un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

Serviciile de car sharing din București (Spark, Pony, CityLink) au probleme mari

7 Feb 2023  ·

AUTO  ·

36 comentarii

Consiliul General al Municipiului București a anulat în decembrie 2022 gratuitatea parcării în parcările publice din oraș pentru mașinile serviciilor de car sharing precum Spark, CityLink, Pony și altele. Acum aceste mașini datorează taxa de 5 lei/oră și o transferă mai departe utilizatorilor serviciului.

De fapt, însă, lucrurile sunt mai complicate de atât. În primul rând, nu mi-e clar dacă Primăria permitea acestor servicii de car sharing să parcheze gratuit în parcările publice pentru a le încuraja ca business pe piață (sau măcar pentru a împiedica abandonarea lor pe trotuare, pe iarbă și în alte zone unde nu este parcare publică) sau dacă pur și simplu mașinile electrice ale acestor servicii foloseau facilitatea generală oferită de PMB și anume gratuitatea parcării pentru mașini electrice în București.

În caz că nu știați, mașinile electrice pot parca gratuit în București în parcările publice ale primăriei. Nu plătesc parcarea.

Ideea este că, pe final de decembrie, Consiliul General a decis scoaterea explicită din lista beneficiarilor de parcare gratuită a mașinilor de car sharing, cu aplicare de la 1 ianuarie 2023. Este, prin urmare, o decizie în vigoare, zice ZF. Spark taxează utilizatorii serviciului cu încă 5 lei la finalul călătoriei.

Treaba asta se poate dovedi un cui foarte mare în coșciugul acestor servicii. Ideea acestor servicii era să închiriezi cu minutul o astfel de mașină și să cheltui, de exemplu, vreo 9 lei mergând de la Eroii Revoluției până în Rahova, să zicem. Apoi lași mașina undeva acolo pentru următorul doritor care poate are nevoie de ea.

Dacă la finalul călătoriei ți se adaugă încă 5 lei taxă de parcare, nu mai pare o combinație atât de bună. Și cred ca taxa aceasta se adaugă indiferent unde lași mașina, parcare cu plata sau nu, dar deja asta nu mai contează. Devine un cost suplimentar mare pentru utilizator.

Problema este și mai mare pentru serviciul de car sharing. Poate că utilizatorul mașinii este taxat în plus cu 5 lei, echivalentul unei ore de parcare pe spațiul public, dar mașina aceea poate că rămâne nemișcată acolo 3 ore, 8 ore sau chiar 20 de ore. În acest caz, Spark datorează de fapt primăriei câte 5 lei pentru fiecare dintre acele ore de parcare, ceea ce înseamnă de fapt costuri continue pentru fiecare mașină din flota lor (Spark are vreo 300 de automobile, zice ZF).

Dacă o mașină Spark nu este folosită 2 ore, probabil că îi costă mai mult decât încasează pe următoarea călătorie de câteva minute a unui utilizator. Sunt sigur că ei pot calcula exact cât trebui să circule o mașină versus cât poate sta parcată pentru a scoate profit, iar apoi se mai adaugă și alte costuri cu încărcarea electrică, mentenanța șamd.

Așa că este rău. Mie mi se pare o lovitură serioasă dată acestor servicii.

Acum, se pot găsi argumente pro și contra deciziei CGMB. Se poate spune, de exemplu, că parcările publice sunt pentru a fi utilizate pe timp limitat. Te duci undeva, parchezi, pleci după o oră sau două. Dacă mașinile de car sharing stau acolo multe ore în șir, ocupă locuri de parcare pe care le-ar putea folosi ceilalți șoferi din trafic.

Pe de altă parte, se poate argumenta că aceste flote de car sharing oricum sunt mici (200-300 de mașini în tot Bucureștiul este un nimic) și că inconvenientul că acest număr de autoturisme ocupă locuri de parcare este mai mic decât beneficiul indirect, adică reducerea traficului prin time-sharing-ul automobilului de către diverși doritori.

De ce zic că este o lovitură serioasă? Pentru că același articol din ZF mai spune două amănunte pe care nu le cunoșteam.

Pony, primul și cel mai mare astfel de serviciu, a ieșit cu ceva timp înainte din acest business. Nu știam că nu mai operează. Am încercat să găsesc o informație oficială, dar site nu par a avea, paginile de social media sunt neactualizate, iar aplicația nu o instalez doar ca să văd dacă mai este funcțională. Ziceți în comentarii dacă știți mai multe.

Teleport nu mai are site funcțional, iar paginile social media nu mai sunt actualizate din mai 2022.

CityLink a redus mult flota de autovehicule, la mai puțin de 30. Asta pare a fi adevărat. Pe site-ul serviciului au o hartă real-time cu mașinile și am numărat 23 în momentul scrierii articolului. Arată ca mai jos:

 

Spark pare fi singurul serviciu încă funcțional. Pe harta lor apar cam 160 de autoturisme și, de altfel, le-am mai văzut prin trafic zilele acestea. Există, mișcă.

Dar pentru câtă vreme? Nu știu. Dacă vor începe să primească amenzi de parcare neplătită, nu pentru multă vreme.

De ce au picat așa multe servicii de car sharing? Sunt două motive.

Primul motiv probabil ar putea fi că au supraestimat piața din București pentru astfel de servicii. Poate că numărul celor dispuși să plătească pentru o mașină la minut este mai mic decât se estima inițial. Poate ca Uber și Bolt sunt mai la îndemână. Poate că era prea complicat. Poate că șoferii preferă să le vină taxiul în fața casei decât să meargă 15 minute pe jos până la vreo mașină disponibilă prin cartier.

Al doilea motiv și cel care mi se pare cel mai realist este că i-a omorât pandemia. Acest servicii au fost lansate pre-pandemie (CityLink în ianuarie 2020) sau imediat după începerea ei (Teleport este cel mai recent, prin mai 2020, dar probabil era planificat cu mult timp înainte). Pandemia a venit cu work from home, o reducere drastică a traficului prin oraș și, inclusiv acum în 2023, încă nu am revenit la traficul și blocajele din 2019, în ciuda aparențelor. Vinerea, de exemplu, este un trafic mult mai lejer decât în alte zile.

Și probabil n-au mers din acest motiv. Nu a mai fost aceeași nevoie de mobilitate.

Nu știu cum rezistă Spark. Poate că piața are loc de un serviciu. Poate că inclusiv ei reduc flota sau tranziționează spre vreun model orientat spre companii sau închiriere de mașini cu ziua, nu cu minutul. Nu știu.

asus s5507

    36 comentarii

  1. Obișnuiam să iau spark de la Ikea Băneasa,până acasă în Berceni. Mă costa un maxim 23 de lei seara la orele 21. Foarte decent. Mult mai puțin decât un taxi.
    Acum, 40 de lei lejer. Probabil tot mai puțin decât la taxi, dar fuck it..la RATB dau 3 lei, că mă incadrez in alea 90 de minute.
    Deși era un serviciu foarte mișto va pieri pentru că a ajuns foarte scump de folosit.

      (Citează)

    • Compari 40 de lei cu 3 lei si consideri ca merita autobuzul ca e mai ieftin, dar 3 lei vs 21 de lei are sens, ceva imi scapa. Nu zic ca e rau sa iei autobuzul, zic ca nu inteleg rationamentul.
      Presupun ca mergi cu Spark ca NU vrei sa iei autobuzul, ca altfel autobuzul era mai ieftin si inainte.
      Presupun ca vrei sa iei Spark ca e mai ieftin decat taxi, ca altfel ai fi luat taxi si inainte.
      As intelege rationamentul – OK, 40 de lei e mult prea aproape de cat costa un taxi si o sa iau un taxi ca sa nu dau din volan.

      Altfel, rationamentul are sens doar cu limita financiara – gen imi permit 21 de lei, nu-mi permit 40, inapoi la 3 lei. Si pe rationamentul asta banuiesc ca are sens si cererea mica. Nu-si permite lumea, decat daca e la pret de dumping. Din nou, nu e ceva rau, autobuzul e o solutie mai buna pentru buget si daca ar functiona pentru cat mai multa lume ar fi orasele mai libere.

      Dar la cum ai prezentat-o tu, cu “fuck it” suna mai mult a “nu vreau” decat nu imi permit si mi se pare dificil de inteles.

        (Citează)

    • @Catalinx: N-ai inteles calculul: la STB costa 3 lei biletul si (sa zicem) 30 de lei disconfortul, total 33 lei. 23 lei Sparkul e afacere. 40 de lei Sparkul nu e afacere.

        (Citează)

  2. Astea nu sunt businessuri, sunt combinații de supt bani de la investitori.
    Ca atare funcționează cât există bani mulți și ieftini. Cum banii sunt deja mai scumpi încep să scârțâie.

      (Citează)

  3. E scump. A incercat var miu un zoe. De la mariott pana in titan la capu lu 23. A platit mai mult ca la taxi plus ca la destinatie nu gasea parcare. Numai parcari de resedinta prin zona. Asa ca a lasat-o la ceva distanta de casa. Nu prea e biznis.

      (Citează)

    • Asa mi s-a parut si mie, ca de multe ori este mai scump decat la taxi/uber/bolt. Cel putin la masinile electrice initial aveai o taxa pe minut plus o extrataxa daca depaseai 30 de km sau ceva de genul asta. Si era foarte bine pentru clienti, pretul era foarte convenabil.
      Apoi s-a adaugat taxa incepnad cu primul km si in ultimul an au mai adaugat o taxa suplimentara pentru fiecare kW consumat din baterie.

        (Citează)

  4. Eu sunt utilizator de Spark, sau ma rog eram… pentru ca acesti 5 lei in plus inseamna un pret cu cel putin 50% mai mult decat plateam inainte. Consider ca incurajarea acestor servicii era benefica pentru reducerea traficului din oras. In loc sa iau masina personala preferam sa iau ocazional un Spark si o puteam lasa intr-o parcare a primariei gratis. Everybody was happy. Adevarat este ca daca trebuie sa o parchezi in zone de blocuri era mai dificil cu parcarea, dar…. nu e dracu chiar atat de negru.

      (Citează)

  5. Pai eu zic ca e bine, altfel ne-am fi trezit in cativa ani ca orasul e plin de masini din astea lasate peste tot, cum se intampla cu trotinetele.

      (Citează)

  6. In app Teleport scrie ca se inchide.
    Spark il folosesc de ani de zile, probabil de cand a aparut insa s-au scumpit incredibil. Mai e si problema distrugerilor, in fiecare masina in care ma urcam ii lipsea obligatoriu oglinda centrala si continua in unele cazuri cu grile, butoane de la climatizare, etc. Plus tapiseria murdara, rupta, arsa cu tigara.

    Prea multe animale cu permis.

      (Citează)

    • Am luat odata un zoe si mirosea asa de rau a diluant inauntru de m-a luat ameteala pana la primul semafor. A trebuit sa ma cert cu ei sa-mi dea banii inapoi si am pierdut vreo juma de ora sa o schimb.

        (Citează)

    • George:
      Plus tapiseria murdara, rupta, arsa cu tigara.

      tapiserie, tapiserii substantiv feminin
      1. Țesătură decorativă din lână sau din mătase înfățișând subiecte diverse sau teme alegorice, lucrată manual sau la război și folosită mai ales la împodobirea pereților sau a unor mobile.
      2. Lucru de mână cusut pe o canava cu lână, cu mătase, cu fir.
      2.1. Tehnica și arta executării unor asemenea țesături.
      3. (numai) singular Meseria tapiserului.

      tapițerie, tapițerii substantiv feminin
      1. Partea tapițată a unei mobile.

        (Citează)

  7. Eu luam spark cate o zi-doua-trei cand aveam masina in service. E ok ca serviciu, costurile is maricele insa.
    Dar cum mi-a zis un taximetrist in singapore, “sir, nothing is cheap these days.”

      (Citează)

  8. Am mai vazut opinii si pe reddit in care lumea nu era de acord cu decizia primariei. Eu unul sunt de acord. Locurile de parcare sunt pentru cetateni nu pentru afaceri.

    Acum nu avem multe taxiuri electrice, dar vor aparea si la noi. De ce sa gasesc parcarile publice ocupate de taxiuri/uber/carsharing care nu platesc?

    Sa iti bazezi afacerea pe “gratuitati” mi se pare o mare lipsa de viziune.

      (Citează)

    • Da, ca afacerea parcheaza sau ia masina de acolo, nu cetateanul. FACE SENS

      Aceesi prostie si pentru locurile de parcare de rezidenta, nu ai voie cu masina de firma. De parca firma ar parca acolo nu cetateanul care locuieste la adresa.

      Comunismul nu a murit.

        (Citează)

    • Are dreptate Irpx, era o afacere bazata pe gratuitati.
      La fel si in cazul masinii de firma care parcheaza pe loc rezidential, practic firma primeste gratuitati, de asta nu are voie.
      Daca omul foloseste masina firmei in scop personal ok, ar putea sa parcheze, dar atunci ar trebui sa plateasca impozit pe aceasta folosinta a masinii companiei, dpdv fiscal este beneficiu in kind si se taxeaza.

      Or, nu cred ca plateste cineva in Romania in afara de corporatii, asa ca ramanem la interdictia de a parca masina de firma pe locuri rezidentiale, e ok.

        (Citează)

    • Te contrazic, sunt business-uri serioase care se bazeaza pe facilitati (gratuitati) ale statului. Este o intelegere bilaterala: eu stat ofer aceste facilitati si tu faci un business, oferi un serviciu, generezi locuri de munca si platesti taxe.

      Vezi un exemplu: Oracle si beneficiile pe care le-au avut (si inca le au) pe impozitare forta de munca.

      Hai sa nu fim “anticorporatisti” degeaba.

        (Citează)

    • vladutz: Este o intelegere bilaterala: eu stat ofer aceste facilitati si tu faci un business, oferi un serviciu, generezi locuri de munca si platesti taxe.

      Si scoti vehicule personale din trafic si din parcari.

      Marean: Daca omul foloseste masina firmei in scop personal ok, ar putea sa parcheze, dar atunci ar trebui sa plateasca impozit pe aceasta folosinta a masinii companiei, dpdv fiscal este beneficiu in kind si se taxeaza.

      Nu stiu daca stii dar si pe masina de firma se platesc impozite locale. Ai vrea sa se plateasca de doua ori doar pentru ca e masina de chiaburi?

      Altfel, daca eu nu am loc de parcare dar platesc impozite, ar trebui sa imi dea primaria bani inapoi sau sa imi subventioneze loc de parcare la “particular”?

        (Citează)

    • @nashu_mare, ce spune Marean e ca trebuie platite taxe pentru ca se foloseste masina in interes personal. Daca se intampla deja asta, nu ar trebui sa conteze ca e masina pe firma sau nu. Daca nu se intampla, masina ar trebui sa stea parcata in curtea firmei la finalul programului.

        (Citează)

    • @vladutz, serviciile astea de inchiriat masini pe termen scurt concureaza cu servicile de transport (taxi/uber/bolt). Asadar putem presupune ca orice calator care inchiriaza o astfel de masina reprezinta un client in minus pentru celelalte de transport.
      Prin extrapolare, ajungem la situatia in care serviciile de car sharing de fapt elimina anumite locuri de munca de pe piata fara sa genereze altele noi.

        (Citează)

  9. Nu mi-e clar la astea electrice cum le impiedica sa parcheze daca ai vigneta d-aia, care se da si la PF si la PJ. Doar daca n-au vrut sa le dea, caz in care e un pic de discriminare.

      (Citează)

    • Era suficient să fi citit HCGMB. Vinieta nu mai există, acu’ este/va fi un registru. Auto neînregistrate (în registru, dooh!) se amendează dacă sunt prinse parcate și fără tarif achitat.
      Cei ce aveau vignetă vor fi trecuți automat în registru ăla, ocazie cu care, cel mai probabil, mașinile ce aparțin societăților ce se ocupă de închiriere și ce mai scrie acolo nu vor fi transcrise.

        (Citează)

  10. Citeam că un abonament de parcare la PMB e 400 lei/ lună. Adică vreo 13 lei/zi. Nu mi se pare chiar atât de dramatic.

    Referitor la preturi, de obicei e mai scump decât taxiul. Dar dacă te uiți la trotinete, și alea sunt mai scumpe decât taxiul. Ciudată lume :)

    Referitor la business model, am înțeles că se primesc și niște granturi pentru proiecte verzi. Probabil că granturile au expirat și nu există de fapt business case decât pe bază de subvenții.

    Cred că totuși trebuie să existe astfel de servicii de car sharing și în București deși studiile din Germania au remarcat faptul că de car sharing nu se foloseau cei ce foloseau mașina proprie, ci mai mult oamenii ce foloseau deja transportul în comun. Deci nu prea era nici o afacere cu decongestionarea traficului.

      (Citează)

  11. Merg destul de des cu Spark. Adesea cand ma urc in masina trebuie sa las scaunul jos si sa ridic volanul sus (semn ca masina a fost condusa de cineva mic de statura, posibil chiar copil).

    Problema lor cred ca este ca nu au o modalitate de verificare a celor care urca in aceste masini si nu cer video de la utilizator si dupa ce s-a urcat in masina si dupa ce s-a dat jos inclusiv cu fata persoanei care urmeaza sa conduca alaturi de permis.

    O rezolvare mai simpla ar fi varsta minima 30 de ani, camera video interioara pentru a verifica identitatea celui de la interior in timp real si a vedea cine ce face in aceste masini. In timp excluderea “animalelor” din randul celor care conduc.

    Astfel, tarifele ar trebui sa intre in zona de decenta si mai ieftin decat taxi-ul.

    Altfel, in conditiile in care o masina cu 10.000 km si 1 an de viata arata cum nu arata nici una de 200.000 km si 10 ani de viata, nu prea au nici ei cum sa sustina preturi mici.

      (Citează)

  12. 27 lei pe ora cost de client nu este sustenabil, oricum ai lua-o. (Cost Spark, short term rental, Zoe 40)
    Daca puneti in calcul costul masinii, devalorizarea, mentenanta si intreg serviciul, o sa vedeti ca nu e ceva plauzibil. Tot atat costa si sa inchiriezi o trotineta electrica.
    Pentru mine e clar ca sunt bani de la investitori iar costul de rental este unul subventionat.
    Daca vrei sa compari cu taxi, nu e asa corect. Pentru drumuri scurte tare poate e mai bun taxi. Sa mergi cu o masina inchiriata care e la dispozitia ta te poti ajuta mai mult, poate ai mai multe drumuri, poate vrei sa mergi chiar pana la mare sau la munte.

    De ce nu a mers in Ro?
    Pandemia nu cred ca a avut asa o influenta mare. Zicea Radu mai sus ca traficul in Bucuresti s-a redus. Poate isi mai aduce aminte ca, desi au fost perioade scurte de timp cand traficul a fost cu adevarat redus (cand era lockdown), in rest ne intrebam cu totii unde sunt romanii aia care lucreaza de acasa ca traficul era la max, ca in vremurile “bune”.

    Pentru mine e foarte clar ca principala problema este costul foarte mic de a detine o masina in Ro. Poate suna ciudat dar fiti atenti:
    – poti sa cumperi o masina oricat de veche (deci ieftina), nu ai nicio problema sa o inregistrezi si sa iei ITP pe naspa. Cu 4000 EUR poti avea o masina cu care sa vrum vrum unde vrei tu.
    – poti sa mergi cu masina aproape in orice conditie tehnica, cel mai probabil nu vei fi amendat niciodata.
    – costurile de asigurare sunt mici.
    – parcarea e gratis sau aproape gratis (poti sa parchezi masina oricat de ilegal, sansa sa fi amendat e aproape zero).
    – Impozitul este aproape neglijabil.

    De aici e normal sa compari: pai sa dau 200 lei pe zi la o masinuta asa mica inchiriata de la Spark cand Passatul meu TDI “full-full fara piele” din 2000 costa atat de putin?

    Comparatia de mai sus este bineinteles fata de tari civilizate (Germania, Belgia, Franta, etc) unde astfel de servicii de car rental sunt ceva mai bine vazute.
    Acolo numai parcarea pe o zi poate fi comparabila cu costul de inchiriere. Si nu merge cu “las si eu aicia masina bos, pe avari”.

    Cineva compara mai sus: “S-a scumpit enorm, acum decat sa dau asa mult pe masina de la Spark pentru commute, mai bine dau la STB 3 lei”. What? Pai nu esti in target cu siguranta… Tu mergeai cu Spark pentru ca avea un pret derizoriu si o faceai for fun.

      (Citează)

  13. Cand in alte parti firmele de car-sharing sunt ajutate sa creasca de catre autoritati, in ro se duc pe plua. Si e trist ca majoritatea sunteti ok cu asta, ca ba va iau voua locurile de parcare (GRATIS!, cum se poate asa ceva), ba va fura la pret ca sunt mai scumpe ca taxiul, ba nu mai stiu ce alte motive.
    Rolul lor e ca incet-incet sa faca oraseanul sa inteleaga ca nu are nevoie de masina personala. Vine Gigel din Buzau in Bucuresti la facultate si, in rarele cazuri in care nu ii da taticu un golf 4, o sa vada ca pentru alea 50 de dati pe an cand are nevoie de masina iese mai ieftin daca foloseste car-sharing decat daca si-ar cumpara o masina. Dureaza ceva, o sa treaca multi ani pana schimbi mentalitati, dar tot ar fi un pas intr-o directie mai buna.

      (Citează)

    • Si in Amsterdam s-au scumpit un pic dar era de asteptat cu cresterea pretului la energie electrica.

      Din pacate, in Bucuresti ma asteptam sa nu aiba succes prea mult: Pretul masinii e similar cu cel din vest, energia la fel, insa Bucurestiul are doua mari dezavantaje pentru serviciile de car sharing: Lipsa locurilor de parcare si soferi ieftini.

      In vest, serviciile de car sharing elimina principalul cost al serviciilor de ride sharing: soferul. Dar in Bucuresti soferii sunt ieftini si oamenii prefera sa ia un Uber sau Bolt pentru ca e cu 5 lei mai scump decat Spark. Daca era cu 50 de lei mai scump se schimba un pic situatia.

      Problema cu locul de parcare e de la sine inteleasa: Clientii nu vor sa stea sa caute loc de parcare cand sunt taxati la minut – ajunge sa fie mai scump decat Uber sau Bolt

        (Citează)

    • @Costin, deci tu vrei sa spui ca serviciile de car sharing ar reduce numarul de locuri de parcare necesare in oras, nu?
      Sau ce alte beneficii ar mai exista daca circuli cu o masina inchiriata versus varinata in care circuli cu masina personala?

        (Citează)

    • Ar reduce numărul de mașini în oraș. Daca suntem 10 inși fiecare cu mașina lui, putem foarte bine sa folosim doar 5 mașini în regim car sharing. Majoritatea oricum stau nemișcate cu zilele.

        (Citează)

    • @Costin, asta am spus si eu, dar ca am folosit alte cuvinte. Se aplica doar pentru masinile parcate, nu si pentru cele din trafic. Adica ar reduce numarul de locuri de parcare necesare intr-un oras.

        (Citează)

    • Pai eu nu am zis asta. Daca trebuie sa plătești ca să utilizezi mașina, uneori o să alegi sa mergi fie cu altceva mai ieftin, poate transportul in comun sau poate o bicicletă/trotineta. Pentru că cu mai puține mașini parcate poți să faci și piste de biciclete. Sau alegi sa mergi pe jos un drum de 15 minute până la grădiniță dimineața cu copilul, că sunt trotuarele libere.
      Dar cum am zis, durează mult până schimbi mentalități.

        (Citează)

  14. Nu stiam ca Pony a inchis. Oare ce se intampla cu datele noastre in cazul acesta? Date personale, poze ale permisului, carduri salvate, etc…

      (Citează)

  15. Ce am vazut prin alte tari. Pentru car sharing, au anumite zone din parcarile publice (un rand undeva la capatul parcarii). De obicei sunt destul de bine semnalizate asa ca nu poti spune ca nu sti unde sa parchezi. Nu stiu daca firmele platesc pentru locurile respective sau sunt alocate de primarie. Cert e ca poti lasa masina doar pe acele locuri. Daca o lasi in alta parte, platesti parcarea.

      (Citează)

  16. “declinul” acestor servicii, pe langa preturi, este totusi acesibilitatea. Sunt in oras, trebuie sa ajung in x loc. e iarna. cu trotineta nu merge. cu stb-ul ar trebui sa schimb un autobuz+metrou. iau un spark. prima masina disponibila e la 10 minute de mine. unde ma duc, stiu ca e dificil de gasit loc de parcare. in final, astept 10 minute sa vina uber/bolt/taxi si nu mai am alte probleme.

      (Citează)

    • Asta pentru ca Uber/Bolt/taxi e cu vreo 10 lei mai scump decat Spark. Daca era cu 80 de lei mai scump, altfel vedeai lucrurile

        (Citează)

    • Culmea este ca Uber/Bolt este cu vreo 10 lei mai ieftin decat Spark. Desigur, aici ma refer la situatiile in care nu avem surcharge din cauza cererii foarte mari.

        (Citează)

  17. Pony a murit de mult, cel puțin în București. Văd că acum au pus și pe site certificatul de deces. https://getpony.ro/

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus