un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

Eu aș tripla amenzile pentru vorbit la telefon la volan, dacă mașina are handsfree modern

20 Dec 2023  ·

AUTO  ·

27 comentarii

Crește valoarea punctului de amendă. Eu aș modifica un pic amenzile. Le-aș crește de 3 sau de 5 ori pe cele pentru vorbit la telefonul mobil în mașină, cu telefonul în mână, câtă vreme mașina are un sistem Bluetooth performant și tot ce-i trebuie pentru handsfree.

Cam toate mașinile din ultimii 10 ani au așa ceva. Pe cea cumpărată de mine în 2017 handsfree-ul funcționa impecabil. Mă urcam în mașină și telefonul era deja conectat la ea, apelurile se auzeau din boxe, iar microfonul din plafon prindea foarte bine vocea mea.

Care este deci scuza tuturor proprietarilor de Range Rover, Mercedes, BMW și alte mașini scumpe și de ultimă oră, care vorbesc la volan cu telefonul în mână sau la ureche? Nu știu să-l conecteze la un simplu bluetooth la mașină? Atunci cum se descurcă prin restul setărilor ei, prin radare și frânare automată și configurat accelerarea?

Le este lene? Dar o faci o dată și apoi telefonul se conectează pe vecie automat, când intri în mașină! Nu-i mai simplu așa decât să ții telefonul în mână non-stop?

Așa că eu aș crește amenzile. Vorbești la telefon când conduci? Amenda standard. Are mașina tot ce-i trebuie pentru handsfree de calitate? Amendă mult mai mare, că deja pare rea-voință și punerea în pericol a altora cu bună știință, din lene.

asus s5507

    27 comentarii

  1. Pot sa le creasca si de 100 ori, e absolut relevant daca nu le aplica nimeni.

      (Citează)

    • +1 . Si treaba asta nu se intampla doar la nivelul asta de contraventii… Nu se dau amenzi ( desi exista legi) in chestii mult mai grave: artificii/pocnitori ( ca e de sezon), poluare ( aer, apa), zgomot ( deranjat vecinii) etc.
      Noi avem sistemul de legi armonizat ( fortat) cu restul tarilor din UE, dar la noi e inca El Dorado pentru ca practic nu se intampla nimic din ce prevad legile astea…

        (Citează)

    • Stiu pe cineva care traieste impartit, intr-un oras mare din vest si in Bucuresti. Asta imi zice ca e senztia lui in Bucuresti: El Dorado. Orasul in care poti face ce vrei, poti conduce cum vrei, poti incalca regulile, etc. Politia e inexistenta. Mai rau, omului chiar ii place in Bucuresti din cauza asta :)

        (Citează)

  2. Și un bonus pentru boldit ochii mai mult în telefon în timp ce conduci, că-s chestii importante pe internet. Am văzut mulți inconștienți care stau cu nasul în ecran și mai ridică ochii din când în când. Probabil, în caz de ceva, caută butonul de „Load game”.

      (Citează)

  3. vazusem ieri pe hotnews un articol despre faptul ca poti conduce cu carnet B motociclete pana in 125cmc daca faci 10 ore de curs. Si legea a fost retrimisa in parlament, un argument fiind ca e inaplicabila – ce faci, mergi tot timpul cu dovada ca ai facut orele dupa tine? Asa si sugestia asta. Tii o lista de modele de masina cu ce features au in baza de date? se apuca politistul sa caute prin optiuni? daca ai o problema tehnica umbli cu dovada de la service dupa tine?

      (Citează)

    • Corect! Triplat amenziile pentru toti cei care vorbesc la telefon in masina. Ai masina si nu ai 15 lei pentru o pereche de casti cu fir pe care sa le folosesti ca sa vorbesti la telefon in timp ce conduci? 2000 de lei amenda.
      Si sa anuleze legea ca poti plati jumate din amenda minima. Asta e cea mai mare mizerie: pt infractiunea x se poate da amenda intre 200 si 1000 de lei, politistul considera ca merita amenda maxima si tu poti plati in max 14 zile 100 de lei? Ce e mizeria asta?

        (Citează)

  4. ce relevanta are daca masina e echipata sau nu tehnologie din asta?
    netentia la volan are acelasi efect si la o masina echipata si la una neechpata.
    si problema e de fapt efectul neatentiei, nu ca vrem sa limitam optiunile soferului pur si simplu (“decat” le eliminam pe alea periculoase).

    cat despre nelamurirea ta cu folositul sistemului built-in al masinii.. stai langa masina unui sofer care il foloseste.. si o sa intelegi de ce nu e (era acum putini ani) o variata decenta (aude tot cartierul convorbirea lui).

    exista deja lege in care vorbitul la telefon e pedepsit mai mult daca incalci si alta regula in timp ce o faci, mi se pare o evidetiere buna.
    sa pui amenzi disproportionat de mai / inaplicabile nu mi se pare o solutie (si nici nu stiu daca e legal),
    dar ce ar fi sa incerci sa la aplici?
    dupa cate amenzi pentru telefon crezi ca s-ar gandi de doua ori daca sa il mai foloseasca sau nu?

    ps. nu sunt de acord cu telefonul la volan (in caz ca nu era clar) si as vrea aplicata legea care deja exista.

      (Citează)

    • Am mai auzit pe internet legenda asta urbana cu masini care au caroserie mai subtire decat hartia si se aude din exterior absolut tot ce vorbesti pe speaker.
      Dar asta ar insemna ca si ce asculti la radio soferii ar trebui sa se auda la fel de clar, ceea ce nu prea se intampla.

      PS: aici ii exceptam pe cei care au probleme auditive si dau volumul la maxim.

        (Citează)

    • Andrei G: legenda asta urbana

      – orice legenda are un sambure de adevar (nu are sens sa dezvolt pentru ca daca tu nu ai remarcat inseamna ca nu exista).
      – o legenda e motiv suficient pentru o actiune, adevarul nu e musai relevant

        (Citează)

    • @john2381, probabil samburele de adevar il reprezinta:
      – cei cu probleme de auz, care tin volumul la maxim SAU
      – cei care tin geamul deschis, pentru ca mai si fumeaza in timp ce vorbesc la telefon.

        (Citează)

    • Andrei G: probabil samburele de adevar il reprezinta

      si din experienta de vazut direct (obisnuiam si pieton si biciclist) tot felul de modele auto si mai scumpe si mai ieftine la care vibratia difuzorului e amplificata de caroserie spre exterior.
      cu siguranta modele mai noi de 10 ani (tinta aleasa in articol).
      da, nu am informatii directe mai noi de 3-4 ani, dar oricum.. un obicei nu se schimba prea repede.

        (Citează)

    • Pai inchizi geamul. Cand sunt pe jos, mai aud la semafor masini cu sunetul la maxim in care auzi ca vorbesc, dar nu inteleg neaparat ce se zice.

      Daca esti in alta masina si auzi ce vorbeste celalalt de langa tine, unul din voi trebuie sa inchida geamul.

        (Citează)

    • Cum adica ce relevanta are? Cei care nu folosesc handsfree tin telefonul in mana sau la ureche. Adica au o mana in minus pentru manevre. Plus ca daca ai telefonul in mana, in fata ochilor, iti mai sare in ochi o notificare, mai dai un like pe tiktok
      Am vazut chiar profesionisti care tineau telefonul cu o mana in timp ce in cealalta de pe volan aveau si o tigara, What could go wrong?

        (Citează)

    • Sorin: Cei care nu folosesc handsfree tin telefonul in mana sau la ureche.

      reciteste inrebarea..
      e despre relevanta echiparii (din fabrica) cu handsfree, nu despre folosirea lui.
      amendarea e legata de folosire, fara a fi relevant daca masina e echipata sau nu cu asa ceva.

        (Citează)

  5. Amenzi exista, nu le da nimeni, autoritatile sun degeaba. Altfel, care e diferenta intre telefon sau tableta lipite cu magnet pe bord si tableta de la tesla? Sau orice alt ecran de pe masinile moderne?
    Magnetul cumva?

      (Citează)

    • Nu știu la Tesla cum e, că am fost doar pasager și nu m-am gândit să butonez la ea, dar la alte mașini e touchul activ doar până se învârte roata, apoi degeaba dai cu degetul. Plus că chiar și cu Android auto nu ai YouTube (oficial/ușor), IG sau TikTok pe tableta mașinii. Diferențe găsim, dacă e.

        (Citează)

    • Pai daca touch-ul nu mai este activ, inseamna ca nici pasagerul din dreapta nu mai poate selecta o melodie? Sau cauta o adresa pe aplicatia de navigare?

        (Citează)

    • Nu prin atingerea ecranului. Există câteva butoane fizice plus ceva rotiță gen joystick, că poți face mai mult decât rotiri pe ea, și aia e.

        (Citează)

  6. Si cine ar trebui sa le aplice ? Tu vezi politie in trafic care sa verifice respectarea regulilor ? Ca eu am mai vazut doar cand erau prezenti la accidente.

    Ma intreb uneori de ce nu rezolva o parte din problema deficitului bugetar cu ajutorul politiei rutiere. Este o adevarata mina de aur pe strada, trebuie doar sa se vrea.
    Unde se duc banii din amenzi ?

      (Citează)

    • Seară de seară pare că e Moto GP sau F1 pe la semafoarele de la mine. Vin acasă într-o noapte și poliția oprise un nene cu un Logan roșu. Atât au prins ei din curse. I-am întrebat dacă știu ce se mai întâmplă în rest și au zis că nu sunt destui. Abia au fost destui agenți să oprească un nene amărât FIX acolo unde seară de seară ar putea lua zeci de carnete pe puțin și tot atâtea taloane.

        (Citează)

    • Cred ca sunt maxim 20 de politisti la brigada rutiera in Bucuresti. Care se ocupa si de coloane oficiale si accidente.
      Politia locala care are si ea niste atributii nu face cam nimic. Prea ocupati cu dirijarea traficului la ore de varf. Sau dau amenzi subtile de parcare aiurea.

        (Citează)

  7. Sapy trecută am văzut un șofer care s-ar uita la filme pe telefonul montat pe bord. Era pe DN1, nu la vreun semafor.

      (Citează)

  8. Vorbitul la telefon in timp ce conduci cu sau fara hands free are acelasi efect asupra atentiei soferului ca si consumul de alcool sau oboseala. Nu este indicat deloc sa preiei apeluri telefonice in timp ce conduci.

      (Citează)

    • Si ploaia, ceata deasa sau aglomeratia dementa de dinainte de sarbatori au efecte dramatice asupra condusului.

      E indicat sa nu conduci decat pe drumuri libere, pe lumina, asfalt uscat si temperatura peste 7 grade. Altfel nu te urci in masina.

      Poate realizezi ca exagerez, dar mi taie si tu din convorbirea la telefon hands-free=consum de alcool.

        (Citează)

    • @cosmin, afirmatia aceasta se bazeaza pe un studiu, ceva? Sau este doar o parere personala?

      Si daca exista un studiu, au analizat cumva si diferenta intre vorbit la telefon si vorbit cu ceilalti pasageri din masina?

        (Citează)

    • @sillicon v & Andrei G, exista o resursa inepuizabila de informatii, se numeste Google, dar fie, va las aici sa va documentati:

      Strayer, D. L., Drews, F. A., & Crouch, D. J. (2006). A comparison of the cell phone driver and the drunk driver. Human Factors: The Journal of the Human Factors and Ergonomics Society, 48(2), 381-391.

      This study compared the impairment of drivers using a cell phone to drivers with a blood alcohol concentration at or above 0.08%.
      Simmons, S. M., Hicks, A., Caird, J. K., & Behm, H. (2016). A meta-analysis of cell phone use and driving performance. Journal of Safety Research, 56, 99-113.

      This meta-analysis examined multiple studies to assess the impact of cell phone use on driving performance. It might provide insights into the comparison with alcohol consumption.
      Strayer, D. L., & Johnston, W. A. (2001). Driven to distraction: Dual-task studies of simulated driving and conversing on a cellular telephone. Psychological Science, 12(6), 462-466.

      This early study explored the dual-task nature of driving and conversing on a cell phone and its impact on driving performance.
      Caird, J. K., Willness, C. R., Steel, P., & Scialfa, C. (2008). A meta-analysis of the effects of cell phones on driver performance. Accident Analysis & Prevention, 40(4), 1282-1293.

        (Citează)

  9. Amenzi exista, nu le da nimeni, autoritatile sun degeaba. Am vazut persoane care prin fata politistilor treceau si cu telefon/farfuria la gura si nici un politist nu dadea atentie. Eu am hands-free masinii si folosesc lejer.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus