un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Matter ar putea fi platforma smart home care le unește pe toate

20 May 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

27 comentarii

Soluțiile smart home au trecut prin două perioade proaste pentru utilizatorul final.

Prima perioadă a fost acum aproape 20 de ani. Lipsea conectivitatea wireless simplă de astăzi, lipseau smartphone-urile ca interfețe universale de control și configurare. Soluțiile smart home din acea perioadă erau aproape întotdeauna făcute la comandă, se bazau pe centrale cu intrări și ieșiri pentru senzori și relee, cabluri prin casă, programare, toate puse la un loc de o firmă specializată în așa ceva.

A doua perioadă este cea recentă, în care aproape orice producător de echipamente IT oferă și soluții smart home, tot felul de prize, senzori, becuri și alte produse ce acum sunt ușor de instalat DIY și de configurat în wireless-ul casei și de pe telefonul mobil.

Asta sună bine, dar problema perioadei doi este că fiecare face ce-l taie capul și lipsește interconectivitatea între soluții. Eu am 6 aplicații de control instalate în telefon. Soluții de interconectare precum Google Home, IFTTT sau SmartThings sunt încă rudimentare în complexitatea lor. Lipsește și un mediu de programare în limbaj natural, de genul “aprinde lumina când intru în casă, dar stinge-o după 2 minute, în afara cazului în care suntem în intervalul [30 de minute până la apus; 30 de minute după răsărit], caz în care las-o aprinsă”. Sau “dacă senzorul de temperatură Xiaomi spune că sunt 28 de grade în casă, pornește aerul condiționat marca Midea, dar numai dacă este cineva în casă”.

Chiar și o idee simplă de genul “aprinde lumina în baie cu ajutorul unui senzor de prezență, dar care să nu fie afectat de faptul că poate apăs sau nu întrerupătorul din perete ale acelorași lumini” este foarte dificil de pus în practică. Echipamente smart sunt, dar asta nu este totul.

Lipsește, de fapt, interconectarea simplă între diverși producători de dispozitive smart home, dar printr-o aplicație care să suporte și scenarii complexe. Lipsește o standardizare cu susținere adevărată din partea industriei.

Personal am sperat multe vreme că IKEA va oferi această standardizare. Think about it. Suedezii au magazine în toată lumea, ar fi putut dezvolta o platformă smart home în care să intre și alți producători de echipamente. Nu s-a întâmplat, IKEA a mutat timid în domeniul smart home, deși ar fi putut să-l domine.

Lumina nu vine de la nord, ci dinspre vest, se pare. Google, Apple și Amazon s-au înțeles în sfârșit să colaboreze mai bine în acest domeniu, iar proiectul lor, alianța lor, se numește Matter.

Certificarea Matter pentru un dispozitiv va însemna că este compatibil cu Google Weave, Apple HomeKit și Amazon Alexa. Înseamnă și că va funcționa cu alte dispozitive Matter, desigur. Acesta este un mare pas în față pentru că suportul multiplu înseamnă că niște scenarii avansate vor fi posibile indiferent de telefonul utilizat (poate acum ai Android, dar peste un an te schimbi pe iPhone sau invers). Dacă cele trei companii pun la punct și o fundație complexă în care să fie adăugate diverse dispozitive și interconectate prin scenarii diverse, ne vom mișca mai bine în față spre un smart home eficient.

Matter is the seal of approval that says smart devices work reliably together

Faptul că Matter are la bază cei doi mari producători de sistem de operare este un alt avantaj. Cu susținerea lor se vor putea accesa funcții mai avansate din telefon, de exemplu localizarea utilizatorului, pentru a permite scenarii mai avansate. Android și iOS pot detecta mult mai ușor cine este în casă și cine nu (inclusiv când au telefoane diferite) și pot aduce informația aceasta în platforma Matter, pe când altfel ar fi trebuit să dai permisiuni de Location către 6-7 aplicații diferite și să speri că și funcționează bine.

Sunt multe companii în alianța Matter:

Și alte câteva sute participă în program, adică probabil vor dezvolta produse noi certificate Matter sau le vor certifica pe cele vechi, dacă este posibil.

Logo-ul Matter este format din 3 săgeți cu vârfurile îndreptate spre centru. Se va găsi pe produsele certificate. Eu aș fi mers pe inelul suprem din Lord of the Rings, one ring to rule them all.

Google a declarat deja că dispozitivele Nest vor fi updatate cu suport pentru Matter. Odată făcută treaba asta, vei putea utiliza, de exemplu, Google Assistant pentru a controla orice alt dispozitiv Matter, chiar dacă nu este oficial integrat în Google Home, de exemplu un aer condiționat care anterior era compatibil doar cu Alexa și va fi certificat Matter prin acea direcție.

Site-ul oficial este buildwithmatter.com

    27 comentarii

  1. super. numai sa o vedem si pe asta
    pana atunci folosim openHAB si HomeAssistant

    cica ar fi rebrand dupa proiectul CHIP (Connected Home over IP): https://github.com/project-chip/connectedhomeip

      (Citează)

  2. Eu am mai putine dispozitive, momentan vreo 5. Pentru astea am 3 app de configurare, dar 99% din functionalitate e asigurata de google home. Nu am mari sperante sa vad skilluri din Alexa functionand cu Google Home, dar sa vedem.

    Anyway :) https://xkcd.com/927/

      (Citează)

  3. Doar mie mi se pare o gaura de securitate masiva faptul ca fiecare device, de la cel mai banal intrerupator la aer conditionat trebuie sa fie conectat la internet?

      (Citează)

    • mai ai varianta de a te retrage in munti.

        (Citează)

    • Daca raspunzi ca un prost mai bine te abtii.

        (Citează)

    • Eu as merge pe o retea separata pentru toate device-urile astea. Eventual chiar o conexiune internet separata, cu reguli stricte si acces exterior pe baza de whitelist.
      Daca un device e hackuit, cel putin sa nu fie expse device-urile tale personale si sa nu aiba acces la datele tale si la filmele de pe NAS.
      Problema mai mare, si pe care Matter ar putea-o rezolva macar partial, este ca in prezent tii 27 de aplicatii de la diversi producatori pe telefonul personal, acolo unde ai si toate parolele salvate, si mailul, si online bankingul, si portofelul cu criptodani.

        (Citează)

    • Nu e musai sa fie conectate la internet.
      Daca le cumperi cu protocol local, gen zigbee sau zwave, poti sa rulezi propriul tau hub local de smarthome si doar el sa fie conectat la internet. Sau, evident, poti sa nu-l conectezi nici pe ala, dar cu dezavantajul ca nu o sa mai poti controla chestiile decat din reteaua locala.

      Astea direct la internet sunt pt. atunci cand poate nu esti foarte tech-savvy sau nu vrei sa te complici, pentru ca sunt mult mai usor de instalat configurat.

        (Citează)

    • @Sorin, daca mergi pe o retea separata, mai poti face interconectarea cu telefonul?
      Nu prea am experienta cu dispozitive smart home, dar de exemplu la televizoare smart si la Chromecast conditia este ca telefonul sa fie conectat la aceeasi retea wireless.

        (Citează)

    • Pai, daca creeze o retea separata pentru ele (gen WiFi) s-ar vedea intre ele dar nu si restul retelei (laptop/PC/TV/etc).
      Reteaua asta separata avand si ea acces la net ai putea in continuare sa folosesti telefonul pentru control.
      Asa imi tin device-urile Xiaomi de exemplu, izolate de toate celelalte.

      Ce zice Sorin e interesant daca ar avea TOATE LAN/offline mode.
      Sa fim seriosi acum, securitatea e praf pe majoritatea.

        (Citează)

    • Da, din experienta mea (limitata) oricum majoritatea nu au mod LAN, deci trebuie sa treci prin “cloud” ca sa dai drumul la aspirator sau sa faci lumina roz. Mai ales daca mai vrei si vreun Assistant sau Alexa peste ele.
      Asa ca telefonul tau poate sa stea linistit pe celalalt Wifi, sau chiar pe date.

        (Citează)

    • Am uitat sa zic, Chromecast-ul ar fi exceptia in cazul asta

        (Citează)

    • În HomeKit, una din cerințele de bază este ca dispozitivul să fie controlabil fără internet. Practic poți bloca accesul la internet al tuturor dispozitivelor smart fără a le afecta funcționalitatea. Aceste IOT-uri au, de cele mai multe ori, o securitate precară, iar cum securitatea rețelei interne e dată de veriga cea mai slabă, e de preferabil să nu îți pui baza în securitatea acestora.
      De asemenea, contrar celor spuse de Radu, poți crea scenarii complexe de automatizare folosind Shortcuts care folosește propriul limbaj de scripting, dacă poate fi numit astfel.

        (Citează)

  4. tu vorbesti de 2 probleme: interconectarea diverselor device-uri si posibilitatea de a face automatizari complexe (“aprinde lumina când intru în casă, dar stinge-o după 2 minute, în afara cazului”)

    a doua parte nu are legatura cu prima, adica nu e rezolvata nici chiar daca toate device-urile ar vorbi usor intre ele, pentru ca tine de posibilitatile platformei

    google e varza la automatizari, alexa e mai buna dar e departe rau chiar si de smartthings, care e la ani lumina in spatele homeassistant

    de altfel, automatizarile date exemplu de tine sunt simple si pot fi facute deja in Smartthings – eu am automatizari mult mai complexe facute in ST

    referitor la primul subiect, adica interconectare promisa de Matter (care pana acum cateva zile se numea CHIP) o sa rezolve problema interconectarii pe naiba!

    asta deoarece protocolul Zigbee a pornit cu aceleasi intentii, sa standardizeze si sa interconecteze tot

    doar ca ce sa vezi, exista multe device-uri zigbee care au ceva schimbat si nu merg cu toate huburile, si probabil asta o sa se intample si cu acest CHIP/ MAtter

    solutia exista si se numeste HomeAssistant.

    la drept vorbing, in ultimul an si Smartthings a facut progrese, acum se pot integra via cloud device-uri de la Sonoff, TP Link si, cel mai important, Tuya/ Smartlife, care este huge, ca mai toate brandurile level 2 merg cu Tuya

    problema cu Smartthings este ca Samsung se retrage din business-ul de hardware, vrea doar sa licentieze ca Tuya, ceea ce inseamna ca cel mai probabil ST va deveni subscription based la un moment dat.

    asa ca mai zic o data, solutia exista si se numeste HomeAssistant – merge cu 99% din device-uri, automatizarile nu au limita, are o multime de alte chestii, are update-uri lunare, si este gratis (ma rog, 5 usd/luna daca vrei conectare automata cu Alexa/ google, dar se poate face si fara).

    si nici nu e greu de invatat, doar ca intr-adevar e nevoie de mai mult decat click, click, click.

      (Citează)

  5. Tuya si SmartLife au automatizarile pe care ti le doresti. Poti face orice scenariu iti trece prin minte, inclusiv exemplele pe care le ai dat mai sus. Ambele au geolocatie, facand mai usor exemplele tale cu prezenta in casa. Deasemenea, Tuya (nu stiu SmartLife) sunt prezente in Apple Shortcuts care ajuta in caz ca aplicatia nu poate face ce i zici tu.
    Oricum buna ideee cu Matter

      (Citează)

    • eh, nu te-ai gandit tu la foarte multe scenarii.
      Tuya e ok, dar nu se compara nici cu Smartthings la automatizari.

      uite asa rapid, vreau sa pun o conditie ca ceva sa ruleze cu 1 ora inainte de apus si vad ca nu se poate.

      genul asta de conditii sunt folosite la lumini, vreau ca senzorul de miscare sa aprinda lumina doar daca nu e suficienta lumina naturala, iar lumina scade mult cu 1-2 ore inainte de apus, nu fix la apus.

      deci da, doar ca nu.

        (Citează)

    • ok, I was wrong, vad ca merge, greseala mea ca nu am apasat :-)
      ma mai gandesc si revin cu ceva ce nu se poate face in Tuya :-)

        (Citează)

    • uite ceva simplu care cred ca nu se poate face: sa fiu notificat daca ceva este oprit sau pornit o anumita perioada de timp

      eu folosesc pt frigider de exemplu, ca ai mei il lasa frecvent deschis.
      sau daca usa la balcon e deschisa mai mult de 10 minute, opreste purificatorul/ aerul conditionat

        (Citează)

    • Marean:
      uite ceva simplu care cred ca nu se poate face: sa fiu notificat daca ceva este oprit sau pornit o anumita perioada de timp

      Am o astfel de automatizare făcută cu Home Assistant: dacă becul din baie e aprins mai mult de 30 de minute, primesc o notificare pe telefon. Asta deoarece am prostul obicei de a aprinde becul în baie chiar dacă e zi, iar la ieșire uit să îl mai sting (nu realizez că e aprins din cauza luminii).

        (Citează)

  6. Sunt prea multe standarde? Hai sa facem noi unul nou!
    XKCD relevant:
    https://xkcd.com/927/

      (Citează)

  7. Radu, lumina vine de la est si se deplaseaza spre vest :)))

      (Citează)

  8. Hmmm… Parcă era un xkcd despre standardele de genul ăsta.

      (Citează)

  9. Foloseste cineva deviceuri de la Aqara? Si daca da, cu ce HUB? Mersi

      (Citează)

    • Eu folosesc. Pe post de hub, am camere Aqara G2H. Folosind platforma HomeKit, aveam nevoie ca hub-ul să fie certificat HomeKit, iar această cameră este.
      Marele avantaj al HomeKit e că device-urile nu au nevoie de conexiune la internet, totul făcându-se local. Pentru control remote e nevoie de un hub Apple: iPad, Apple TV, HomePod.

        (Citează)

  10. dumy:
    Eu folosesc. Pe post de hub, am camere Aqara G2H. Folosind platforma HomeKit, aveam nevoie ca hub-ul să fie certificat HomeKit, iar această cameră este.
    Marele avantaj al HomeKit e că device-urile nu au nevoie de conexiune la internet, totul făcându-se local. Pentru control remote e nevoie de un hub Apple: iPad, Apple TV, HomePod.

    Multumesc frumos – din pacate nu sunt utilizator de Apple, insa voi merge pe HUB-ul lor. Studiez oricum si Home Assistant, insa parca as vrea si ceva basic pentru nevasta si copil :-)

      (Citează)

  11. Poti sa faci vlan-uri cu drepturi, nu e mare smecherie.

    Andrei G:
    @Sorin, daca mergi pe o retea separata, mai poti face interconectarea cu telefonul?
    Nu prea am experienta cu dispozitive smart home, dar de exemplu la televizoare smart si la Chromecast conditia este ca telefonul sa fie conectat la aceeasi retea wireless.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus