un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Smart guns: arme cu cititor de amprentă, ca să nu poată trage oricine cu ele

12 Jan 2022  ·

TEHNOLOGIE  ·

7 comentarii

Uitați o tehnologie interesantă care (re)apare timid la americani: smart guns, arme cu care se poate trage doar după autentificarea posesorului.

Există mai multe modele în testare acum. LodeStar are astfel de arme, SmartGunz și Biofire altele. Companiile reîncearcă să introducă astfel de arme pe piață pentru că încercările anterioare au fost un eșec. Armele inteligente au fost boicotate de fanaticii armelor din SUA pentru că se temeau că ar putea ajunge sub controlul statului și autorităților. Ce-i drept, au fost niște dubioșenii atunci, de exemplu în 2002 s-a dat o lege în New Jersey care spunea că se va interzice vânzarea armelor de foc clasice după ce devin disponibile arme smart. Asta din start nu avea cum să fie apreciată de posesorii de arme.

Ce-i o armă inteligentă? Poate fi trasă doar de anumite persoane. De obicei au un cititor de amprente integrat, că sunt ieftine acum. Nu musai în trăgaci, ci pe lateralul armei. Pui degetul și arma se deblochează. Alte modele se bazează pe comunicație RFID cu un tag al posesorului de drept, montat într-o brățară sau inel sau chiar în telefonul mobil. Dacă arma nu are în preajmă acel tag, nu poate fi declanșată. Un pistol LodeStar are chiar și PIN numeric pe el, ca metodă alternativă de deblocare.

Avantajele unui astfel de arme sunt multe la număr. Ar mai împiedica acele accidente în care un copil găsește arma și omoară pe cineva din jur. Acum câteva zile un copil de 2 ani a luat arma încărcată pe care părinții o țineau între scaunele mașinii și și-a împușcat chiar acolo în mașină mama și fratele, din fericire fără urmări grave. Pe 15 decembrie un alt copil de sub 2 ani și-a ucis tatăl după ce i-a găsit arma. Pe 3 decembrie un copil s-a omorât singur după ce a găsit arma părinților ascunsă prin bucătărie. Sunt știri de acest gen în fiecare lună.

Sau o armă pierdută într-o altercație nu ar putea fi utilizată de altă persoană, de exemplu un răufăcător nu poate lua arma unui polițist pentru a o folosi împotriva acestuia. Ar putea împiedica și sinucideri.

Un alt avantaj, zic producătorii, este că o armă pierdută sau furată nu ar putea fi utilizată. Cred că în astfel de situații deja nu mai contează dacă-i smart gun sau nu. Răufăcătorii ar putea găsi componente de schimb sau metode de a reseta la factory default vreun astfel de pistol. A rămas celebru un caz de acum câțiva ani când un pistol smart de origine germană a fost retras de pe piață după ce hackerii au găsit o metodă de a-l bloca de la distanță folosind bruiaj radio. În plus, mecanismul de blocare se putea debloca folosind magneți.

Până la urmă, o armă este în principal un dispozitiv pur mecanic, unul cât mai simplu pentru că simplitatea înseamnă fiabilitate în timp și ușurință în întreținere. Așa că mă gândesc că toată electronica aceasta de RFID sau amprentă doar acționează până la urmă un blocator mecanic din interior. Nu este ceva pentru care nu se poate trece, doar că nu pe loc, în mijlocul acțiunii sau când găsește copilul arma părinților. Ar putea salva deci câteva vieți. Problema celorlalte 300 de milioane de arme clasice din SUA mai așteaptă o rezolvare.

    7 comentarii

  1. La arme nu e ca la telefoane mobile, e KISS. D-aia inca se fabrica revolvere sau Colt 1911 & derivate. Nu vad chestia asta cu smart guns ca pe o chestie de viitor apropiat. Daca va dau link la clasicele reguli de siguranta in manuirea unei arme de foc de la NRA, imi pun tot internetul in cap, le cautati voi, sunt 4.

      (Citează)

  2. Da, e ok până ai nevoie de armă și ai mana uda, sau ai o mănușă sau nu ai ceasul la mana iar oponentul tau are o armă obișnuită.

      (Citează)

  3. Mirel:
    Da, e ok până ai nevoie de armă și ai mana uda, sau ai o mănușă sau nu ai ceasul la mana iar oponentul tau are o armă obișnuită.

    Nu e problema, introduci pinul.

      (Citează)

  4. Fără 2FA? Nasol. Lăsând gluma la o parte, pare un band-aid pe o rană de la un topor în cap. Oricum, nici asta nu o să meargă, că ăia sunt idioți la faza asta.

    Offtopic, mă gândesc să mă reapuc de tras cu arcul, dar să trec la compound.

      (Citează)

  5. PartidulCarantinaRomania

    12/01/2022 la 6:32 PM

    Atât timp cât arma nu scanează certificatul verde, mi se pare rezonabil.

      (Citează)

  6. Aveau cei de la antitero, cazati vara în Mamaia la hotel Meridian, de acu” 20 de ani, dar cu modul wi-fi prins de mînă.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus