un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Articole interesante de citit astăzi – 26 noiembrie 2023

26 Nov 2023  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

O femeie care a murit de cancer a strâns suficienți bani pentru a cumpăra datoria medicală a altora în valoarea totală de 14 milioane de dolari. Datorie medicală = tratamente atât de scumpe încât bolnavul ajunge dator chiar și cu asigurare medicală. Există un soi de ONG în SUA care cumpără datoriile altor oameni, ca niște recuperatori de creanțe, doar că ei le cumpără ieftin și o fac fără profit, scopul de fapt fiind să îi ierte pe respectivii pacienți de datoria lor către spitale și asiguratori. Este o lume nebună dacă există astfel de sisteme.

Time’s Top 100 fotografii din 2023. A fost un an plin de tragedii. Este o înșiruire foarte deprimantă de fotografii, dar asta este lumea în care trăim.

Un emigrant ilegal și un băiat care a supraviețuit unui accident. Un om care trecuse ilegal granița în SUA și se ascundea de poliție s-a întâlnit cu un băiat de 9 ani, care supraviețuise unui accident auto grav, iar mama lui era încă prinsă în epava căzută într-un camion.

Povestea unei fotografii celebre făcută de Gigli. Poate cea mai bine vândută fotografie din lume, sute de exemplare vânzându-se de-a lungul timpului cu sume mari de bani.

Este prea ușor să cumperi lucruri de care nu ai nevoie. “O serie de mici modificări ale mecanismelor de cumpărare online au început să se acumuleze într-un mod semnificativ: Advertiserii strângeau cantități uriașe de date personale pentru a-și personaliza țintirea reclamelor. Comercianții ofereau transport gratuit și retur gratuit pentru toate produsele – cumpărați acum, decideți mai târziu. Browserele și sistemele de operare îndemnau utilizatorii să își salveze acreditările de conectare și detaliile financiare în cadrul software-ului lor. Utilizarea extinsă a scurtăturilor de plată precum Apple Pay și Shop Pay al lui Shopify elimina necesitatea de a crea un cont nou sau de a vă conecta la unul vechi. Serviciile de tipul “Cumpără acum, plătește mai târziu”, inclusiv Klarna și Affirm, au început să apară la mai mulți comercianți pentru a atenua impactul cheltuielilor. Aceste schimbări au devenit infrastructura implicită a cumpărăturilor online, maximizând comoditatea în detrimentul altor aspecte, într-un efort de a face cumpărarea cât mai ușoară posibil.” Very true.

Japonezii s-au supărat pe un YouTube care s-a filmat mergând pe blat cu trenul sau neplătind nota pe la restaurante. Bine, nu știu dacă locuitorii vreunei țări ar fi ok ca un străin să vină la ei și să se filmeze furându-i de bani și încălcându-le legile.

După multe alte articole, gif-uri animate și alte căutări pe net, din acest clip am înțeles și eu cum funcționează o mașină de cusut și cât de interesantă a fost istoria ei. Nu știu dacă vă dați seama, dar este genul de invenție care a revoluționat societatea și a adus haine ieftine la îndemână oricui:

O femeie a alergat din San Francisco în New York. A durat 47 de zile, dar este un nou record. Mă uimește că a putut face asta fără vreo accidentare sau întindere. Sunt vreo 5000 de kilometri acolo.

Restaurantul L’Atelier din hotelul Epoque are o nouă direcție culinară.

Următorul meu proiect: Cum să faci cuburi de gheață spectaculoase.

Iahtul nou al lui Bezos este atât de mare încât nu a încăput în portul din SUA. L-au ancorat în portul de petroliere, până la urmă.

Ce-i de văzut prin Avignon. În afară de podul din Avignon, desigur, pe care doar on y danse, on y danse.

Formula 1 în Abu Dhabi, astăzi, la ora 15. Vertappen pleacă primul, urmat de Leclerc și de cele două McLaren-uri. Înfruntarea mare este între Ferrari și Mercedes, echipe care sunt separate de doar 4 puncte în clasament.

    11 comentarii

  1. Poți să corectezi te rog, mașina respectiva nu a căzut într-un camion, este un typo, cu siguranță este vorba de un canion…

      (Citează)

  2. Iahtul nou al lui bezos… Fi-mi-ar scarba. Cam câtor angajati amazon li se puteau mari salariile cu 500ml $?

      (Citează)

    • Ce contează! Fiecare face ce vrea cu banii lui. Uni se drogheaza, alții cumpără curve, ceasuri scumpe, plm. Folosește-ți invidia în mod productiv ca să faci mai mulți bani cu care să cumperi timp sau fericire… Life is short!

      PS: Putin probabil ca l-a cumpărat să se plimbe des cu el. Probabil îl ajută la marketing și să facă mai mulți bani.

        (Citează)

    • „Folosește-ți invidia în mod productiv ca să faci mai mulți bani cu care să cumperi timp sau fericire…”

      Se vede cine e un cititor avid de cărți de self-help. Bine, mai trebuie lucrat un pic la capitolul exces de credulitate, cum ar fi atunci când emiți ipoteze de genul „iahtul de 500 M e folosit la marketing, să facă și mai mulți bani”. Nu bre, e simplu moft de individ ce n-are ce face cu banii. Banii lui, distracția lui, dacă nu și-ar trata angajații ca pe sclavi ar fi chiar frumos, dar cât timp nu i-a dat nimeni foc la iaht, probabil că lumea acceptă.

        (Citează)

    • @Peredhil am fost angajat Amazon. O corporație bine organizată comparativ cu altele în continuă căutare de soluții de eficientizare. Evident ca au și ei probleme. Față de alți riscă mult și asta nu prea i-a ajutat(dacă urmărești bursa au fluctuat mult în ultimii ani și nu doar pandemia a fost cauza). Oricum nivelul lor de salarizare nu este pe nici un departament sub media pieței!

      Nu am citit nici o carte de dezvoltare personală si nici nu cred ca o sa o fac prea curând… nu ca nu aș vrea, dar am alte priorități momentan și timpul nu mă ajută. Am participat, totuși împins de corporațiile pe la care am lucrat, la diverse workshopuri de 1-2zile.

        (Citează)

    • @Dan ai fost sofer la Amazon? Nu pot sa inteleg cum ajungem sa avem ochelari de cal, cum devenim orbi si cinici. Cum ne pierdem orice fel de umanitate.
      Simplu spus: ala e sofer, atat a putut, aia e viata. Pentru el ala este standardul si maximul posibil pe care il merita ca fiinta umana, 7 euro pe ora sau 10 sau cat o fi. Ii ajung, ce conteaza ca livreaza de luni pana duminica, ne aduce la usa “instant gratificationul” comandat la 12 noaptea. Aia e meseria lui.

      Am abolit sclavia, dar au avut grija corporatiile, capitalismul si consumerismul sa o impachetez mai frumos.

      RIP humanity

        (Citează)

    • Tinere Dan, sa spui ca nu mai ai timp sa citesti o carte e chiar trist. Si nu din perspectiva faptului ca ai putea ramane cu ceva din ea. La fel de trist ar fi si sa spui ca nu ai timp sa faci putin sport, sau sa te joci pe pc. Chiar daca ai face bani cu lopata de dimineata pana seara, tot e trist. Uite la Bezos, el a facut si face bani nu cu lopata, cu cupa de la excavator si ce l-a dus capu cel mai mult? Sa isi ia o magaoaie plutitoare ca sa-si impresioneze gold diggerita. Timpul tau nu ti-l mai da nimeni inapoi. Nimeni nu s-a gandit pe patul de moarte: “Bai, cat de mult am muncit toata viata…a fost super!”

        (Citează)

    • Tinere Andrei! Ai înțeles greșit deși am scris foarte explicit. Nu am citit și nu o să citesc cărți de dezvoltare personală! Nu am zis ca nu citesc cărți! Dacă nu citeam nu ajungeam unde sunt. Citesc cărți tehnice pt ca vreau să învăț să fac cat mai multe lucruri. Sunt student la a 3-a facultate tehnica în timp ce sunt angajat la o corporație și conduc in paralel propria firmă cu câțiva angajați. În plus am 3 copii. Nu mai judecați oameni după aparente. Cu greu am timp să dorm, dar pt citit o să am timp cu siguranță tot timpul…

      @Ciprian nu am fost șofer la Amazon și nu am interacționat cu meseria asta deși am permis BE CE de la 18 ani(au fost niște vremuri când era posibil, nu ca acum la 21). Ultima dată când m-am urcat la volanul unui camion a fost la 20 de ani când m-a rugat un coleg să îi mut tirul lui taicasu care decedase. La Amazon am fost plătit binișor cu sume de ordinul miilor de euro pe luna plus acțiuni. Nu banii au fost importanți acolo, ci faptul ca am învățat destul de multe.

        (Citează)

    • Esti multilateral dezvoltat. Nu ai si permis de scufundari?

        (Citează)

    • Lasa-ma nene cu marketingul si alte cacaturi. Cu acces la atata informatie ca bezos, stiind cam care e situatia medie in lume, sa iti iei un zgarie nori plutitor e de porc. Punct.
      Si normal ca face ce vrea cu banii, ca daca ma intreba pe mine as fi scris “bai eu i-am zis ca nu incape in port, dar nu ma asculta”.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus