+ Susține blogul cu un click la: eMAG - Fashion Days - Finestore - PC Garage - Flip - Best Value +
23 Mar 2026 ·
AUTO ·
Așa arată noua Dacia Logan, care a primit un facelift destul de substanțial. Mașina are acum o nouă linie de design, cu aceste faruri în T inversat, cum le zice Dacia, și alte schimbări în interior.
De asemenea, eu am condus cel mai puternic Logan de până acum, cel care are un motor de 120 CP cu alimentare duală, benzină și GPL, și cutie automată. Este și cel mai scump Logan de până acum, apropo, costă 20.000 de euro în echiparea full option, și haideți să vedem mai în detaliu ce primiți la acest preț. Iată totul sub formă video:
Să începem cu design-ul exterior. Apropo, același design se regăsește și pe Sandero și pe Jogger, ba chiar mai complex decât pe Logan. Le-am condus și pe acelea, vă spun imediat despre ele.
Schimbarea cea mai ușor de observat este la faruri, care au acum un nou design optic, cu un pixel sărit în sus sau, cum le spune Dacia, în T inversat. Arată bine și se potrivesc bine pe mașină, dar în același timp trebuie să spun că vechile faruri, cele în Y răsturnat, nu mi se păreau demodate și nu cred că se cerea musai o schimbare.
Dacia a făcut însă schimbarea în mod unitar. Acel punct sărit din faruri se regăsește apoi și pe partea frontală a mașinii până la sigla acesteia, dar și în partea de jos. Proiectoarele sunt acum montate într-o poziție mai înaltă și sunt înconjurate de ceva mai mult material numit Starkle, care este un plastic reciclat, cu picățele discrete în el. Avantajul său este că nu e vopsit, așa că, dacă se zgârie, nu se vede asta pe el.
Totuși, schimbările exterioare la Logan au fost limitate la partea frontală. Partea din spate are în continuare aceleași stopuri în Y introduse în 2022 și, de altfel, pare nemodificată. Numele Dacia este scris în continuare mare, cu alb, iar portbagajul are același sistem de deschidere.
Prin comparație, noile Sandero și Jogger au alte stopuri care aduc și în partea din spate design-ul în T inversat. Chiar am întrebat de ce nu s-a făcut aceeași modificare și pe Logan și mi s-a spus că Loganul se mai vinde bine în doar două piețe.
Ghiciți care sunt cele două țări? … Nu vă țin în suspans, este vorba de România și Maroc. Ideea este că Loganul nu mai este mașina de volum a Dacia, ci acelea sunt mai degrabă Sandero Stepway și Duster, așa că s-a luat decizia de a nu investi mai mult decât este cazul în schimbarea de aspect a Loganului. Nu pot decât să sper că asta nu preconizează un viitor sumbru pentru acest model.
Eu am condus un model gri Sandstone, dar noile Dacii sunt disponibile și în acest Amber Yellow, o culoare care mi se pare că arată bine pe ele și probabil va fi populară pentru cei care vor să dea 450 de euro în plus.
În interior, noul Logan are același design în T inversat, vizibil în special în gurile de ventilație. Mi-a plăcut bordul acoperit parțial cu material textil, ca și cotierele ușilor. Aspectul general a fost îmbunătățit și mașina seamănă acum cu noile Duster și Bigster. Loganul are un volan multifuncțional cu 10 butoane pe el, plus telecomanda multimedia în spatele său, pe partea dreaptă.
Bordul poate fi unul electronic, cu un afișaj de 7 inci împărțit în două zone, iar acolo pot apărea inclusiv instrucțiunile de navigare din Waze rulat prin Android Auto, de exemplu.
Pe centru se află, în echiparea de top, același ecran de 10 inci pe care l-am văzut și pe Duster și Bigster. În echiparea cea mai slabă acolo se află un afișaj simbolic, iar în echiparea de mijloc un ecran de 10 inci, gândit pentru a conecta telefonul tău prin Android Auto sau Apple Carplay. Echiparea de top vine și cu navigație live inclusă și alte câteva funcții, dar eu aș fi fericit și cu varianta intermediară.
Parcă pentru a arăta că ecranul este gândit să fie conectat la propriu tău telefon, în stânga acestuia se află un accesoriu YouClip de prindere a telefonului și, lângă acesta, un port USB-C de la care să încarci telefonul mobil, folosind un cablu scurt și nederanjant prin mașină.
Sub ecran sunt mai multe butoane fizice, inclusiv pentru încălzirea în scaune, iar apoi sistemul de climatizare automată, cu afișaj în butoanele rotative, și inclusiv o zonă de încărcare wireless a telefoanelor mobile. Sunt tot acolo și alte două porturi USB-C și o priză clasică de brichetă, deși nu știu de ce ai mai folosi așa ceva dacă ai porturi USB la dispoziție.
În stânga volanului sunt alte câteva butoane, precum cel de încălzire a volanului și un buton care activează setările tale personalizate de sisteme de siguranță și de unde, dacă vrei, poți opri bipul acela periodic care-ți spune că ai depășit viteza legală detectată de camerele de bord. Tot acolo se află și un buton care comută funcționarea doar pe GPL, pe această motorizare, ca să fii cât mai eficient.
Nu este totul perfect, desigur. Plasticul din interior este, în continuare, unul dur. Noile guri de ventilație par dintr-un plastic insuficient finisat și se mișcă și greoi. Cotiera dintre scaune este îngustă, o negociezi la mica înțelegere cu pasagerul din față, iar scaunele sunt un pic cam tari. Portbagajul, când îl deschizi, nu are o amortizare modernă, ci se ridică dintr-o dată cu atâta forță din arcurile sale încât se clatină toată mașina atunci când ajunge la capăt.
Mi-au plăcut butoanele fizice de pe bord, dar butoanele de volum de pe ecranul central sunt prea mici și au joc și par și foarte ieftine. Din fericire, nu ai de ce să le folosești pentru că poți schimba mai ușor volumul din telecomanda din spatele volanului.
Totuși, pentru o mașină care acum începe la 15.000 de euro și costă 20.000 de euro cu motorizarea de top și toate dotările, te aștepți și la o creștere de calitate a unor elemente de bază, nu doar la noi funcții. Dacia a introdus tot felul de linii decorative pe portiere și accente de culoare prin interior, dar eu aș fi preferat un buton de volum mare și ușor de folosit de către pasagerul din dreapta.
Cea mai mare schimbare este însă aceasta: un schimbător de moduri de condus, deoarece Logan-ul are acum și cutie automată pe motorizarea Eco-G 120. În sfârșit, am condus un Logan cu transmisie automată.
Știu că a mai existat unul, acum vreo 9 ani, dar nu a stat mult pe piață și oricum transmisia era diferită. Aceea era o cutie robotizată, practic era un sistem care schimba vitezele pentru tine, în timp ce acum Loganul are o cutie automată cu dublu ambreiaj. Cât despre Logan TCe90 cu cutie CVT, nu am apucat niciodată să o conduc.
Sunt două motorizări disponibile acum pentru Logan, clasicul TCe 100 și acest nou Eco-G 120, un motor de 1,2 litri în 3 cilindri care poate fi alimentat cu GPL și cu benzină.
Este cel mai puternic Logan produs până acum, cu 120 de cai putere, și are rezervoare separate pentru benzină și GPL, cam 50 de litri fiecare, iar distanța totală de deplasare cu un plin combinat este de până la 1500 de kilometri. Consumul în ciclu mixt este de 5,4 litri la suta de kilometri, este o mașină foarte eficientă din acest punct de vedere.
Apropo, nu vă temeți de acest motor cu benzină și GPL. Sistemul comută automat între cele două, în funcție de viteză și puterea necesară, iar schimbarea de pe benzină pe GPL și invers este insesizabilă pentru pasageri. Nu mi-am dat seama când se face, nu zvâcnește în vreun fel, nu vibrează și nici un apare vreo diferență importantă la zgomotul total produs de mașină.
Cum a fost însă la drum? Hai să încep cu avantajul: cu un Logan automat nu mai dai mereu de schimbătorul de viteze, ceea ce face șofatul în oraș mult mai confortabil. Mi se pare că un astfel de Logan automat este mașina perfectă pentru taxiuri și flote auto, în special când iei în calcul și consumul redus de combustibil și, de altfel, si mentenanța ieftină pe termen lung.
Apropo, mașina are padele în spatele volanului. Deci nu doar că Loganul este în sfârșit automat, dar poți schimba manual folosind padele de plus și minus, ca să turezi mai tare motorul într-o depășire, de exemplu.
Cum mi s-a părut însă acest motor la drum? Foarte lent. Abia se înfige, demarează greu, iar cel mai dificil este când tu pleci de pe loc și vrei să te integrezi în trafic de viteză mai mare, de exemplu când intri pe un drum național sau pe un bulevard unde se merge mai tare.
Nu-i vina motorului, de fapt. Am condus Sandero cu același motor, dar cutie manuală, și este total altceva, se înfige mult mai bine și chiar se simte ca cea mai rapidă Dacia de până acum. Loganul cu cutie automată, însă, demarează lent și accelerează foarte lent indiferent între ce paliere de viteză faci asta.
Noua cutie automată pare că-ți cere în mod evident un compromis. Ai de ales între confortul de a nu mai schimba vitezele, în special în traficul aglomerat din oraș unde faci asta de sute sau mii de ori pe zi, dar cu prețul demarajului mai slab.
De asemenea, mașina este destul de zgomotoasă la 130 km/h, dar la nivelul uzual pentru o Dacie. Pe autostradă a trebuit să ridic vocea pentru a vorbi cu cealaltă persoană din mașină.
Ținuta de drum a fost, însă, bună. Suspensia este bine reglată, treci confortabil peste gropi și șine de tramvai, dar în viraje mașina nu se înclină ca o barcă. Direcția este suficient de precisă, vizibilitatea este bună, spațiul interior este suficient pentru pasageri.
În esență, însă, este la fel ca vechiul Logan. Motorul Eco-G 120 este cu adevărat nou, dacă ne referim strict la cum se conduce noul Logan, și cred că puterea suplimentară se simte de fapt doar în varianta cu cutie manuală. Cea automată este mai confortabilă, dar și leneșă în demaraj.
Mi se pare că trebuie luat și prețul în calcul atunci când mă plâng că nu mi-a plăcut cutia automată. Loganul nu mai este o mașină chiar ieftină, deși este probabil cea mai ieftină din piață. Prețul începe de la 15.000 de euro cu dotări minime. Dacă vrei varianta de mijloc cu motor Eco-G 120 cai putere și cutie automată, te costă 17.250 de euro. Puteți să vă jucați în configuratorul Dacia pentru motoare, opționale și prețurile lor.
Varianta de top costă 18.000 de euro în această motorizare, dar dacă adaugi pachetul de scaune și volan încălzit, sistemul multimedia complet, camerele multiview și oglinzile rabatabile electric, un Logan costă 19.700 de euro . Iar Dacia nu dă în general discount-uri, apropo, ci acesta chiar este prețul mașinii la dealeri.
Pentru aproape 20.000 de euro, mă așteptam la o cutie automată ceva mai bine tunată spre performanță și poate la o insonorizare mai bună a mașinii. Sunt însă conștient că Logan și Sandero rămân în continuare cele mai bune mașini pe care le poți lua noi, la acest preț, în special când pui în balanță nu doar dotările imediate, ci și costurile de mentenanță pe termen lung.
Personal, însă, după ce am condus acest Logan automat am început să simt că Duster-ul automat este o afacere mult mai bună decât mi se părea înainte, iar înainte oricum aveam o părere foarte bună despre Duster și Bigster.
Am condus și noul Sandero Stepway, apropo. Sandero este cel mai vândut model Dacia, este de fapt cea mai vândută mașină la nivel european, și a primit chiar mai multe update-uri la acest facelift.
Partea frontală seamănă cu a Loganului, cu faruri în T inversat și noua grilă. Partea din spate a fost însă și ea schimbată. Sandero are și stopuri în T inversat și mi se pare că se potrivesc foarte bine pe această mașină. Sunt transparente, elementele roșii sunt deci și mai bine conturate și LED-urile se aprind plăcut.
Este un model Stepway, așa că textul Dacia este pus într-o bandă lată cât mașina. Mai ai elemente decorative în plus pe portiere, bara spate este mai amplă, iar pe mașină se află bare modulare de transport. De asemenea, antena este una tip coadă de rechin.
Interiorul este la fel ca la Logan, cu guri de ventilație în T inversat, ecran de 7 inci în bord și unul de 10 inci central, cu aceleași butoane, cu încărcător wireless de telefon și restul dotărilor.
O dotare suplimentară pe Sandero este trapa electrică. Aceasta se acționează dintr-un buton amplasat între scaune, care o poate deschide și închide complet.
Plafonul în dreptul pasagerilor din spate este înălțat, apropo, ca să le încapă și capul acolo. Eu am încăput cu bine în spate, dar pentru drumuri lungi nu-i chiar o mașină pentru 4 adulți înalți cât mine. Pentru adulți în față și copii sau persoane mai mici de înălțime în spate, însă, merge.
Haionul de pe Sandero se deschide mult mai plăcut decât la Logan, având amortizoare clasice la deschidere. Butelia GPL este ascunsă în portbagaj, iar evacuarea pentru GPL această motorizare este undeva sub mașină, la roata dreapta-spate. Nu știu dacă motorizarea TCe 110 are evacuare clasică, în spate, sau tot aici, încă nu am văzut vreun model pe stradă.
Eu am condus tot varianta cu motor Eco-G 120, dar cu cutie manuală, nu automată. Eh, s-a schimbat treaba. Sandero se înfinge mult mai bine cu 120 CP și această cutie manuală, ai demaraj, motorul sună mult mai frumos când urcă în turație, iar viteza de 130 la oră se atinge repede.
O repriză de la 100 la 130 kilometri pe oră este, de asemenea, rapidă. Mașina este stabilă inclusiv la viteze mai mari de atât, iar sistemul de menținere a vitezei face călătoriile la drum lung mai confortabile. Sandero Stepway stă bine pe șosea și în general n-am avut ce să-i reproșez, în afară de zgomotul total destul de pronunțat la viteze de autostradă.
Stepway este însă și mai scump decât Loganul. Varianta condusă de mine costă 19.600 de euro pentru că și trapa electrică este o dotare opțională care ridică prețul. Puteți pune și cutie automată pe Sandero, caz în care prețul urcă la 21.200 de euro.
Mulți bani, dar practic piața europeană confirmă că este în regulă. Cu aceste dotări, cred că Sandero va sta în continuare bine pe piață.
Și am condus și Jogger în varianta cu motor hibrid (benzină și electric) 155 CP, motorizare disponibilă și pe Duster și Bigster. Noul Jogger pare a fi într-o poziție mai privilegiată decât Loganul pe care este bazat, având în vedere că pe Jogger au pus noi stopuri cu noua linie de design.
Partea frontală este cea nouă, iar în spate s-au păstrat stopurile înalte, dar și ele au acum un T inversat sugerat în semnătura luminoasă. Interiorul este, de asemenea, cel nou de pe Logan și Sandero.
Varianta condusă de mine avea chiar și scaune suplimentare în portbagaj, adică un al treilea rând, care sunt rabatabile. Le vedeți în clipul video.
Nu intru mult în detalii, nu am cu ce să compar Joggerul. Varianta aceasta de 155 CP se cunoaște însă că este puternică, iar cutia automată mult mai bine reglată pe această mașină. Are ea publicul ei, uneori ca mașină de marfă, alteori pentru adulți cu copii și bagaje, deși varianta condusă de mine costa 29.260 de euro, preț la care poți lua un Duster foarte bine echipat sau un Bigster.
Oricum, pentru cei care vor Jogger și putere, este acum disponibil nu doar cu facelift, dar și cu acest motor hibrid electric de 155 cai putere. Bănuiesc că rămâne de văzut doar cum se vinde.
Martie 2026 este luna oficială a lansării lor pe piață, pot fi de acum testate și comandate pe la dealeri. Și apropo de motoare, pe site-ul Dacia deja au apărut noile motorizări Hybrid-G 150 pentru Duster și Bigster, care au tracțiune integrală. Acest motor este unul cu alimentare duală benzină și GPL și cutie automată. Anterior, pentru tracțiune integrală era disponibil doar motorul TCe 130 cu cutie manuală.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
23 comentarii
23/03/2026 la 9:05 AM
Se pare ca ti-a placut experienta, cat de cat.
Nu am mai condus de ceva vreme un Logan, mereu le admir pe cele noi, cand mai prind vreun Bolt/Uber. Din discutiile avute cu soferii, sunt destul de multumiti de ele, sunt destul de fiabile iar ce se strica este schimbat de obicei in garantie.
Insa la 20.000€, pret de lista cu tot ce vrei sau se poate, ajungi foarte aproape de pretul unei Skoda Octavia 2.0 automata – noua – aprox 28.000€.
Desigur, 8.000€ nu sunt bani putini, insa pot face diferenta.
23/03/2026 la 10:45 AM
Eu ma uitasem ieri la o octavia 1.5 tsi dsg mhev 115cp in echiparea selection la 22500 euro ish dupa discounturi. Bun pret, buna masina.
23/03/2026 la 11:57 AM
Bun discountul, daca pretul de lista e la 29.500 EUR
23/03/2026 la 12:18 PM
aprox 28000 inseamna 29500? Ca atat am gasit la ei pe site. Practic, goala dar cu dsg. Si 115cai, care pentru skoda mi se par cam putini.
23/03/2026 la 12:33 PM
Echiparea Selection e la 29.434 EUR in configurator, probabil te-ai uitat la Essence.
23/03/2026 la 3:20 PM
Da, era ceva prin Avia, cu leasing la Porsche luna asta si inca niste bonusuri (extra garantie si probabil primele 2 revizii). Probabil se refera la masini din stoc care nu mai poti schimba cine stie ce in configuratie.
Am vazut si pe la altii niste variante de discounturi care duc masina pe la 23-24k.
Nu-s multi cai insa iti faci treaba cu ea; cu ce am mai condus de la Skoda am fost ok. Dar nici nu compar cu masini de 180cp :)
Ma tenteaza si un Duster sau Yaris Cross insa la 30k parca m-as intinde pana la marginea plapumei…
23/03/2026 la 4:19 PM
@BobbyR0: a fost plăcută experiența, singurul lucru mai deranjant la drum lung este zgomotul interior, se cunoaște că nu s-a investit în insonorizare din motive de cost.
Cât despre preț, vom vedea în viitor. Ar putea fi o problemă, rămâne de văzut cum evoluează vânzările. Faptul că o altă marcă are un discount temporar la o mașină sau vrea să lichideze un stoc nu contează, de fapt, decât în acel moment. Important este cum stă Dacia în restul anului față de alte modele din piață.
23/03/2026 la 5:59 PM
Nu ma prind de ce nu am alt buton de reply asa ca las aici raspunsul, chiar daca e intarziat.
Anul trecut cautam masina si una dintre variante era Skoda Octavia 2.0 tdi DSG, de care ziceam mai sus, pretul la 25.01.2025 era in jur de 28.000€.
Acum, uitandu-ma pe site-ul celor de la https://compexit.ro/promotii/95 – am vazut ca acelasi model este 26.554€, cu tva inclus.
Stiu ca este Selection, dar 150CP dintr-un motor de 2.0, pe o platforma tehnica dovedita deja de aproape 20 ani – cea de Passat, ar putea reprezenta o varianta buna de luat in calcul.
Acum nu stiu care e strategia lor, dar 6500€ in plus nu mai par o diferenta atat de mare, pentru o masina mai mare, mai puternica si poate mai buna.
Nu am nicio afiliere cu dealerul de mai sus.
@Radu, poate pui tu raspunsul meu unde trebuie.
23/03/2026 la 6:16 PM
@Radu, poate ar merge un canal personal pe Reddit? Sa publici stirile si acolo, ar curge mai bine conversatiile.
23/03/2026 la 11:24 AM
Acest ”amber yelow” îmi aduce aminte de căcăniul de Scornicești cu care era vopsită aproape toată flota (de vapoare). Respectăm tradiția…
23/03/2026 la 4:20 PM
Cred că în domeniu auto este o cursă continuă pentru a găsi o culoare “vedetă” pentru o nouă generație, dar care să nu fie deja utilizată de alt producător auto. Important este că aceasta atrage privirea spre mașină.
23/03/2026 la 12:19 PM
la cat costa rablele acum “20k” nu mai inseamna nimic. Nu prea inteleg de unde “cutie mai misto” la banii aia cand o masina okish incepe de pe la 30
23/03/2026 la 1:25 PM
„Deși nu știu de ce ai mai folosi așa ceva dacă ai porturi USB la dispoziție.”
Cred că mai sunt, în continuare, destule dispozitive care nu se alimentează doar din porturi USB. Eu am prin casă: un frigider, o stație de emisie-recepție, o baterie portabilă mare (power station) care pe 12V/10A se încarcă mai repede, Starlink-ul Mini este foarte pretențios la porturile USB, la fel și laptopul, care cere 18–20 V prin USB și pe care îi obțin din cei 12 V cu un adaptor. Încă nu văd priza veche de 12 V ca fiind perimată. Eu, personal, mi-o doresc în continuare, ba chiar și în portbagaj.
„Iar evacuarea pentru GPL este undeva sub mașină, la roata dreapta-spate.”
Nu sunt mecanic și îmi doresc să mă lămuresc: chiar au mașinile pe GPL o evacuare separată pentru GPL?
23/03/2026 la 4:25 PM
Sunt sigur că mai sunt unii care folosesc și priza clasică, dar cred că tot mai puțini. Nu mi se mai pare un motiv să o pui în centrul bordului. Alți producători au început să o ascundă prin cotieră sau în alte locuri.
M-am exprimat greșit la faza cu GPL-ul. Voiam să zic că, pe echiparea cu motorul GPL, evacuarea este în dreptul roții, nu în spate. Este același eșapament, din câte știu eu.
Nu mi-e clar dacă pe varianta clasică TCe 110 ai un eșapament în spate sau tot aici lângă roată. Nu am văzut un astfel de Sandero până acum, nu au apărut încă pe străzi.
23/03/2026 la 5:40 PM
dap. gplul nu are iesire separata. De ce ar avea?
23/03/2026 la 2:11 PM
Pe configuratorul dacia, un logan journey (ala cu de toate) eco g 120 automatic, este 18.050 euro. Daca ii adaugi scaune incalzite+ volan incalzit, oglinzi rabatabile electric+comutare automata faza lunga+camera multiview, se duce in 18.800 pret final. Si ai tot ce trebuie.
Ce masina noua mai iei cu 18.800 care sa aibe toate doatarile alea?
Eu zic sa va bucurati cat mai exista dacia in romania, ca la cum arata situatia e posibil ca dacia romania sa fie o amintire in curand.
23/03/2026 la 3:06 PM
Euro NCAP cat?
23/03/2026 la 4:25 PM
“Ce masina noua mai iei cu 18.800 care sa aibe toate doatarile alea?”
This is true, așa zic și eu.
23/03/2026 la 4:41 PM
Initial m-am gandit ca e scumpa, dar dupa mi-am amintit ca ai mei au dat in 2006 10500 pe un logan nou full option. Acum cu inca 8k ai cutie automata, sisteme de asistenta, ecrane si combinatie hibrid i-as zice eu, benzina si gpl. In continuare nu are egal.
Masinile s-au scumpit f mult, asta e realitatea, nu e doar dacia.
23/03/2026 la 5:42 PM
10500 pe un logan nou full option – 1.6 16v?
atat am dat si eu pe al meu. A trait vreo 14 ani. Cu extrem de putine probleme.
23/03/2026 la 11:30 PM
Efectiv nici nu e asa mare cresterea de pret, mai ales ca primesti o masina mult mai ok:
“€10,500 in 2006 is equivalent in purchasing power to about €16,188.85 today, an increase of €5,688.85 over 20 years.”.
Salariile in Ro au crescut mai mult ca inflatia oricum.
24/03/2026 la 2:35 PM
In mai 2023 un clio de top, varianta rs line, cu ultimul motor de doamne-ajuta pus pe un clio, 4 cilindrii 1.33 140 CP, avea pret de lista 18.500. In vara a sarit brusc pretul la aproape 21.000 pe motiv de criza conductorilor.
Anul trecut, inainte sa apara clio asta nou, varianta de top (esprit alpine) ajunsese pe la 25.000. Si nu mai avea motorul ala misto de 1.33. Avea un rahat hibrid mai puturos decat termicul vechi, desi avea tot 140 cai. La dotari erau la fel. Deci o cretere de aproape 7000 euro in 3 ani si ceva.
Clio, ultimul model pleaca de la aproape 18000 euro, la cat ajungea varianta top din 2023. Si asta e evolutia la toate marcile si modelele.
27/03/2026 la 12:05 PM
Nici la dusmani nu le-as da asa carute