Am fost la Direcția Taxe Impozite pentru o nouă experiență relaxantă cu administrația orașului

Am fost să declarăm apartamentul la impozite sector 3. Vă spuneam că trebuie mers la ghișeu, nu-i ca în sectorul 4. Orice interacțiune cu administrația este amuzantă, dacă măcar îți rezolvi treaba, și probabil generatoare de AVC-uri dacă nu o rezolvi.

Am intrat acolo. Noi aveam programare făcută online pentru ora 9:30, așa că am fost poftiți imediat la biroul pentru programări online. Bineînțeles că a început scandal în sală (erau 4 birouri și în fața lor vreo 10 scaune cu oameni care își așteptau rândul), cineva ne-a acuzat rapid că ne băgăm în față. A fost lămurit de angajații biroului că noi avem programare online. “-Eh… onliiiine, păi bine că intrați direct cu programare!”

Apoi, noi am predat actele și a început analiza contractului de cumpărare, ca să fie clar ce cote de teren avem în proprietate, valori șamd. Matilda a stat la birou, eu în zona de așteptare, așa că am observat toată operațiunea.

La un alt birou, un bărbat făcea scandal pentru că i se cerea să plătească impozitul pe întreg anul în curs pe un automobil pe care-l vindea. “-Nu, se poate și pe un semestru!”, insista acesta. I-a explicat chiar șefa serviciului, care auzise discuția de la biroul vecin, că începând cu 2016 Codul Fiscal prevede că vânzătorul plătește impozitul pe întreg anul în curs, iar cumpărătorul plătește începând cu anul calendaristic următor. Nu contează când se face vânzarea-cumpărarea. “-Nu-i adevărat, se poate și pe jumătate de an!” “-Ba nu se poate, legea este lege, dacă nu plătiți pe tot anul nu vă dăm radierea!” “-Ba da, mi-o dați pentru că se poate plăti și pe jumătate de an!” Și tot așa, cu voci din ce în ce mai puternice, până când omul a fost poftit afară cu mesajul că, atunci când va plăti pe totul anul, va primi radierea.

În apărarea lui, nu i-a explicat nimeni că da, se poate plăti impozitul doar pe un semestru, dar în ideea că îl plătești în rate. Un semestru acum, altul peste câteva luni. Dacă vrei radiere, trebuie plătit pe totul anul înainte de asta.

Cineva și-a uitat un card bancar la casierie. Următorul plătitor iese din casierie cu cardul bancar în mână și țipă: “-Cineva a uitat un card din ăsta… cu bani aici. Scrie ing pe el”. Și a pronunțat ING pe litere în română, i-n-g, ca prescurtarea de la inginer. Banca aceea este de o mie de ani în România, cum să nu știi că se pronunță ai-en-gii?

Alt bărbat se satură de așteptat, se ridică brusc și se duce direct la un birou care era liber de public și unde o domnișoară lucra ceva în actele ei. Sare în apărarea domnișoarei o altă colegă, care îi spune bărbatului că domnișoara respectivă este nouă și momentan emite doar certificate fiscale, nu rezolvă și alte probleme. Este întrebat bărbatul dacă are bon de ordine. Are. Ce număr? 17. “-Eh, suntem la 15 momentan, când vă vine rândul veniți la biroul meu”, spune colega mai experimentată.

Bărbatul respectiv, care purta o geacă cu trei numere mai mari decât avea nevoie, purta și mască, dar sub bărbie. Având în vedere că masca nu mai este obligatorie, de ce să o porți sub bărbie? Fie o porți pe mutră, dacă așa vrei, fie nu o mai porți deloc, nu?

Bărbatul se mută direct la biroul colegei experimentate. Aceasta îi spune iar “-Suntem la numărul 15 acum, așteptați să apară numărul 17!” “-Eeeei numărul 17, e cu numere acum și din astea…”, mormăie respectivul. Se întoarce la locul lui. Românii și bonurile de ordine, chiar ideea de bon de ordine, sunt ca baba și mitraliera.

Între timp, inspectorul fiscal la care era Matilda lucra pe repede-înainte. Știți cum e când ai biroul plin de hârtii și trebuie de urgență să rezolvi ceva și răscolești prin toate și cauți disperat? Așa era acolo, se mișca la o viteză de părea că are 4 mâini, karatiștii ar fi fost invidioși. Ne-a spus de mai multe ori că avem slot de doar 15 minute, așa că trebuie rezolvat totul în 15 minute!

A citit cu mare atenție contractul de vânzare-cumpărare, că scrie pe acolo detalii importante despre suprafețe. A întrebat ce-i cu locul de parcare, care este 1/4 dintr-un lot aflat la -1 nivelul, dar -1 este totuși la suprafață deși se numește -1, chiar dacă există și subsol -1.

Apoi a instruit-o pe Matilda cum să completeze un formular prin care cere înscrierea apartamentului la impozite. Noi am venit cu el semi-completat de acasă, dar sunt multe câmpuri misterioase în care nu știam ce să scriem, așa că am așteptat acolo instrucțiuni. S-a citit contractul, s-a completat unde era cazul. Doamna respectivă și-a cerut din nou scuze că durează atâta, dar trebuie făcute cu atenție toate. Matilda a spus că nu-i nici o problemă, nu ne grăbim nicăieri, se poate face pe îndelete. “-Nu, nu, avem doar 15 minute, apoi vine altă programare!”

Apoi m-a chemat și pe mine să semnez niște acte, în calitate de coproprietar. Am semnat câteva și apoi am văzut că era greșit prenumele meu în ele. Am semnalat asta și “fuuuuck!”, o grămadă de acte de refăcut și printat din nou. Și-a cerut scuze pentru neatenție. Noi am zis “-Nu-i nimic, se întâmplă oricui!”. S-au refăcut actele.

Mă uitam la biroul acela în întregimea sa. Destul de old school ca mobilier, se vedea că nu fusese renovat recent. 4 birouri simple și 4 scaune în fața lor. Am apreciat că măcar nu erau ghișee la care să stai aplecat ciudat. Încă 10 scaune pentru așteptare. Periodic câte un om făcea scandal, că politețea nu-i punctul forte al românilor, deși o vorbă bună rezolvă atât de multe lucruri. I se răspundea tot cu scandal, desigur. Din când în când intra câte un alt client cu întrebări ce aveau răspuns clar pe diversele afișe din cameră, precum “-Aici e casieria?” sau “-Ce acte îmi trebuie ca să radiez o mașină?”. Nu-i deloc un mediu plăcut de muncă. Totul se face în regim de urgență, aproape orice om vine cu capsa deja pusă, e gălăgie, e lumină rece ca de morgă, dacă te duci la toaletă se uită 10 oameni urât la tine că de ce faci asta și nu muncești non-stop. Este stres în fiecare moment al zilei și probabil volum mare de muncă, la câte mașini și apartamente și alte lucruri se tranzactionează și impozitează zilnic.

Ah, și am uitat să zic elementul care a pus capac experienței, de m-a făcut să pufnesc în râs. La vreo 5 minute după ce am intrat noi acolo, a început cineva să dea cu o bormașină. Zgomot din acela românesc de bormașină în bloc. Întreaga clădire este îmbrăcată în schele pe afară, nu știu dacă se renovează sau reabilitează, dar a început o bormașină de nu se mai auzea om cu om.

Ne-am felicitat apoi că nu am venit și cu Alice acolo. Am lăsat-o acasă cu bunicii, să le urle lor în cap. Dacă o duceam acolo și pe lângă scandal și bormașină mai urla și un copil, cred că cineva scotea un AR-15 sau macgyverea pe loc unul și făcea un mass shooting. Era genul acela de atmosferă.

Dar v-am spus, politețea rezolvă multe. Matilda și cu mine suntem mereu zâmbitori și politicoși, ne cerem scuze dacă greșim ceva, suntem orientați pe depășirea problemei, nu pe cramponat în a cui este vina. Și mereu funcționarii ne răspund cumva cu aceeași monedă, că se adaptează probabil instinctual la cum sunt tratați de fiecare om în parte. Ne-am despărțit cu apartamentul pus la impozite, urări de sărbători fericite, mulțumiri că s-a rezolvat, “servici ușor” și multe zâmbete de ambele părți. Omul care s-a așezat imediat după noi în scaun, de nici nu apucase Matilda să se ridice, nici măcar un “bună ziua” nu a zis. A început direct pe un ton răstit cu “am primit decizia asta de impunere…” de parcă i-ar fi trimis-o personal femeia din fața lui.