un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Revolut lansează în România un POS portabil numit Reader

7 Mar 2024  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Uitați o treabă interesantă. Nu știam că Revolut are în România și servicii pentru comercianți, dar are, iar acum lansează pentru ei și un dispozitiv numit Revolut Reader.

Pare a fi un POS mobil, care este și conectat la un telefon mobil pentru conectivitate externă. Pare a fi un aparat mic și alb la care poți plăti cu carduri bancare de orice tip.

Mi se pare că astfel de sisteme pot fi în beneficiul micilor comercianți, cei din artizanat, street food, mici cafenele, cei care vând la târguri și în multe alte situații. Așa cum Revolut a făcut o concurență mare băncilor clasice în domeniul consumer (3 milioane de clienți, +75% număr de tranzacții în 2023 față de 2022, 377 milioane de tranzacții cu cardul, apropo), acum o face și în domeniul business fix pe acest segment al micilor comercianți de care băncile mari nu au părut niciodată foarte interesate. De ce? Pentru că micii comercianți sunt interesați de cele mai mici taxe și comisioane, nu au volume mari și nu de acolo se face profit mare.

Sunt pe site-ul Revolut niște taxe. Sper să ne spună cineva în comentarii dacă sunt competitive cu ale altor bănci pe POS-uri. În rest, Revolut se laudă cu decontare a doua zi, chiar și în weekend și sărbători, și lipsa unui abonament lunar pentru Reader, ci doar un cost inițial one-time. Așa o fi.

Nu pot, însă, să nu mă întreb de ce nu lansează o soluție foarte bună de POS mobil direct pe telefonul mobil al comerciantului. Înțeleg însă și avantajul unui dispozitiv fizic separat:baterie mare, îl poți lipi în față la client ca să plătească în timp ce tu-i prepari burgerul, poți avea mai multe etc.

    16 comentarii

  1. Am mai fost prin diverse locuri, unde a venit cineva cu un telefon când a fost să plătesc.
    Întotdeauna am o strângere de inimă și îmi tremură puțin chiloții la gândul că cine știe ce aplicație o fi aia de-mi ia datele cardului, pin, tot și mă lasă cu ochii în soare.

    Și cu asta tot așa. Îți aruncă o chestie pe tejghea și zice: ”Dă cu cardu’ aici” :|

      (Citează)

    • lol tu asa crezi ca functioneaza contactless-ul?

        (Citează)

    • GabrielG:
      lol tu asa crezi ca functioneaza contactless-ul?

      În principiu, prin NFC poți citi date de pe card precum numărul acestuia sau data expirării. Cum numele de pe acesta oricum nu contează la plățile electronice, mai lipsește să ai doar CCV-ul ca să-ți cumperi ce vrei de pe Amazon cu cardul altui amărăștean.

      Strict privind plățile, acestea se fac similar cu cele de la un POS clasic contactless. E greu să umfli suma luată de pe un card atâta vreme cât plățile trec pe la un procesator care îți știe și nume, și prenume, și unde stai, deci ești ușor de prins.

      Desigur, de clonat cardul sau accesat PIN-ul, din cauza felului cum funcționează comunicația prin chip sau NFC, nu poate fi vorba.

        (Citează)

    • Evită plata cu telefonul și elimini palpitațiile – treci pe cash only și va fi și mai sigură tranzacția!

        (Citează)

    • Daca platesti si tu cu telefonul sau cu alt device e un alt token de plata, cu ID diferit de numarul cardului fizic
      Si nici nu se mai stramba vanzatorul al tine ca ai card de saraci (patit de mine la un hotel din Zurich, plateam cazarea de 300 de franci pe noapte cu revolutul ala albastru de plastic, s-a uitat arabu de la receptie la mine ca la ultimul om)

        (Citează)

  2. Stiti cumva cand vor reda accesul la credite prin Revolut ?
    Nu mi-e clar de ce nu le mai ofera in prezent.

      (Citează)

  3. Da, exact asta iti doresti cand esti proprietar de afacere, sa nu-ti mearga sau sa pierzi POS-ul de la Revolut si sa trebuiasca sa stai cu ei pe mizeria aia de chat sa rezolvi problema.

      (Citează)

  4. 0.8% + 0.12 lei e pe-acolo cu ce e pe piata. Comerciantii mari au mai putin, sunt si oferte mai proaste.

      (Citează)

  5. Nu este rentabil pentru comerciantii mici precum brutarii, cafenele, de martisoare. Acei 1,2 lei per tranzactie te pot falimenta.

      (Citează)

  6. La Ing e 0,7% nu matter what.

      (Citează)

  7. Bancile de la noi pentru plati cu telefonul pe post de POS recomanda serviciile Global Payement.. cele mai ieftine solutii pt IMM..

    [..marginea acceptatorului este 0.89% + 0.20 RON / tranzactie

    În primele doua luni taxă de administrare POS este gratuită iar rulajele înregistrate in luna a doua va stabili taxa de administrare a lunii următoare.

    Exemplu: Interchange Visa Consumer: 0,2% + cost schema 0,10%+ 0,07/tranzactie + margine acceptator 0.89% + 0.20 RON/tranzactie = 1.19 % + 0,27 RON/tranzactie Interchange Mastercard Consumer: 0,3% + cost schema 0,16% +0,09/tranzactie + margine acceptator 0.89% + 0.20 RON/tranzactie = 1,35% + 0,29 RON/tranzactie .]

      (Citează)

  8. ov1d1u: În principiu, prin NFC poți citi date de pe card precum numărul acestuia sau data expirării. Cum numele de pe acesta oricum nu contează la plățile electronice, mai lipsește să ai doar CCV-ul ca să-ți cumperi ce vrei de pe Amazon cu cardul altui amărăștean.

    Strict privind plățile, acestea se fac similar cu cele de la un POS clasic contactless. E greu să umfli suma luată de pe un card atâta vreme cât plățile trec pe la un procesator care îți știe și nume, și prenume, și unde stai, deci ești ușor de prins.

    Desigur, de clonat cardul sau accesat PIN-ul, din cauza felului cum funcționează comunicația prin chip sau NFC, nu poate fi vorba.

    Mkaaaaaaaaaayyyyyyyyyy

      (Citează)

  9. GabrielG:
    lol tu asa crezi ca functioneaza contactless-ul?

    LOL, da

      (Citează)

  10. g3#:
    Evită plata cu telefonul și elimini palpitațiile – treci pe cash only și va fi și mai sigură tranzacția!

    Folosesc card de pe vremea când nu exista contacless.
    De pe vremea când oamenii, în ziua de salariu, ieșeau de la serviciu și își scoteau toți banii de la bancomat “că e mai sigur”. Era unu’ mai deștept și le scotea tuturor. Striga de la bancomat: „Vasile, cât ai, bă, PINU?”

    Mi-e greu să renunț la card.

      (Citează)

  11. Desigur, de clonat cardul sau accesat PIN-ul, din cauza felului cum funcționează comunicația prin chip sau NFC, nu poate fi vorba.

    Nu poate fi vorba încă.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus