un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Vendomat de mancare

8 Dec 2008  ·

GÂNDURI  ·

2 comentarii

Sâmbătă am stat ceva timp în spitalul Burghele de pe Panduri. Am salutat portarul la intrare, apoi am mers toată curtea, am intrat pe la camera de gardă, am urcat două etaje, am coborât unul, am mers pe culoarul de saloane până la unul dintre ele şi în tot acest timp nu am văzut nici o asistentă și nici un doctor. Cu o zi înainte unei femei i se făcuse rău într-un salon iar colegele au căutat mai bine de 20 de minute pe cineva care să o ajute, într-un final […]


Pe sub lumini

7 Dec 2008  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

Am fost prin oraş să văd luminile de sărbători. Parcă de la an la an sunt mai puţin spectaculoase, chiar dacă se montează pe tot mai multe străzi din Bucureşti. Anul acesta nu prea mi-au plăcut, erau prea subţirele şi anemice. Bradul de metal de la Universitate are lumini frumoase pe el. Cel mai impresionant este ecranul gigantic de pe magazinul Cocorul, despre care scriam acum câteva zile. Are culori multe şi vii, refresh bun şi se vede de la distanţă; a schimbat fața bulevardului.


Pleo la Diverta

7 Dec 2008  ·

GÂNDURI, TEHNOLOGIE  ·

2 comentarii

Am văzut că magazinul Diverta de pe Magheru vinde dinozauri Pleo, la 1300 de lei bucată (link). E vorba de o jucărie cu multă tehnologie în ea, are în el cameră video cu recunoaştere de obiecte, microfoane, senzori pe toate zonele corpului, vreo 14 motoraşe prin corp, senzori care detectează suprafaţă pe care calcă, mi se pare că ştie şi să comunice prin infraroşu cu alţi Pleo, plus că firma producătoare scoate din când în când update-uri de soft şi îi mai adauga noi şmecherii. E una din cele mai deştepte […]


Daca legea electorala e gresita…

7 Dec 2008  ·

GÂNDURI  ·

Spune-ți părerea

S-a trecut la votul uninominal şi imediat după alegeri s-a văzut că are nişte hibe. Redistribuirea mandatelor a fost foarte bizară în unele cazuri, campania electorală este mai greu de făcut, sondajele nu au aceeaşi valoare ci depind chiar şi de cartierul în care se fac. Azi apare Tăriceanu la televizor şi declară că sistemul electoral şi-a arătat neajunsurile şi legea electorală trebuie modificată. Şi atunci de ce ar fi bune aceste alegeri? Dacă le ţii şi imediat după spui că modalitatea de alegere este greşită şi trebuie regândită, nu înseamnă […]


Vodafone cam da teapa

6 Dec 2008  ·

GÂNDURI  ·

8 comentarii

Yey, încă un post despre HTC-uri. Dar mă enervează preţurile pe care le practică Vodafone la telefoane şi condiţiile în care le vând. Din ce am observat pe la străini, majoritatea companiilor de telecomunicaţii merg pe principiul vânzării unui telefon la un preţ foarte mic, cu condiţia să devii clientul lor pentru vreo 2 ani și să te mulgă de bani prin abonament. Hai să vedem calculul la noi: Touch Pro la Vodafone: Costă 539 de euro dacă te abonezi pe 2 ani la un abonament precum Vodafone Complet, de 6 […]


Electronistii fac campanie de ajutorare

6 Dec 2008  ·

GÂNDURI  ·

4 comentarii

Liga Studenţilor Electronişti organizează o campanie de strângere de bani pentru copiii dintr-un centru de servicii sociale. Oricine poate dona ceva bani căutându-i în clădirea mare a Electronicii (corpul A pentru cunoscători) de la statuia leului de lângă Cotroceni, sau în căminul Leu tot de acolo. Mai multe detalii şi pe blogul Danielu, unde am găsit anunţul, şi pe site-ul LSE. Nu am făcut parte din LSE cât am fost student in Electronică şi nici nu ţin minte să-i fi văzut implicaţi în aşa ceva înainte. E o iniţiativă foarte bună […]


Parc din deseuri

6 Dec 2008  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

În parcul Izvor s-a amenajat un fel de loc de joacă făcut în principal din anvelope tăiate şi modelate sub formă de copaci şi diverse animale (e o girafă galbenă, un elefant mov, o țestoasă). Interesantă munca şi ideea, dar e cam bizar să laşi copiii să se joace cu anvelope vechi şi deşeuri, indiferent de forma pe care o au acum și de vopseaua dată peste ele.


OJ Simpson la inchisoare

5 Dec 2008  ·

GÂNDURI  ·

Spune-ți părerea

OJ Simpson va fi condamnat la minim 15 ani de închisoare pentru jaf armat şi răpire. A scăpat de o pedeapsă când era bănuit de dublă crimă şi nu s-a învăţat minte să nu se certe cu legea. CNN.

sus