►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mă uitam la noul Volkswagen ID.7, care este înlocuitorul electric al Passat-ului, și mă gândeam că putea fi mai bun.
Adică pe hârtie mașina punctează bine. Este lungă, poate prea lungă, are doar câțiva centimetri sub 5 metri. Avantajul acestei lungime este spațiul generos pentru pasagerii din spate și un portbagaj mare.
Este un concurent pentru Tesla Model 3 și în general dotările sunt comparabile sau chiar în avantajul VW. ID7 are scaune încălzite și cele din față au și funcție de masaj, Model 3 are scaune încălzite și cele din față au și funcție de ventilație pentru răcire. Deschiderea portbagajului este mai mare pe ID.7. Ecranul central are tot 15 inci, dar ai și un mic bord electronic. Plafonul panoramic poate fi opacizat. Sistemul electric are o arhitectură pe 800 volți, mai performantă.
Autonomia este bună, 620 km pe versiunea Pro, 700 km estimată pe versiunea Pro S.
ID.7 pare însă foarte scump. Oficial prețurile încep de la 53.300 de euro, dar mașina are autonomie și putere sub Tesla Model 3 Long Range, care vine cu autonomie de 678 km oficial pentru 50.990 euro, cu livrare în 1-4 săptămâni.
Volkswagen vinde însă și modele 1st Edition, care costă 62.269 euro cu TVA.
Nu văd cum justifică VW diferența de 11.000 de euro. Mașina lor are dotări în plus, dar nu unele care să conteze cu adevărat la bani, ci mai degrabă “nice to have”. Tesla, în schimb, compensează prin tot felul de update-uri dese de interfață și de mici funcții de quality of life pentru șoferi.
Nu mai zic că acel Model 3 are aproape 400 CP și tracțiune integrală, de altfel. Toate VW ID.7 din prima fază au tracțiune spate cu același motor de 286 CP.
Ce mă mai miră la ID.7 este ca Volkswagen oferă mașina cu două bancuri de baterii, 77 și 86 kWh. Nu pare să fie aceeași baterie, dar limitată software la a folosi mai puține celule, ci sunt fizic diferite. De ce să faci două modele diferite, în loc să eficientizezi costul cu unul singur?
Ceva mă deranjează și la aspect. Pe afară mașina arată ca ID.3 și ID.4, are lightbar în față și în spate, pare ok. Pe de altă parte, arată ca și cele dinainte, un design deja prea clasic și considerat de mulți ca fiind “bătrânesc”.
În interior este ceva ciudat. Nu mă pot decide dacă acele lumini ornamentale stil Matrix/hieroglife de pe portieră și bord îmi plac sau nu. Dau un aer modern mașinii, dar parcă nu și premium. Parcă nu au eleganță în ele.
Astfel de lucruri mici contează la impresia totală. Un lucru care contează mult mai mult: butoane capacitive peste tot, la o lună după ce CEO-ul Volkswagen declara public că introducerea de butoane capacitive “definitely did a lot of damage”. Știu, ID7 era de mult proiectat și certificat în acel moment, dar este și mașina lor flagship în segmentul EV acum.
Am citit și un articol bun pe CNN zilele trecute. Acesta spune că în 2019 toată lumea vedea în Volkswagen viitorul lider în mașini electrice. Compania avea bani, service-uri, prezență mondială, capacitate de producție. Și totuși, în acest an au vândut jumătate cât Tesla.
CEO-ul spune că trebuie să reducă din costuri și să schimbe anumite elemente. Poate că viitorul ID.2 ieftin va fi revoluția pe care o așteaptă VW în vânzări. Momentan estimările sunt că VW va deveni numărul 1 mondial pe electrice în 2030, cu 5 ani mai târziu decât era așteptat inițial.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
19 comentarii
22/12/2023 la 5:31 PM
Deși sunt admirator Vw, masina asta pare a avea toate ingredientele unui eșec anunțat.
– Deosebit de scumpă pentru ce oferă;
– Aspecteînvechit, vine cu o față de ID3, dar la o distanță de câțiva ani după;
– Calitate de ID4 la pret de X5.
Da, calitatea asamblării, a materialelor, e probabil +50% față de Tesla, dar totuși nu e justificată diferența de pret.
Ovidiu(Citează)
22/12/2023 la 5:42 PM
De ce comparti pretul unei electrice cu una termica? Un X3 eletric e de la 68K,un I4 eletric e de la 58K desi cred ca e sensibil mai mic vs ID7 ..totusi nu as compara cu i5 electric ca e alta liga,
Silviu P(Citează)
22/12/2023 la 5:34 PM
Sincer cred ca una dintre urmatoarele masuri pe care ar trebui sa le ia Uniunea Europeana ar fi sa interzica practica aceasta cu instalarea unei baterii standard pe toate modelele si apoi limitarea electronica a capacitatii.
Adica totusi, masinile electrice se lauda ca incearca sa salveze mediul. Cum se pupa asta cu consumul suplimentar de materiale pentru o baterie ce nu va fi folosita decat partial?
Andrei G(Citează)
23/12/2023 la 12:25 AM
Da, o mizerie pornită încă de pe vremea când îți dădeau același motor cu combustie internă dar cu mai multe versiuni de soft pentru limitarea puterii. OK, acolo accept că e mai complicat să faci 2-3 modele diferite de motoare, dar să pui baterii și să le lași neutilizate e noaptea minții. Resurse risipite și curent consumat în plus să muți niște balast inutil.
alunelu(Citează)
22/12/2023 la 6:47 PM
La 50k sa ai o berlina mare cu autonomie de 600km mi se pare extrem de bine, si cred ca o sa se vanda, chiar daca nu e “masina anului”.
andrei(Citează)
22/12/2023 la 7:19 PM
Pare ca au facut un pic de salt de clasa ca sa justifice cresterea de pret si se apropie oarecum de nivelul de confort si optiuni de la Audi A6 din ultima generatie.
Imi place ca au făcut portbagaj cu hayon, mai practic decat un sedan clasic, dar am vazut ca lipsesc aproape cu desavarsire controlalele dedicate, inclusiv A/C-ul pe touch screen si m-a apucat o mică greață instant, că așa am și eu la una din mașini și am crezut că ”e ok, acceptabil” , dar nu prea e.
Catalinx(Citează)
22/12/2023 la 7:50 PM
Am tot văzut asta cu controale fizice vs. touch și toată lumea se plânge că măcar clima, sau măcar aia sau aialaltă să fie cu butoane să le găsești ușor să nu-ți distragă atenția. Cât de des umblați la clima aia? Eu am luat mașina în 2019, am pus clima pe 21 de grade full auto și nu m-am mai atins de ea. Media controlez de pe volan oricum. Singurele butoane pe care le ating (și alea rar) sunt dezaburirea și încălzirea în scaune.
Adrian(Citează)
23/12/2023 la 7:37 AM
Destul de des, pentru că la pornire ajustez clima în funcție de temperatura de afară, care e egală cu temperatura din rablă. Adică dacă sunt 5 grade afară o să pun clima pe 25 ( se încălzește mai repede ), după care o dau înapoi pe 22-23. Dacă sunt 30 afară, la pornire am să pun clima pe 19 , după care o mut pe 20-21. In plus ajustăm temperatura Intre 20-23 de grade în funcție de ce frig sau căldură avem noi in oase la ora aia.
Dar cea mai importantă este viteza de ventilație. Care dacă e cer înnorat e suficientă la minim. Dacă e frig in mașină vreau încălzire rapid , sau dacă e soare afară și mă arde pe mâini prin vitrajul imens, vreau mai tare.
Apoi, la pornire pe vreme rece vreau dezaburire. La ambele mașini ( una in fiecare țară) am buton dedicat care pornește ventilația la maxim , porneste ACul ( la mine e oricum mereu pornit ), mută circuitul de ventilare prin gurile de sub parbriz și setează o anumită temperatură . Foarte bun, dar pe mine mă deranjează ventilația la maxim – mașina e rece și îmi iau in bot aer rece, plus sunetul, așa că la mașină cu controale analoage , după ce apăs butonul de dezaburire parbriz, doar apuc potențiometrul de ventilator și mut la jumătate turația – direcția de ventilație și restul rămân la fel – un fel de fine tuning. La cealaltă ia și caută prin meniuri – nu pot face asta când conduc , că trebuie să mă uit pe ecranul ăla ( care nu e foarte responsive când e foarte rece sau foarte cald ) pe unde sunt controalele, din moment ce nu am feedback haptic.
Dar nu e doar AC-ul, asta e cel mai simplu de adus în discuție. Butonul de dezactivat start / stopul l-au făcut tot control software in ceva meniu și îl folosesc la fiecare pornire, că mă interesează să protejeze rableta mea diesel, nu planeta – Dr pe asta l-au pus intenționat greu de ucis și pot înțelege de ce sunt bulangii, ca să prevină bulangeala mea.
Dezactivatul senzorilor de parcare tot pe ecran e, așa că prefer sa merg cu ei activați și bipaind, prin trafic decât să îl caut pe unde este, iar pentru celelalte lucruri importante , din fericire am controale pe volan, că nu e Tesla și are un volan plin de butoane. Dar la alte mașini mai noi, nu mai ai nici volan așa de multifuncțional.
In fine, mă enervează și când sunt pasager în mașina aia, că dacă vreau sa pun ceva radio , tot așa ia și caută prin meniuri și scheme complicate ( din volan e mai ușor ) – pur și simplu renunț, că îmi este silă.
Oricum, ce voiam să zic e că așa eram și eu îndoit că e o plângere legitimă. Dar având o mașină așa și una așa , pot să spun clar că o prefer pe cea mai veche cu potențiometre și butoane dedicate celei noi. Iar cu privire la AC, prefer o mașină cu AC manual și controale analoage, decât una cu clima automată și controale software. Pentru că la potențiometre îmi formez destul de repede un reflex dinamic încât , in funcție de vreme și starea mea de confort rotesc butoanele de temperatură și ventilație fix atât cât să îmi aduc clima la un nivel potrivit așteptărilor , fără să mă uit undeva.
Catalinx(Citează)
22/12/2023 la 7:21 PM
Passatul B9 e o superbitate in comparatie cu asta.
Dr Love(Citează)
22/12/2023 la 7:36 PM
Intreb si io, de ce ti-ai lua kăkărezele astea electrice de 40.000- 50.000, cand un camry echipare de top e 45.000. Si are motorizare hibrida. Si e toyota. Adica o iei si o conduci. La kăkăreze, le iei si apoi stai si calculezi autonomie, chargere, consum, aplicatii, masori temperaturi, faci exceluri si alte dracii.
Blackskull(Citează)
22/12/2023 la 11:56 PM
Confirmat, electricele sunt inventate de Bill Gates sa oblige oamenii cinstiti sa cumpere excel.
Giani Mucea(Citează)
23/12/2023 la 6:16 AM
Ai prins ezact miezu la ce-am spus. Felicitari.
Blackskull(Citează)
23/12/2023 la 8:17 AM
daca iei altceva in afară de tesla ai dreptate, e naspa.
altfel, pt ca:
– sute de cai instant
– am panouri fotovoltaice la casa
– întreținere si complexitate redusă
– valoare la revanzare superioara
– “mai multă mașină la banii ăia”
– pt moment are si un look mai cool
Dan(Citează)
23/12/2023 la 9:06 AM
Facelift-ul la M3 a transformat masina intr-una cu aspect feminin la exterior. Păcat
Ovidiu(Citează)
25/12/2023 la 3:38 AM
În general încarci mașină acasă?
Andrei G(Citează)
23/12/2023 la 2:58 PM
Ma mir ca VW se incapataneaza sa faca masini electrice (proaste, ce-i drept) inainte sa invete sa faca si sa instaleze un soft decent pe modelele ICE, unul care sa nu dea erori o data la 2-3 zile, care sa se blocheze sau crape din senin umpland habitaclul si ecranele cu tot felul de sunete si mesaje de eroare care, bineinteles, contribuie din plin la mentinerea atentiei soferului si implicit a sigurantei la drum.
O mizerie caracteristica tuturor modelelor grupului VAG, de la Seat si Skoda, la Audi A8 si Q8. Sper sa ii cumpere curand niste chinezi smart care sa ii scape permanent de chinurile tehnologice la care ii supune mileniul III.
Prima si ultima oara cand mai cumpar ceva de la VAG: masina, bicicleta, trotineta, mixer de bucatarie, orice.
Tom(Citează)
24/12/2023 la 10:23 PM
Sa vezi ce misto e la un vag djn asta (cupra) cand pe 24decembrie nu mai porneste. Se aprind toti senzorii posibili si nu vrea sa porneasca. Si cel mai trist e ca sunt 100% sigur ca maine cand o sa incerc iar o sa porneasca fara probleme..
https://youtu.be/OokCMB_EFrI?feature=shared
Alin(Citează)
26/12/2023 la 8:31 AM
Eu unul nu inteleg strategia VW… parca dupa scandalul ala mare s-au dus tare la vale sau nu stiu cum o gandesc ei. Noi in Romania aveam 2 masini de la ei care se vindeau in draci, masini cu istorie, masini bune si anume Passat-ul si Golful. Primul am inteles ca nu-l mai produc pentru Europa de Est gen sau toata Europa, al doilea deja parca e o masina fata.. fara speranta, fara nimic deosebit, unde concurenta pentru Golf este enorma.
eBogdan(Citează)
28/12/2023 la 10:34 PM
Pentru cineva care conduce o Tesla, destul de curajos din partea ta să-ți dai cu părerea despre designul VW :). Să nu fiu înțeles gresit, VW nu e cine știe ce frumusețe dar prin comparație cu cubul ăla făcut de Tesla…
ZuLu(Citează)