înapoi de unde a venit, altfel in scurt timp, Therme, rămâne fără apa termala!

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 4 Thumb down 11

  15. Am fost in weekend, zona galaxy pentru mine este o mare dezamagire, aici nu gasesti bazine pentru copii mici (3-7 ani) in afara de o “troaca” cu apa de 20 cm, foarte mic, cat despre bazinul cu valuri este ok pentru adulti sau copii mai mari. Pe al meu copil dupa 15-20 de minute l-am scos din apa cu buzele invinetite, tot imi spunea ca nu mai vrea in apa ca ii este frig. Apa este rece, nicidecum termala.
    Zona palm este ok, ca in descriere nu am ce comentarii sa fac aici.
    Cei care au copii mici, nu prea au ce face in Therme daca respectivii nu decid sa incalezesca apa din bazinul cu valuri, pt ca eu nu am mers acolo sa stau pe sezlonguri, am mers sa distrez pustiul.
    In concluzie cred ca asta a fost ultima vizita datorita posibilitatii mici de distractie pentru copii (sa fiu clar inteles, cei sub 6, 7 ani) si a aglomeratiei. Am inteles din alte comentarii ca sambata dupa ora 4 nu s-a mai intrat in Therme, din cauza taranilor care au platit toata ziua sa doarma pe sezlonguri, probabil ca acasa nu au paturi :).

      (Citează)

    Ceilalți sunt de acord. Tu ce zici? Thumb up 38 Thumb down 15

    • Daca “troaca” era mai mare de 20 cm ,cum zici ,tot nu era bine ca :aolo daca pateste copilul ceva!? Totusi.. e un copil. Si apa este destul de calda odata ce temperatura incaperii iti permite sa stai in costum de baie. Si imi pare rau sa ti spun dar sa folosesti cuvantul “taranilor” ca si cum ar fi de misto sau batjocora mi se pare lipsa de bun simt. Sa nu uitam de unde ni se trag radacinile si de pe urma cui avem fructe ,legume etc. Si inafara de asta fiecare ,atat timp cat a platit pt ceva, este liber sa stea cum vrea, fie pe sezlong fie in apa. Trebuia sa te duci mai devreme . Taranii nu au avut de unde sa stie cand vi tu . :)

        (Citează)

      Dă-i o notă: Thumb up 15 Thumb down 3

  16. Pt nwradu

    Nu inteleg de ce nu ai postat comentariul, suntem in comunism? am postat o parere personala, sa stie si altii parinti (care au copii mai mici de 6, 7 ani) cum este cu zona Galaxy. In fine e blogul tau si iti respect dorinta, ai fi putut sa ma combati cu dovezi, mai sunt si alte bloguri si forumuri unde pot sa imi exprim parerea liber

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 15 Thumb down 8

    • Probabil pentru că nu stau cu ochii în fiecare secundă pe blog, doar-doar o mai posta cineva un comentariu de aprobat. Primul comentariu trebuie întotdeauna aprobat de mine, apoi poți scrie cât vrei.

        (Citează)

  17. – Preturile sunt mai mari ca in Ungaria
    – Sunt curioasa cum va arata peste un an, adica daca romanii sunt in stare sa intretina parcul acvatic

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 7 Thumb down 10

  18. Crezi că cei din Lugoj au auzit de Balotești sau din denumirea cu “București” le va fi mai ușor să înțeleagă că este lângă capitală?

    Se cheamă Disneyland Paris sau Disneyland Marne-La-Vallee? Cum crezi că ar fi mai bine?

      (Citează)

  19. Ieșirile de urgenta le-ai evaluat?

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 17 Thumb down 3

  20. 3 intrebari:

    1) Are autorizatie ISU? Pare un candidat foarte periculos pentru o neglijenta romaneasca. Iesiri de urgenta etc.?

    Nu trebuie sa fie de la firma lor produsa neglijenta, poate sa fie de la oricare 3rd party cu care interactioneaza.

    2) Ar fi frumos sa stim cine detine spatiul si cum l-a achizitionat.

    3) Ar fi frumos sa faci un follow-up article la 6 luni cu modul cum arata parcul. Pentru ca da, materialele sunt de cea mai inalta calitate, oamenii nu sunt si mentenanta costa. Ca exemplu, priveste mallurile din Bucuresti.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 9 Thumb down 6

    • Dar de ce contează cine deține spațiul și cum l-a achiziționat? E apa mai caldă dacă știi proprietarul?
      Poți afla pe Google toate cele de mai sus.

        (Citează)

  21. Diaconescu Mihai Costin

    04/02/2016 la 6:37 PM

    Bravo, este un lucru foarte frumos, chiar si luat ca un inceput! Vezi comparatiile cu altii, mai ieftini si mai grozavi. Cred ca ar trebui sa ne bucuram de tot ceea ce infrumuseteaza viata noastra si sa nu mai fim cirtitori si vesnic nemultumiti.
    Bravo si la mai mare, sa ne ajute Dumnezeu!
    Mihai Costin DIaconescu, Frankfurt am Main
    P.S. Sigur, nu are importanta locul de resedinta, dar vreau sa subliniez ca am vazut ceva locuri frumoase, inclusiv spa uri la viata mea.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 5 Thumb down 0

  22. Sal as fi vrut mai multe relatii cu ceai voie poti veni de acasă cu papuci prosop ,ceva de mancat . Cum se ajunge poate nu toti au masini ,, se poate cu trenu . troleu , metrou etc poate vor sa vina si din provincie nu numai din Balotesti sau de langa bucuresti .

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 2

  23. Mulțumesc acuma ma-m lamurit e ok din piata presei sunt mai multe obtiuni de ajuns șșș

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 3

  24. buna ziua multe comentarii aiurea sau facut pe spatele acestui Complex , dar sa stiti acesti oameni veniti din afara tarii au dat lumina , speranta si relaxare celor din zona BUCURESTIULUI.
    am fost de 2 ori chiar in aceasta perioada nu am mai vazut asa ceva , frumos , curat , ptr. toate varstele, normal ca orice comerciant inca mai au de lucrat darpe zi ce trece se vad realizarile acestui COMPLEX.

    FELICITARI CELOR CARE AU ADUS RELAX IN ZONA ACEEA , BAFTA.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus