un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am testat noul Huawei Watch GT4: 1.200 lei, autonomie 14 zile, funcții complete de smart watch

14 Sep 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

15 comentarii

Nu știam că Huawei este numărul 1 în cotă de piață pe smart watch-uri în România. Eu credeam că se luptă la vârf pentru locurile 1 sau 2, în funcție de sezon, dar se pare că sunt numărul 1 cu avans chiar considerabil față de următorii clasați, adică Apple.

Și cred că obțin cota aceasta de piață prin ceasuri precum noul Watch GT4, care vine cu o serie de avantaje: ceasurile au un preț foarte bun (încep de la 1.199 lei la lansare), au autonomie mare (10-14 zile lejer), arată a ceasuri serioase de adulți, măsoară activitatea și sportul și o mulțime de indicatori de sănătate, ba chiar se încarcă și wireless pe orice încărcător.

Sunt două modele Watch GT4, fiecare cu mici variațiuni. Cele două categorii mari sunt: de 46 mm, cele mari și bărbătești, să zicem, și unele de 41 mm, cu aspect feminin.

Cele de 46 mm arată similar, toate sunt metalice (inox) și au același aspect hexagonal cu o rotiță și un buton, iar cureaua de 22 mm se montează cu telescop și poate fi ușor înlocuită. Sunt patru variante:

  • Black (curea din fluoroelastomer) – 1.199 lei
  • Brown (curea din piele) – 1.299 lei
  • Green (curea verde din material reciclat) – 1.299 lei
  • Grey (curea metalica, design tip unibody) – 1.599 lei

(în perioada de precomandă, până la 1 octombrie, primiți cu ceasul și căști Freebuds SE 2 și alte bonusuri. Pe eMAG este chiar în stoc cu căști incluse.)

Există mici diferențe între ele. Modelul Black este cel “sport”, are cadranul cu aproape 1 mm mai ridicat decât sticla ecranului pentru protecție suplimentară. Cel Brown este tradițional, curea de piele maro, aspect clasic.

Eu l-am testat pe cel gri, care are și brățară metalică ce se integrează într-un design stil unibody cu ceasul, dar poate fi detașată și ea. Este modelul cel mai scump din gamă la 1.600 lei.

Culmea, nu și cel mai arătos. Mie mi-a plăcut mult mai mult varianta Green (care cred că se vinde exclusiv pe Huawei Store) și pe aceea aș alege-o pentru mine. Prețul este mai bun, iar Watch GT4 arată foarte bine pe verde. Cureaua este integral făcută din material reciclat, apropo, iar ceasul în sine are rama ecranului în două nuanțe, verde și alb, pentru a se potrivi cu cureaua. Mi s-a părut genul de design care este modern și plăcut vizual.

Variantele de 41 mm ale lui Watch GT4 probabil sunt un alt motiv pentru care Huawei câștigă cotă de piață pe smart watch-uri. Cred că sunt singurele ceasuri din piață cu design gândit pentru femei. Diagonală mică, aspect plăcut, bezel subțire. Sunt disponibile cu trei curele care arată foarte bine, în special cea “milaneză” cu zale foarte mici și închidere magnetică (1.399 lei la eMAG sau Huawei Store). O poți regla practic la milimetru, închizând-o unde vrei tu cu cei doi magneți de pe brățară, și nu m-ar mira să fie cea mai vândută din serie.

Anyway, la loteria mostrelor eu am tras din pălărie varianta cu brățară metalică, așa că pe aceasta am testat-o.

N-am ce-i reproșa ceasului până acum. Face cam tot ce îți dorești de la un smartwatch. Pentru prețul său, chiar pot spune că excelează având în vedere hardware-ul și senzorii de tracking din interior.

Carcasa lui Watch GT4 este din inox, după cum spuneam, are rating IP68 și rezistă la 5 atmosfere în apă, deci poți face și scufundări ușoare cu acest ceas la mână. Sticla de pe ecran nu este vreuna cunoscută pentru rezistența ei, acesta fiind probabil singurul minus al construcției. Greutatea ceasului este de 48 de grame (fără curea) și are maxim 11 mm grosime.

Ce mi-a plăcut cel mai mult este încărcarea wireless. Poți încărca ceasul pe orice încărcător Qi, chiar și pe spatele telefonului personal dacă suportă asta. Ansele ceasului, adică cele două urechi de care se prinde cureaua cu telescop, mi se păreau destul de rotunjite în jos, dar ceasul face oricum contact cu încărcătoarele wireless uzuale. Brățara metalică trebuie dată jos pentru încărcare, că altfel n-ai cum să pui ceasul pe încărcător, dar se detașează simplu, având butoane pentru asta.

Ecranul de 1,43 inci este un AMOLED cu rezoluție 466 x 466 pixeli, tactil. Rezoluția este înaltă, culorile vii, luminozitatea în soare foarte bună. Pe lateral are deja sistemul clasic Huawei de control, adică un buton-rotiță cu striații fine pentru grip bun, iar mai jos un buton normal, acesta la rândul lui cu o cursă mică, dar ușor de simțit la deget și cu feedback clar la capătul ei.

Sistemul de control de pe ceasurile Huawei este, de asemenea, foarte ușor de învățat și utilizat. Swipe de jos în sus te duce la notificările curente. Swipe spre dreapta deschide ceva numit Smart Assistance, unde eu am avut mereu un card de meteo și altul pentru controlul muzicii. Swipe spre stânga trece succesiv prin câteva widgeturi alese de tine, care pot fi despre fitness, ritm cardiac, meteo, calendar șamd. Ai inclusiv unele complexe, care grupează informație de mai multe tipuri pe același ecran și poți porni navigarea prin ea de acolo.

Rotița de control te învârte prin meniuri, iar o apăsare te duce la ecranul Home. Butonul poate fi configurat pentru ce acțiune vrei tu, dintr-o listă destul de lungă. Mi se pare că s-a făcut tot ce se putea cu un ecran tactil și două butoane.

Primești din telefon notificări de la aplicațiile alese de tine. Notificările sunt de complexitate medie, ca de obicei pe ceasurile Huawei. Poți vedea subiectul unui email, nu și corpul său. Poți vedea că ai primit o fotografie pe Messenger sau WhatsApp (și altele), dar nu vezi fotografia în sine. Poți răspunde la mesaje folosind unele preconfigurate, iar Huawei spune că lucrează și la o tastatură de ceas, pentru viitor.

În general partea de “smart” watch funcționează bine. Ai chiar și informații despre fazele lunii și soarelui, dacă vrei asta, în aplicația de meteo. Mi-ar fi plăcut să văd un update care să afișeze pe ecran și imaginile primite prin mesaje sau poate textul emailului primit, dar pentru cât costă ceasul, nu pot să-i reproșez prea tare acest detaliu. Nici cu acest model nu se pot face plăți, însă.

În tracking-ul de fitness, totul bine. Ceasul îți numără pașii și caloriile. Poți monitoriza zeci de activități diferite. Pentru cele outdoor, ceasul are și GPS la bord și este dual-band, iar pe GT4 Huawei a introdus un soi de reverse-beamforming pentru semnalul GPS, ceea ce îmbunătățește precizia. Ceasul are și barometru pentru a măsura precis altitudinea la care te afli și diferențele de nivel inclusiv când urci scări.

În timp ce faci un exercițiu fizic, ceasul îți arată evoluția în timp și pulsul și în ce stadiu de activitate te afli (cardio, fat burn etc). Din kilometru în kilometru îți poate recita câțiva indicatori, ca să știi evoluția lor. N-am sesizat ceva nou față de alte ceasuri Huawei testate de mine, dar partea aceasta de fitness mi s-a părut mereu bine pusă la punct și probabil va fi pe placul marii majorități a oamenilor interesați de sport și mișcare.

Aplicația de mobil este de asemenea bine făcută. Poți vedea pentru orice activitate rezumatul ei, harta pe unde ai alergat, alte informații despre parcurs și ritmul cardiac și informații relevante despre activitatea respectivă. Poți vedea pașii zilnici, plus statistici săptămânale, plus informații despre ritmul cardiac, stres și altele.

Zona de “health” este de fapt cea mai dezvoltată a ceasului. Ritmul cardiac, pulsul în repaus, concentrația de oxigen în sânge, analiza somnului și alți indicatori mi se pare că aici se încadrează, de fapt, nu la partea de sport și fitness.

Interfața are acum și ceva numit Health Clovers. Îți arată un trifoi format din Mișcare, Somn și Stres și cât de bine stai la fiecare capitol. Vechile inele de activitate de calorii, exerciții fizice și stat în picioare sunt prezente în continuare în alt meniu.

Monitorizarea somnului a funcționat bine. Primești un scor pentru fiecare noapte și raportul privind orele de somn, cât somn adânc ai avut șamd, plus graficul pe ore.

Pulsul pare corect măsurat, iar GT4 măsoară și “resting heart rate” inclusiv în perioada somnului. Îți măsoară și concentrația de oxigen în sânge.

Watch GT4 are și senzor de temperatură pentru piele. Nu vă așteptați să fie foarte precis. Mai degrabă cred că aici contează variația temperaturii în timp, ceea ce poate spune că stai într-un mediu prea cald sau prea rece, și nu musai valoarea absolută detectată, care depinde de prea mulți factori ambientali pentru a fi 100% corectă.

Pe baza diverșilor senzori, ceasul calculează și un scor de stres pe care ți-l spune și iți arată evoluția în timp. În general se potrivește cu activitățile tale zilnice. Variantele de 41 mm au și o aplicația dedicată pentru monitorizarea ciclului menstrual.

O noutate a fost aplicația Stay Fit, care îți monitorizează numărul de calorii consumate la mesele zilnice. Cred că este nou introdusă prin acest Watch GT4. Acum câteva luni am testat un alt ceas Huawei și acolo nu era disponibilă.

Stay Fit seamănă cu My Fitness Pal, dacă ați folosit-o, de fapt cu o variantă simplificată. Tu îi pui ceasului și aplicației de telefon o țintă, de exemplu să slăbești câteva kilograme. Ceasul și telefonul îți spun câte calorii ar trebui să mănânci zilnic. Poți introduce apoi în aplicația de telefon ce ai mâncat la fiecare masă și ceasul scade acele calorii din totalul zilnic, astfel încât pe după-amiază îți spune ceva de genul “vezi că ar trebui să mai consumi maxin 300 de calorii acum, dacă vrei să respecți programul ales de tine”.

Spre deosebire de My Fitness Pal, însă, aici caloriile trebuie să le știi tu. Nu îi spui aplicației că ai mâncat un piept de pui și știe ea direct că are 340 de calorii. Nu, aici îi spui tu fie direct caloriile consumate la o masă, fie introduci manual chiar alimente și caloriile lor, ca să le ai în memoria telefonului și pentru alte zile. Cum afli caloriile? Din fericire, sunt scrise cam pe orice preparat sau le poți descoperi, măcar orientativ, cu o căutare simplă pe Google.

Nu-i o treabă chiar simplă, vei pierde câteva minute pe zi cu asta, și deci aș spune că este o funcție mai avansată pentru cei care chiar vor să piardă în greutate și au nevoie de un astfel de calcul privind consumul lor zilnic. Interfața este însă simplă și arată bine. Este prima oară când văd asta pe un ceas. Te uiți la încheietură și dintr-o privire îți dai seama cam cât ar trebui să mănânci la cină.

Per total, n-am găsit nimic de reproșat ceasului. Nu excelează în materiale precum modele premium cu titan sau safir peste ecran, dar este construit bine și arată decent, iar versiunile feminine sunt chiar foarte finuțe. Are autonomie mare. Partea de smart este decentă, partea de fitness tracking este bună, iar cea de monitorizare a sănătății chiar excelează.

Pentru 1.200-1.300 de lei, aceste Huawei Watch GT4 mi se par foarte bune. Mai mult, la precomandă Huawei Store oferă și căști Freebuds SE 2 cadou și chiar 10% reducere, vedeți în site-ul lor astfel de detalii. Pe eMAG apare chiar în stoc cu căștile incluse.

Am testat Watch GT4 timp de 8 zile cu o mostră primită de la Huawei și care deja a plecat înapoi către ei.

    15 comentarii

  1. Ai spus, la final, “mulțumesc” partidului?

      (Citează)

  2. Apple Watch este la mare distanță în ceea ce privește software-ul, performanța și senzorii la fel, mult mai preciși pe Apple Watch.

    Ori mint Huawei că sunt numărul 1 în România, ori mulți și-au luat țeapă.

      (Citează)

    • A watch e de cateva ori mai scumo decat HW…deci ce comparam aici?

        (Citează)

    • AW SE e 1750, AW normal e pe la 2400, iar Ultra e 5000. Dacă compari cu Ultra, ăla e totuși un ceas cu safir și corp din titan, la 1500 lei nici un quartz decent cu așa ceva nu iei, dar mai smart.

        (Citează)

  3. Poate dezvoltă cineva în comentarii, că impresiile din articol nu spun mare lucru. Sunt convins că softul e tare, dar e la fel de tare după 3-4-6 luni? Se întâmplă să nu mai primești notificări, apelurile au lag, probleme la update, fețele fac figuri, pierde conexiunea cu telefonul etc.? Se întâmplă și la Apple, dar o dată la 2-3 ani. Înțeleg că era o problemă să dai jos ceasul și să-l pui la încărcat, dar când trebuie să stai o oră doar să dai reset și să-l configurezi din nou?

    Ai mai multe sporturi la tracking? chiar e o diferență între înot și ciclism? Fețele sunt utile? alea pe gratis sunt bune sau trebuie să tot cumperi? merg bine, merg cu majoritatea aplicațiilor? Chestii de-astea pe care le observi după ce folosești un astfel de ceas 1-2 ani. Chiar și fitness-ul în general, nu e numai despre cifre, ci modul în care te încurajează să ajungi la anumite cifre – AW are sharing, are inelele alea, are challenge-uri.

    Mai sunt și alte detalii, vibrații, sunet, chestii pe care le observi când porți ceasul ăla continuu. Inclusiv materialul curelei, cât costă și cât ține, îți irită pielea sau nu, de-astea care poate când te joci cu el 2 zile nu se văd dar…

    De asta se și plictisește lumea de ele, că de uitat la puls și somn te saturi după o lună.

      (Citează)

    • Iti pot raspunde eu oarecum.
      Multi dintre copiii de la bazin (inclusiv antrenorul care le-a recomandat) folosesc ceasuri Huawei din motive evidente.
      In conditii de lucru destul de dur – aka minim 5 antrenamente de inot saptamanal (cu distante intre 3 si 10km inotati per antrenament) nu am auzit plangeri.
      Pentru copiii mei am avut initial ceasuri smart Samsung care au cedat pe la garnituri in aproximativ un an (ambele), au fost inlocuite carcasele pe garantie si ulterior au fost donate, noi trecand pe Garmin.

        (Citează)

  4. 🇨🇳🇨🇳🇨🇳
    Pe cand reclame la pacanele?

      (Citează)

  5. La 4 pro nu?

      (Citează)

  6. Sper ca ți-ai făcut comanda deja in detrimentul ceasului actual pe care îl ai. Doar nu are nici un minus aproape.

    Sunt utilizator de ceas/tracker (lol) Huawei pe iOS , mai mult pentru preț și bateria care durează f mult.

    Dar sunt de acord cu dam167 :

    După activități intense când transpir la greu pielea începe să se irite de la curea, senzori

    Notificările vin când simt ele că vrea partidul

    Aplicația? Totul e o copie după Fitness-ul de la Apple au băgat aia cu Clover de un an și ceva mai nou au băgat medalii exact ca la aplicația de la Apple.

    Vrei să faci un program de alergat ? De al lor sau făcut de tine? Location always pentru că motive. Poate așa e și la Apple ,dar nu înțeleg de ce au avea nevoie de locație permanenta când eu nu vreau sa memorez traseul pt viitor , vreau doar indicatorii de câți km am făcut sau Heart rate zone care apar normal când alergi fără program sau locație.

    Alergi? E ok, îți arată running ability (doar cu locația pusă lol) MaxVo2 care nu știu cât de precis e și după îți arată Fitness score in coulori roșu, galben verde albastru. Contrar părerilor roșu e rău :)))))

    Faci exerciții statice (planks, flotari, abdomene etc)?
    După vreo jumate de oră de chin vine aplicația și-ti spune că efortul tău e okish undeva între roșu și galben. Asta după câteva seturi care totalizează 100 de flotări* etc .
    Din nou nu știu cum e la AW.
    Integrarea aia e de calorii e degeaba dacă nu se integrează cu aplicația de health. Plus dacă trebuie să caut eu nr de calorii …sunt aplicații mult peste care se sincronizeaza cu telefonul să ai o imagine a zilei corectă.

    Vorbind de indicatorii greutatea de la un cântar cu bluetooth (culmea frate de partid cu ceasul) se sincronizeaza cu Apple health dar nu cu cea de la Huawei.
    80% senzori se sincronizeaza alții nu SO2 nu pentru ca motive.
    Plus o fază de doi lei arterial stifness și EGG-ul? Apar in aplicație dar în loc să-ți spună saracule nu ai modelul pentru așa ceva, trebuie sa apeși un user agreement și după îți explica ca ești sărac.

    Cam astea sunt concluziile mele din viața reală după folosire intensă a unui Huawei.

    E ceva dar nu e. Ca buget restrâns merge. Dar probabil sunt optiuni mult mai bune in aceași zonă de preț

    *nu mă laud ,încercați newsletterul lui Arnold. E superb din toate punctele de vedere

      (Citează)

    • Nu toate ceasurile (smart) măsoară precis orice tip de exerciții. Nu știu la ultimele modele de AW, dar acum ceva timp avea aceleași probleme de care ziceai la exercițiile statice. La anumite mișcări ale mâinii se întâmplă să nu măsoare deloc pulsul sau să măsoare eronat (jumătate, dublu, triplu, erori foarte mari) – e important cât de des se întâmplă asta că doar ceasul le face pe toate. Mă gândesc că la fel e și cu oxigenul, aerob sau anaerob nu e tot una.

      E ceva dar nu e, bine formulat.

        (Citează)

  7. Ca posesor de Huawei GT2, simt ca lucrurile nu au evoluat deloc la GT3 și GT4. Doar design-ul este schimbat, însă funcționalități noi… Spre zero.
    Dorințele mele “exagerate” de la un smartwatch:
    – sa poți da măcar un răspuns scurt la un mesaj direct de pe ceas (gen OK, call you back)
    – cand primești un mesaj pe un grup sa vezi de la cine este mesajul respectiv (inițial nici numele grupului nu era afișat, dar după niște ani s-a rezolvat)
    – sa vezi câteva cuvinte dintr-un mail, nu doar titlul
    – sa vezi pozele primite pe chat
    Altfel, primești zilnic sute de notificări care nu îți spun nimic, și tot trebuie sa scoți telefonul să verifici despre ce e vorba și dacă e ceva ce te interesează sau e junk.
    Am impresia ca nimic din acestea nu sunt prezente pe GT4, dacă as face acum un upgrade de la GT2 as avea același ceas, dar cu un design diferit

      (Citează)

  8. 1. N-as cumpara niciodata pentru ca Huawei.
    2. De ce nu mai e marcat articolul cu publicitate? Daca nu ai fost platit pentru articol si ai prezentat si testat ceasurile pro-bono pentru cititori, imi cer eu scuze.

      (Citează)

  9. “Ai chiar și informații despre fazele lunii și soarelui,”
    Fazele soarelui ?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus