un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Viitorul Asus ROG Challenge ar putea fi cel mai mare concurs de gaming organizat vreodată în București

29 Sep 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

4 comentarii

Asus are o idee pentru o nouă ediție ROG Challenge: un concurs de EA Sports FC 24 între liceenii din București. Pot participa toți. Înscrierile sunt deschise pentru un număr nelimitat de elevi din fiecare liceu din capitală, iar concursul se organizat inclusiv cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Înscrierile încep pe 3 octombrie pe site-ul ROGchallenge.ro, care va fi complet funcțional până atunci. Înscrierile țin toată luna. Având în vedere că avem peste 100 de licee în București și orice elev din clasele 9-12 se poate înscrie, se vor organiza apoi pre-calificări pentru fiecare liceu în parte, apoi o competiție în fiecare sector și apoi marea finală.

Din ce am înțeles eu, în fiecare sector va fi ales un liceu gazdă unde se vor duce toți ceilalți liceeni pentru competiție. Se va folosi EA Sports FC 24 varianta de Windows, dar rulând pe console ROG Ally conectate la televizor și cu plăci video externe, pentru gaming probabil în 4K. Se va juca 1 vs 1 cu controllere conectate la consolă.

Premiile concursului sunt în laptopuri. Premiul 1 va lua un ROG Strix Scar 16, care în funcție de configurație poate costa între 16.000 și 25.000 lei. Inclusiv profesorii coordonatori, în cazul în care există, vor lua un premiu. Inspectoratul a spus că elevii vor primi aprobarea pentru a se duce în ziua competiției lor la liceul organizator din fiecare sector, astfel încât să nu li se pună absențe la școală.

Eu mă aștept la mii de participanți. Nu vreau sa zic zeci de mii, deși este o posibilitate. Sunt peste 100 de licee, iar dacă din fiecare se înscriu măcar 100 de elevi… Nu de alta, dar FIFA cam știe oricine să joace și cred că se vor înscrie și cei care habar n-au să joace, doar pentru o zi liberă de la școală și pentru a vedea evenimentul. De asta și durează atât de mult timp totul (finala mare este în luna mai 2024), este nevoie de el pentru a organiza mii de meciuri între participanți.

Sper să iasă frumos. Grandios va fi cu siguranță. Sper să se desfășoare și fără probleme. Uneori, când 100 de elevi merg în vizită în alt liceu, mai ies și scântei.

    4 comentarii

  1. #pevremeamea aveam cupa liceelor la fotbal la polivalenta IRL. in 2023-2024 avem fotbal virtual. csf, ncsf. forta obezitatea!

      (Citează)

  2. Hei,

    Sună foarte frumos acest concurs, păcat că EA are Ultimate Team, ce în final este tot o formă de gambling, așa cum ne-au arătat belgienii (https://earlygame.com/fifa/ea-sports-fc-age-restriction-gambling). Din punctul meu de vedere, poate ușor extremist, cred că toată zona asta de lootboxes ar trebui oprită for good, atâta timp cât jocul se vinde ca fiind unul pentru copii. Știu că asta nu este doar la EA, ci este în toate jocurile pentru telefon, dar cred că dacă un pește atât de mare ar fi oprit din această practică, ar învăța toți să nu mai facă abuz de jocuri bazat pe loot box-uri.

      (Citează)

    • Wow! Am Fifa 23, se joaca fi-miu, si m-a tot batut la cap cu UT ca sa se joace cu colegii. Recunosc ca nu m-am interesat ce presupune exact, dar am simtit instinctiv ca e o chestie care inghite multi bani.
      Am citit pe undeva, inainte sa se lanseze 24, ca nici macar nu s-ar putea transfera jucatorii catigati la UT 23. Asa e?

        (Citează)

  3. Asu(ck)s se chinuie sa fie bagati in seama, disperarea dupa atentie e mare.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus