SpaceX ajunge departe cu rachetele lor reutilizabile în doar 10 ani

Apropo de ce mai ziceam pe aici despre business-ul SpaceX și de unde vin veniturile companiei, este uimitor cât de repede a progresat SpaceX în domeniul rachetelor reutilizabile.

Aproape că pare stupid că, anterior SpaceX, orice lansare în spațiu a vreunui satelit însemna că o rachetă de câteva milioane de dolari este, de fapt, de unică folosință. Că zboară în spațiu, lansează satelitul și gata, este pierdută pe vecie. Iar Musk și SpaceX au zis “ok, dar dacă am putea recupera acea rachetă și apoi să o refolosim și pentru o altă misiune, economisind astfel milioane?”

Și au făcut asta, dar relativ recent în marea schemă a lucrurilor. Și totuși, țin minte clipuri cu rachete Falcon 9 încercând să aterizeze la loc, pe sol, și eșuând deși păreau aproape de un succes. Iar succesul a venit pe 21 decembrie 2015, după cum am scris chiar atunci pe blog. O rachetă Falcon 9, după ce a lansat 11 sateliți, a revenit de la o altitudine de 200 de kilometri pentru a ateriza cu succes la punct fix. Vorbim de un cilindru înalt de 68 de metri și lat de aproape 4 metri, care inițial “pică” din cer cu o viteză de mii de kilometri pe oră.

Aceea a fost prima aterizare cu succes. A doua a venit în aprilie 2016, deci acum vreo 10 ani, când o rachetă Falcon 9 a aterizat pe o barjă din ocean.

La doar doi ani după aceea, a venit și lansarea Falcon Heavy, care cred că în continuare este cea mai mare rachetă privată lansată vreodată, și care a adus acele imagini spectaculoase, văzută în întreaga lume, cu două boostere revenind sincronizat, în pereche, la punct fix la sol, două lumânări inversate așezându-se perfect unde le era locul deși cu câteva secunde înainte li se aud boomurile sonice la revenirea din spațiu.

Mie mi se face și acum pielea de găina când văd cum aprind motoarele, aparent foarte aproape de sol. În retrospectivă, acelea păreau momente magice când omenirea părea că se uită cu optimism la un viitor bun, iar Musk părea normal la cap, nu?

M-am uitat ieri la rezumatul unei noi misiuni SpaceX, una care a lansat de test o capsulă Starfall pe orbită. Racheta aceea Falcon 9 în particular, care a aterizat oricum și de această dată cu succes pe barja din ocean, era la a 29-a misiune spațială! Douăzeci și nouă!

Când auzi astfel de cifre, după doar 10 ani de la primele reușite, devine evident de ce SpaceX are un preț imbatabil per kilogram lansat pe orbita Pământului. Asta va însemna contracte tot mai multe în domeniul aerospațial, dar și o experiență uriașă în fața competitorilor care doresc să dezvolte rachete reutilizabile, dar momentan nu reușesc să obțină același randament.

29 de decolări și aterizări pentru aceeași rachetă. Incredibil!

Humans for scale, apropo:

Zice și prezentatorul că racheta în sine, întrucât folosește motoarele pentru frânare, ia în plin toate gazele acestora și se înnegrește. În timp, un strat de funingine se tot depune pe rachetă și îi dă un aspect tot mai patinat, specific rachetelor Falcon 9 care au fost reutilizate de multe ori. Este ca un soldat plin de cicatrice.

Fairingul, care sunt bucățile de metal ce se pun în vârful rachetei la decolare pentru a proteja sateliții sau capsula sau ce este în interiorul rachetei la trecerea prin atmosferă, este de asemenea recuperat. Sunt două bucăți de metal, până la urmă, și cad singure în mare înainte de a fi recuperate. Probabil le iau un pic la ciocan după aceea pentru a le îndrepta, dacă e cazul.

O jumătate a scutului de protecție era la al 36-lea zbor, cealaltă jumătate la zborul numărul 24.