Chinezii au aterizat cu succes o rachetă reutilizabilă, prinzând-o cu o plasă

China a lansat o rachetă Long March 10B, înaltă de 63 de metri, care a dus un satelit pe orbită. Etajul primar al rachetei s-a întors singur cu succes pe Terra, aterizând pe o barjă.

Din ce zic autoritățile chineze, n-a aterizat exact ca o rachetă SpaceX, adică folosind forța propriilor motoare pentru a se așeza lin pe barjă sau pe sol, ci la final racheta a fost prinsă de un fel de sistem de captură care folosește o plasă. Ha ha, a căzut în plasă!

Între timp au mai apărut niște clipuri video oficiale și s-a dovedit că nu este un năvod imens, cum s-ar putea crede. În schimb, racheta a deschis în partea de sus niște urechi vizibile în imaginea de mai jos, unde au rol de stabilizare aerodinamică, dar apoi ajută la prinderea cablurilor metalice:

Apoi, în interiorul acelui cub metalic de pe barjă, în partea de sus, mai multe trolii mobile parcurg muchiile acelui cub, întinzând cele patru cabluri care reprezintă plasa de captură. Un astfel de troliu se vede în cadrul de mai jos, cu roata sa în centru-jos:

Și per total arată așa:

Inedit sistemul. Și Amazon intenționa să folosească ceva asemănător. O aterizare normală pe sol crează cu siguranță un stres structural în rachetă. Ați văzut cum se simte șocul unui avion care aterizează lin, darămite o rachetă de 60 de metri care se proptește vertical în sol. O aterizare din aceasta cu prindere în cabluri metalice, tensionate apoi elastic de la capete, este mult mai lină.

De aici, însă, mi se pare doar un pas pentru a ajunge la un sistem suficient de bun de stabilizare și compensare a mișcării rachetei pentru a o ateriza la punct fix fără ajutor extern. Sau poate că vor continua mereu cu sistemul cu plasă metalică, din motivele de mai sus.

Oricum, uitați scara întregii barje. Racheta aceea are 63 de metri. Cubul cam tot atât. Este ca o clădire de 20 de etaje ce plutește. Încă un pic și seamănă cu structura din Contact.

De ce mi se pare foarte important? Pentru că este clar că statul chinez are ambiții mari în domeniul spațial. SpaceX a dovedit că astfel de rachete reutilizabile micșorează foarte mult costul lansărilor pe orbită și le accelerează și ritmul.

China cu siguranță își va dori propria rețea de tip Starlink pentru aplicații militare, pentru propriile companii aviatice, dar și pentru segmentul consumer (la câtă suprafață au și cu ce relief variat, nu-i ușor cu trasul fibrei). Ați văzut că SpaceX a dezvoltat o astfel de constelație doar după ce a avut rachete reutilizabile cu care să lanseze mii de sateliți în ritm alert.

Spacesail, o companie chineză care face asta, are deja 200 de sateliți pe orbită.

China cu siguranță își va dori să poată lansa sateliți militari într-un ritm rapid, dacă va fi nevoie.

China cu siguranță își va dori să atragă o mare parte din business-ul spațial pentru țările apropiate lor din zona Asiei. De exemplu, SpaceX a lansat un satelit telecom pentru o companie indoneziană, în 2025, probabil pentru că aveau cele mai mici tarife per kg dus pe orbită. Dacă statul chinez sau o companie “privată” chinezească va reuși să ofere servicii asemănătoare ca preț, mai mult ca sigur că vor atrage o mare parte din business-ul țărilor din jur. Asta înseamnă poziție economică forte, până la urmă.

surse: Space.com, YouTube, alt YouTube.