Războiul care nu se va termina niciodată

Mi se pare oribil ce se întâmplă acum în Israel și în Gaza. Dincolo de evenimentele punctuale, mi se pare îngrozitor faptul că israelienii și palestinienii sunt atât de mult adânciți într-un cerc vicios al urii reciproce și al războiului din care nu cred că vor putea ieși vreodată.

Nu în următorii zeci de ani, oricum, având în vedere că acum —că până acum, înainte de o eventuală invazie a fâșiei Gaza sau ce o pregăti Israelul acolo— deja s-au pus bazele unei noi generații de oameni care doar se vor urî între ei după ce și-au văzut familiile și casele distruse de cealaltă parte.

Regiunea aceea se apropie de un secol de lupte aproape permanente. Dacă nu ați citit deja articolul meu despre istoria Palestinei, ar trebui să-i alocati câteva minute. Cred că a fost unul dintre cele mai citite articole românești în săptămâna trecută. Pe scurt, regiunea aceea este locuită de evrei și de arabi la comun de peste 1.500 de ani. După 1917 și mai ales după al doilea război mondial, mulți evrei au emigrat în zona Palestinei din lumea întreagă și în 1948 și-au declarat independența statului Israel.

Conflictul cu populația arabă a locului mocnea de mult, dar în acel an al independenței lucrurile au luat-o pe traiectoria care i-a adus astăzi aici. Israelienii au început un program masiv de deportare a populației arabe din întreg teritoriul țării spre lateralele acesteia, spre Gaza și spre Malul de vest.

Peste 750.000 de arabi au fost deportați sau forțați să se mute. Am citit undeva că, pentru ca cei deportați să nu mai aibă unde reveni acasă, israelienii au demolat peste 500 de sate locuite anterior de palestinieni. Au fost și masacre, precum cel din satul Deir Yassin. Mai jos un supraviețuitor vorbește despre acea zi.

Vă reamintesc și că regiunea este doar un pic mai mare decât Dobrogea, iar în ea trăiesc astăzi vreo 15 milioane de evrei și palestinieni. Deportările și masacrele și demolările de atunci, numite de arabi Nakba, “Catastrofa”, au dus direct la războaiele cu țările vecine și la sutele de lupte și de atentate teroriste din ultimii 80 de ani. Palestinienii trăiesc în tabere de refugiați și în zone mici și aglomerate, dependenți total de Israel pentru electricitate și apă și chiar și alimente. Doar vreo 4.000 din două milioane au permis de muncă în Israel.

Și acum probabil că totul va continua pentru alte câteva decenii. M-am uitat pe filmările și știrile care au apărut în această săptămână din zona Palestinei. Ce s-a întâmplat la festivalul Nova din Israel, unde soldați palestinieni au omorât fără discriminare sute de civili, va rămâne mereu în mintea oamenilor. Întreaga zi de atunci chiar va fi un fel de 9/11 pentru israelieni.

Sunt clipuri video, filmate de camere de bord rămase în funcțiune pe automobile, în care soldații Hamas scot civili din mașini, îi împușcă în spate, îi jefuiesc de ce aveau prin buzunare și pleacă mai departe. Sunt martori care au supraviețuit ascunși cu orele printre cadavre sau în pădure.

În alte clipuri, filmate de cei din jur, soldații intră într-o secție de poliție și omoară polițiștii, apoi se baricadează acolo până seara. Alții trag în mașini care fug din zonă. Părinți și copii mici au fost răpiți și duși în Gaza. Sunt înregistrări telefonice cu părinți care vorbeau cu copiii lor când aceștia au fost uciși de militanți.

Într-un clip se vede cum un palestinian aruncă o grenadă într-un adăpost mare cam cât o baie de apartament, în care se refugiase o întreagă familie de evrei. N-au reușit să deschidă ușa, așa că au aruncat o grenadă înăuntru și au plecat. Nic Robertson de la CNN intră ulterior acolo și, deși cadavrele fuseseră luate de mult, cameramanul său vomită aproape imediat de la miros.

Intrarea într-o grădiniță din Be’eri:

O casă din Be’eri:

Uitați un clip din orașul Sderot.

Am citit și cum a avut loc operațiunea. Fâșia Gaza este înconjurată de un gard înalt de 6 metri, cu sârmă ghimpată și senzori pe el, iar fundația este de beton până la o adâncime neprecizată, pentru a nu putea fi ușor săpat pe sub el. Pe partea israeliană sunt turnuri de supraveghere (automate, probabil camere cu detecție de mișcare și termoviziune) din 150 în 150 de metri.

Pe 7 octombrie, palestinienii au folosit drone comerciale de mici dimensiuni pentru a lansa exploziv asupra unor astfel de turnuri, apoi au folosit exploziv pentru a distruge bucăți din gard, prin care soldați pe motociclete au trecut în Israel. În alte părți, au folosit tractoare pentru a dărâma secțiuni din gard prin care apoi au trecut mașini. Peste 3.000 de rachete au fost lansate în acea zi.

Întregul atac a avut și o componentă sinucigașă. Mulți militanți s-au baricadat și s-au luptat cu forțele israeliene până la moarte, fără a se retrage înapoi în Gaza.

Este o acțiune teroristă, pur și simplu. Soldații palestinieni au avut ca scop să omoare ce le iese în cale, nu să atace vreo infrastructură militară israeliană.

Ce fac israelienii de atunci, însă, nu mai poate fi numit război, ci doar răzbunare. Ochi pentru ochi, la propriu. Începe să semene a genocid sub scuza “ei au început”.

Sunt o mulțime de clipuri din Gaza care arată blocuri înalte, 8-10 etaje și unele cu mai multe scări, prăbușindu-se sub bombardamentul israelian și omorându-i pe toți cei din jur. Cum poate fi acesta un răspuns militar legitim? Chiar și presupunând că acolo locuiau câțiva luptători Hamas, cum poți justifica distrugerea unui întreg bloc de apartamente pentru asta?

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de BBC News (@bbcnews)

Apoi israelienii au cerut ca aproximativ un milion de palestinieni să părăsească nordul fâșiei Gaza și să se refugieze spre sud. Întreaga zonă este cam cât București. CNN are povestea unui palestinian care a făcut asta, și-a părăsit casa și a plecat în alt oraș din sud, iar blocul de acolo, deși în afara zonei vizate de israelieni, a fost bombardat. Omul respectiv și alți 12 membri ai familiei sale, inclusiv 7 copii, au murit, plus cine știe câți alți locatari.

UNICEF a precizat că peste 700 de copii au murit deja în Palestina, cifră din 13 octombrie.

Gaza City înainte și după bombardamente, pe 12 octombrie:

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de BBC News (@bbcnews)

1.400 de israelieni au murit în atacul de pe 7 octombrie. De atunci, peste 2.800 de palestinieni au murit în bombardamente, spun autoritățile lor. Câți erau soldați și câți erau civili?

Un reporter palestinian al CNN a filmat bombardamente în timp ce fugea de acolo:

De 8 zile, de fapt, la știri vezi doar despre civili palestinieni morți. Dezgroapă aproape continuu morți și răniți din ruinele clădirilor bombardate. Mor pe capete acolo civilii, iar invazia efectivă nici nu a început, dacă va fi una.

Erau luptători Hamas în toate clădirile de mai jos?

Fac o paranteză. De când s-a născut Alice, știrile și imaginile cu copii răniți și morți mă afectează mult mai tare. Mi se pune un nod în piept. Mă uit oricum la știri și la astfel de imagini din două motive. Întâi pentru că nu vreau să trăiesc închis într-o bulă în care nu știu ce se întâmplă în lumea din afara ei. Apoi pentru că așa sunt și mai recunoscător pentru tot ce am, pentru că trăiesc într-o țară liniștită și ferită de astfel de conflicte.

Nu știu însă cum reușesc reporterii să vadă chiar și zilnic astfel de scene, să le fotografieze și să le filmeze de aproape, apoi să vorbească despre ele într-un stil informativ, jurnalistic. Uneori li se mai agață și lor vocea sau îi vezi cu ochii emoționați, dar nu mai mult de atât. N-aș putea avea genul acela de stomac.

Situația poate fi mult mai rea în viitor. Sunt imagini cu copii nou-născuți în spitale din Gaza, în incubatoare, care ar muri dacă li s-ar tăia energia electrică. Este o criză a apei acolo. Ieri o conductă de apă a funcționat pentru 3 ore, dar nu este suficientă apă pentru întreaga populație și nu mai au nici mâncare. Spitalele sunt pline de răniți. Foarte mulți vor muri dacă nu vor avea electricitate și medicamente. Morgile sunt deja pline de cadavre.

Update: nvm. Peste 500 de oameni au murit într-un spital bombardat pe 18 octombrie. Palestinienii dau vina pe israelieni. Israelienii spun că au imagini cu o rachetă lansată de palestinieni și care s-a defectat și a căzut pe spital. Dar oamenii de acolo tot morți sunt.

Dinspre Egipt vin câteva camioane cu ajutoare umanitare. Pe toate celelalte părțile este statul israelian.

Culmea este că nici Egiptul nu vrea refugiați palestinieni și nici Iordania nu-i vrea pe cei din Malul de vest, cu care se învecinează. Înțeleg motivul. Dacă palestinienii trec acum în Egipt sau Iordania, nu se vor mai întoarce niciodată acasă. Israelienii probabil vor ocupa și mai mult din Gaza sau Malul de vest, iar egiptenii și iordanienii nu vor să le dea motiv pentru asta.

O declarație a guvernului din Israel spune:

The Prime Minister made it clear that Israel was attacked by vile and cruel murderers, went to war determined and united, and will not stop until it destroys the military and governmental capabilities of Hamas.

Cum se va putea face asta? Hamas este descentralizat și ascuns în populație pe acolo. Începe Israel un holocaust împotriva palestinienilor, în numele găsirii celor din Hamas printre blocuri? Rade totul de pe fața pământului? Începe de fapt un genocid, cu motto-ul “ei am atacat primii” în față?

Personal sper că Biden se duce astăzi în Israel și ca să-l tragă de mână pe Netanyahu și să-i spună “boss, exagerezi și nu va ieși nimic bun din asta”. Momentan alte țări arabe nu se implică, dar nici nu vor asista la nesfârșit fără să facă nimic.

Aproape 50% din populația palestiniană are sub 15 ani. Au avut o natalitate foarte mare acolo, alimentată și de gândul că doar numărul mare, egal cu al israelienilor, îi poate face să întrețină în continuare lupta pentru un stat palestinian adevărat.

Asta, însă, va fi o generație care va crește știind momentele de acum, bombardamentele masive, blocurile care cad precum în cele mai rele cutremure și miile de cadavre scoase din molozul lor. Ce poate ieși de aici decât război în continuare?

Și deja se întinde în lume. Sâmbătă, un băiat de 6 ani din Chicago a fost omorât pentru că era de origine palestiniană. De fapt, era născut în SUA din părinți mutați acolo acum 9 și respectiv 12 ani, probabil bucuroși că au scăpat de război.

Proprietarul casei în care locuiau, un bărbat de 71 de ani, a intrat peste ei acasă, i-a acuzat de crimele din Israel, apoi a înjunghiat-o pe mamă și l-a omorât pe băiatul de 6 ani cu 26 de lovituri de cuțit. L-a arestat poliția, dar nici o pedeapsă nu poate fi suficientă, mai ales la vârsta aceea și pentru o minte nebună.

Totul pentru o bucată de pământ cât Dobrogea, pe care nici băiatul și nici criminalul său nu au călcat vreodată.