un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

MPOS-urile ajung timid și în România

24 Jun 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

25 comentarii

În luna martie scriam de soluțiile de plată Mobile POS sau mPOS, când POS-ul clasic este înlocuit de un telefon mobil, eventual cu un pic aparat adăugat acestuia. Soluția este foarte bună pentru comerț rapid.

De exemplu, fiecare ospătar ar putea avea POS pe telefonul mobil ca să ia imediat banii de la client, fără nevoia de a merge la casa de marcat o dată după bon și a doua oară pentru că a uitat POS-ul. Ar fi avantajos și pentru mici comercianți precum un food truck sau un om care vinde espresso din spatele unei mașinuțe parcate lângă pavilionul unui târg, ca să nu mai zic de curieri clasici și de mâncare.

Și întrebarea mea atunci era de ce astfel de soluții intră greu în România.

Între timp văd că se mai mișcă lucrurile. Zilele trecute am văzut reclama de mai jos pe Instagram. Nu știu de ce m-a targetat și nu-mi pasă, dar am intrat pe site-ul SumUp.ro.

Au exact ce ziceam eu, adică un mic aparat care se conectează la telefonul personal prin Bluetooth și, prin aplicația lor, intermediază plata cu cardul. Nu știu cine sunt și de unde, dar se laudă cu 3 milioane de clienți în lume.

Două zile mai târziu, văd pe ZF următorul titlu: “Vodafone România lansează o suită de soluții B2B pentru IMM-uri, de la POS pe telefonul mobil, la instrumente pentru a crea magazine online.”

Nu sunt multe detalii pe site-ul oficial, iar în articol scrie “prețurile pentru soluția de soft POS pleacă de la 9 euro pe lună”, dar important este că există. Nu știu cum arată.

Încă 2 zile. Reclamă pe Instagram la o soluție Global Payments x BCR cu copy foarte mișto, o poză cu un telefon și scris “ții în mână un POS”.

Țin minte că acum câțiva ani (8 iulie 2014, mai exact) am scris un articol în care îmi exprimam dezamăgirea că am card contactless de un an de zile și nu am avut unde să-l folosesc, că nu erau POS-uri compatibile. Acum pot spune că în ultimii 2-3 ani nu țin minte să mai fi dat de vreun POS non-contactless pe undeva. Inclusiv recent în Creta am plătit totul contactless (și nu știu de ce vorbesc de parcă m-aș fi dus în lumea a treia).

Și încă o chestie apropo de evoluție.  În martie 2019 scriam despre cum Suedia aproape că a eliminat banii cash, având foarte puțini bani cash în circulație față de alte țări europene. O lege nouă le dădea voie companiilor să refuze plățile cash, să fie card-only cum s-ar zice.

Șoc și indignare în comentarii, că e dreptul sfânt al fiecăruia să plătească în cash. Da, dar în Suedia este și dreptul sfânt al încasatorului să te refuze, chit că pierde vânzarea. Ca peste tot, de altfel. Poate profită mai mult eliminând casa de marcat, grija banilor, mersul cu ei la bancă șamd.

În septembrie 2019 am stat 3 săptămâni în New York, unde am vizitat localuri de toate felurile, de la Eleven Madison Park și până la chioșc de hot-dog cu un singur angajat. Și am găsit destule care erau card-only și supraviețuiau foarte bine și așa.

Fast-forward în 2021 și după o pandemie care a grăbit adopția cardurilor în România. Sunt și aici în București câteva localuri care acceptă doar plata cu cardul și sunt în continuare pline de câte ori trec pe lângă ele. Omenirea și obiceiurile se schimbă, indiferent de cârcoteli.

Am dat și bacșiș cu cardul în câteva localuri. Se poate. Este și o lege în lucru (sau o fi trecut deja, mă voi interesa) care reglementează mult mai bine asta.

    25 comentarii

  1. Si ce facem daca se inyampla sa cada sistemul – chiar si pentru cateva ore – cum platim mancarea, combustibilul, si ce mai trebuie? Ne trece pe caiet?

    Eu, daca as avea de cumparat ceva si mi-ar spune ca nu accepta decat plata cu cardul (sau altceva care ma deranjeaza) n-as mai cumpara nimic de la acel comerciant. De altfel aplic asta de mult timp, ultima situatie a fost acum cateva luni, cand, intr-un aprozar de langa locuinta, s-a trezit unul sa-mi spuna ca de ce ma uit atat la legume si pun mana pe ele?! Eu fiind client care cumpara de 2-3 ori pe saptamana. Pai cu banul meu am dreptul sa aleg legumele, ca doar nu ma apuc sa iau la intamplare. I-am zis si respectivului ca nu mai calc in magazinul lui. M-am si tinut de cuvant, si-mi place sa vad fatza papagalului de cate ori trec pe langa el fara sa mai intru…
    Culmea e ca tot pe strada aia mai era un aprozar care a dat faliment. Asta care a ramas pare sa nu fi inteles nimic.

    Regula este: clientul este stapan. Sigur, si comerciantul are dreptul sa-si conduca business-ul cum vrea. Dar am vazut multi ciufuti din astia, care se credeau jupani, si au inchis in maxim un an. Cine rade la urma…

      (Citează)

    • Păi aici este secretul. Folosești cardul, dar ai și la tine ceva cash. Că așa e frumos. Să ai backup in caz că treaba candeste.
      Cea mai mare perioada de timp folosit cardul, dar nu strica și 2-300 de lei în portofel de rezervă. Că nu se știe niciodată.
      Am pățit o recent la un magazin din Vâlcea, să nu îmi meargă cardul pe motiv de dracu să îl ia. Pur și simplu nu voia să meargă în nicio poziție. Am scos din portofel cashu și am plătit, completat de la bancomat rezerva. Nu te bazezi exclusiv pe card și totul e ok.

        (Citează)

    • Kopa_Kopan:
      s-a trezit unul sa-mi spuna ca de ce ma uit atat la legume si pun mana pe ele?! Eu fiind client care cumpara de 2-3 ori pe saptamana.

      Poți să cumperi și de 2-3 ori pe zi, meriți să îți cadă degetele și ție și tuturor care pipăie fiecare legumă și fruct.

        (Citează)

    • Foarte bine ca nu mai calci in acel magazin, am boala maxim pe astia care pipaiti toate legumele ca sa cumparati 1-2 bucati.

        (Citează)

    • Adrian si Lorin, nu fiti prosti in mod gratuit. Doar nu vreti sa spuneti ca voi nu va uitati la o leguma sau la un fruct inainte sa-l puneti in punga. Ca daca sustineti asta, mancati maro…

        (Citează)

    • Eu comand fructe și legume prin Bringo sau Mega fără nici o problemă. Nu mă uit la ele decât când le scot din punga adusă de curier.

      Și dacă pică sistemul, care-i problema? Dacă pică alimentarea cu electricitate și nu poți plăti cash pentru că nu merge casa de marcat cum mai este? Îți cumperi ceapa mai târziu, că nu-i un capăt de lume.
      Eu evit magazinele care spun că nu acceptă decât plata cash. Nu am cash, în general. Tu poți merge în acelea, eu merg în celelalte, toată lumea e fericită.

        (Citează)

    • Kopa_Kopan:
      Adrian si Lorin, nu fiti prosti in mod gratuit. Doar nu vreti sa spuneti ca voi nu va uitati la o leguma sau la un fruct inainte sa-l puneti in punga. Ca daca sustineti asta, mancati maro…

      Sa te uiti nu e acelasi lucru cu a pune mana pe fiecare. Si nu ar fi nevoie nici sa ma uit daca nu ar fi plin de tarani care le pipaie inainte.

        (Citează)

  2. 1. Esti sigur ca exista in Romania localuri care accepta doar plata cu cardul? Din cate stiu, nu prea este legal asta.

    2. Adoptarea pe piata a solutiilor de mPOS depinde de tarifele percepute pentru aceste servicii. Dcaa sunt mai scumpe decat un POP clasic, rata de adoptie nu va fi chiar atat de mare.

    3. Nu am vazut nicaieri detaliere despre modul in care se va emite bonul/dovada platii. In mod normal se elibereaza separat direct de catre POS sau acesta este integrat cu casa de marcat si detaliile apar pe bonul fiscal.

      (Citează)

  3. Yeah, SUA, tara in care inca mai exista filele CEC la scara relativ larga sunt un exemplu de digitalizare a banilor.

      (Citează)

  4. De cand cu plata cu telefonu, nici macar cardu fizic nu l-am mai folosit. Tzac pac scot telefonu, nfc si gata plata.
    Si reversu medaliei…..cine-a stat juma da ora in mol, ca nu avea cu ce plati 10 l de benzina, in timp ce se ruga sa-si revina sistemu.
    Si alta data cine si-a luat pwli in lidl ptr ca fix cand am deschis aplicatia de plata, mi-a zis ca vrea actualizare si netu de la voda fix atunci mergea ca kuru de-a durat 10 min sa actualizeze.

      (Citează)

    • De asta mie imi este frica sa plec doar cu telefonul de acasa. Am mereu si cardul la mine, pnetru ca nu sunt sigur ca va functiona aplicatie de pe telefon.
      Sau cum mi s-a intamplat (ce-i drept, o singura data) sa nu mearga partea de plata contactless de la POS.

        (Citează)

  5. Aproape toti livratorii Bringo au mPOS. Nu cred ca adoptia in Romania e asa de slaba comparativ cu alte tari europene.

      (Citează)

  6. Kopa_Kopan:
    De altfel aplic asta de mult timp, ultima situatie a fost acum cateva luni, cand, intr-un aprozar de langa locuinta, s-a trezit unul sa-mi spuna ca de ce ma uit atat la legume si pun mana pe ele?! Eu fiind client care cumpara de 2-3 ori pe saptamana. Pai cu banul meu am dreptul sa aleg legumele, ca doar nu ma apuc sa iau la intamplare. I-am zis si respectivului ca nu mai calc in magazinul lui. M-am si tinut de cuvant, si-mi place sa vad fatza papagalului de cate ori trec pe langa el fara sa mai intru…
    Culmea e ca tot pe strada aia mai era un aprozar care a dat faliment. Asta care a ramas pare sa nu fi inteles nimic.

    Sa ne dai adresa ca eu ma duc sa cumpar de la aprozarul in care oamenii nu au voie sa pipaie legumele. Bine oricum ca nu suntem in pandemie. Acum sa imi spui si cum le aruncai inapoi in ladita pe cele ce nu iti placeau ca sa fie tabloul complet.
    Cateodata poate e bine sa iti mai largesti aria de intelegere ca sa poti evolua.

    Kopa_Kopan:
    Regula este: clientul este stapan.

    Cea mai imbecila lozinca din toate vremurile. Clientul trebuie sa fie partenerul afacerii, nu stapanul. Indiferent in care pozitie esti (client sau afacerist) nu e bine sa pui astfel problema. Sa si explic:
    1. Nu cred ca iti doresti sa fii sclav la locul tau de munca. Nici ca patron nu trebuie sa fii sclav. Trebuie sa ne respectam unii pe altii si sa ne straduim sa fim cinstiti in ceea ce facem. Somnul e mai usor noaptea.
    2. Sclavii sunt temporari. Din cand in cand se impute treaba si se lasa cu taiatul capului stapanului. La propriu sau la figurat.

    P.S. Nu sunt patron, nu am afacerea mea.

      (Citează)

    • Daca vrei un loc in care clientii nu au voie sa atinga legumele, poti sa te duci in Piata Obor. Acolo doar ii spui vanzatorului cate kg vrei si iti pune el in punga produsele. Nu ai posibilitatea sa le alegi tu.

        (Citează)

  7. Lorin:
    Foarte bine ca nu mai calci in acel magazin, am boala maxim pe astia care pipaiti toate legumele ca sa cumparati 1-2 bucati.

    Eu am draci pe aia care iau toate painile la rand la molestat. Ma uitam la unul la Carrefour, ba, pe toate le-a luat si le-a pipait, sa faca el clasament. Dupa ce l-am asteptat vreo 5 minute, m-am dus si l-am intrebat pe care mi-o recomanda.

      (Citează)

  8. Vi se pare safe mpos?

      (Citează)

    • Cred ca este la fel de safe precum orice POS clasic. Adica pentru a putea procesa plata este nevoie de parteneriat cu o anumita banca.

      Pentru cei de la SumUp vad ca licenta bancara este din Lituania, la fel ca cea de la Revolut. Sunt o multime de oameni care au avut incredere sa-si transfere sume importante pe cardul Revolut.
      Tinand cont de asta, ce te-ar impiedica sa ai incredere intr-un mPOS prin care in general faci niste plati de valoare mica?

      Plus, ca in momentul in care vor fi adoptate la scara larga, tu in calitate de client nu vei avea de ales.

        (Citează)

  9. Sunt in grecia fara nici un card si 25 de euro cash, cardurile le-am uitat acasa ca platesc de 2 ani cu telefonul, am toate pe el inclusiv bonurile de masa. Si nu numai ca platesc cu telefonul, dar de ceva vreme exista si atm contactless, nu iti mai trebuie card sa scoti bani asa ca le-am scos din portofel.

    Noroc cu nevasta, ca le are pe ale ei.

    Bine, suntem de 10 zile pe aici, si am platit cash doar autostrada, in restul m-am descurcat cu telefonul. Anii trecuti grecii refuzau plata pos la sume mici, acum am platit si 1 euro.

      (Citează)

  10. Costin:
    Mare porcarie bonul cand platesti cu cardul. Si tu si vanzatorul aveti tranzactia in istoric.

    Bonul fiscal si factura fiscala au o importanta speciala, atesta declararea veniturilor la ANAF si deci plata de taxe si impozite, adica economia la alb.
    Este un element cheie ca banii pe care tu ii castigi (din greu taxati) sa se intoarca corect in economie si sa propulseze economia.

    Orice alta forma ca istoric (chiar si prin banca), proforma, nota, etc nu inseamna fiscalizarea banilor ci inseamna bani la negru.

    Ca sa o punem simplist, de exemplu tu platesti TVA (ca pretul e afisat cu TVA) dar comerciantul il fura de la tine si il baga in buzunar.

      (Citează)

  11. Unde ai platit bacsis cu cardul?
    Nu cred ca exista cadrul legal. Sau exista – daca ii convine patronului sa plateasca TVA-ul pe bacsis, care nu il priveste.

      (Citează)

    • Pâine și Vin, inclusiv astăzi i-am cerut să adauge 10% în POS. Kanpai, cu altă ocazie. Am mai uitat de vreo alte 2-3 localuri.
      Trebuie să caut legea aia care băga doar 10% impozit la bacșiș și atât, să văd în ce stadiu mai este..

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus