un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

BioWare renunță la îmbunătățirea Anthem

26 Feb 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

3 comentarii

Electronic Arts și BioWare au anunțat că renunță la a mai modifica jocul Anthem. Dacă nu mai țineți mintea povestea, Anthem s-a lansat acum vreo doi ani. Jocul promitea foarte multe înainte de lansare și era foarte așteptat, dar după lansarea a dezamăgit.

Probleme erau multe, iar majoritatea de concept. De exemplu, jucătorii se plângeau pe bună dreptate că, dacă găseai o armă mai bună în timpul misiunilor tale, nu puteai să o folosești din prima, ci trebuia să revii la bază pentru a o pune în mâna personajului. Asta este o mecanică ce strică distracția. Mai erau probleme legate de dezechilibre între clase, dificultatea nivelurilor șamd.

Eu am jucat demo-ul Anthem și mi s-a părut că are potențial. Lumea era interesantă, zone de natură exuberantă combinată cu ruine SF, populate de tot felul de roboți și monștri. Tu erai pilotul unui soi de robot imens, mechwarrior style (sau Iron Man, pentru cei mai tineri), cu care explorai această lume și descopereai ce-i în neregulă cu ea. Anthem este multiplayer only, joci singur sau în party.

La lansarea oficială n-a ieșit bine. Lumea s-a plâns de gameplay repetitiv și de probleme de concept. BioWare a rezistat o vreme pe baricade, apoi a spus “știm că jocul are probleme, dar în următoarea perioadă îl vom schimba din temelii pentru a le corecta”. Doi ani mai târziu, au anunțat că au renunțat la intenția de a mai schimba ceva. Covid, concentrare pe viitoare Mass Effect și Dragon Age, oameni insuficienți, talente plecate din compania. Anthem rămâne cum este, iar probabil în viitor vor închide și serverele existente.

Problema este că ultimele jocuri de succes lansate de BioWare au fost Mass Effect 3 în 2012 și Dragon Age 3 în 2014. Ultimul are un succes chestionabil, n-a fost cu adevărat memorabil, chiar dacă tehnic bine făcut. Au urmat Mass Effect Andromeda, care era foarte repetitiv și neinteresant de poveste, și acest Anthem.

Acum BioWare lucrează la remake-ul Mass Effect Legendary Edition, practic relansează un joc de succes cu câteva efecte vizuale aduse la zi. Va urma un Dragon Age 4, dată de lansare neprecizată. Se fac 10 ani destul de slabi de la o companie care a lansat în alte decenii Baldur’s Gate, Star Wars Knight of the Old Republic și alte asemenea titluri.

    3 comentarii

  1. Anthem avea un concept foarte interesant in spate, cateva idei noi si mai ales o poveste care merita explorata si descoperita. Putea sa fie un Destiny la scara mai mica dar din pacate au reusit sa o dea in bara si sa indeparteze jucatorii.

    Nici nu stiu daca l-am cumparat si il am cum am si Andromeda luat la vreo reducere, trebuie sa ma uit in contul Origin.

      (Citează)

    • Pentru ca putea ajunge un Destiny mai frumos, eu am dat precomanda la Anthem. Mare teapa mi am luat :)) p.s. no man sky e singurul joc prost cand a fost lansat, dar care si a revenit pe parcurs.

        (Citează)

  2. pai EA sunt campioni la inchis jocuri. mi se pare lame ca un gamer sa nu stie asta.

    EA nu sunt ;cool; – ceea ce trebuie la jocuri, sunt o corporatie, care prin definitie inseamna moartea pasiunii.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus