un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

AMD lansează noua generație de procesoare Ryzen 5000 pentru desktops

8 Oct 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Noua arhitectură Zen 3 aduce un spor de performanță de 20-30%, cam cât ar fi normal de la o nouă generație. Procesoarele, numite generic Ryzen 5000, vor apărea pe piață pe 5 noiembrie.

Eu, care îmi construiesc un nou desktop în curând, am decis să le aștept. Dacă ar fi fost lansate mult prea târziu sau n-ar fi adus ceva semnificativ în plus, probabil că mergeam pe un Ryzen 7 3800X sau ceva asemănător.

Mi-a plăcut însă ce am văzut în prezentarea AMD. Noile procesoare sunt construite tot în 7 nm și sunt compatibile tot cu chipseturile actuale precum X570 și 470 pe socket AM4.

AMD spune că au obținut o creștere de 19% în IPC, instrucțiuni per ciclu. Împreună cu alte îmbunătățiri, dintre care cea principală pare a fi unificarea celor două cache-uri de nivel 3 de 16 MB într-unul singur de 32 MB, disponibil direct tuturor nucleelor, se ajunge la sporuri de performanță mari.

Ryzen 5900X obține 28% mai multe frame-rate-uri în Shadow of the Tomb Raider, de exemplu, față de Ryzen 3900X. Pe mai multe jocuri, AMD spune că în medie creșterea va fi de 26%.

Noua arhitectură Zen 3 stă foarte bine la performanța single-core. Cred că cei de la AMD au depășit Intel cu această ocazie. Procesoarele Intel actuale, construite în tehnologia 14 nm și cam scumpe, erau în fața AMD doar în performanță single-core și asta se traducea de obicei în performanță mai bună (cu foarte puțin) în gaming, în jocuri. Noile Ryzen 5000 elimină acest dezavantaj al AMD.

Cum procesoarele AMD anterioare oricum erau mai bune în aplicațiile multi-core, aveau o eficiență energetică mai bună și prețuri mai avantajoase față de Intel, iar toate acestea se transferă oricum mai departe spre noile Ryzen 5000, lucrurile stau bine de tot pentru AMD.

Intel a anunțat astăzi că voi lansa noi procesoare de desktop Intel de generația a 11-a în primăvara anului 2021. Vor fi construite probabil tot în 14 nm, ca și cele actuale (și din ultimii ani, de altfel, că nu reușesc să stabilizeze tehnologia mai mică), dar vor veni cu diverse îmbunătățiri. E posibil ca atunci Intel să recâștige locul 1 în clasamentul “cel mai performant când nu-ți pasă de bani”, dar momentan noile AMD par soluția cea mai bună pentru un desktop modern și probabil vor rămâne soluția preț-performanță cea mai bună și în 2021.

Sunt patru procesoare anunțate acum:

  • Ryzen 5 5600X – 6c/12t, 65W, 3,7 GHz cu boost la 4,6 GHz, 299 USD
  • Ryzen 7 5800X – 8c/16t, 105W, 3,8 GHz cu boost la 4,7 GHz, 449 USD
  • Ryzen 9 5900X – 12c/24t, 105W, 3,7 GHz cu boost la 4,8 GHz, 549 USD
  • Ryzen 9 5950X – 16c/32t, 105W, 3,4 GHz cu boost la 4,9 GHz, 799 USD

Prețurile par comparabile cu cele din prezent de pe generația Ryzen 3000

O comparație cu generația anterioară:

Asta e bine când te gândești că doar scoți un procesor din placa de bază și-l pui pe cel nou acolo, plus un update de BIOS.

Cică performanța per watt este de 2,8 ori mai mare decât a unui Core i9-10900K. Au arătat și comparații cu procesoare Intel:

Deci merg înainte și țintesc un Ryzen 7 5800X pentru achiziție. Mai am o lună și ceva să aleg o placă de bază cu chipset X570 (am pus în listă 5 modele de la Asus, MSI și Gigabyte și trebuie să le citesc manualele, ca mă interesează niște chestii de finețe), poate până atunci apar și stocuri de RTX 3080 cu condensatori buni.

Stați cu ochii pe seria Ryzen 3000 dacă vă interesează un procesor mai ieftin, posibil să apară la niște oferte bune pentru lichidarea stocurilor.

    16 comentarii

  1. “28% mai multe frame-rate-uri” – frame-uri. Frame-rate-uri n-are sens. Poti sa stergi comment-ul daca corectezi.

      (Citează)

    • Mă tenta un 5600X, dar prețul cerut pare prohibitiv – la noi probabil va ajunge în jur de 1500 lei. În condițiile în care AM4 va fi abandonat imediat după această generație nici investiția în B550/X570 nu mai merită atât de mult. Plus că apoi se va trece la DDR5, deci pensionezi tot sistemul la următorul upgrade.

      Probabil mă reorientez spre un Ryzen 5 sau 7 generația 3xxx pe o placă de bază B450. Iar peste 2-3 ani schimb platforma complet.

      Dileme…

        (Citează)

  2. Dex:
    “28% mai multe frame-rate-uri” – frame-uri. Frame-rate-uri n-are sens. Poti sa stergi comment-ul daca corectezi.

    Este corect frame rate. Frame uri nu isi are rostul. Poate fps

      (Citează)

    • Crestere “frame rate” de 28% e ok. “28% mai multe frame-rate-uri” nu e ok. Nu sunt mai multe “rate”-uri de “frame”-uri.
      28% mai multe frame-uri e ok. Pot sa fie pe secunda, sau pe minut, sau pe ora, procentul se pastreaza. Da, mai explicit ar fi frame-uri pe secunda. Dar in esenta sunt mai multe frameuri pe perioada calculata, deci 28% mai multe frame-uri este iarasi ok.

        (Citează)

  3. benea:
    Mă tenta un 5600X, dar prețul cerut pare prohibitiv – la noi probabil va ajunge în jur de 1500 lei. În condițiile în care AM4 va fi abandonat imediat după această generație nici investiția în B550/X570 nu mai merită atât de mult. Plus că apoi se va trece la DDR5, deci pensionezi tot sistemul la următorul upgrade.

    Probabil mă reorientez spre un Ryzen 5 sau 7 generația 3xxx pe o placă de bază B450. Iar peste 2-3 ani schimb platforma complet.

    Dileme…

    benea:
    Mă tenta un 5600X, dar prețul cerut pare prohibitiv – la noi probabil va ajunge în jur de 1500 lei. În condițiile în care AM4 va fi abandonat imediat după această generație nici investiția în B550/X570 nu mai merită atât de mult. Plus că apoi se va trece la DDR5, deci pensionezi tot sistemul la următorul upgrade.

    Probabil mă reorientez spre un Ryzen 5 sau 7 generația 3xxx pe o placă de bază B450. Iar peste 2-3 ani schimb platforma complet.

    Dileme…

    benea:
    Mă tenta un 5600X, dar prețul cerut pare prohibitiv – la noi probabil va ajunge în jur de 1500 lei. În condițiile în care AM4 va fi abandonat imediat după această generație nici investiția în B550/X570 nu mai merită atât de mult. Plus că apoi se va trece la DDR5, deci pensionezi tot sistemul la următorul upgrade.

    Probabil mă reorientez spre un Ryzen 5 sau 7 generația 3xxx pe o placă de bază B450. Iar peste 2-3 ani schimb platforma complet.

    Dileme…

    Poți să cumperi orice procesor din generația noua 5xxx și să-l pui și într-o placa de baza cu chipset b450/x470 doar că plăcile astea o să primească update de BIOS prin ianuarie. Așa că dacă ai deja o placa de baza din seria B450/x470 nu ai de ce sa cumperi b550/x570 decât dacă nu mai ai răbdare 2-3 luni până apare update de bios și pentru plăcile mai vechi. (Sau dacă îți pasă de pci-e 4.0 dar eu personal nu văd să fie relevant în următorii 2-3 ani).

      (Citează)

  4. Toate testele prezentate de firme sunt de obicei influențate încât să le pună produsele în cea mai buna lumină, așa că este puțin probabil ca utilizatorul de acasă să poată obține aceleași rezultate.

    AMD a reușit să depășească Intel și să devină o alegere mult mai bună datorită performanței superioare oferită în bani mai puțini. Și nici nu au schimbat socket-ul la fel de des ca Intel.

    B550 mi se pare îndeajuns pentru utilizatorul normal, permite un pic de overclocking și are destule dotări. X570 e bun pentru cei care iau și placă video PCI-E 4, adică fac sistemul nou de la 0.

    Dar povestea cu update de BIOS ca să suporte noile procesoare va duce la câteva probleme de instabilitate și incompatibilități diverse. Cu cât combini și multe componente noi și netestate cu atât va crește numărul problemelor lor.

      (Citează)

  5. Ma bucur sa ma vad contrazis, noua serie de procesoare promite. Abia astept data de 5 sa inlocuiesc “vechiul” 3900x si sa vad diferentele. Poate pana atunci se misca si stocurile de 3080 spre noi. Condensatorii nu m-au ingrijorat niciodata, am comanda de pe data de 17 sept pentru o Strix OC, Asus n-a stat la discutii si cum s-a prins de posibila problema am pus totul de calitate.

    Asta apropo de placi de baza, exista Asus si restul.

    Cat despre abandonarea socketului AM4 si adoptarea DDR5, vor fi ani pana atunci. Dar astept cu speranta, poate-poate sunt contrazis iar :).

    Sunt destul de increzator in scorurile prezentate de AMD, in anii trecuti, ce au aratat la prezentarea oficiala s-a confirmat in testele independente.

    Am remarcat o nuanta cand au aratat despre noile placi video care urmeaza sa fie lansate: daca la procesoare au tot spus “cele mai puternice/rapide procesoare din lume” la placa video au spus “cea mai puternica placa video pe care noi am produs-o”. Banuiesc ca va fi sub 3080 cu ceva dar apropiata. O astept ca pe painea calda pentru sistemul cu apa, acolo am monitoare FreeSync si va trebui o ATI.

    Super toamna pentru pasionatii de IT: placi video, procesoare, batalii intre branduri.

      (Citează)

  6. *cpubenchmark ar fi un reper de verificare înainte de achiziție (dacă sunt teste pe #cpu)
    *a se tine cont ca la lansare prețurile (mici?!?) sunt cam umflate

      (Citează)

  7. Speram să păstreze aceleași prețuri ca generația trecută. Acum au renunțat și la 5600 (varianta non-X) și la 5700X, pe lângă cei 50$ în plus la fiecare categorie, ai și mai puține opțiuni.

    Ca să fie treaba și mai treabă, noile procesoare nu mai vin nici cu cooler.

    Mulți probabil o să sară peste Zen3 direct la Zen4 care o să aducă mult mai multe beneficii: AM5, 5nm, probabil 12 nuclee per CCX și mai multe nuclee pe fiecare categorie (ex. 6600X cu 8 nuclee, 6800X cu 12, 6900X cu 18 și 6950X cu 24), plus USB4, DDR5, PCIe 5.0 șamd. Zen4 va fi adevăratul upgrade.

      (Citează)

    • e confirmat PCIe 5.0 pe Zen4? pare cam din scurt raportat la lansarea PCIe 4.0. Si nu sunt sigur nici de utilitatea unei viteze teoretice mai mari raportat la necesarul celorlalte componente. (Poate cu exceptia NVMe in RAID folosit cu DirectStorage, care e overkill pt 99% din utilizatori)

        (Citează)

    • Nu e nimic confirmat oficial, dar ținând cont că Zen4 cu AM5 o să vină de abia în 2022, garantat va avea toate tehnologiile de la momentul respectiv. Pe lângă asta, o platformă AMD te ține mai mulți ani (câteva generații de procesoare), deci chiar dacă nu vei avea cum să saturezi lățimea de bandă oferită de PCIe 4.0 până în 2022 (astfel încât să ai nevoie de 5.0), cu siguranță în câțiva ani (2024-2025) se va ajunge acolo.

        (Citează)

  8. au dat si astia in preturi de numa. preturile alea sunt asa de poveste poate la 1000 de bucati ca la retail. sunt mult mai scumpe. cred ca ramand cu 6700k si imi iau ps5 daca chiar vreau sa ma joc. incep sa devina ridicol de scumpe componentele, intr-adevar foarte performante nimic de zis dar trebuie sa le pui la treaba.

      (Citează)

  9. Din zvonurile care circula AMD mai are o generatie pe 7nm, Varhol. Actuala (5000) se numeste Vermeer.
    Daca isi pastreaza cadenta Varhol trebuie sa apara dupa 1an – 1an si cateva luni, adica cel tarziu ianuarie 2022.
    Ati observat ca acum nu a intrat in scena niciun chipset nou. Se zvonea de X670. Se zice ca X670 va veni intre generatii sau cu noua gen. Varhol.
    X670 se justifica doar daca vor introduce Thunderbolt 4 / USB4
    Varhol ar trebui sa introduca noua optimizare a litografiei de 7nm EUV (TSMC N7P).
    Avand in vedere ca DDR5 nu e aproape eu cred ca va mai fi o generatie pe AM4.

      (Citează)

  10. Eu cred că ne aruncăm prea departe cu speculațiile după niște zvonuri apărute în primăvară.
    Warhol poate la fel de bine sa fie numele de cod pentru zen3 cu APU, seria epyc sau threadripper…
    De exemplu la zen2 avem:
    – Matisse care sunt procesoarele clasice de desktop
    – Renoir = procesoarele cu APU
    – Castle Peak = Threadripper
    – Rome = EPYC

    Sau poate sa fie numele de cod pentru un Vermeer refresh cum au fost astea gen 3600XT sau 3900XT refresh la Matisse.

    Eu din cate știu procesoarele desktop din următoare generație au nume de cod Raphael si o să fie pe litografie de 5nm.

      (Citează)

    • Denumirile seriilor viitoare se cunosc deja:
      Van Gogh – APU mobil
      Cezanne – APU desktop
      Genesis Peak – Threadripper
      Milan – Epyc server
      Nu e loc de speculat.

      In cazul XT generatia poarta acelasi nume dar cu refresh => Matisse refresh

      Warhol, daca va fi introdus, 90% va fi Zen3, TSMC N7P EUV.
      Da, Raphael e generatia pe 5nm cu Zen4.

      Care din ele e urmatoarea generatie ramane inca la nivelul de zvon, in functie si de ce mutari face Intel. Intel vine in primavara cu RocketLake, acelasi 14nm++++ dar cu o noua arhitectura ca sa mai tina piept Ryzenului. AlderLake-S 10nm mai devreme de 2023 nu vedem.

        (Citează)

  11. KPK1:
    Denumirile seriilor viitoare se cunosc deja:
    Van Gogh – APU mobil
    Cezanne – APU desktop
    Genesis Peak – Threadripper
    Milan – Epyc server
    Nu e loc de speculat.

    In cazul XT generatia poarta acelasi nume dar cu refresh => Matisse refresh

    Warhol, daca va fi introdus, 90% va fi Zen3, TSMC N7P EUV.
    Da, Raphael e generatia pe 5nm cu Zen4.

    Care din ele e urmatoarea generatie ramane inca la nivelul de zvon, in functie si de ce mutari face Intel. Intel vine in primavara cu RocketLake, acelasi 14nm++++ dar cu o noua arhitectura ca sa mai tina piept Ryzenului. AlderLake-S 10nm mai devreme de 2023 nu vedem.

    Da, deja sunt prea multe nume de cod că nu le pot ține minte pe toate fără să caut pe net 😂
    Deci dacă o să apară înseamnă că o să fie pe noul nod 7nm EUV. Probabil că vor să atingă sau să depășească frecvența de 5GHz pe single core boost că am văzut că în specs la astea noi s-au oprit la 4,9GHz.
    Nu mă grăbesc să le cumpăr ( oricum eu am rămas pe chipset X470 și până nu apare BIOS n-am ce face cu astea noi) Poate până în ianuarie se mai limpezesc apele și văd dacă cumpăr Vermeer sau aștept Warhol.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus