un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Volta este noul accesoriu de GoPro pe care mi-l doresc

31 Mar 2022  ·

TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

Eu am un GoPro Hero10 și am luat apoi și un Media Mod pentru el, care adaugă microfoane foarte bune camerei.

Volta o transformă apoi într-o cameră perfectă de vlogging. Volta este un mâner ce poate deveni trepied. În interiorul său este o baterie care poate alimenta GoPro-ul pentru 4 ore de filmare 5,3K la 30 FPS, deci probabil tot cam atât și pe clasicul 4K. Pe mâner sunt butoane, pornești și oprești înregistrarea de acolo, ceea ce pare mult mai simplu decât să apeși butonul ultra-rugged Record de deasupra camerei.

Volta se poate conecta și prin Bluetooth la cameră, funcționând ca telecomandă de la distanță. Pe lateral are încă o mini-prindere stil GoPro, e gândită ca să agăți direct Volta de vreun alt suport, dar practic poți pune acolo și o micuță lampă sau alt accesoriu.

Mi se pare… ideal. Cu tot cu bateria camerei, rezultă vreo 5 ore de filmare 4K, poate chiar mai mult, o autonomie bună pentru a filma o zi întreagă de ceva… daily vlog, turism, vizitat o fabrică, mers într-o drumeție și filmat din când în când ce este interesant. Pentru mine acest scenariu (mai puțin drumeția :D) este foarte important.

Și ideea de telecomandă este bună. Poate pui camera undeva și apoi face skateboard în fața ei sau sari spectaculos în piscină sau altceva. Există deja telecomenzi pentru GoPro, dar aceasta dublează ca trepied cu baterie.

130 de euro, compatibil cu Hero9 și Hero10. Să vedem când apare în stoc.

    5 comentarii

  1. Este in stoc pe gopro.com iar daca ai abonament la ei este 90 Euro.

      (Citează)

  2. “aici sunt banii dumneavoastră” deci. 😅 Oh well, fiecare cu pasiunea lui

      (Citează)

  3. Mie mi se pare cam fitza. Am vazut manere de genul asta, care se transforma in trepied, cu 7-8 dolari pe siteurile chinezesti. Eu mi-am cumparat un trepied simplu – am dat 1 dolar – pe vremea cand aveam si transport gratis de la chinezi (acum nu mai este). L-am folosit de vreo doua ori, nici nu mai stiu pe unde o fi acum. Astfel de produse sunt ca sendwichmakerul – il folosesti de doua ori pe an.

      (Citează)

  4. Nu trepiedul este USP, ci “Acumulatorul”. Ăla este chestia cu adevărat inovativă. Probabil acumulatorul este 70% din preț.

    Kopa_Kopan:
    Mie mi se pare cam fitza. Am vazut manere de genul asta, care se transforma in trepied, cu 7-8 dolari pe siteurile chinezesti. Eu mi-am cumparat un trepied simplu – am dat 1 dolar – pe vremea cand aveam si transport gratis de la chinezi (acum nu mai este). L-am folosit de vreo doua ori, nici nu mai stiu pe unde o fi acum. Astfel de produse sunt ca sendwichmakerul – il folosesti de doua ori pe an.

      (Citează)

  5. Nu e 70%, si oricum preturile sunt umflate cu pompa. Toate draciilea astea au acumulatori 18650 in ele, practic e un trepied sper premium de 90 de lei cu 2 acumulatori (sper ca buni, gen samsung) cu 50 de lei. Nu e nimic inovativ, poti sa iti faci si tu cu scuipat, duct tape, 2-3 cabluri, lucrand intr-o pestera :))

    Mihai:
    Nu trepiedul este USP, ci “Acumulatorul”. Ăla este chestia cu adevărat inovativă. Probabil acumulatorul este 70% din preț.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus