un blog de Radu Dumitru

+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +

Bursă, criptomonede, fonduri și imobiliare – ediția de aprilie 2026

17 Apr 2026  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

Nu știu dacă are rost acest articol, în această perioadă de volatilitate maximă. Astăzi este o perioadă de ușoară acalmie, că pare că iranienii și americanii își vorbesc. Mâine poate exploda din nou totul (la propriu) într-un scandal cât toate zilele, aruncând în jos toate bursele.

BURSA

Dacă privești situația pe o lună, pare că a fost o perioadă bună, multe companii fiind pe verde.

Asta însă vine din faptul că acum o lună, la doar câteva zile după debutul războiului din Iran și al problemelor de aprovizionare cu petrol, majoritatea companiilor au scăzut la bursă, așa că o ușoară urcare după aceea arată a lună bună, dar nu-i cazul. Situația o poate lua oricând în direcția cealaltă.

NVIDIA este într-o situație remarcabilă. Acțiunile sunt pe la 198 USD, foarte aproape de recordul de 212 USD de prin noiembrie 2025.

Și Apple, la 266 USD, este aproape de recordul ath de 288 USD.

Ambele companii sunt cumva într-o situație privilegiată. NVIDIA pentru că AI-ul pare că merge bine în continuare, iar Apple pentru că lansările de MacBook Neo și zvonurile despre viitorul iPhone Fold fiind de asemenea atractive pentru investiție.

Amazon stă de asemenea binișor. Altele nu au însă aceeași evoluție la bursă. Oracle a scăzut 45% în ultimele 6 luni, Microsoft a anunțat rezultate sub așteptări, iar despre Tesla unii analiști estimează o scădere de 60% în viitor. Culmea, acțiunile au crescut cu 10% cu o zi înainte pentru că Musk a anunțat dezvoltarea unui cip performant, numit AI5, pentru utilizare în roboți și în viitor în automobile. Eu aș spune că Musk anunță multe lucruri, dar nu prea le vezi și puse în practică.

Un alt exemplu de succes este Intel, care a crescut constant în ultimul an. Graficul de mai jos este pe un an și poate vă amintiți ce probleme avea Intel legate de producție, vânzări și performanța procesoarelor, dar au convins investitorii prin parteneriate, eficientizare și planuri bune de viitor. Cine a investit în Intel, atunci la dip, are acum profit mărișor.

S&P 500 și NASDAQ100, de altfel, au ajuns la un nivel scăzut la finalul lunii martie, iar astăzi sunt la valori de record absolut, după o creștere chiar uimitoare. Nu știu dacă ar fi putut estima cineva asta la final de martie. Vom vedea ce rezervă viitorul.

Indicele Fear & Greed este pe Greed din nou. Chiar ai zice că totul duduie și lumea este optimistă.

Mă tot gândesc, însă, ce ușor poate pica totul. Nu mă refer doar la bursă, ci chiar la pace și armonie în general. Dacă Taiwanul va fi invadat de China, că pare un moment tot mai bun, iar americanii nu mai pot sprijini Ucraina, se duce totul pe copcă. Suveranismul prinde noi puteri în Europa, economiile scad, consumul de electronice și electrocasnice scade masiv, iar investițiile se opresc.

Pe bursa românească am văzut o ușoară creștere, dar alimentată mereu de aceleași companii: Banca Transilvania, Petrom, Nuclearelectrica și încă unele. Pare că nu se întâmplă nimic acolo, de fapt, cu excepția momentelor când se acordă dividende, în special din partea companiilor de stat.

AUR ȘI CRIPTOMONEDE

Aurul este din nou pe creștere, dar una temperată. În graficul de mai jos, pe 6 luni, se vede că valorile din prezent sunt sub cele din perioada ianuarie-martie, când aurul era cu 10% mai sus.

Nu este clar de ce. Am citit mai multe articole despre cum aurul și-a pierdut o parte din imaginea de investiție sigură în vremuri tulburi.

În schimb, Bitcoin a început să crească și a tras și Ethereum și alte criptomonede după el. Creșterea a început pe la 1 aprilie, destul de timidă, valoarea fiind acum pe la 75.000 USD, cu 10.000 de dolari peste cea de la finalul lunii martie.

Aici un indice fear & greed este pe neutru, oarecum în concordanță cu creșterea aceasta lentă.

FONDURI DE INVESTIȚII

Aș vrea mai degrabă să observăm noua emisiune de titluri Fidelis, unde statul oferă o dobândă de 6,6% pe an, dar blochezi banii doi ani acolo. Mi se pare mică, în special când suma minimă este de 5000 de lei. Singurul avantaj al acestor titluri este că dobânda nu este impozabilă, pe când un depozit bancar cu aceeași dobândă îți ia 10% din câștig la finalul perioadei.

Merită să devii donator de sânge, însă. Atunci ai dobândă cu un punct procentual mai mare și suma minimă de subscriere de doar 500 de lei. Cred că se fac o mulțime de manevre pentru Fidelis ca donator de sânge.

 

IMOBILIARE

Aici o analiză Storia rezumă cel mai bine situația: “Prețurile locuințelor cresc în București și marile orașe, iar tranzacțiile scad pe fondul ofertei mai mici de locuințe noi”.

Prețurile la apartamente au crescut cel mai mult în București (+22%), Craiova (+15%) și Timișoara (+11%) în martie 2026 comparativ cu luna similară a anului trecut. În același interval de timp, numărul de tranzacții cu unități individuale a scăzut în Capitală (-13,4%) și în județele Dolj (-25,9%) și Timiș (-25,9%), însă a crescut în județele Brașov (+4,4%) și Sibiu (+6,5%).

În București, prețurile au crescut cu 1-2% față de luna februarie 2026.

Eu am râș un pic văzând că un apartament de 2 camere în nord se vinde cu “doar 285.000 de euro”, într-o zonă încă în construcție. Din imagini pare a fi în spatele One Lake District, în spate pe Fabrica de Glucoză, se vede și Lacul Tei în depărtare.

Are vreo 60 de metri pătrați în imagini. Asta contează mai puțin, de fapt, sunt destui oameni cu bani în București sau în afară care să dea bani mulți pe un apartament aici.

Eu mă întreb, însă, după ce TVA-ul a crescut la 21%, inflația stă fixă la 10%, sunt incertitudini internaționale și naționale, cine va cumpăra miile de apartamente care par a fi în lucru prin București.

Hils construiește o mulțime de blocuri. La Podul Băneasa sunt altele în construcție. Pe București-Nord, vizavi de Altex, se văd iarăși multe blocuri în depărtare, toate în construcție.

Sunt foarte încrezători acești dezvoltatori că nu vor sta cu ele pe stoc prea multă vreme.

    1 comentariu

  1. Sînt foarte mulți bani negri în piață, atît la dezvoltatori cît și la cumpărători. Iar aceștia trebuie investiți cumva, chiar dacă pierzi o mică parte din sumă, că dacă aștepți vremuri ”mai bune” riști să-i pierzi pe toți.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus