Concluzii trase de noi după un an de creșă pentru Alice

Ieri, pe 8 mai, s-a împlinit un an de când o ducem pe Alice la creșă. Mi-am dat seama de asta chiar când o lăsăm pe 8 mai la grădiniță (noi așa îi zicem, nu creșă, deși teoretic grădinița este după 3 ani), după mini-vacanța de 1 mai și Paște.

A fost un an bun. Alice a evoluat mult și a învățat multe datorită creșei și unei echipe foarte bune de educatoare. Uneori o văd prin gard, când mă duc după-amiaza să o iau de acolo, cum merge prin curte la educatoarele de acolo și le îmbrățișează cu drag. Alteori, la predare, fuge cu un zâmbet mare să-și ia la revedere de la ele.

Iată câteva lucruri învățate de noi în acest sau sau câteva concluzii după un an de grădiniță. Poate vă ajută dacă sunteți la începutul acestui drum.

Entuziasmul din vocea părinților contează

A fost o perioadă când Alice nu voia să plece spre grădiniță dimineața. Se dădea greu dusă, cum ar fi. Este o fază normală, apare cam la o lună după începerea grădiniței după ce se termină entuziasmului inițial, atunci când copilul înțelege că este ceva zilnic și de termen lung.

A contat mult entuziasmul din vocea noastră când îi vorbeam despre grădiniță. Adică întâi noi ziceam chestii de genul “Alice, știm că nu vrei să mergi, dar o să fie frumos, o să te joci” sau “hai să mergem totuși, hai să vezi că o să fie bine”.

La un moment dat am mai citit și noi pe la oameni mai pricepuți și ne-am schimbat abordarea. Dimineață îi spuneam cu mult entuziasm în voce și cu veselie “Alice, hai îmbracă-te că în curând plecăm la grădiniță! Să vezi ce bine o să te distrezi acolo!” Și păream noi atât de entuziasmați și bucuroși pentru ea încât și Alice prelua aceleași sentimente și pleca din casă cu bucurie și voie bună.

Copiii se dezvoltă mult la grădiniță

Alice a început grădinița pentru că și Matilda urma să reînceapă munca, dar am fi dat-o oricum de la 2 ani chiar și dacă ar fi fost casnică.

Pur și simplu credeam și apoi ni s-a confirmat că pentru un copil este foarte importantă socializarea cu alți copii. Este vârsta potrivită pentru a învăța să interacționeze cu alți copii, să împartă jucării, să participe la jocuri de grup și la diverse exerciții, să meargă pe trotinetă, să urce scări etc.

Grupa de la grădiniță este variată, sunt copii cu minim plus sau minus 6 luni față de Alice. S-a văzut rapid că are ce învăța de la cei mai mari inclusiv în cum să se hrănească singură, să doarmă singură, să se ducă la WC șamd. Eu sunt convins că o astfel de experiență de viață nu poate fi suplinită ținând copilul acasă, chit că din când în când se joacă împreună cu alți copii veniți în vizită sau în parc.

Copiii răcesc des și dau și părinților răceala

Înainte să începem grădinița, ne-au spus mulți că probabil va sta o săptămână acolo și apoi una acasă, răcită. Așa că mă așteptam la asta. Ce nu mi-a zis nimeni este că vom lua și noi, părinții, unele răceli aduse de copii de la grădiniță.

Luna mai 2023 a fost oribilă… pentru noi. Alice s-a dus luni la grădiniță, iar miercuri deja era acasă răcită. Vreo săptămână și ceva mai târziu s-a repetat povestea. Eu și Matilda am fost răciți, în schimb, toată luna mai și un pic din iunie, răceală din aia cu febră, tuse, lipsă de energie șamd. Ne-a dat medicul de familie două runde de antibiotic, Ventolin și alte pastile cum n-am luat niciodată până acum.

Iată cum arată calendarul în care notăm astfel de lucruri în mai 2023:

Din fericire, s-a dovedit apoi și ceea ce ne spuneau mulți alții, anume că vara te mai ocolesc răcelile. Alice a început grădinița cu adevărat prin iunie și nu a mai răcit decât în octombrie. A trecut peste iarna 2023-2024 cu încă vreo două răceli, dar blânde (o zi de febră, în rest doar recuperare cu muci), iar din primele zile din ianuarie și până astăzi nu a mai ratat nici o zi de grădiniță.

De obicei, când a răcit ea, ne-a dat și nouă ceva, poate o răceală ușoară. Asta e viața. Este adevărat și că un copil dat mai târziu la grădiniță va înțelege mai bine ce i se întâmplă când răcește, va accepta mai ușor tratamentul, aspiratorul nazal, poate o cameră de inhalare.

Învață la grădiniță și ce nu vrei

Ăsta este reversul medaliei. Într-o zi a dat cu piciorul după pisicile noastre, ceea ce probabil a văzut pe alții făcând la grădiniță cu vreo pisică prin curte. Cu alte ocazii ne întreabă “ce faci acolo măi băiatule?”, ceea ce probabil aude de la vreo educatoare care admonestează alți copii. La un moment dat reîncepuse să arunce cu mâncare ca atunci când era un bebeluș.

Se întâmplă. Îi explici că nu trebuie făcut așa și se dezvață în timp.

Se schimbă dinamica timpului

Ai timp din nou pentru ceea ce nu puteai face cu un copil acasă. Poți pleca undeva în mijlocul zilei, poți să muncești de acasă cu randament bun, poți să stai pe WC fără companie, poți să mergi la cumpărături. Poți să îți trăiești ziua fără griji legate de faptul că trebuie să pregătești copilului minim două mese.

Pe de altă parte, îți mai vezi copilul doar dimineața și seara. După aproape doi ani în care a fost întotdeauna cu tine, este o schimbare mare de tot să mai petreci doar vreo 3 ore cu el ziua.

De obicei tranziția este mai lentă, la unii durează chiar și două luni, timp în care copilul petrece treptat tot mai multe ore la grădiniță și mai puține acasă. Întâi merge doar până în prânz, după câteva săptămâni mănâncă prânzul la grădi, după ceva vreme poate și doarme acolo etc.

Alice a vrut să mănânce prânzul la grădi încă din prima zi. În ziua 3, când noi ne-am dus să o luăm înainte de somnul de prânz, ni s-a spus că s-a urcat singură în brațe la o educatoare și s-a culcat. Din ziua 5 deja a stat la programul complet. N-am vrut noi asta, dar dacă se juca și era fericită acolo, nu am insistat să o luăm acasă cu forța mai repede.

Așa este viața, însă. Trebuie să și muncești, trebuie să faci și treburi casnice, trebuie ca și copilul să se joace cu alți copii, echilibrul de timp în viață și-l găsește fiecare cum poate.

Așteptările părinților de la educatori variază foarte mult

Eu și Matilda vreo doar două lucruri de la grădiniță: să o hrănească și să o țină în siguranță acolo. Atât. Orice altceva este un bonus.

Alice participă la niște cursuri de engleză și de LEGO și de dans. Educatoarele îi învață pe copii ceva diferit în fiecare săptămână. Într-o săptămână poate fi despre cum cresc plantele, în alta despre cum se face pâinea, în alta despre reciclare. Noi am privit mereu toate acestea ca pe un bonus plăcut.

Dacă o învață acolo să nu mai fie nevoie de scutece sau să vorbească engleza, foarte bine, mulțumim. Facem însă și noi acasă continuu eforturi în astfel de direcții. Inclusiv când a început grădinița, acum un an, am dus-o acolo știind să mănânce singură cu lingura și furculița, de exemplu.

Am discutat însă și cu părinți care vor mult mai multe de la grădiniță. La un moment dat am vizitat creșa de stat din cartier și o alta mamă a întrebat dacă le vor organiza copiilor și cursuri de înot. Am vrut eu să o întreb cum vede ea educatorii ducând 20 de copii de doi ani la un bazin, cu ce mașină, cu câți instructori de înot și câți supraveghetori trebuie să fie disponibili acolo pentru o oră de bălăceală. Mi-am ținut însă gura, că nu conta răspunsul.

Ideea este că fiecare părinte are alte așteptări, alte impresii despre cum merg lucrurile, alte idei despre cum ar trebui schimbate. În cele din urmă, noi ne uităm doar dacă Alice este fericită sau nu, dacă evoluează în bine sau nu.

Hang in there, it gets better

Poate una dintre cele mai importante idei. Adaptarea copilului la creșă sau grădiniță nu merge niciodată bine din prima. Sunt copii care plâng zilnic după mamele lor, alții care plâng când te duci să-i iei acasă. Sunt copii care o zbughesc înăuntru în creșă imediat ce-au ajuns la ușă, de nu apucă părinții să-i spună nici tradiționalul “pa ursuleț!”, alții care se agață de părinți și plâng să nu fie lăsați acolo.

După o vreme vine acel moment când își au seama că creșa va face zilnic parte din viața lor și apare atunci o perioadă de rezistență. Vin și certuri cu alți copii, urme de dinți, zgârieturi pe față. Uneori al tău este de vină, alteori al tău este cel care și-o ia de la vreun alt copil. Sunt zile când nu doarme la prânz și știi că urmează o după-amiază agitată.

Mai rău, sunt zile când răcește și te gândești că abia ce reluase creșa după o săptămână de stat acasă răcit. Ți-l predă cu muci și febră la poartă, îl iei în brațe să-l liniștești și în sine ta țipi “fu*****!” și te gândești ce program aveai pentru zilele următoare, că trebuie schimbat totul, plus că probabil vei răci și tu în săptămâna următoare.

Dar, per total, după un an de zile mie mi se pare că întreaga evoluție este în sus. Treptat răcelile devin mai rare, scandalurile mai mici, entuziasmul copilului mai mare, lucrurile pe care le învață mai multe. Mă declar optimist.

Am pus în articol fotografii doar cu Alice. Cele mai plăcute pe care le primim însă de la grădiniță sunt cu ea îmbrățișând alți copii sau dansând în grup sau când stau cu toții cuminți în jurul educatoarei și se uită fascinați cum le explică ceva pe niște planșe.