« Știrile zilei despre tehnologie – 20 mai 2026
Ce planuri de viitor are eMAG după o ușoară creștere a vânzărilor în 2025 »
Funcția aceea de căutare după o imagine, din aplicația eMAG, este excelentă. Mi se pare una dintre reușitele magazinului, a mers bine din prima și simt cum îmi economisește timp.
S-au ars două lumini exterioare de perete. Arată ca mai jos. Are voleți în partea de sus și jos ca să direcționezi lumina cum vrei tu. LED-ul acela este integrat, nu poate fi schimbat individual.
Dacă vă uitați pe corpuri de iluminat, care este un landing page pentru această categorie, începi prin a te întreba dacă astfel de lămpi or fi la corpuri de iluminat sau poate la felinare. Să zicem corpuri de iluminat. Intri acolo, alegi secțiunea aplice și plafoniere și dai de 44… de mii de rezultate. 44.343 mai exact în acest moment, doar în acea subcategorie.
Am încărcat fotografia de mai sus în aplicația eMAG și mi-a găsit din prima exact ceea ce căutam. Exact aplica mea de exterior, ocazie cu care am descoperit că este vândută de diverși selleri cu prețuri între 50 și 150 de lei. Ba chiar sunt companii românești care o importă din China și o vând apoi sub brand propriu la prețuri chiar mai mari.
Am cumpărat două ieftine de la un seller pentru care livra chiar eMAG. Au sosit. Le-am demontat pe cele vechi. Cele noi s-au dovedit un produs identic, de altfel. Nici n-am mai scos baza lor de pe perete, am înlocuit doar partea cu LED și carcasa exterioară, ca să fie cea nouă și frumoasă. M-am simțit eficient.
Arată cam așa odată montat:
« Știrile zilei despre tehnologie – 20 mai 2026
Ce planuri de viitor are eMAG după o ușoară creștere a vânzărilor în 2025 »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
9 comentarii
20/05/2026 la 11:42 AM
Acei conectori pentru curent mi se par ceva rau dar pot sa inteleg cost-cutting at scale. Am montat recent corpuri de iluminat in tot apartamentul si i-am schimbat cu cleme wago.
20/05/2026 la 12:21 PM
In principiu, regletele sunt mai bune decat clemele wago sau similar. Fac un contact mai bun. In plus, afara, nici nu retin apa.
20/05/2026 la 1:09 PM
Clemele wago nu sunt neaparat mai bune, doar mai usor de utilizat.
20/05/2026 la 4:16 PM
In principiu, pentru afara se folosesc cleme cu gel. Sau imbinari cu tub termo cu adeziv.
20/05/2026 la 4:50 PM
@Baltha Zerus
Sa il vad eu pe ala care pune clema cu gel la aplica. Cel mai des cred ca se rasuceste si se da cu izolir’. :D Si se baga in interiorul aplicei sau in zid sa nu ploua direct pe cablu.
20/05/2026 la 5:16 PM
@nashu_mare, eu pun :). am luat acu vreo 2 ani o punga cu 200 de bucati, mai am vreo 100. Pentru firele groase daca tre musai sa le imbin, tubul termo mai sus pomenit si bagat in conector teoretic impermeabil.
Daca imbinarile in cuplele cu gel nu sunt ascunse, mai trag si un tub termo peste, sa fie.
20/05/2026 la 1:53 PM
nu prea ai povestit despre mutarea la casa…
20/05/2026 la 2:15 PM
Asta ma gandeam si eu. Story time?
20/05/2026 la 4:18 PM
Cred ca e in balcon, la bloc. Poza cu casa e doar ilustrativa.