un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

IFA: televizoare 8K și electrocasnice smart de la LG, plus căști cu Meridian

14 Sep 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

A venit rândul noutăților LG de la IFA 2020, după ce anterior v-am spus de Samsung. Sunt cele două standuri la care de obicei petreceam cel mai mult timp în cadrul expoziției, așa că insist pe cele două. Probabil va mai urma un articol despre diverse altele de la IFA, că încă mă uit pe ce-au mai anunțat și alte companii.

TELEVIZOR 8K cu suport pentru noile GeForce RTX 3000

LG a insistat pe televizoare la acest târg, iar noul 88ZX este modelul de top. E un televizor 8K OLED din seria Signature, diagonală 88 inchi, deși și arată foarte bine, iar noul procesor a9 Gen 3 din interiorface de toate: decodează nativ HEVC, AV1 și VP9, detectează fețe și le îmbunătățește contrastul, face antialiasing pe text și alte asemenea artificii grafice care cresc calitatea imaginilor. Au Dolby Atmos, integrează Google Assistant și Amazon Alexa și restul funcțiilor pe care le așteptați de la un model de top.

Mai interesant este că LG vorbește despre această compatibilitate cu noile plăci NVIDIA RTX 3080 și 3090. Modelul 88ZX are conector HDMI 2.1d și deci te poți juca pe acest televizor în 4K la 120 Hz și în 8K la 60 Hz, exact cum demonstra NVIDIA la lansare cu o placă RTX 3090. Televizorul este compatibil G-Sync, deci rata de refresh este adaptivă, iar un mod de latență redusă aduce un timp de răspuns de 1 ms.

FRIGIDER CU ULTRAVIOLETE

Yep, ultraviolete. LG a luat frigiderul InstaView deja existent și i-a adăugat și această funcție. Lumina în domeniul ultraviolet este utilizată pentru a dezinfecta dozatoarele de apă o dată pe oră, ceea ce pare o idee foarte bună. Chiar mă gândeam ce poți face la frigiderele cu dozator de apă sau gheață ca să le cureți foarte des pentru a elimina eventuale probleme de igienă.

Acum se rezolvă singure. Frigiderul în sine are acel sistem door-in-door prin care o ușă este dintr-o sticlă care te ajută să vezi în interior (se aprinde o lumină pentru asta) și poți deschide doar acea zonă pentru a avea rapid acces la anumite produse. Are răcire uniformă, un sistem complex de rafturi și cutii de depozitare pentru diverse tipuri de alimente, iar dozatorul de gheață face bile de 2,5 cm în diametru de gheață.

PROIECTORUL CINEBEAM 4K HU810P

Proiectul acesta este interesant pentru că permite proiectarea de imagini de la 40 de inchi diagonală și până la 300 de inchi diagonală, un interval foarte mare. Practic, nu doar că se va potrivi în orice cameră, dar mai degrabă avantajul său este că, dacă ești dispus să-l transporți dintr-o parte în alta, îl poți adapta la orice situație.

300 de inchi înseamnă peste 7,5 metri, apropo, deci la o adică puteți proiecta pe peretele casei…? Hambarului?

Rezoluție 4K, HDR 10 biți și HLG, sistem dual-laser, 2700 lumeni luminozitate. La fel de interesant este că vine cu WebOS la bord și Airplay 2, adică este un proiector smart, deci direct Netflix, YouTube (chiar și Disney Plus unde e disponibil) pe el, și are și HDMI 2.1. Altfel spus, acum te poți juca 4K pe un ecran de 7,5 metri.

MONITORUL DE GAMING 27GN950

Primul monitor 4K cu timp de răspuns 1 ms. E mișto, dar probabil va costa foarte mult, ca orice monitor 4K ce are refresh mare. În acest caz, 22GN950 ajunge la 144 Hz și este compatibil G-Sync. Diagonala este însă mică, 27 de inchi, și s-ar putea să jucați mai bine pe un monitor 1440p de aceeași diagonală, dar cu grafica reglată la o calitate mai mare în această rezoluție.

EARBUDS LG TONE FREE

Sunt căști wireless făcute în colaborare cu Meridian și au formă de Airpods. Anulare activă de zgomot, încărcare wireless, 18 ore autonomie, dar o funcție inedită este igienizarea cu ultraviolete în docking-ul lor, care distruge bacteriile din căști. Asta pentru că urechea ta este plină de bacterii!

 WASHTOWER

E o soluție duală mașină de spălat și uscător, dar fiecare cu cuva sa. Partea care mi-a plăcut este că cele două unități sunt puse una peste alta, nu una lângă alta, așa că ocupă o amprentă totală pe sol de 60 cm, dimensiunea clasică. Asta ar fi o soluție perfectă și pentru baia mea, unde n-am loc de două mașinării pe lățime, dar pe înălțime da.

Cele două sunt corp comun și LG precizează că în total înălțimea este cu 8,7 cm mai mică decât a două mașinării gândite pentru a fi amplasate una peste alta.

Mai este și un soundbar SN11R făcut tot în colaborare cu Meridian, cu Dolby Atmos și DTS:X și 7.1.4 canale de sunet, câteva difuzoare portabile cu certificare IP5X și inclusiv un ventilator de tavan, pentru cei cu astfel de case. E deștept, e conectat la smart home-ul ThinQ LG și poate fi controlat din aplicația lor. Mai au și filtre de apă, un purificator de apă pentru bucătării și diverse tipuri de frigidere și congelatoare, un cuptor în care ciocănești cu degetul ca la o ușă și se aprinde lumina în interior.

    10 comentarii

  1. Ai lasat asta pentru un articol separat? Mi se pare de mentionat in perioada asta… http://www.lgnewsroom.com/2020/08/lg-revolutionizes-personal-clean-air-with-puricare-wearable-air-purifier/

      (Citează)

    • Ejnebun, vrei să-l înjure iar Cetin că profită de criză, între două articole despre cum recomandă el măștile alea bune din material care omoara virușii?

        (Citează)

    • Cetin e cel mai ipocrit blogger. Rar vezi așa ceva.

        (Citează)

  2. washtower e solutia ideala pt apartamentele de o camera – aka garsoniera romanesti, de 20 mp, perfecte pt o familie cu 1 copil.

    pret 400 eur, ca are washtower, si langa bucatarie generoasa de 1 mp.
    CE MAI VREI?!

      (Citează)

  3. hopaaaaaaaaa
    iese rahatelu la iveala unde nu poate bana grasutu?

    Cristi:
    Cetin e cel mai ipocrit blogger. Rar vezi așa ceva.

      (Citează)

  4. De curiozitate, are cineva combina frigorifica marca LG? Sunt fiabile? As vrea sa ma innoiesc si ma bătea gândul la o combina LG sau Toshiba.
    Multumesc!
    PS. Accept si alte recomandări, cu mare placere, rugămintea numai sa fie argumentate – nu-mi pasa de marca, atât timp cât produsul este durabil.

      (Citează)

    • Salut, noi am avem un model de la Beko de 7 ani (ceva de genul Beko DBK 386 WDR+). Le-am luat si socrilor acum 3 ani. L-am ales dupa ce l-am vazut initial la nasi care au modelul acela de peste 10 ani, si la o matusa. Momentan nici unul nu s-a stricat.

      Singura observatie, dozatorul ocupa cam mult spatiu.

        (Citează)

    • Am eu LG, de cateva luni doar. Pana acum merge f ok, raceste super bine si nu face condens dar sincer e prea devreme pentru un verdict final.

      Initial am studiat problema pe internet, review-uri etc am ajuns la un short list cu LG, Bosch si Samsung.
      Chiar inainte sa cumpar eram pe langa un Altex si am intrebat o doamna de la raion ce imi recomanda dintre astea trei si a zis: clar LG, merge si Bosch, Samsung nu.
      Mentionez ca modelele de le vroiam eu nu erau pe stoc fizic in magazin (stiam asta de la inceput si a fost primul lucru pe care i l-am mentionat asa ca sper ca parerea ei a fost cat de cat obiectiva avand in vedere ca nu mi-a vandut nimic).

        (Citează)

    • Cătălin Tănase

      15/09/2020 la 9:52 AM

      Eu am Samsung de aproape 6 ani. Nu doar ca nu s-a stricat, dar și-a păstrat inclusiv silențiozitatea

        (Citează)

  5. boss, totusi, e un frigider. nu o sa crape dupa 2 ani cand expira garantia, ca la alte electrocasnice.

    Mircea:
    De curiozitate, are cineva combina frigorifica marca LG? Sunt fiabile? As vrea sa ma innoiesc si ma bătea gândul la o combina LG sau Toshiba.
    Multumesc!
    PS. Accept si alte recomandări, cu mare placere, rugămintea numai sa fie argumentate – nu-mi pasa de marca, atât timp cât produsul este durabil.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus