Filmul nominalizat la Oscar prezintă fie drama femeilor americane în anii postbelici, fie este o odă adusă bărbaţilor. În funcţie de sexul privitorului, acestea sunt interpretările. Kate Winslet joacă rolul femeii casnice, a cărei singură menire este să ţină casa, să facă mâncare şi să toarne copii pe bandă rulantă, iar Leonardo di Caprio este bărbatul care munceşte pentru bunăstarea lor şi în schimb are toate poftele şi dorinţele îndeplinite de soţie, fiindu-i iertate chiar şi escapadele cu alte femei. Ea şi-ar dori ca întreaga familie să se mute la Paris, pentru un alt stil de viaţă, dar micile probleme ale vieţii nu îi lasă.
Filmul e bine regizat şi realizat, dar e cam plictisitor. Nu reuşeşte să convingă de ce el era sătul de viaţa “corporatistă” şi ce era aşa rău la slujbă sau de ce îşi înşeală nevasta, nu reuşeşte să arate de ce dintr-o dată soţia se satură de rolul de casnică sau de ce nu mai îşi dorea alţi copii. Michael Shannon joacă bine rolul nebunului care spune lucrurilor pe nume, dar când ai nevoie de un personaj care să le spună spectatorilor ce se întâmplă de fapt, în loc să-i faci pe aceştia să-şi dea singuri seama, ai o problemă. Soţii Wheeler părea o familie care are de toate şi îşi inventează ei probleme şi certuri, iar filmul nu explică bine de ce.
Mi-a plăcut că toţi fumau în draci, inclusiv gravidele. Probabil aşa era în acea perioadă, când studiile despre nocivitatea ţigărilor nu se făcuseră încă. Și mi-a plăcut că fiecare cuplu din film, indiferent cât de solid ar părea, avea problemele sale. Iar Kate Winslet se specializează în făcut sex în maşini de epocă, luând în considerare antecedentele din Titanic. IMDB.
13/07/2009 la 4:03 PM
http://vellant.ro/Revolutionary-Road-c6-p45.htm ;) sa-mi spui cum ti se pare
zi faina sa ai