un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Disney+ se lansează în România “la vară” (yey!)

26 Jan 2022  ·

FOOD & LIFESTYLE, TEHNOLOGIE  ·

44 comentarii

Disney+ a anunțat oficial că se va lansa în România cândva în vara 2022. Anterior știam doar de 2022, dar acum este “this summer”. Prin urmare, poate însemna oricând din iunie până în august inclusiv. N-au anunțat prețul.

Atunci are loc o extindere masivă a acoperirii în lume, cu 42 de țări nou adăugate.

Albania, Algeria, Andorra, Bahrain, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Czech Republic, Egypt, Estonia, Greece, Hungary, Iraq, Israel, Jordan, Kosovo, Kuwait, Latvia, Lebanon, Libya, Liechtenstein, Lithuania, Malta, Montenegro, Morocco, North Macedonia, Oman, Palestine, Poland, Qatar, Romania, San Marino, Saudi Arabia, Serbia, Slovakia, Slovenia, South Africa, Tunisia, Turkey, United Arab Emirates, Vatican City, Yemen.

Chiar și atunci nu este vreo garanție că întreg conținutul lor va fi disponibil și în România. După cum știți de la toate serviciile de streaming, unele filme sau seriale au drepturi diferite de difuzare în diverse țări. Să sperăm că nu va fi cazul.

Disney+ va veni cu seriale originale precum The Mandalorian în universul Star Wars și WandaVision, Hawkeye, The Falcon and Winter Soldier și Loki în universul Marvel. Mai sunt în lucru și altele precum Obi-Wan Kenobi și câteva seriale Marvel pentru segmentul young adults.

Disney+ transmite deja și toate filmele Marvel, Star Wars și Disney din trecut. Ei spun de mii de filme disponibile în platformă. Desenele animate (inclusiv Pixar) cred că ar putea atrage mulți plătitori. Personal mă voi abona pentru a vedea filmele și serialele lor originale, dar nu renunț la Netflix, care mi se pare că adaugă mult mai des și mult mai mult conținut original interesant pentru mine. Voi vedea după câteva luni cu Disney+ ce fac în continuare cu acest serviciu și totul depinde, desigur, și de prețul la care va intra în România.

sursa: Hollywood Reporter.

    44 comentarii

  1. Mai ramane sa vedem daca vom avea vreodata Apple TV+
    In rest, HBO Max se va lansa in 22 februarie parca.

      (Citează)

  2. Nice

      (Citează)

  3. Eu am mai mari așteptări de la HBO Max

      (Citează)

  4. Iosif:
    Mai ramane sa vedem daca vom avea vreodata Apple TV+
    In rest, HBO Max se va lansa in 22 februarie parca.

    Salutare, cat de sigura e info asta si de unde e ca nu gasesc nimic pe net…

    multam!

      (Citează)

  5. Aici, in IE, e lansat din 23 Martie 2020. Cateva luni au avut probleme maricele cu “buffering”. Era haios ca ieseam din film, dadeam play imediat si mergea de parca nu s-a intamplat nimic. S-a rezolvat eventual, cand au adaugat suficienta capacitate.
    Le-a luat mult sa transmita consistent Atmos. Mergea, faceau ei un upgrade destept, nu mergea. Apoi mergea iarasi. S-a rezolvat si asta.

    Sunt multe multe care merita vazute pe Disney+. Dupa ce au adaugat Star, practic s-a dublat!
    Sunt cateva NatGeo in 4k – nu multe, dar cate sunt sunt absolut impresionante! Sunt cateva zile de orgazme vizuale!

    Nu ai zis nimic de Boba Fett. Asta imi place cel mai mult dintre toate serialele “originale” pe care le-au facut pana acum. Azi a aparut episodul 5. Deci diseara am treaba :)

    Sunt relativ scumpe, 22E, filmele care sunt pe bani, cum a fost Black Widow pana l-au dat la liber. Dar tot e mai ieftin decat cinema cu popcorn si suc la bani de diamante. Si cu TV bun si sistem audio decent, arata si suna mai bine decat o sala ordinara de cinematograf.

    Arata spectaculor filmele marcate cu “IMAX Enhanced” – adica practic toate Marvel.

    E imposibil sa spun cum ca as renunta la Netflix doar pentru Disney+. Merita amandoua, un pic de plus pentru Netflix. Merita cumparat Disney+ anual, nu lunar, discountul e chiar bun.

      (Citează)

    • Nu știam că Boba Fett este lansat. Mulțumesc de comentariu, par interesante documentarele respective, am văzut și eu că au parteneriatul cu Nat Geo și mă întrebam dacă sunt și filmate bine.

        (Citează)

  6. LoL, inca un serviciu care vrea bani pentru 3 seriale =))

      (Citează)

  7. devine obositor sa ai 15 abonamente, fiecare cu palaria lui. sa faca careva un agregator

      (Citează)

    • Sunt agregatoare o gramada pe internet. Doar ca nu sunt legale. :)

        (Citează)

    • @add, iti activezi plata recurenta si scapi de stresul de a plati in fiecare luna fiecare serviciu. Apoi poti sa folosesti un Chromecast cu Google TV si ai toate filmele agregate in acelasi loc.
      Desigur ca asta inseamna o suma consistenta pe care sa o platesti in fiecare luna pentru abonamente, dar ai acces la mai mult continut decat vei putea urmari in 2 vieti.

        (Citează)

    • Pentru ușurință poți opta să plătești cu PayPal pentru aceste abonamente. Le vezi mai bine grupate acolo.

        (Citează)

  8. Sotia mea impreuna cu cel mic asteapta cu nerabdare lanseara Disney+.
    Am avut ocazia, la finalul anului trecut, sa incerc Disney+ in Danemarca pentru cateva zile. Pe mine personal m-au atras mai mult emisiunile National Geographic disponibile pe platforma, eu nefiind un fan al lumii Marvel (sau afilmelor cu Super-eroi in general.
    Cred ca abonamentul merita pentru toti cei care au copii mici, filmele disney fiind cu siguranta printre cele mai frumoase desene animate pentru copii. Pentru simplu fapt ca o sa scap de stresul de ai pune celui mic filme fara a fi nevoie sa apelez la alte “artificii”, ma vad nevoit sa ma abonez la ei (sper doar sa fie mai scump decat abonamentul la Netflix).

      (Citează)

  9. add:
    devine obositor sa ai 15 abonamente, fiecare cu palaria lui. sa faca careva un agregator

    Kodi si Sarsaila egal love agregator..

    Netflix 12eur/luna, Molotov 4, SALTO 6 ..in conitiile in care pe Prime (35eur/an) l-am uitat ..

    Zicea careva pe aici ca asa au izbutit americanii sa imblanzeasca hakerul din noi..

      (Citează)

  10. Cam sec comunicatul lor de azi, aș fi vrut mai multe detalii, dar mă rog… e bine și așa rău. :D

      (Citează)

  11. Si eu mictionez cam pe tot ce inseamna universul Marvel, pe toti mascaricii tip Vin Diesel i-as plesni in stil kumite,iar singurul serial oarecum la tema pe care l-am urmarit cu placere a fost Gotham.
    Mea culpa ca fac nota discordanta,dar eu unde in Romania as putea urmari filme de arta, premiate la festivalurile de la Berlin, Cannes, Venetia sau San Sebastian ?
    In general cinematografie europeana, asiatica ori din restul lumii, nu toate cacaturile hollywoodiene, de popcorn,cu “Yaaay , motherf….s”… ?
    Retoric, evident ca nicaieri, ca au grija intotdeauna sa vina niste semidocti cu “piar”,cum ca “nu exista cerere” dom’le…
    Da’ eu sunt dintr-aia anacronici, ca si pe cablu daca vreau Arte tv, 3sat sau BBC HD raspund aceiasi “roboti” imbecili ai “piarului”

      (Citează)

    • Merge si tiff unlimited 2-3 luni, din pacate ritmul in care adauga continut nou e prea lent ca sa merite abonamentul pe termen lung.

        (Citează)

    • @George, nu este vorba de “piar”, este vorba doar de bani. Daca nu sunt suficienti clienti potentiali pentru un serviciu de filme de arta, nici nu vor exista platforme care sa le aduca in Romania.

      Dar cu toate astea, daca vrei, poti gasi destul de multe filme. Pe langa cele 2 platforme prezentate mai sus, ar mai fi Cinesquare sau Dafilms.

        (Citează)

    • Cred că se difuzează și prin cinematografe, dar nu este o piață mare pentru ele, așa că nu sunt așa ușor de găsit. Ești printre puținii care vrea filmele “Artă”.

      Nu se vând și pe discuri, la o adică? Sau nu se cumpără pe streaming?

        (Citează)

  12. Merge stremio bine. Si cand nu merge si mai bine, mai putin timp pierdut.

      (Citează)

  13. Nu sunt sigur ca vreau sa le dau banii mei, nu prea imi place ce au facut si cum considera ei ca Romania e tara de lumea a 3-a.

      (Citează)

    • spre deosebire de… care companii?

        (Citează)

    • Desi in esenta au dreptate, Romania e tara aia unde oamenii isi iau cel mai scump abonament de Netflix si il impart la 4 familii sa iasa mai ieftin.

        (Citează)

    • @Sorin, sigur doar in Romania se intampla asta, in alte tari sunt cate 2 abonamente pe fiecare familie.

        (Citează)

    • Gaelex:
      Nu sunt sigur ca vreau sa le dau banii mei, nu prea imi place ce au facut si cum considera ei ca Romania e tara de lumea a 3-a.

      La câtă piraterie este aici, nu văd de ce ar fi lansat din start. În România se piratează la greu filme disponibile pe Netflix pentru 40 de lei/lună. Nu-i vorba de lipsă de bani, e un stil de viață, este mai ușor să furi decât să plătești pentru acel bun digital. Și atunci de ce să-și facă Disney sau altcineva o misiune din a veni aici în primul val?

        (Citează)

  14. Cu VPN poți avea deja oricare dintre serviciile astea pe SUA unde contentul e mult mai mare…singurul minus e lipsa titrarii in lb romană….

      (Citează)

  15. Poate trebuie mentionat ca HBO au scos suportul pentru televizoare mai vechi, chiar ieri am primit eroarea pe televizor.

    Vad ca se mai plang si altii.
    https://www.mobzine.ro/2022/01/o-mizerie-hbo-go-nu-este-disponibil-pentru-acest-model-de-dispozitiv/

    TV-ul meu merge perfect, are lag foarte mic comparat cu alte televizoare mai noi, de ce l-as schimba? Netflix merge perfect, s-a gasit HBO cu mizeria lor de aplicatie sa nu mearga.

      (Citează)

  16. Deja sunt prea multe, devine prea scump sa te abonezi la toate. As prefera sa aleg unul maxim 2 si sa pot urmari si de la celelalte in sistem pay per view filmele care sunt exclusive fiecarei platforme.
    Nu vor scoate hackerii din noi atata timp cat nu poti vedea orice film ci doar ce vor ei sa ofere; eu vreau sa pot vedea orice film cu nota peste 5 din ultimii 50 de ani.

      (Citează)

    • Un film in sistem pay per view costa foarte destul de mult. Adica daca vezi 2 filme in sistemul asta vei plati aproape la fel de mult ca pentru un aboanament la platformele actuale.

        (Citează)

    • @Cătălin: dar nu au perioadă determinată la abonare.

      Poți să te abonezi o lună la Netflix și să vezi ceva nou lansat acolo și ce mai apuci. Închizi, iar dacă Disney a pus ceva nou, te abonezi la ei.

      Dacă constant e ceva nou și vrei în fiecare lună abonament, înseamnă că de fapt nu sunt prea multe.

        (Citează)

  17. Netflix, HBO Go și serviciu. Când să mai trăiesc și să am timp și de Disney+, Duffy Duck TV, Paw Hub etc?!

      (Citează)

    • Nu trebuie să vezi tot ce-i în platformă. Dacă te abonezi 2 luni, ai văzut toate serialele lor mișto și apoi închizi abonamentul. Te mai abonezi după un an, pentru noi sezoane.

      De obicei din comoditate lumea nu închide astfel de abonamente. Am plătit multă vreme Prime Video fără să-l folosesc, noroc că era câțiva lei. Apoi mi-am dat seama că aș putea foarte ușor să opresc un serviciu și să-l replătesc când se adună ceva de interes pentru mine.

        (Citează)

  18. Hulu ar fi mai tentant ..

      (Citează)

  19. Am avut si e foarte slab la content nou. Cauta spre exemplu “what’s coming to Disney+ in February” si e de tot rasul comparativ cu Netflix, HBO, Paramount+/Peacock (aka SkyShowtime). Noroc ca in EU o sa includa si “Star” (content a la Hulu). Dar si asa, tot adauga dupa multe luni programele Nat Geo, ABC, in loc sa le puna “a doua zi”.
    Eu zic ca n-o sa le mearga bine in Romania dupa ce lumea termina libraria existenta, 1 film nou la cateva luni si 1 serial saptamanal nu sunt suficiente.

      (Citează)

    • Așa este. Cred că de asta au și stagnat recent pe piețele internaționale. Depinde pe câte planuri lucrează simultan la conținut original. Sper că nu au idei doar în Marvel și Star Wars, totuși.

        (Citează)

  20. Cum zicea si cineva mai sus – daca ai copii mici e o varianta de luat in calcul. Momentan pustiul meu oscileaza intre youtube si serialele de animatie de pe hbo go.

      (Citează)

  21. Nu ar trebui sa coste asa. Ar lutea ca filmele noi lansate de ex sa coste in jur de 15-20 euro iar cele vechi pot avea si costuri de 3-4 euro sau un abonament special. Adica in afara de faptul ca trebuie sa stai sa tot schimbi abonamente din 2 in 2 luni ca sa nu platesti ca prostul degeaba nici nu poti vedea orice. Eu as pefereq sa fie de ex Netflix 30 de euro pe luna si sa pot vedea filme mai vechi de 1 an sa zicem plus cele specifice lor dar dacs e un film nou care se lanseaza pe Amazon de ex sa pot plati acolo 20 euro sa il vad. De ce sa platesc abonament daca ma mai uit acolo poate la anul ?

    Andrei G:
    Un film in sistem pay per view costa foarte destul de mult. Adica daca vezi 2 filme in sistemul asta vei plati aproape la fel de mult ca pentru un aboanament la platformele actuale.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus