un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum ar fi să faci nunta lângă Piramide, închise special pentru invitații tăi?

16 May 2024  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

7 comentarii

Ryan Serhant are o agenție imobiliară în New York, îl urmăresc pe Instagram de când a avut un show pe Netflix. Recent a fost invitat la o nuntă uriașă în Egipt și mi s-a părut nebunie. Arată ce poți face când ai foarte mulți bani.

Mai știți nunta aceea mare din India, acum câteva luni, unde a cântat parcă Rihanna și au fost o mulțime de vedete? O petrecere mare, până la urmă. Aici, în Egipt, unde nu știu cine s-a căsătorit în afară de “tech billionaire CEO” și nici nu-mi pasă, a fost cu acces la piramide.

Din ce spune Serhant, prima zi a fost cu sosire în Cairo și un mic party de bun venit la un palat din zonă.

A doua zi, zona piramidelor și a Sfinxului a fost închisă special pentru ei. Invitații de la nuntă s-au putut plimba prin piramide, inclusiv prin culoare din acelea înguste prin piatră, și pe afara lor după cum au vrut ei. Cum e asta ca experiență unică?

Nici nu știam că poți intra în piramide, darămite că poți închide toată zona pentru tururi private.

Asta a fost dimineața. După-amiaza i-au luat șoferii cu mașinile, s-au mutat la alt hotel, s-au îmbrăcat în haine de seară și s-au dus la o vizită privată la Marele Muzeu Egiptean, Grand Egyptian Museum, care nici măcar nu este oficial deschis. Este în construcție de mulți ani și va fi un mare muzeu în apropiere de Giza, cu tot felul de artefacte egiptene.

Invitații de la nuntă au avut parte de un tur privat și acolo, dar bineînțeles tot cu muzică, mâncare și tot ce mai trebuie pentru un eveniment de lux.

A treia zi a fost nunta în sine. Toți s-au îmbrăcat după niște ghiduri lungi privind ținutele black tie extra. Nunta s-a desfășurat în 4 locații în acea seară. Lângă piramide și sfinx s-au construit pentru nuntă câteva clădiri.

Una dintre ele era doar cu oglinzi pentru selfie-uri, apoi au ieșit pe un soi de platformă ridicată lângă piramide. Nunta a avut loc acolo, la apus, cu mirii în centrul și invitații în jurul lor. A urmat apoi o scurtă recepție după nuntă, apoi petrecerea de seară lângă piramidele care erau frumos iluminate, artificii, concert privat Robert Thicke, DJ, din astea.

Cele două clipuri sunt aici și aici. Mă întreb cât este darul. Serios zic. Nu darul în sine, dar care este eticheta la astfel de nunți. Te duci cu un cadou scump? O floare? Nu te duci cu nimic, prezența ta acolo este cadou suficient pentru că ți-ai rupt din timpul tău prețios ca să mergi la nunta lor? Vă reglați mai încolo din afacerile pe care le faceți împreună?

    7 comentarii

  1. trainicia casniciei este direct poroportionala cu banii cheltuiti si extravagantele de la nunta. Saptamana trecuta o nunta a blocat drumul europen 70 pentru aceleasi motive, fix aicisa, deci nu conteaza tara sau altele cand te mobilizezi, banu scuza mijloacele.

      (Citează)

    • A blocat o lae, comuna Buzescu este ocolită de cwntura Alexandria, alături de comuna Nanov, încă din 2013.
      Da, DN 6 (E70) trece prin Buzescu, dar traficul este exclusiv local, ce să mai cauți spre Craiova prin comune?

        (Citează)

  2. bre, macar au stat pe caldura aia cu sacouri negre…

      (Citează)

  3. Daca ai fost in Egipt, si oarecum e cea mai ieftina optiune de vacanta momentan (da mai ieftin ca la Turci sau Greci) ai fi stiut deja ca totul merge pe spaga acolo, de la 2 dolari in pasaport ca “asa trebuie” daca vrei sa nu te ia la verificat si in sosete. Tara este orecum mai rau ca Romania in ’91 – ’95 , cu o populatie foarte saraca in mare parte, daca mergi in Cairo o sa vezi tona de blocuri fara pereti/geamuri de zici ca ai ajuns in Irak, masinile fara usi, facute din bucati de zici ca esti in MadMax. Dar si mai ciudat e cand vezi langa peisajul apocaliptic alte cladiri de lux, masini de sute de mii de euro, mall-uri, metroul care arata mai bine ca M1. Deci nu ma mira ca cu spaga suficienta poti inchide piramidele si sa primesti acces la un muzeu care nu e deschis oficial. Si in final cred ca totusi conteaza cine este miliardarul, Ankur Jain ( https://en.wikipedia.org/wiki/Ankur_Jain ), ca nu ajungi asa simplu miliardar + duduia care e vedeta ex WWE cu sali de sport in toata tara. Cat despre dar, cred ca este putin diferit la ei, parca se fac sugestii ce isi doresc in invitatie, gen cum le-a spus si ce haine sa isi aduca.

      (Citează)

  4. Cum ar fi să faci nunta lângă Piramide, închise special pentru invitații tăi?

    Ar fi un trollaj pe cinste , dar presupun că dacă ești miliardar îți permiți să îți bați joc și de invitați și de soție și de tot.

    Eu am făcut nunta la țară acum mulți ani – pe sărăkie. Între Cairo ( am fost, inclusiv în piramide ) și la țărănoaia – aia de acum 15 ani , că acuma e mai civilizat – prefer țărănoaia.

    Dar dacă aș fi miliardar pus pe trolaje probabil aș face ceva de genul, dar mai rău, aș fi dus probabil invitații in Israel, pe muntele măslinilor , de Paște să își facă selfie-uri cu rachetele antitanc și minele cu care trag hezbolacii.
    Sau daca aveam buget și mai bine in Yemen la ăia care răpesc oameni și vase pentru răscumpărare. Dar acolo trimiteam doar invitații.

    Așa doar praf și sărăcie a mai văzut lumea , dar presupun că în epoca asta selfiurile pe insta sunt mai importante decât orice.
    Să vadă dușmanii valoarea.

      (Citează)

  5. Ar fi penibil

      (Citează)

  6. Cand am vazut titlul am crezut ca a facut Iohannis iar vreo aroganta.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus