un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Formula 1 în Marea Britanie: poate cea mai bună cursă de până acum

5 Jul 2022  ·

AUTO  ·

12 comentarii

Cursa de la Silverstone a avut de toate: un accident masiv și foarte spectaculos la început, apoi o cursă foarte disputată, cu strategii bine gândite, depășiri, încă un safety car și un final cum n-am mai văzut de mult timp. În plus, Sainz a câștigat prima lui cursă, iar Mick Schumacher primele puncte din carieră.

Accidentul de la început a fost foarte grav. Dispozitivul Halo a mai salvat o viață, cea a lui Zhou Guanyu. La start, chiar înainte de primul viraj, chinezul a fost acroșat ușor în roata spate într-un carambol cu vreo 7 mașini implicate. Monopostul lui Zhou s-a răsucit și pilotul a ajuns cu capul în jos, apoi a intrat așa pe pietrișul de pe margine și cred că a arat vreo sută de metri prin el, la viteză foarte mare.

Personal mă așteptam la răni foarte grave de la pietre care lovesc casca pilotului la așa o viteză, dar de fapt inelul Halo l-a protejat cu succes.

După ce a parcurs tot pietrișul, mașina a dat de ultimul metru care este de beton, ceea ce a făcut-o să se ridice din nou în aer și să “sară” peste barierele de anvelope de protecție și să se izbească de gardul de protecție al spectatorilor.  A rămas proptită între anvelope și gard, cu pilotul înăuntru.

Toate acestea s-au văzut în reluări după o vreme, după ce F1 a dat știrea că Zhou Guanyu a fost extras din mașină și este bine. Vreo 15 minute nu s-a știut nimic de pilot. L-am văzut apoi mergând pe picioarele lui, zâmbind, fără nici măcar o zgârietură. Incredibil unde a ajuns tehnologia de protecție.

Cursa a fost repornită și a avut în continuare de toate. Verstappen a arătat din nou de ce este campion mondial, s-a dovedit foarte rapid într-o cursă de urmărire a lui Sainz și a preluat conducerea. Ceva damage ulterior la mașină i-a micșorat apăsarea aerodinamică și a avut performanță scăzută, terminând pe locul 7.

Apoi a avut loc cursa dintre Sainz și Leclerc, amândoi la Ferrari. Leclerc de pe locul 2 era clar mai rapid decât Sainz, dar echipa nu a dat ordine de depășire, ci tot îi zicea lui Sainz să meargă și mai repede. Hamilton se apropia din spate de cei doi. Am înțeles aici de ce ordinele de echipă sunt totuși bune. Dacă nu se dădeau ordine de echipă și Leclerc încerca o depășire, după ce pe radio amândoi fuseseră stresați de manageri să meargă mai repede, ar fi putut avea loc un accident între ei. Inclusiv Sainz putea greși în orice moment, din moment ce în fiecare tur i se spunea pe radio “trebuie să dai mai tare, bagă mai tare, bagă mai tare!”

Este o soluție mai bună ca echipa să intervină și să spună “șefu, coechipierul tău este mult mai rapid, lasă-l să treacă în față, că suntem o echipă aici”. Ferrari n-a dat ordine de echipă, dar l-a băgat pe Sainz la pitstop și Leclerc a tras mai tare și a rămas apoi în fața spaniolului, după propriul său schimb. Se putea și mai rău. Monoposturile Alphatauri s-au acroșat între ele în alt moment al cursei, de exemplu.

Anway, Leclerc, Sainz, Hamilton, Perez, cursa părea făcută, când apare un safetycar, unii piloți schimbă rapid pe softuri, plutonul se compactează și Leclerc, care nu a schimbat, ajunge la final pe patru, după Sainz, Perez și Hamilton, care s-au luptat între ei vreo 8 tururi înainte de final. Foarte bună cursa și chiar a avut de toate. Dacă cineva mă va ruga să-i arăt o cursă emblematică de Formula 1, îi voi spune “Silverstone 2022, uită-te la aceea”.

De remarcat că Perez a ieșit pe locul 2 după un schimb de aripă în primele tururi l-a dus pe ultimul loc în clasament. Mick Schumacher a spart ghinionul și a terminat pe 8, luând primele sale puncte în Formula 1 după un an și jumătate de activitate. Ambele mașini Haas au fost în puncte, de fapt. Ricciardo a terminat pe 13, penultimul din coadă, ceea ce nu sună deloc îmbucurător pentru cariera sa. Într-o cursă în care mulți piloți buni au abandonat în accidentul din primul tur, Ricciardo n-a făcut nimic. Dacă nu apărea acel safety car, Hamilton chiar avea șanse să câștige, ceea ce ar fi fost tare mișto pe o cursă la el acasă.

Lucrurile se complică un pic în clasamentul general. Verstappen conduce fără probleme în continuare, nu-i bai acolo, dar Perez a trecut pe locul 2 și s-ar putea să asistăm la un 1-2 Red Bull la final de an. Leclerc și Sainz sunt foarte apropiați la puncte; Leclerc este clar pilotul mai bun, dar în acest moment Ferrari chiar are dificultăți în a da ordine de echipă lui Sainz, care a fost mai constant în rezultate. Cu Ricciardo absent de la puncte, Alpine se apropie de McLaren în clasamentul constructorilor.

Rezumatul cursei, cu reluări ale accidentului, poate fi văzut pe YouTube. Urmează 10 iulie Austria, 24 iulie în Franța și 31 iulie în Ungaria.

    12 comentarii

  1. Perez este pe 2 dupa cursa din Canada, nu de alaltaieri.

      (Citează)

  2. Nu stiu… eu am ingrijorari legate de siguranta. Halo-ul e life saver la propriu (BTW, si in cursa de Forumula 2 a salvat o viata), dar mi se pare ca in ultima vreme au fost niste fail-uri majore si ingrijoratoare:

    Grosjean, Bahrain 2020 – s-a spart rezervorul si masina lui a devenit o bila de foc
    Mick Sch la Monaco – masina s-a rupt in doua dintr-un impact la viteza mica.
    Zhou, acum – roll bar-ul din partea de sus a masinii a cedat. Structura aia trebuia sa protejeze pilotul la astfel de accidente si fara Halo.

    Altfel de acord, una din cele mai bune curse din istoria recenta. Mick mi s-a parut ca s-a hazardat pe final in lupta cu Verstappen. In loc sa se multumeasca cu primele puncte din cariera a riscant prosteste un DNF, pe modelul Miami.

      (Citează)

  3. Montreal – 2011. Asta a fost cea mai tare cursa ever.
    https://www.youtube.com/watch?v=q6Iaz1-8VC0

      (Citează)

  4. Trebuie facute cateva precizari si corectari.

    Accidentul spectaculos a fost cauzat de Russel si inca unul care l-au strans intre ei pe Zhou. Pe langa tot derapatul pe pietris, masina a mai facut si o pirueta peste zid si ajungand in sant.

    Verstappen nu este campion mondial, este individul care a avut noroc sa fie impins pe podium de o decizie evident partinitoare si impotriva practicilor uzuale de pana atunci.

    Hamilton a avut cateva momente de sclipire, cand ajunsese chiar pe locul 1 si conducea dar a pierdut din nou pe schimbat pneurile incet. Si dupa asta a reusit sa urce din nou pe locul 2, dar masina Mercedes efectiv nu face fata celor Ferrari si Red Bull. Faptul ca masina conteaza foarte mult se confirma inca o data.

    Ferrari nu au facut dublu pitstop pe safety car, ca sa schimbe pe soft pneurile pentru ambele masini, l-au lasat pe Leclerc sa continue cu hard-uri uzate, cu consecinta absolut naturala ca au pierdut un loc pe podium. Alte echipe, au facut dublu pitstop.

    In continuare Ferrari arata ca habar n-au de strategie, Binoto este un idiot care nu am idee cum a ajuns team principal pentru ca ia decize proasta dupa decizie proasta. Au norocul a doi piloti bunicei, au noroc de o masina puternica si rapida, dar nu sunt in stare sa capitalizeze. Romaneste spus se ineaca ca tiganul la mal la fiecare cursa.

      (Citează)

  5. Una din cele mai faine curse din ultimii ani !

      (Citează)

  6. fact – pe cand chinezo-japanezo-asiaticul Zhou Guanyu scotea scantei cu capu in jos, toti aia din tribuna filmau frenetic si erau in extaz.
    inca si pe cand omu era prins intre gard si parapet, maimutele extaltau si dadeau cu zoom.

    asta spune tot, restul e cancan

      (Citează)

  7. Iar in logan te faci muci la 50 km/h.

      (Citează)

    • Cam asta iti aduce o masina de 10 milioane de euro. Nu doar performanta, dar si siguranta in caz de accident.

        (Citează)

    • stai sa ii vezi pe aia crizati ca daca mergi cu 80 la ora in loc de 50 esti cel mai naspa si meriti sa crapi.

        (Citează)

  8. mihnea:
    stai sa ii vezi pe aia crizati ca daca mergi cu 80 la ora in loc de 50 esti cel mai naspa si meriti sa crapi.

    Mergi cu 80 in loc de 50 pentru ca esti in republica Rromania, unde si politistii sunt la fel de imbecili ca tine. Te invit sa faci asta in Germania, o tara unde mizeriile de genul asta nu sunt o gluma.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus