un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Companiile de stat au un sfert din restanțele la buget, dar guvernul vrea bani doar de la oamenii cinstiți

10 Oct 2023  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Uitați o statistică ce trebuie reținută pentru când mai apare discuția despre creșterea taxelor persoanelor și companiilor cinstite pentru că statul nu încasează suficienți bani la buget: companiile de stat au aproape 25% din total restanțelor la buget.

Ba chiar din totalul de 19,5 miliarde de lei datorii ale companiilor de stat, 6 companii de stat adună în total 13,5 miliarde de lei datorii la buget.

Mereu m-am întrebat cum pot unele companii să aibă datorii la bugetul de stat și totuși activitatea nu le este blocată imediat. Dacă eu întârzii cu o zi plata taxelor, primesc automat poprire. Într-un an am plătit din greșeală o sumă cu cifrele 46 în coadă în loc de 64, cum trebuia de fapt. Poprire! Nici nu înțelegeam de ce, că știam că sunt la zi cu taxele, noroc că am verificat fiecare transfer bancar cu atenție.

Dar acum m-am lămurit. Dacă marii datornici sunt companii de stat, statul le păsuiește la nesfârșit, ba chiar uneori le șterge datoriile prin hotărâri de guvern. Banii, însă, trebuie să vină de undeva.

Statistica spune așa: în România sunt aproximativ 1,85 milioane de firme și persoane fizice autorizate. 3.742 dintre acestea au capital majoritar sau minoritar de stat.

36.533 de firme au fost raportate de ANAF cu restanțe totale de 83,5 miliarde de lei. Dintre acestea, 373 de companii de stat au în total datorii de 19,5 miliarde lei, iar dintre ele 162 de companii au datorii de 15,9 miliarde de lei.

19,5 miliarde lei înseamnă 4 miliarde de euro restanțe, da?

Topul restanțierilor este următorul:

  1. Compania Națională a Huilei  – 5,2 miliarde de lei.
  2. CFR Marfă – 2,162 miliarde de lei, din care cea mai mare parte acumulată doar în ultimii doi ani, adică 2 miliarde de lei.
  3. Complexul Energetic Hunedoara – 1,747 miliarde de lei.
  4. Societatea Națională a Căilor Ferate (SNCFR) – 1,276 miliarde de lei
  5. Societatea Națională a Cărbunelui – 418,7 milioane de lei.
  6. TAROM – 77 de milioane de lei.

Doar Compania Națională a Huilei are un sfert din restanțele totale ale companiilor de stat din România și vreo 7% din restanțele totale ale tuturor companiilor care activează în România.

Vlad Petreanu are dreptate că Ciolacu & company portretizează cumva marile corporații private ca fiind făcătoare de profit și că apoi nu plătesc suficiente taxe la stat, deci românii trăiesc prost din acest motiv. În realitate, acele companii fac profituri mari, dar și angajează sute de mii, poate milioane de români, și își plătesc taxele la ceas. Toți acei angajați sunt plătiți legal și dau la rândul lor de muncă supermarketurilor, grădinițelor, șoferilor de taxi și restaurantelor din zonă, care plătesc alte taxe.

Companiile statului, în schimb, rămân în urmă la acest capitol. Datoriile acelea înseamnă de fapt pierderi mari și bani tocați pe sisteme nefuncționale. Statul le dă bani ca să funcționeze și să se afunde în datorii de miliarde de euro.

 

Nu mă înțelegeți greșit. Este bine că există și companii de stat. Sunt domenii în care este în avantajul cetățenilor să existe companii de stat care efectuează anumite servicii (extrag cărbune pentru termocentralele care ne dau apă caldă, extrag țițeiul țării, asigură transporturi ieftine etc) fără a dori și profit mare, ci doar să fie pe break-even sau pe un modic profit care să le permită creșterea. Serviciile și produsele furnizate de aceste companii pot face viața mai bună cetățenilor sau pot ajuta la creșterea altor business-uri care să aducă profit și deci bani la buget.

 

Asta este teoria. În practică, știți ce se întâmplă în România. O mulțime de companii de stat au management neperformant, numit acolo pe pile politice. Întrucât “să fii pe pierdere” este ceva normal, iar statul șterge periodic oricum datoriile companiilor proprii (cele de mai sus ar fi mai mari dacă nu s-ar fi șters prin HG-uri unele), nici un manager nu este motivat să fie performant și să îmbunătățească compania la care lucrează.

Adăugați aici contracte acordate tot pe pile și relații la prețuri foarte mari și cheltuielile lor doar cresc. Eficientizare? Nu se poate, managementul nu se pricepe. Reduceri de personal? Nu se poate, că ies sindicatele în stradă la greve și PSD-ul pierde voturi sau, dacă nu e la putere, le promite joburi și salarii mai mari pentru a le câștiga votul.

Din astfel de motive companiile de stat sunt întrecute de operatori privați (sau de companii de stat străine) care oferă servicii mai bune decât cele de stat (inclusiv în transporturi aeriene sau materie primă) și obțin și profit făcând asta!

 

“Soluția” a fost deja găsită. Sfertul acela de gaură în buget produs chiar de statul român va fi acoperit taxând oamenii cinstiți, pe cei care nu fac evaziune și își declară corect afacerile. Guvernul taxează suplimentar companiile care își plătesc la timp impozitele și muncitorii cinstiți din diverse domenii, inclusiv pe cei al căror singur “păcat” este că au salarii “prea mari” și deci ar putea contribui mai mult la menținerea în funcțiune a unor companii care au datorii de miliarde de euro la buget. Dă-i în mă-sa de burgezi!

Taxele acestea crescute mai aduc o infuzie de bani pentru vreun an. Inflația este mare. Sindicatele vor dori inevitabil salarii mai mari. Pensionarii vor dori pensii mai mari, plus că este o lege care prevede creșterea anuală a pensiilor. PSD-ul vrea la putere, deci le va da tot ce vor în schimbul unui vot, că urmează un an electoral. După aceea probabil apar iarăși niște creșteri de taxe aplicate tot celor care și le plătesc la timp pe ale lor și doar acolo, că în rest nu se pricep la alte măsuri.

    10 comentarii

  1. Cum poate statul sa fie dator la stat? E un nonsens. Nu mai abera, omule.
    Aceasta opinie nu are nicio legatura cu faptul ca sunt angajat la stat cu un salariu modic de 350000 lei pe an, in timp ce beneficiez de o pensie speciala de 475000 de lei pe an.

      (Citează)

    • Andrei, asta e o gandire extrem de simplista.
      Tu companie de stat iei de la stat subventie(ajutor, fonduri nerambursabile, PNDL, PNRR, whatever) de 2 miliarde, pe care o bagi 1 miliard in salarii si 1 miliard in furaciuni. Produci huila de 1 miliard, inregistrezi pierdere contabila 1 miliard si nu platesti 100 de milioane CASS si 250 de milioane CAS (ca n-ai de unde, ca esti in insolventa si cu conturile blocate). Tocmai ai mutat un miliard din buzunarul statului in buzunarul unor smecheri, ai mai platit niste salarii cat sa nu moara angajatii de foame, si ai datorie la stat 350 de milioane (la fondul din care iti iei tu Andrei pensia, si la fondul din care te tratezi tu Andrei cand esti bolnav). PLUS alea 2 miliarde pe care le-ai primit ajutor de stat, care s-au papat. (sumele sunt desigur scoase de mine din burta, dar probabil se pot afla)

      Ca bonus, statul e acum si investigat de CE pentru ca a dat ajutoare nepermise:
      https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_18_6341

        (Citează)

    • Imca mai sunt din astia care nu fac diferenta intre institutii bugetare si companii cu actionar statul? Si invatati toate prostiile la scoala, dar asa un lucru simplu nu-l intelegeti.

        (Citează)

  2. Vorbe, nu fapte!

      (Citează)

  3. De fapt au 90% daca punem la socoteală jde miliardele care au foat șterse din datorii acestor companii de stat.

      (Citează)

  4. “Nu mă înțelegeți greșit. Este bine că există și companii de stat. Sunt domenii în care este în avantajul cetățenilor să existe companii de stat care efectuează anumite servicii (extrag cărbune pentru termocentralele care ne dau apă caldă, extrag țițeiul țării, asigură transporturi ieftine etc) fără a dori și profit mare”

    Si realitatea care face misto de noi. Top 5 companii dupa marimea profitului in 2022: OMV, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Nuclearelectrica si Transgaz. 4 din 5 au capital majoritar de stat si au bagat in preturi la rupere, ca s-a putut. Si ca avea guvernul nevoie disperata de bani (dividendele au fost bagate rapid in bugetul de stat)

      (Citează)

  5. Are drepate Radu. Dar nici zero profit la toate mega companiile alea marile, nu mai zic de ce scot din tara Uber si Glovo si toate. Daca tot fac banii aia aici, poate ca ar fi buni si la buget. Rusine, huo corporatiile.
    Nu e normal sa plateasca si taxe aici?

    https://www.cotidianul.ro/lista-capuselor-multinationale-din-cluj-care-nu-platesc-niciun-leu-impozit-pe-profit/

    Nu mai zic ca poate si Biserica ar trebui sa plateasca taxe.

      (Citează)

    • Eu vreau si sa fie legalizate drogurile si prostitutia. E pacat ca se consuma atat si nu se strange nimic la buget. A carui gaura trebuie sa o acoperim si noi cei care nu ne drogam si nu mergem la curve. Nu merg nici la biserica si tre sa platesc si pt aia.Nu m-am vaccinat, a trebuit sa platesc si pentru aia, prin impozite si taxe. Nu vreau sa interactionez cu nici unii din acesti 4 paraziti, dar trebuie sa platesc pentru ei.

        (Citează)

  6. Banii aia nu vor fi recuperati niciodata, nici nu are sens sa discutam despre ei.

    https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26302066-restante-plata-taxelor-companiile-stat-peste-13-miliarde-lei-imposibil-recuperat.htm

    “Din acea sumă (de 19.5 miliarde, n.m.):

    -2,559 miliarde lei reprezentau obligații fiscale restante pentru care au fost demarate procedurile de executare silită
    -4,058 miliarde lei reprezentau obligații fiscale ale contribuabililor care au accesat facilități fiscale, conform prevederilor legale
    -13,129 miliarde lei reprezentau obligații fiscale restante pentru care organele fiscale se află în imposibilitatea de a iniția sau continua măsurile de executare silită, deoarece acestea sunt suspendate (este vorba despre companii pentru care s-a declarat procedura de insolvabilitate fără venituri/bunuri urmăribile)”

      (Citează)

  7. Nu poti sa opresti activitatea unor companii ca CFR sau CNH sau Complexuri Energetice, sa fim seriosi. It is what it is.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus