un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Mâine se deschide primul magazin Apple Premium Partner din România cu oferte speciale

7 Apr 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Sâmbătă, 8 aprilie, la ora 10, se deschide în AFI Cotroceni un magazin de tipul Apple Premium Partner, primul din România de acest tip. Este magazinul iStyle care capătă acest statut și vine și cu oferte speciale la deschidere.

Magazinul este mult mai mare decât înainte. Un Apple Premium Partner are niște condiții pentru certificare, una dintre ele fiind o suprafață minimă de 190 de metri pătrați. iStyle a închiriat și spațiul comercial de lângă al lor din AFI și practic și-a dublat suprafața.

Indiferent de nume, este acum cel mai mare magazin dedicat Apple din România. Personal nu cred că vom vedea un Apple Store oficial prea curând în România, suntem o piață prea mică pentru asta, așa că acest iStyle va fi cel mai mare magazin Apple din România. Și iStyle-ul din Băneasa mall va fi extins în curând și redeschis în iunie tot ca Apple Premium Partner, dar am rămas cu impresia că acesta din AFI va fi în continuare cel mai mare.

Are de toate în el. L-am văzut ieri, înainte de deschidere. Are mese cu toate produsele Apple bine expuse pentru testare și butonare. Au rafturi întregi de accesorii Apple oficiale, accesorii Satechi, Anker, iStyle și multe alte branduri. Am văzut acolo și toate accesoriile Logitech pentru iPad-uri și MacBooks, o mie de curele de ceas, multe modele de căști și inclusiv boxe de la Sonos, Devialet, Marshall și Harman. Sunt și tot felul de huse și genți de la branduri bune… în fine, de toate.

Au și oferte de lansare, dar vor fi disponibile doar în magazin și va fi probabil o coadă mare. Iată ofertele (detalii mai multe aici) și mi se par bune, sunt reduceri semnificative față de prețul de listă:

Sunt curios câte Watch Ultra vor avea disponibile. De obicei toate stocurile care vin în România se dau rapid. Va mai fi acolo și concert Șuie Paparude, plus diverse cadouri pentru cumpărători.

Dacă vă interesează ofertele și vreți să stați la coadă acolo, magazinul iStyle își va deschide ușile la ora 10, odată cu programul oficial al mall-ului. Din câte știu eu, însă, puteți intra în mall și mai devreme. Auchan-ul din AFI deschide la ora 7, de exemplu, deci cred că se poate intra pe culoarele galeriei și mai devreme. Sau poate că nu se poate intra pentru că  există vreo metodă de a separa spațiile, nu știu exact. Este doar o idee.

    14 comentarii

  1. acum ma duc

      (Citează)

  2. Mi-am lasat rând de ieri.

      (Citează)

  3. Aveti grija la intrare, sa nu va loviti de insula Huawei.

      (Citează)

  4. Nu vine si AppleTV+ daca tot si-au dat seama in sfarsit ca exista si Romania ?

      (Citează)

    • Nu și-au dat seama acum.
      E o diferență mare inte Apple Store și uStyle daca nu mă înșel. Apple Store e Apple, iStyle sunt resellers.
      In Romania au dat drepturile resselerilor, deci nu vom vedea prea curând Apple Store.

      Apple tv m-ar interesa și pe mine, au câteva filme mișto.

        (Citează)

  5. In continuare in Romania nu se comercializeaza Apple TV 4K si nici Apple TV+, desi ambele sunt disponibile in Republica Moldova. La noi nu se aduce oficial nici HomePod, desi avem Apple Music.

    Ar fi interesant niste inside info de la “jurnalistii de tech” din Romania.

      (Citează)

    • De ce ar face asta? Romanul cumpara orice prostie daca incepe cu i. Cand gramada de vanzatoare, frizeri, secretare, coafeze, etc. va renunta la a manca paine si salam ca sa isi ia iphone, adica vor scadea vanzarile, atunci poate imbunatatesc oferta si ei.
      Pana atunci, prosti sunt ca nu dubleaza pretul, tot vor avea clienti fideli.

        (Citează)

    • Încet Add, să nu-ți murdărești Xiaomi-ul cu caviar.

        (Citează)

  6. vand si in rate?

      (Citează)

  7. Mai bine ar rezolva mizeriile sistemului de operare, dar la cum se vor duce toti prostii sa le cumpere produsele, nu au nici un motiv sa faca asta.

      (Citează)

    • Care ziceai că era problema? nu puteai băga aplicația în Program Files? sau mergea numai în Program Files?

      Rog seriozitate, în calitate de acționar aș vrea să le transmit toate problemele astea, nu cred că își permit să piardă un asemenea client.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus