un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Alice este cel mai nou creștin-democrat

28 Jun 2022  ·

GÂNDURI  ·

52 comentarii

Sau creștin-ortodox, după cum a fost botezată Alice, dar mie îmi place să spun creștin-democrat.

A trecut și momentul acesta. Trebuie să recunosc că eu unul nu aveam mare chef de botez, când mă gândeam la asta. Mi se părea încă un lucru ce trebuie făcut pentru că așa se face. Eu nu sunt religios și băgatul copiilor în apă nu mi se pare că le schimbă viața sau le oferă cu adevărat apartenența la o religie, dar, ca și când bei sucurile Giusto, o faci pentru armonie în familie. Într-o zi, însă, cineva mai deștept ca mine mi-a spus că botezul este de fapt o ocazie pentru o petrecere bună, mai ales dacă inviți prietenii și rudele cu care îți place să petreci, și o ocazie și mai bună de a-ți mări familia cu nași care să-ți fie apropiați ție și copilului.

Am văzut asta la familia Matildei și mi-a plăcut mereu ideea. Socrii mei au o mulțime de nași și fini cu care se vizitează des, petrec la fel de des, își fac între ei cadouri, se ajută la nevoie, pleacă în vacanțe șamd. Mi-a plăcut această idee. În ultimul an și noi am devenit nașii unui băiețel extraordinar și ne-a plăcut mult experiența și cumetria.

cumătru, cumătră = Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude.

Așa că am făcut și botezul. Am început să ne ocupăm de organizarea sa prin aprilie. De ce așa târziu? Pentru că Alice s-a născut în septembrie (cu ceva aventuri) și, tradițional, ar fi trebui să o botezăm prin decembrie-ianuarie, dar atunci era ditamai valul de covid în România, plus frig. Am decis atunci să așteptăm vremea bună pentru un botez cu tematica șpriț-la-terasă (care este cea mai bună tematică, alături de cake by the ocean; poate la următorul…). A urmat postul Paștelui, așa că am ajuns cu botezul pe început de iunie.

Biserica a fost Sf Nicolae – Tabacu de pe Calea Victoriei, vizavi de Moxa. Tabacu, după numele unui boier care a ctitorit-o în 1776. Am vrut inițial la Biserica Albă de vizavi de Radisson, dar era toată rezervată pentru weekendul nostru, în timp ce la Sf Nicolae nu era nici un botez.

Situația era astfel probabil și pentru că preotul de acolo ne-a spus din start că el bagă copiii cu totul în apă la botez și ține să ne informeze de la început de asta. Matilda n-a ajutat lucrurile spunându-i “ah, credeam că nu mai este moda aceasta”, ocazie cu care a aflat dintr-un scurt discurs că sfânta taină a botezului nu este o “modă”. Mie nu mi-a păsat. Unu la mână, toți am fost botezați probabil prin imersiune în apă și nu cred că există un pericol real pentru asta. Doi la mână, i-am urat în gând mult noroc să bage o fetiță forțoasă de 9 luni cu totul în căldarea de botez.

A fost un moment amuzant și când preotul s-a uitat la copil și a decretat că este cam mare deja, va trebui să se lupte parte în parte cu ea la botez. Mi-a venit prea târziu replica “lăsați, că Iisus era și mai mare când a fost botezat”. Mie mereu îmi vin replicile bune la ceva vreme după încheierea dialogului. De-a lungul timpului am mai râs și de alte obiceiuri ciudate ale poporului nostru. Unii zic că n-ar trebui scos copilul din localitate înainte de botez, alții că nici măcar din casă. Nu se dă vreun motiv. Bănuiala mea este că era metoda bisericii de a te forța să faci rapid botezul.

În practică a reușit cumva să o bage cu totul în apă. Alice a plâns un pic, dar nu ceva groaznic. Singura problemă a fost că după acest moment ar fi fost necesară o pauză de liniștire, dar preotul a insistat că trebuie citite diverse și făcute alte obiceiuri bisericești și Alice a stat cam plânsă tot restul botezului. 5 minute pauză pentru liniștirea ei ar fi făcut minuni.

A fost genul de botez în care părinții nu au făcut nimic, iar nașii au preluat toată treaba. De-a lungul timpului am fost și la botezuri unde părinții fac cot la cot cu nașii totul în acea slujbă, de la lepădat de satană și până la citit Crezul, dar și la altele unde n-au treabă cu ce se întâmplă. Noi n-am avut treabă, așa că doar am râs și exclamat “awwww” la diverse momente.

Nași au fost Marian și Georgiana Ionescu. Ne-am gândit din prima la ei, după nașterea lui Alice. Am vrut niște nași mai cool decât noi, ca sa aibă Alice de la cine învăța mai multe lucruri, și care să aibă și ei copii. Cu Noel având doar vreo 4 luni în plus față de Alice, s-au potrivit perfect. Georgiana are și un talent deosebit de a se purta cu copiii. Am văzut copii foarte agitați în jurul altor persoane și care stau liniștiți și se simt imediat în siguranță la ea în brațe. Acum că am experiență cu Alice, am văzut cât de rară și specială este o persoană cu un astfel de talent.

 

Masa și dansul s-au dat la Voila le Bistrot. Sau bistro Voila, cum este de fapt știut, un restaurant foarte bun pe str Ghe Budișteanu. N-am scris niciodată despre el, dar l-am pus în clipul de aici. Chef este Radu Dumitrescu, care-i și în juriu la Masterchef (și Burger Fest, am văzut, dar bănuiesc că se laudă mai mult cu Masterchef), iar bistro Voila l-am descoperit prin ghidul Gault & Millau de prin 2019, unde era foarte bine recomandat. Am mâncat de câteva ori acolo și ne-a plăcut mereu mâncarea.

Este o casă cu vreo 4 camere pentru clienți, dar și o curte cu multă umbră unde e frumos de stat seara, ceea ce s-a și întâmplat. Au fost câteva mese cu vin mereu la rece (făcut de Davino), bufet cu mâncare, vreo 10 tipuri de aperitive și 5 feluri principale, cocktailuri și limonade se aduceau de la bar și, per total, am petrecut acolo de la 15:30 și până la 22:30 cu 47 de adulți și vreo 8 copii. A fost bine.

So, yeah. A fost și botezul. Am stresat copilul cu slujba de botez și baia forțată. Mă uit în fotografii la cât de zâmbitoare și fericită de atenție este înainte de baie, apoi cât de plânsă și stresată a fost în restul slujbei. Apoi am băut și am mâncat și ne-am distrat până târziu în seară la un fel de casual garden party.

În aceeași săptămână, eu și Matilda am sărbătorit 5 ani de căsătorie. Acum 5 ani eram cu dansul mirilor și rochii albe și multe feluri de mâncare. Nici nu ne închipuiam că 5 ani mai târziu vom face și botezul unei fetițe care în fiecare zi ne încântă și ne entuziasmează prin fiecare zâmbet și fiecare râs și fiecare gest prin care descoperă lumea din jurul ei. Așa s-au nimerit.

Ca la nuntă, o să zic cu cine am lucrat bine pentru botez.

Biserica Sf Nicolae Tabacu – Calea Victoriei. Am zis mai sus, au urmat ca la carte tot ce ține de un botez, ceea ce puțin fac acum. Voi decideți dacă asta este de bine sau nu. Biserica în sine este frumoasă, are și o curte plăcută, e un loc bun pentru botez și alte ceremonii. Preotul a știut să se poarte cu copilul, a manevrat-o cu blândețe, s-a jucat cu ea etc.

Voila le Bistrot – str Constantin Budișteanu 18. Sigur că da, îi recomand fără probleme pentru evenimente de 40, maxim 50 de persoane, în special pe vreme caldă când poți sta în grădină. Pe vremea rea, când trebuie să stai doar în interior, aș zice că maxim 35 de persoane încap confortabil acolo. Mâncare excelentă, băutură bună, serviciul a fost bun și el deși nu aveau mulți oameni în personal, iar prețurile sunt cele standard pentru genul acesta de petreceri.

Fotografii de Silviu Racheriu – la recomandarea lui Mariciu. Am primit fotografiile după vreo săptămână de la botez și am fost foarte mulțumit de ele. Aș mai apela și în viitor la Silviu.

Tort de la Grace Couture. Grace este una dintre cele mai bune cofetării din București, le găsiți prăjiturile în punctele de vânzare din Piață Dorobanți și Băneasa mall. Au prețuri mari de obicei. Surpriza a fost că la torturi au fost poate cu 10% mai scumpi decât alte oferte (și am cerut multe oferte), dar torturile lor sunt foarte, foarte bune și merită diferența de bani.

Matilda a cerut oferte la multe categorii. Dacă te uiți doar la prețul per kilogram, Grace par scumpi. Apoi cofetăriile “mai ieftine” încep să-ți spună de alte taxe: taxă de livrare, decorarea costă suplimentar, taxă de nu știu ce… și cum spuneam, ajung aproape la același preț. Mi-a plăcut la Grace Couture Cakes și că au totul online. Am comandat online tortul, am ales decorațiunile, mărimea, interiorul și restul, am ales data și ora de livrare și am făcut plata cu cardul fără să vedem pe nimeni de acolo. Am sunat noi o dată la telefon, cu câteva zile înainte, ca să confirmăm că vor fi pregătiți. Au fost. L-au și livrat la restaurant când noi nu eram acolo, deci chiar a fost totul contactless.

Noi am avut un tort Hazel Brandy din secțiunea torturi de copii, cu decorul cel mai ieftin (ceva cu baloane). Tortul a fost, citez “Blat de cacao, mousse de ciocolata belgiana cu alune caramelizate, mousse cognac Remy Martin, fructe confiate macerate in cognac.” A fost excelent, aș mai mânca unul.

Baloane de la SuperBaloane.ro. Tot așa, comandat online, le-au livrat ei la restaurant când nici nu eram acolo. Am vrut vreo 4 grupuri de baloane cu heliu, de pus din loc în loc, unele dintre ele baloane normale, altele din acelea din plastic lucios, cu numele Alice Ecaterina pe ele. La final le-am împărțit cu câțiva invitați și am mai luat și acasă. Cele normale s-au desumflat după două zile (membrana este poroasă, totuși), cele plastifiate au ținut mult mai mult timp, încă avem unul pe tavan aici la trei săptămâni de la botez.

Cabină foto de la OMGcabinafoto.ro Am avut o cabină foto la nuntă și a fost de succes, sute de fotografii făcute acolo și luate ca amintire acasă, de pus pe frigider. La nuntă am avut cabină de la Alto Photo Booth, dar acum n-au răspuns la emailurile Matildei de cerere de ofertă, așa că ne-am dus la alții.

Sistemul a fost cam același, o cabină închisă în care lumea a putut să se scălămbăie cum vrea, diverse obiecte cu care să te deghizezi, fotografii nelimitate, câte una printată pentru fiecare om fotografiat. Fotografiile au ieșit bune, deși vreo 5% dintre ele nu erau bine focalizate, însă no biggie.

 

 

 

    52 comentarii

  1. Prima conditie a noastra a fost sa nu bage copiii cu totul in apa. Am mers la vreo 3 biserici pana am dat de un preot care a acceptat fara probleme. Poate fi traumatizant pentru un bebelus, doar la noi e obiceiul asta medieval sa bagi copilul cu totul in apa. A doua conditie (si aici a trebuit sa facem concesii) a fost sa nu dea lingurita de vin copiilor, deoarece alcoolul nu are ce cauta in corpul unui bebelus. Multi spun ca sunt linistiti dupa botez, pai de asta sunt, ca li s-a dat alcool. Voiam sa aducem noi vin fara alcool, nu s-a putut.

      (Citează)

    • fiecare cu dileala lui, ce sa mai zic.

        (Citează)

    • Am doi copii care la 1 și 2.5 ani se scufundă și înoată și sar în bazin cu cea mai mare bucurie. Nu scufundatul în apă este traumatizant, ci tot procesul prin care un necunoscut îi apucă cum poate în timp ce urlă chestii și îl bagă brusc, cu forța, într-un lighean.

        (Citează)

    • Sa fiti sanatosi si bucurosi, Radu!

      +1 Deea, la fel gandesc si eu. Bine, astazi nu as mai face botez, dar acu’ 10 ani am facut de dragul familiei.
      Aia cu “se linisteste copilul dupa botez” e intr-adevar amuzanta rau.

      Ref la ce a zis Matilda cu “moda”, e funny faza dar adevarul este ca atat timp cat unii preoti nu insista sa bage copilul cu capul in apa in timp ce altii insista, este o intrebare legitima.

      Eu am fost si mai dubios la al doilea botez, ca era iarna si am verificat apa, sa nu fie prea rece :-)
      Cu aceasta ocazie am primit o mustruluiala de la popa, pe ideea ca temperatura apei e reglata de Duhul Sfant (nu glumesc). Am fost socat, nici pana azi nu mi-e clar daca popa chiar credea asta sau doar ma lua de prost. Inclin spre varianta a doua. Popa ne ia de prosti zicand lucruri in care nici el nu crede, enoriasii se prefac ca il cred, pentru ca nu sunt prosti.

      Cam asta e religia in Romania: un amestec de ipocrizie, relatii contractuale cu divinitatea si superstitii (de multe ori de sorginte pagana).

        (Citează)

    • Mihnea, daca consideri dileala sa nu ti se para ok sa dai alcool unui bebelus, asa sa fie. Au fost cazuri de bebelusi care au murit in urma botezului, cu plamanii plini de apa “sfanta”. Obicei barbar si incompatibil cu anul 2022. La catolici este atat de simplu si netraumatizant pentru bebelus, la noi de ce nu se poate?

        (Citează)

    • @Deea: mihnea e ala care considera normal sa mearga cu 180 pe autostrada cu limita de 130, plus alte chestii. Omul e in general un cocalar mizerabil. Nu fii surprinsa.

      @Radu: Felicitari!

        (Citează)

    • Deea: ma temeam sa nu rămână cu teamă de apă, dar a doua zi i-am făcut baie și a fost veselă ca întotdeauna. Botezul în sine este traumă, cu necunoscuți și mir și cântece.

        (Citează)

    • Deea mie mi se pare dileala sa insisti sa faci un ceremonial in care majoritatea chestiilor ti se par tampenii. Da, si mie mi se pare absolut horror sa dai alcool la copil, nici partea cu bruscatul si bagatul in cazan de un dubios cu sutana nu cred ca e f. placuta, etc. Iar pe chestia asta nu am botezat copilul si gata. Nu sa ma duc sa ma rog de popi sa isi schimbe traditia.

        (Citează)

    • Pai il puteati face catolic. Sau protestant. Acolo esti sigur ca nu-l baga complet in apa.
      Eu mi-i as face anglicani. Asta e, plang in avion, da’ o sa fie botezati intr-o confesiune bad ass.

        (Citează)

  2. Felicitări!
    Și pentru botez și pentru mărirea familiei spirituale! Frumoși cu toți .
    Buna gluma cu Isus .

      (Citează)

  3. Felicitari, arata totul foarte bine!

      (Citează)

    • Botezul la ortodoxi = barbarism
      Mai de graba vad ca BOR are un fetis pervers sa vada copii suferind!

      Ar trebui propus la preot sa incerce sa stea pe apate sa isi pune un prosop in fata si sa ii toarna cineva apa pe fata!
      Is curios daca ar mai baga copii mici sub apa.

        (Citează)

  4. Bietul Radu, crede ca o sa fie democrație… ahahaha.. o sa va stapaneasca Alice mai rau ca Leo DiCaprio pe Sam Jackson in Django Unchained…

      (Citează)

  5. Felicitari :)

    Cat a costat toata distractia?

    Preotii cu tehnica stiu sa stranga de nas bebelusul si sa ii astupe gura alea 2s cat il baga sub apa.

    Daca ii zici chef Radu Dumistrescu, i-ai vazut diploma de la institut din Franta?

    Destul de grele machiajele purtate pentru botez de zi, ar trebui mai light in astfel de ocazii.

    Probabil copilul nu se scoate din casa inainte de botez pentru ca se imbolnaveau si mureau foarte usor in vremurile evului mediu.

      (Citează)

    • da boss, aia cu scosul din casa pana “insert whatever bs” e maxima.
      serios ba, te miri cum supravietuieste rasa umana cateodata. hai sa fug repede sa inchid un geam ca ma trage curentul.

        (Citează)

    • @mihnea, discutam de supravietuirea copilului tau, nu a rasei umane. Pentru ca in trecut, inainte sa existe tot felul de “reguli” de protejare a nou-nascutilor, oamenii faceau cate 10 copii dintre care in jur de 4 ajungeau la adolescenta.
      Cam asta este discutia: daca iti moare un copil, de obicei poti sa mai faci altul, dar ramane o experienta traumatizanta pentru parinti.

        (Citează)

    • Alta chestie care mi se pare foarte superstitie e ca femeile insarcinate nu au voie la mare si mai ales nu au voie sa intre in apa marii ca sa nu isi riste sarcina.

      Nu stiu cum exista populatie in orasele de coasta…

        (Citează)

    • Nescosul din casă părea o metodă să te forțeze să faci mai rapid botezul.

      N-aș zice preturi pentru că la anul nu vor mai valabile. Restaurantul a fost peste 3k, cu totul aproape 5k.

        (Citează)

  6. au fost cazuri de copii care au murit in somn, fara nici un factor extern. a da, acum de cand cu stiinta e un sindrom, bine ca nu e ceva bau bau din cer.

    la varsta lor nu exista trauma. traumatizant e si cand il scoate pe cosu de fum, stii tu de unde. aia nu e traumatizant ca ii sunt stranse oasele capului?
    e traumatizant ce vrei tu sa fie asa.

    Deea:
    Mihnea, daca consideri dileala sa nu ti se para ok sa dai alcool unui bebelus, asa sa fie. Au fost cazuri de bebelusi care au murit in urma botezului, cu plamanii plini de apa “sfanta”. Obicei barbar si incompatibil cu anul 2022. La catolici este atat de simplu si netraumatizant pentru bebelus, la noi de ce nu se poate?

      (Citează)

    • Dialogul cu tine e lobotomizant, argumentele tale sunt pur si simplu ridicole, un atac la orice bruma de inteligenta.

        (Citează)

  7. vezi ca la nemti parca au autostrada fara limita.
    acolo cum facem, suntem toti prieteni gen?

    Giani Mucea:
    @Deea: mihnea e ala care considera normal sa mearga cu 180 pe autostrada cu limita de 130, plus alte chestii. Omul e in general un cocalar mizerabil. Nu fii surprinsa.

    @Radu: Felicitari!

      (Citează)

    • Da, daca nu e limita de viteza atunci nu e nici o problema sa mergi cu ce viteza vrei.

      Cred ca ti s-a mai explicat asta dar ai ignorat explicatia: problema nu e viteza absoluta ci diferenta intre viteza ta si viteza cu care merg restul masinilor pe bucata aia de drum. Si nu-i bai ca ai merge cu 10 km peste viteza traficului, ca plm, nu tine nimeni cu dintii sa respecti legea la liniuta. Dar cand ai o diferenta prea mare, creste riscul foaaaarte mult. Tie nu-ti pasa, ca te consideri zmeu, dar fiecare retardat care a produs un accident s-a crezut zmeu inainte.

      Deci, cocalar mizerabil. Ca sa pun capat discutiei, sper sa nu mai iei si pe altcineva cu tine cand dai check-out.

        (Citează)

    • @Giani: cred că-ți poți spune părerea fără astfel de etichete. Sau măcar unele adecvate situației, gen “șofer inconștient”.

        (Citează)

    • Scuze Radu, your house – your rules. “Șofer inconștient” e o sugestie bună.

        (Citează)

  8. Ca sa folosesc o urare venita din aceleasi vremuri intunecate in care tineam copiii in casa pana la botez: Sa va traiasca!

    Si eu eram anti-botez si am incercat sa evit, eram si ingrijorat de fazele cu scufundatul, de faptul ca era iarna si frig etc. Am cedat evident la presiunile familiei, raspunsul meu a fost sa externalizez absolut orice problema catre nasi si bunici.
    Vrea popa mai multa spaga? Sa discute cu nasul. Urla copilul dupa ce a fost la scuba diving? Sa-l potoleasca soacra, care imi explica zilnic ca plange ca nu e botezat.

      (Citează)

    • Sorin: Urla copilul dupa ce a fost la scuba diving? Sa-l potoleasca soacra, care imi explica zilnic ca plange ca nu e botezat.

      That was funny. Am auzit și eu spus că după botez va fi mai liniștită, o sa vad eu! Am pufnit în râs. Este fix la fel. Poate nu a ieșit Satana bine…

        (Citează)

  9. grija la limbaj, ca eu vorbesc frumos.
    deci tu pe germania pe autostrada fara limita te oferi sa mergi tot cu 120 la consum? si sa te plangi ca sunt nesimtiti care merg cu 240 si sa le tii tu un pic de morala?

    de la 130 la 180 nu e mare diferenta, sa stii. doar daca esti sarac.

    Radu – cum permiti asemenea limbaj si injurii in comentarii? eu am fost decent in exprimare tot timpul, si pt asta sunt injurat si mi se doreste moartea.
    cum e posibil asa ceva??

    Giani Mucea:
    Da, daca nu e limita de viteza atunci nu e nici o problema sa mergi cu ce viteza vrei.

    Cred ca ti s-a mai explicat asta dar ai ignorat explicatia: problema nu e viteza absoluta ci diferenta intre viteza ta si viteza cu care merg restul masinilor pe bucata aia de drum. Si nu-i bai ca ai merge cu 10 km peste viteza traficului, ca plm, nu tine nimeni cu dintii sa respecti legea la liniuta. Dar cand ai o diferenta prea mare, creste riscul foaaaarte mult. Tie nu-ti pasa, ca te consideri zmeu, dar fiecare retardat care a produs un accident s-a crezut zmeu inainte.

    Deci, cocalar mizerabil. Ca sa pun capat discutiei, sper sa nu mai iei si pe altcineva cu tine cand dai check-out.

      (Citează)

    • Cateva chestii:

      – e ok ca vorbesti frumos; incearca sa nu fii nici cocalar mizerabil, asta cred ca ar fi nivelul urmator pentru tine;
      – nu-ti doreste nimeni moartea, relax snowflake. Doar ca, daca mergi cu 180 in locuri in care alti oameni merg cu 130, s-ar putea sa te gaseasca ea pe tine. Eu, ca principiu, nu am nimic impotriva cand vitejii aleg sa se infasoare in jurul unui stalp, dar ma deranjeaza cand trag si oameni nevinovati dupa ei.

      In rest, nu stiu cum ai tras tu concluzii cu ce viteza ma ofer eu sa merg pe autostrada in Germania. Ziceam doar ca acolo poti sa mergi cu cat vrei, ca traficul se asteapta sa mergi cu cat vrei. Adica plm, nu inteleg cum poti sa scrii asta si ca nu e mare diferenta intre 130 si 180 si sa te superi ca iti zic ca esti dobitoc? Cum?

        (Citează)

    • Mihnea, ți-am mai zis, ești parte din motivul pentru care atâția oameni mor în România pe șosele. Tu te lauzi cu asta dar apoi te plângi când lumea te înjură.

      Dacă tot îi dai cu Germania și autostrăzile nelimitate, poate ai observat că acolo devii parțial vinovat în accident dacă aveai totuși peste 13 la ora. Iar porțiunile fără limită sunt puține, când am mers eu pe autobahn veneau des limitări la fiecare intersecție, ieșire și altceva.

        (Citează)

  10. Dintotdeauna mi s-a părut aiurea presiunea asta socială cu “așa se face”, “armonie in familie” etc. De ce sa te pui pe tine și copilul tau pe plan secundar, doar ca să ii mulțumești pe alții? De ce nu invers, și ceilalți să te accepte așa cum ești și să îți respecte dorințele și principiile? Iar petreceri se pot organiza și independent de motivele astea religioase

      (Citează)

    • @Matilda, răspunzi tu?

      Pe scurt aș zice că nu te pui pe tine pe plan secundar, ci rezolvi o problemă cu minim de efort. Îți protejezi liniștea.

        (Citează)

    • @nwradu, interesant framing-ul drept “problema de rezolvat”. Si eu cu sotia am trecut prin asta, si am ales sa spunem pas la botez, pentru ca nu ne reprezinta. Cateva rude mai traditionaliste au ridicat din spranceana dar prietenii apropiati au apreciat ca nu am cedat presiunilor si am facut cum am simtit. Pentru noi asta a fost rezolvarea “problemei”, cu zero efort, si care nu a dus la nicio schisma in cadrul familiei. Plus ca baiatul o sa aiba libertatea sa isi aleaga ce religie o sa vrea el, cand o sa creasca (in loc sa i-o impunem noi).

        (Citează)

    • Pai m-am pus pe primul plan, pe mine și pe copilul meu. Poate Radu nu avea mare chef de botez, însă mie întotdeauna mi-a plăcut ideea de familie mare. Și familia necesita efort și munca și petreceri și timp investit și eu sunt ok cu asta.

        (Citează)

  11. Pe la ce botezuri am fost, in Bucuresti toate, temperatura apei a fost verificat si iesea aburul din cristelnita.

    Pare ca unii preoti au facut scoala special pe tema bagatului in apa a bebelusui, la cei tineri am vazut in special ca au grija la protejat copilul.

    BOR pare ca isi imbunatateste procedurile, ca orice corporatie.

      (Citează)

    • BOR se adapteaza panselutelor, care au pretentii la temperatura apei, nu cumva bibeloul lor pretios sa stea 2 secunde in apa la 35 grade, cand ei stau cu termometru cu laser acasa si fac apa la 37 grade FIX, dar FIX.

      panselute care sunt prinse emotional intre dorinta batranilor, dar ei sunt cu biserica, doar minus partile care au ales ei ca nu le convin.
      trebuie ei sa negocieze orice aspect al vietii, baga-l in apa, dar vezi pana la gat, dai impartasanie dar nu cu vin, ci cu lapte din titzi, de astea.

      serios ba, voi va vedeti la ce ati ajuns?

        (Citează)

    • Dude, tu chiar ai o problema. Da, cand ai copil, te intereseaza temperatura apei, te intereseaza daca popa il baga cu totul in apa sau nu, detalii de genul asta. Sarcasmul tau de 2 lei (“bibeloul tau pretios”) nu-si are rostul pe aici.

        (Citează)

  12. hai sa concluzionam ca avem pareri diferite.
    e ok, nu incercam sa ne influentam reciproc ca unul din noi are dreptate, si toata lumea e fericita.
    hai la o limonada rece, un subiect pe care sa fim de acord tot gasim si noi. :))

    Deea:
    Dude, tu chiar ai o problema. Da, cand ai copil, te intereseaza temperatura apei, te intereseaza daca popa il baga cu totul in apa sau nu, detalii de genul asta. Sarcasmul tau de 2 lei (“bibeloul tau pretios”) nu-si are rostul pe aici.

      (Citează)

  13. nwradu:
    Nescosul din casă părea o metodă să te forțeze să faci mai rapid botezul.

    N-aș zice preturi pentru că la anul nu vor mai valabile. Restaurantul a fost peste 3k, cu totul aproape 5k.

    3000 / 5000 de lei sau euro?

      (Citează)

  14. 1. nu ma laud. remarcam o chestie la fel cum faceai si tu.
    tu te ai laudat ca mergi cu 120, eu m am laudat ca merg cu 180
    2. nu am omorat pe nimeni si nu am cauzat nici un accident – din vina mea sau indirect.
    am mai zis, mai degraba luzari ca ala de la protv de facea 0-100 pe autostrada, cu 0 km/h oprit pe b1 cauzeaza probleme, nu eu.

    nwradu:
    Mihnea, ți-am mai zis, ești parte din motivul pentru care atâția oameni mor în România pe șosele. Tu te lauzi cu asta dar apoi te plângi când lumea te înjură.

    Dacă tot îi dai cu Germania și autostrăzile nelimitate, poate ai observat că acolo devii parțial vinovat în accident dacă aveai totuși peste 13 la ora. Iar porțiunile fără limită sunt puține, când am mers eu pe autobahn veneau des limitări la fiecare intersecție, ieșire și altceva.

      (Citează)

  15. mihnea e genul de comentator care ma face sa las din ce in ce mai rar comentarii pe singurul blog pe care-l mai citesc. Sunt sigur ca are cont pe Trafic Tube, sau cum era site-ul ala.

    Era vorba de un botez. Felicitari!

      (Citează)

    • Mda, de asta imi pare si mie rau, ca am avut o discutie cu un sofer inconstient la un articol care anunta un botez. Plm.

        (Citează)

    • uitate la primul comment, sa vezi cine a inceput dileala. te iert.

        (Citează)

    • mihnea:
      uitate la primul comment, sa vezi cine a inceput dileala.

      Stiu ca eu si ar fi trebuit sa fiu mai atent, ca nu despre asta e articolul si faptul ca eu iti zic ca esti sofer inconstient nu isi are locul aici.

      mihnea:
      te iert

      Lol.

        (Citează)

  16. Ali:
    @nwradu, interesant framing-ul drept “problema de rezolvat”. Si eu cu sotia am trecut prin asta, si am ales sa spunem pas la botez, pentru ca nu ne reprezinta. Cateva rude mai traditionaliste au ridicat din spranceana dar prietenii apropiati au apreciat ca nu am cedat presiunilor si am facut cum am simtit. Pentru noi asta a fost rezolvarea “problemei”, cu zero efort, si care nu a dus la nicio schisma in cadrul familiei. Plus ca baiatul o sa aiba libertatea sa isi aleaga ce religie o sa vrea el, cand o sa creasca (in loc sa i-o impunem noi).

    Pai oricum isi poate alege orice religie, chiar daca e botezat ortodox :)

      (Citează)

  17. mihnea:
    BOR se adapteaza panselutelor, care au pretentii la temperatura apei, nu cumva bibeloul lor pretios sa stea 2 secunde in apa la 35 grade, cand ei stau cu termometru cu laser acasa si fac apa la 37 grade FIX, dar FIX.

    panselute care sunt prinse emotional intre dorinta batranilor, dar ei sunt cu biserica, doar minus partile care au ales ei ca nu le convin.
    trebuie ei sa negocieze orice aspect al vietii, baga-l in apa, dar vezi pana la gat, dai impartasanie dar nu cu vin, ci cu lapte din titzi, de astea.

    serios ba, voi va vedeti la ce ati ajuns?

    E doar treaba parintilor ce temperatura sa aiba apa in care isi baga copiii, nu a ta.

      (Citează)

  18. Ati avut meniu traditional, cu sarmale si friptura, sau ati luat ceva mai modern?

      (Citează)

    • Su shi + burgerii din “Turul Burgerilor”🤣🤣🤣
      Cre’că acesta este meniul cumetriilor între vlogări 😉
      Până una alta, eu felicit tânăra familie pentru dorința de a crește și educa domnișoara înconjurată de oameni ce manifestă umanitate. Un gând bun 🤗

        (Citează)

  19. Mariciu a fugit de la Saga direct la botez? Altfel nu inteleg de ce ai veni cu o bratara din aia la un eveniment de genul…

      (Citează)

    • O dovadă în plus că atât îl duce capul. Probabil va și dormi cu brățara următoarele câteva săptămâni.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus