un blog de Radu Dumitru

În Centrul Vechi se circulă cu mașina (dar stupid) și ce probleme are de fapt zona

29 Jul 2026  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

10 comentarii

Nu știu de ce a declarat recent primarul Ciucu că în Centrul Vechi nu se circulă cu mașina. A declarat că a fost scos complet traficul și că “firmele care s-au mutat acolo la început, după ce a fost consolidat, au plecat pentru că nu aveau acces cu mașina să încarce și să descarce.

Se circulă cu mașina prin Centrul Vechi. Sunt sigur că știe și primarul asta, de altfel (sunt foarte sigur că este foarte competent), și revenim la declarația sa spre final. Problema în Centrul Vechi este că se circulă ca la proști.

Uitați niște fotografii făcute pe la ora 9:30 dimineața. Nu știu dacă ați fost pe acolo la o astfel de oră, dar sunt doar mașini de aprovizionare. Nimeni nu a gândit însă și niște sensuri unice pe acele străzi din Centrul Vechi, așa că fiecare șofer de dubă merge pe unde are chef.

Străzile acelea sunt înguste sau îngustate de terase. Cred că de zeci de ori în fiecare zi se întâmplă ca două dube să se întâlnească venind din sensuri opuse și să nu aibă loc una pe lângă alta, așa că una dintre dube trebuie să dea cu spatele printre terase și turiștii care merg pe acolo la acea oră. Alteori se așteaptă în locurile mai late de pe acele străduțe.

Niște sensuri unice ar micșora timpul necesar pentru aprovizionarea localurilor. Ar fi ca un traseu pe care dubele în parcurg într-un singur sens, fiecare lăsând marfă unde are nevoie.

Revenind însă la declarația lui Ciucu, eu înțeleg ce-a vrut să spună primarul. A declarat, de fapt, că eliminând complet traficul auto s-a creat o zonă doar de restaurante, iar orice alt tip de business nu a mai avut loc acolo. Asta înseamnă că oamenii vin în Centrul Vechi în general doar în weekend și seara, atrâgând un anumit tip de clientelă. Dacă aveai în aceeași zonă și magazine, librării, cabinete de avocatură și săli de fitness, restaurantele respective poate că ar fi avut mai mulți clienți și în timpul zilei.

Cel puțin așa înțeleg eu când citesc printre rânduri.

Problema este, desigur, că există în Centrul Vechi și alte business-uri, nu doar cluburi și restaurante. Una dintre librăriile celebre, Cărturești, este acolo. Sunt și magazine fashion, hoteluri, cafenele, teatre, centre medicale, focking Banca Națională cu un gazilion de angajați șamd.

De asemenea, Centrul Vechi are fix 500 de metri de la Unirii până la strada Doamnei și 400 de metri pe latura cealaltă. Dacă singurul motiv pentru care cineva nu-și mută sediul în Centrul Vechi este pentru că trebuie să meargă pe jos vreo 300 de metri de la parcările existente la Universitate, pe Doamnei, Eforiei, Lipscani, Splaiul Independenței și altele, ca să nu mai zic de cele mai mari noduri de transport în comun din oraș (Unirii și Universitate), atunci acela nu este un motiv valid.

Știți de ce nu merg bine business-urile de orice tip din Centrul Vechi? Pentru că autoritățile sunt lipsite de orice interes pentru a îmbunătăți zona sau sunt mână în mână cu mafioții de acolo sau pur și simplu incompetente.

Fac o listă în ordine aleatoare:

  • chiriile sunt atât de mari pentru că proprietarii lor vor să dea rapid tunuri. Majoritatea localurilor nu supraviețuiesc mai mult de doi ani. Ca urmare, unele străzi sunt pur și simplu abandonate, vezi Gabroveni și Covaci. De asemenea, strada Blănari – wtf is that? Zici că e ghetou apocaliptic.
  • o mulțime de clădiri au bulină roșie. Se spune că și aici este vina administrației, care deține anumite etaje din clădiri și refuză să plătească pentru reconsolidare deși cei care dețin parterul sau alte etaje ar vrea asta.
  • la BNR acolo, în față la Nobis, stau mafioții zi și noapte așteptând să vândă ceva vreunui turist. Poliția îi ignoră.
  • la Hanul lui Manuc în față stau taximetriștii și tot înjură, bagă și scot înainte de a te întreba unde mergi.
  • este mizerie, străzile sunt murdare, miroase a urină, e graffiti, poliția locală nu face nimic, deși are un sediu acolo.
  • Curtea Veche Domnească este o ruină lăsată în paragină. Cum să atragi turiști când singurul loc de vizitat acolo legat de cultură și istorie este înconjurat de niște garduri ruginite și plin de gunoaie aruncate peste ele?
  • întreaga zonă nu are o identitate a ei. Pe Smârdan și Șelari duduie muzică atât de tare încât auzi un mix de la trei localuri din jurul tău, iar acele localuri stau goale și se miră de ce nu au clienți.

Centrul Vechi nu a pierdut chiriași și business pentru că nu are trafic auto. Le-a pierdut pentru că este mizerie și paragină și acestea nu mai atrag oamenii, dar chiriile sunt scumpe de parcă ar fi lux și plin de bucureșteni și turiști cu bani pe acolo. Nu este.

Cea mai bună dovadă este că Bucureștiul are o mulțime de cafenele de specialitate, dar niciuna nu a deschis în Centrul Vechi (ignorăm Origo, care e mult mai departe) atunci când s-a extins. A fost Bob acolo, dar s-a închis de câteva luni. O mulțime de cafenele s-au extins cu noi locații prin București, dar nu în Centrul Vechi, deși sunt destui turiști care ar putea fi atrași să ia loc.

Business-uri precum Adidas sau Diverta s-au retras, de asemenea, rapid. Multe alte magazine la fel. Localuri care funcționau de ani de zile s-au închis și ele, precum Beluga. Turiști sunt destui prin zonă, plus hoteluri, dar nu au nici un local de brunch sau o cafea de dimineață.

Cu toate acestea, potențial există. Naive, Jeonjuu, Sippers Cocktail Bar, Caru cu Bere, terasele de la intersecția Lipscani cu Smârdan sunt mereu pline și dovedesc că există potențial. Trebuie încurajate și alte businessuri care să găsească același succes, dar nu cu acces auto, ci prin curățenie, siguranță, reconsolidarea clădirilor, poate niște legi privind chiriile și spațiile comerciale, poate ceva mai multă flexibilitate în legislația privind terasele șamd.

Ar merita încurajarea deschiderii unor localuri de zi, nu de seară. Poate niște spații pentru producătorii români de vinuri, să facă împreună un wine bar de referință, poate un spațiu pentru o berărie românească care să-i unească pe cei cu artizanale, poate un mic food hall pentru cei vechi din street food-ul românesc etc.

Pentru primarul Ciucu am altă sugestie legată de unde ar fi bună atenție suplimentară: în Piața Universității, la statui. Platforma aceea de beton este o rușine. Vara nici nu poți merge pe acolo, mori de cald. Iarna este doar patinoar și mocirlă. Este ca o mare de pavaj gri cu aspect murdar. Se aude că planul inițial pentru refacerea pieței presupunea și aproximativ 100 de copaci și spații verzi, ca un parc urban, dar Oprescu a făcut o manevră sau n-a mai fost buget și tot ce s-a obținut a fost o zonă pe care o ocolesc până și porumbeii.

    10 comentarii

  1. Oprescu nu mai e primar de 11 ani

  2. Raducu, lasa ca te iau cu mine o noapte la Sing Sing, o sa iti schimbi parerea.

  3. Pana nu se face curatenie nu se va intampla nimic.
    Declarata zona de interes turistic si obligati proprietarii sa isi consolideze si renoveze cladirile sau sa o faca primaria pe banii ei caz in care pe o perioada de minim 5 ani primaria sa beneficieze de toate drepturile de proprietate asupra cladirii.
    Interzis accesul cu auto de tonaj mare. Sa se aduca marfa cu masinute electrice de mici dimensiuni. Extins tot acest centru vechi si legat de bulevardul Unirii, zona care are un potential turistic urias avand trotuarul foarte mare. Poate chiar si restrictionat accesul auto pe toata portiunea dinspre Piata Constitutiei si Piata Unirii.

  4. Bucuresti, acest țandarei cu preturi de londra.

    • Hai sa nu exageram….. Londra este extrem de scumpa.

    • Rectific…ma gandeam la zona asta asa zis turistica a bucurestiului, centru vechi si victoriei. Ca-n rest e ok, in cartiere scorurile sint acceptabile.

  5. La Universitate au spus recent ca din cauza parcarii subterane, nu pot planta nimic. Insa macar niste jardiniere sau ceva ar merge, sau ceva sa mai umbreasca zona.

  6. Trafficul de mașini de descărcat/încărcat a fost întotdeauna permis dimineața, cred că între 6 si 9 sau cam așa ceva.

    Parcări sunt destule, cea de la universitate stă mai mult goala.

    Nu e nevoie de parcări și trafic, ci de viziune și supra-impozitarea caldirilor lăsate în paragină. Și nu cred ca sunt prea multe clădiri în proprietatea primăriei acolo, majoritatea sunt private dar au mai mulți proprietari.

    • Parcare de la Universitate e “prea departe” de centrul vechi. Au raspuns cei de la primarie intr-un comentariu. In mintea lor daca ar putea intra oamenii cu masina peste tot ar creste numarul turistilor..

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus