Acum câteva săptămâni, în Piața Amzei, am găsit o expoziție de mașini scandinave vechi, organizate de Retromobil Club România.
Mașinile ca mașinile, mie mi-a plăcut să descopăr că atât de mulți oameni au plăcere pentru o astfel de nișă a vehiculelor retro.
Despre aspectul mașinilor nu sunt multe de zis pentru că cei de la Volvo pare că au făcut, timp de mai multe decenii, foarte multe cubulețe. Le plăceau mașinile în unghiuri drepte. În Europa se făceau mașini frumos rotunjite în aceeași perioadă, uitați-vă la tot felul de Alfa și Jaguar-uri, dar suedezii don’t give a fork, ei au mers pe strategia lor.
Am văzut acolo și un Volvo prezidențial, mai lung, cu banchetă în spate și alte două scaune orientate invers, ca într-o limuzină din filmele americane.
Cea mai frumoasă mașină de acolo era însă un Volvo P1800S, din 1967. Modelul acesta s-a fabricat întâi în Marea Britanie, dar varianta S s-a produs în Suedia. Arăta superb, avea un design diferit de restul, iar mașina aceasta în particular era foarte bine întreținută. Am schimbat două vorbe și cu proprietarul, care era lângă ea, în sensul că l-am felicitat și mi-a spus că o conduce periodic, doar că nu este o mașină de mers zi de zi cu ea.
Modelul acesta a fost celebru pentru că a apărut în serialul Sfântul, cu Roger Moore. Văd linii de Aston Martin ca de James Bond în ea. Are 115 CP, zice Wikipedia, cu un motor de 1,8 litri. Și o fi suedeză, dar a fost proiectată de italieni…
Tot acolo am văzut și câteva Saab, în special un Saab 900 Turbo clasic, cu luneta parțial acoperită. Frumoasă mașină, mie mi se pare și ea emblematică pentru producția suedeză. Pare un model de prin 1985, probabil în jur de 170 CP, iar numărul de înmatriculare SPG mă face să cred că este un model Special Performance.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
3 comentarii
17/07/2026 la 2:15 PM
Este fabulos P1800-ele.
Eventual fa exit-ul de pe bursa si baga banii in economie sa circule:
https://www.cyancars.se/
500K+
17/07/2026 la 5:05 PM
muica ce frumusheata. Daca castig la loto nu va zic..dar or sa fie semne :D
17/07/2026 la 7:24 PM
Ce a fost și ce a ajuns Volvo (autoturisme). De la “cubulețe” care dădeau cu praf de ușcheală către Alfa și Lancia și chiar BMW, la bieții chineji în bătătură…